Art. 191 Societăţile cu răspundere limitată

1. Societatea cu răspundere limitată este una dintre formele moderne de societate, rod al unei evoluţii îndelungate a conceptului de societate. Cunoscută în Germania din 1892, preluată în Austria în 1906, introdusă în Franţa în 1925 şi apoi în Belgia în 1935, ea nu a fost legiferată în România antebelică şi nu s-a bucurat de o reglementare proprie în codul comercial român, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale conţinând primul ansamblu de norme juridice care au consacrat şi orânduit acest tip de societatea comercială în planul dreptului român.

Modernitatea şi atractivitatea acestei

Citește mai mult

forme de societate, care îmbină trăsături proprii unor forme diverse de societate, atât de persoane cât şi de capitaluri, sunt grăitor demonstrate de prezenţa ei masivă în viaţa comercială: la sfârşitul lunii august 2009, din cele 1.929.775 societăţi comerciale constituite în România, începând cu decembrie 1990, exact 1.327.774 erau societăţi cu răspundere limitată, reprezentând 68,80% din totalul societăţilor comerciale0.

2. Societatea comercială cu răspundere limitată prezintă o serie de asemănări cu societatea în nume colectiv, de care o leagă amploarea moderată a proiectelor comerciale cărora le este destinată, o structură asociativă limitată ca număr şi constituită intuita personae fcu o prezenţă puternică a elementului afectiv - affectio societatis), dominanţa principiului unanimităţii în formarea voinţei sociale, emiterea de părţi sociale care nu sunt negociabile, dificultatea părăsirii structurii societare (cesiunea, retragerea, excluderea au reguli precise şi riguroase).

Pe de altă parte, societatea cu răspundere limitată este o construcţie care înfăţişează multe similitudini şi cu societatea pe acţiuni: asociaţii se bucură de beneficiul răspunderii limitate, structurile de conducere şi control sunt similare, mobilitatea capitalului - prin posibilitatea cesiunii părţilor sociale - este şi ea prezentă.

în fine, societatea cu răspundere limitată este o structură hibridă, o evoluţie a societăţii care încearcă să îmbine caracteristicile formelor de societate menţionate mai sus pentru a culmina într-o entitate care reprezintă o opţiune avantajoasă, în raport cu exigenţele care guvernează societatea în nume colectiv sau societatea pe acţiuni.

3. Astfel, spre deosebire de aceste forme de societate, societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi ca o entitate unipersonală, cu asociat unic, concept care permite şi întreprinderile solitare, plasate sub beneficiul răspunderii limitate. Capitalul social, deşi limitat legal sub aspectul minimului său, este cu mult mai redus decât al societăţii pe acţiuni, fiind astfel un element de atractivitate pentru întreprinzătorii de redusă talie financiară. Formalismul şi puternica amprentă instituţională care domină societatea pe acţiuni sunt mult mai reduse la societatea cu răspundere limitată iar prezenţa unui cenzor este, în principiu, facultativă.

Este adevărat că societăţii cu răspundere limitată îi lipsesc unele avantaje care reprezintă privilegii ale societăţii pe acţiuni: ea nu este o structură aptă să mobilizeze mari resurse financiare, pentru că părţile sociale nu sunt negociabile şi societatea nu poate emite obligaţiuni.

4. Potrivit prevederilor art. 3 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale asociaţii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris. Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut dar, atunci când se constituie prin actul de voinţă al unei singure persoane, se întocmeşte numai statutul.

în societatea cu răspundere limitată, numărul asociaţilor nu poate fi mai mare de 50 de persoane, fizice sau juridice. Capitalul social al unei societăţi cu răspundere limitată nu poate fi mai mic de 200 lei şi se divide în părţi sociale egale, care nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile şi au o valoare minimă de 10 lei. Capitalul subscris trebuie vărsat integral la data constituirii societăţii.

5. Societatea comercială cu răspundere limitată va putea să fie constituită şi de un sigur asociat, căruia îi revin toate părţile sociale emise de societate. Acesta, în calitate de asociat unic, are drepturile şi obligaţiile ce revin adunării generale a asociaţilor şi poate exercita şi funcţia de administrator unic. O persoană nu poate avea calitatea de asociat unic decât într-o singură societate iar societatea constituită cu un singur asociat nu poate avea calitatea de asociat unic în altă societate.

