Art. 176 Despre emiterea de obligaţiuni Societăţile pe acţiuni

I. Condiţiile în care pot şi trebuie rambursate obligaţiunile

1. într-o exprimare foarte laconică, dar precisă, alin. (1) al art. 176 reglementează obligaţia oricărei societăţi comerciale emitentă de obligaţiuni de a restitui împrumuturile primite prin intermediul emisiunii de obligaţiuni, la scadenţa convenită. Aşadar, ca oricare alt împrumutat, societatea care şi-a procurat fondurile prin acest mecanism de investiţii financiare - privit din punctul de vedere al cumpărătorilor obligaţiunilor - este obligată să restituie împrumutul primit celor care, la scadenţă sau ulterior acesteia, dar în

Citește mai mult

termenul de prescripţie general, vor solicita restituirea lui, plus dobânda promisă prin prospectele de emisiune (cererea de ofertă de a împrumuta). Obligaţia de restituire are ca temei de drept comun art. 1584 şi art. 1586 C. civ., iar ca temei de drept special, art. 1 76 alin.O) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Pentru că obligaţiunile sunt titluri de valoare ori de credit care sunt liber negociabile, în mod similar acţiunilor, este posibil ca, la scadenţă, cel care solicită restituirea să fie o altă persoană decât cel care a dobândit iniţial obligaţiunile. O astfel de situaţie, fără a fi interzisă de lege sau de prospectul de emisiune, va trebui notificată societăţii emitente anterior scadenţei de către noul dobânditor ori de către vechiul proprietar, prin declaraţie subscrisă de cedent şi de cesionar, declaraţie care se înregistrează în registrul obligaţiunilor. în cazul obligaţiunilor la purtător, deţinătorul lor nu are nicio obligaţie în a-i face opozabilă societăţii emitente o eventuală dobândire anterioară de la un obligatar iniţial, simpla tradiţiune a înscrisului constatator şi posesia lui valorând publicitatea legală necesară pentru circulaţia unor astfel de categorii de bunuri mobile.

2. Pentru a stimula, în mod onest, interesul persoanelor fizice şi/sau juridice care doresc să efectueze investiţii financiare în obligaţiuni, art. 176 alin. (2) îngăduie societăţilor emitente să ofere, prin prospectele de emisiune, posibilitatea de rambursare a obligaţiunilor înainte de scadenţă, la o sumă superioară valorii lor nominale, dar prin participarea celor interesaţi la o tragere la sorţi, adică printr-o modalitate juridică care are multe similitudini cu contractul de joc sau prinsoare, însă, spre deosebire de situaţia acelui tip de contract, dacă obligatarul va câştiga la tragerea la sorţi va avea acţiune în justiţie pentru a-l obliga pe debitorul pierzător să-i restituie împrumutul peste valoarea nominală.

justificarea caracterului (perfect) valid al acţiunii în justiţie pe care o poate avea în astfel de cazuri obligatarul câştigător este dată de împrejurarea că nu ne aflăm în situaţia juridică pe care o creează un contract de joc sau prinsoare, potrivit art. 1636 C. civ., ci în aceea a unui contract de împrumut de consumaţie comercial (aşa numitul împrumut obligatar) afectat de modalitatea unei condiţii suspensive potestative simple.

II. Despre posibilitatea conversiei obligaţiunilor în acţiuni

3. Alineatul (3) al art. 176 evocă posibilitatea ca, în baza hotărârii AGEA, obligaţiunile emise de către o societate comercială pe acţiuni să poată fi convertite în acţiuni emise de către ea. Desigur, în cazul în care AGEA va hotărî o astfel de modalitate de majorare de capital, obligatarii vor avea dreptul, şi nu obligaţia, să-şi exprime opţiunea, în sensul de a participa la o astfel de operaţiune juridică, pe care trebuie să o calificăm, ca o novaţie obiectivă şi nu ca o stingere de datorie prin compensarea unor creanţe reciproce dintre obligatari şi societatea emitentă.

Potrivit unei definiţii doctrinare, „obligaţiunile rambursabile în acţiuni sunt acele acţiuni care nu vor fi rambursate în numerar, iar obligatarul devine acţionar. Clauza de rambursare în acţiuni este obligatorie, dar obligatarul ar putea să cesioneze obligaţiunea unui terţ. Prin utilizarea acestor obligaţiuni se urmăreşte mărirea capitalului social. Aşadar, în prezenţa unei astfel de categorii de obligaţiuni rambursarea lor în acţiuni este obligatorie şi nu facultativ-opţională, cum este în situaţia avută în vedere de alin. (3) al art. 176.

4. Majorarea capitalului social, prin metoda pe care doctrina o numeşte încorporarea pasivului extern al societăţii340, se poate face cu sau fără primă de emisiune, după cum va găsi de cuviinţă AGEA, respectiv după cum este prevăzut în prospectul de emisiune de obligaţiuni.

Din punct de vedere financiar, pentru societatea emitentă a obligaţiunilor măsura de majorare a capitalului social prin conversia obligaţiunilor în acţiuni poate reprezenta o soluţie foarte favorabilă şi facilă, dacă avem în vedere împrejurarea că instrumente financiare cu câştig fix, cum sunt obligaţiunile, se transformă prin novaţie în instrumente financiare cu câştig variabil: acţiunile. în drept, operaţiunea de conversie a obligaţiunilor în acţiuni trebuie calificată ca o specie a majorării de capital reglementată de art. 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, respectiv aceea de conversie a datoriilor societăţii în acţiuni340.

5. Relativ la problematica obligaţiunilor pe care le pot emite societăţile pe acţiuni, găsim util să menţionăm, cu acest prilej, că potrivit prevederilor art. 209 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, dacă o societate pe acţiuni a emis obligaţiuni şi este nevoită să-şi reducă capitalul social prin metoda restituirii către acţionari a contribuţiilor lor, societatea respectivă nu va putea să restituie suinele datorate acţionarilor decât în proporţia în care vor fi rambursate, până la acel moment, obligaţiunile emise. O astfel de soluţie normativă relativă la problema concursului între cele două categorii de obligaţii de restituire este o expresie clară a punerii interesului societăţii comerciale mai presus de cel al acţionarilor, aşa cum este, de altfel, firesc în materie societară.

A se observa că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale foloseşte, în mod nepotrivit după părerea mea, expresia de compensare a unor creanţe certe, lichide şi exigibile asupra societăţii în acţiuni ale acesteia, când, în drept, o astfel de modalitate de majorare trebuie calificată nu ca o compensare, ci ca fiind o novaţie obiectivă. Să mai reţinem că aportul în creanţe este considerat de către Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale ca fiind unul în natură şi nu în numerar.