Expulzare Dificultati de adaptare Revenire ilegala in tara Necesitatea masurii - Uner contra Olandei
| Comentarii |
|
CEDO, secţia II, hotărârea Üner contra Olanda, 5 iulie 2005, 46410/99
Cu privire la necesitatea expulzării, trebuie puse în balanţă pericol pe care reclamantul îl prezintă şi intensitatea afectării vieţii sale de familie.
În 1981, având vârsta de 12 ani, reclamantul s-a mutat în Olanda împreună cu familia sa. Ulterior, reclamantul a obţinut un permis de şedere permanent. Începând cu 1991, reclamantul a locuit împreună cu o femeie de cetăţenie olandeză, împreună cu care are un copil, născut în 1992. Chiar dacă în acelaşi an, cei doi s-au separat, reclamantul a păstrat relaţii strânse cu copilul său şi cu mama acestuia. Între 1989 şi 1992, reclamantul a fost condamnat o dată pentru tulburarea ordinii publice şi de două ori pentru vătămare corporală. În 1994, reclamantul a fost condamnat pentru omor la 7 ani de închisoare. În timpul executării pedepsei, fosta sa parteneră şi copilul lor, l-au vizitat de mai multe ori pe reclamant la penitenciar. Cum acesta avea dreptul şi la vizite conjugale, în 1996 cei doi am mai avut un copil. Nici unul dintre cei copii, nici mama lor nu vorbesc turcă şi sunt cetăţeni olandezi.
În 1997, reclamantului i s-a retras permisul de şedere, măsură însoţită de o interdicţie de mai intra în Olanda timp de 10 ani. În 1998, reclamantul a fost expulzat în Turcia. Ulterior, acesta a revenit ilegal pe teritoriul olandez, fiind expulzat a doua oară în 1998.
Art. 8. Viaţa privată şi familială. Singurul aspect care trebuie clarificat este acela de a şti dacă măsura expulzării era necesară într-o societate democratică pentru protecţia ordinii publice şi pentru prevenirea infracţiunilor. Curtea a constatat că decizia de expulzare a reclamantului a survenit după o condamnare pentru o infracţiune foarte gravă, în condiţiile în care acesta avea şi antecedente privind infracţiuni de violenţă. De aceea, Curtea acceptă argumentele statului după care reclamantul constituia un pericol pentru ordinea publică. De asemenea, Curtea a constatat că, în ciuda deciziei de expulzare, reclamantul a revenit ilegal în Olanda, ignorând prevederile hotărârii judecătoreşti care îi interzicea acest lucru.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că, la momentul retragerii permisului de şedere, reclamantul locuia legal în Olanda de peste 16 ani, unde locuia atât familia sa, cât şi partenera sa de viaţă. În plus, Curtea a admis că mutarea copiilor reclamantului şi a concubinei sale în Turcia, împreună cu acesta, ar putea conduce la dificultăţi de adaptare majore.
Totuşi, Curtea a constatat că, până la momentul expulzării, reclamantul a locuit foarte puţin cu copii săi, astfel încât ruptura familială produsă odată cu mutarea reclamantului în Turcia nu este extrem de importantă. În plus, Curtea a constatat că expulzarea reclamantului nu a fost dispusă pe o perioadă nedeterminată de timp.
În aceste condiţii, punând în balanţă elementele de mai sus, Curtea a considerat că autorităţile olandeze nu şi-au depăşit marja de apreciere aflată la dispoziţia lor, astfel încât se poate a considerat că măsura expulzării a fost necesară într-o societate democratică, iar art. 8 nu a fost violat.
| ← Incredintare minor Abuzuri sexuale Limitare program vizita -... | Deţinut Obligatia statului de a mentine legăturile de familie... → |
|---|