6. Structura supremă de decizie în societatea cu răspundere limitată este adunarea generală a asociaţilor. Aceasta este forul în care se formează voinţa socială şi în care asociaţii, prin votul lor, decid asupra chestiunilor fundamentale pentru viaţa societăţii.

Modul de lucru şi de luare a deciziilor în adunarea generală este o demonstraţie a prezenţei încă dominante a caracterului intuita personae al acestei societăţi; astfel, modificarea actului constitutiv, la fel ca în cazul societăţii în nume colectiv, impune adoptarea unor hotărâri cu votul tuturor asociaţilor, cu acele excepţii prevăzute de actul constitutiv sau chiar de lege. O asemenea excepţie, din categoria celor care îşi au originea în voinţa legiuitorului, priveşte cesiunea părţilor sociale faţă de terţi, care este permisă cu acordul asociaţilor reprezentând trei pătrimi, deşi cesiunea, reprezentând o modificare în structura asociativă presupune şi modificarea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată.

în celelalte cazuri, încă o expresie a caracterului profund personal al mecanismului decizional, adunarea generală ia hotărâri prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel. Legea reglementează, astfel, principiul majorităţii, specific societăţilor de capital; dar acest principiu este amendat prin instituirea regulii dublei majorităţi, unde criteriul obiectiv al majorităţii capitalului este dublat de criteriul subiectiv al majorităţii asociaţilor.

Suntem nu numai în prezenţa unei trăsături specifice a societăţii cu răspundere limitată, ci şi în prezenţa unei principale surse de blocare a angrenajului decizional al acestei forme de societăţi. Nu este un lucru neobişnuit ca o societate cu răspundere limitată să fie constituită cu participarea a doi asociaţi, care deţin cote egale de capital, situaţie în care regula majorităţii înseamnă, în fapt, unanimitate; şi, mai mult, chiar dacă aceşti asociaţi deţin cote diferite de capital, cel care deţine 90% din capital nu va putea lua decizii fără votul favorabil al celuilalt asociat, minoritar, pentru că regula dublei majorităţi o cere. Acest blocaj se multiplică atunci când creşte numărul de asociaţi, cu condiţia ca acesta să fie par.

7. Pentru a evita astfel de situaţii, fondatorii pot conveni, prin actul constitutiv, eliminarea regulii dublei majorităţii, optând, de regulă, pentru o majoritate a părţilor sociale şi înclinând balanţa spre elementul obiectiv, care îndepărtează societatea cu răspundere limitată de caracterul ei personal, conferindu-i o fizionomie mai apropiată de funcţiile ei moderne - mobilizarea şi prioritatea capitalului.

De altfel, în mod indirect, chiar Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează abateri de la regula dublei majorităţi, atunci când prin art. 197 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte că o serie de norme reglementate în capitolul dedicat societăţilor în nume colectiv îşi găsesc aplicare şi la societăţile cu răspundere limitată; printre acestea, art. 76 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează situaţii în care adunarea asociaţilor decide cu votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

8. Ca un element de distincţie faţă de societăţile de persoane, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale permite ca votarea să se facă şi prin corespondenţă, dacă actul constitutiv prevede o asemenea posibilitate. Această posibilitate, care simplifică şi eficientizează actul decizional, reprezintă, în acelaşi timp, o estompare a affectio societatis, a voinţei asociaţilor de a conlucra împreună în cadrul societăţii; de aceea, votarea prin corespondenţă este excepţia şi nu regula.

Adoptarea votării prin corespondenţă înseamnă definirea unei întregi proceduri de exprimare a votului prin mijloace de comunicare la distanţă, apte să identifice emiţătorul actului de voinţă, să îi păstreze conţinutul nealterat sau să ateste orice alterare a acestuia. De asemenea, într-o asemenea situaţie, actul constitutiv trebuie să prevadă şi modalităţile de cuantificare a voturilor exprimate şi - în absenţa asociaţilor - organul sau reprezentanţii care vor constata semnificaţia voinţei sociale formate prin vot.

în lipsa unor exigenţe speciale ale legii, votarea prin corespondenţă şi votarea în prezenţa asociaţilor sunt modalităţi alternative de vot, care se pot şi întrepătrunde; nimic nu se opune ca actul constitutiv să prevadă că asociaţii care nu pot să participe fizic la o anumită adunare au dreptul de a vota prin corespondenţă, în condiţiile statutare stabilite.