Zawadka contra Poloniei - Curator judiciar Nerespectare program vizita copil Executare silita

CEDO, secţia III, hotărârea Zawadka contra Poloniei, 23 iunie 2005, 48542/99

Autorităţile naţionale au obligaţia pozitivă de a facilita reunirea copiilor cu părinţii lor.

Reclamantul şi fosta sa concubină au avut un copil în 1994. Doi ani mai târziu, în vremea în care reclamantul era plecat în străinătate, aceasta din urmă a părăsit domiciliul comun împreună cu copilul, care i-a fost acordat în îngrijire printr-o hotărâre judecătorească din 1996. Ulterior, cei doi au încheiat o înţelegere prin care reclamantul putea să îşi ia copilul la fiecare al doilea sfârşit de săptămână. Întrucât fosta concubină nu a respectat înţelegerea, reclamantul a cerut numirea unui curator judiciar care să verifice respectarea înţelegerii. Instanţa a considerat că obligaţia fostei concubine nu este pasibilă de executare silită şi a respins acţiunea. În 1997, în urma unei altercaţii cu mama copilului, reclamantul a luat copilul şi a fugit cu el, după ce a informat parchetul şi organele de poliţie, fiind obligat în 1998 să ducă copilul la mama sa. În 2001, s-a confirmat decizia de a i se permite doar un drept de vizită limitat, însă instanţa decis să suspende executarea acestei decizii, întrucât reclamantul nu a putut indica locul de rezidenţă al copilului.

Art. 8. Viaţă familială. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, această dispoziţie implică dreptul oricărui părinte la orice măsuri rezonabile utile pentru a se i garanta dreptul de a stabili relaţii cu copilul său. Curtea observă în prezenta afacere lipsa oricărei implicării a autorităţilor care au refuzat sub diverse pretexte să intervină pentru a garanta posibilitatea reclamantului de a-şi vizita copilul, în limitele înţelegerii sale cu mama copilului. În aceste condiţii, Curtea a considerat, cu 4 voturi la 3, că există o violare a art. 8.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Zawadka contra Poloniei - Curator judiciar Nerespectare program vizita copil Executare silita