Art. 193 Societăţile cu răspundere limitată

1. Capitalul societăţii cu răspundere limitată este împărţit în părţi sociale, cu o valoare nominală minimă de 10 lei. Părţile sociale sunt repartizate asociaţilor în schimbul şi proporţional cu valoarea aportului subscris şi vărsat la capitalul social.

Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. Această echivalenţă (o parte socială = un vot) este o consecinţă a faptului că toate părţile sociale emise de societate sunt egale ca valoare şi conferă drepturi egale asociaţilor. Chiar dacă o parte socială este deţinută de mai multe persoane - situaţie de excepţie, dar posibilă - acestea nu vor

Citește mai mult

putea exprima decât un singur vot, prin intermediul unui reprezentant comun, desemnat în acest sens.

Legea nu reglementează nicio situaţie în care o parte socială ar putea fi emisă fără drept de vot - cum este cazul acţiunilor preferenţiale cu dividend prioritar fără drept de vot (art. 95 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). De asemenea, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu reglementează exerciţiul dreptului de vot atunci când asupra unei părţi sociale s-a constituit o garanţie reală mobiliară [art. 6 alin. (5) lit. d) din Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice]. în lipsa unor dispoziţii derogatorii ale Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, opiniem că votul aparţine titularului părţii sociale, în cazul instituirii unei garanţii reale mobiliare, uzufructuarului în situaţiile în care legea cere majoritatea pentru luarea unei hotărâri şi nudului proprietar, atunci când se votează pentru modificarea actului constitutiv, în condiţiile de aplicare a regulii unanimităţii.

Desigur că actul constitutiv va putea să prevadă reguli specifice pentru reglementarea unor asemenea situaţii, în completarea căruia sau în conformitate cu care urmează a se încheia şi actele care instituie garanţia sau uzufructul.

2. Aporturile în natură aduse de fondatori, la constituirea societăţii sau de asociaţi, cu ocazia majorării capitalului acesteia, trebuie să facă obiectul unei evaluări, efectuate de asociaţi, pe baza facturilor, a înscrisurilor contractuale cu care a fost dobândit bunul sau prin expertiză dispusă de judecătorul delegat, în temeiul art. 37 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.

Proprietatea asociatului subscriitor asupra bunului adus ca aport trebuie dovedită cu acte, iar în cazul în care acesta este un imobil, acesta va trebui să prezinte şi certificatul constatator al sarcinilor de care este grevat imobilul.

Pentru toate aceste motive, atunci când majorarea capitalului societăţii cu răspundere limitată se face prin aport în natură, adunarea generală este chemată să se pronunţe asupra valorii sau utilităţii acestui aport pentru societate; pentru a evita manifestarea unui conflict de interese sau o poziţie subiectivă a asociatului subscriitor al unui aport în natură, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu permite acestuia să îşi exercite dreptul de vot în deliberările cu privire la aporturile sale.

Pentru aceleaşi motive, asociatul nu poate să voteze nici în deliberările care privesc actele juridice încheiate între el şi societate sau - adăugăm noi - propuse pentru a fi încheiate între el şi societate (cum ar fi, de exemplu, un contract de închiriere a unui imobil deţinut de asociat sau înstrăinarea unui bun al societăţii către respectivul asociat).

3. Ultimul alineat al art. 193 exprimă o derogare de la regula dublei majorităţi care guvernează adoptarea deciziilor adunării generale, atunci când nu se urmăreşte modificarea actului constitutiv sau acesta din urmă nu dispune altfel.

Potrivit Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, atunci când, la prima convocare a adunării generale nu se poate întruni majoritatea cerută, se va proceda la o a doua convocare a acesteia, urmând a se lua decizii valabile, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi.

în primul rând, sub aspectul tehnicii de redactare a acestui text, este de menţionat că legea utilizează sintagma „adunarea convocată din nou"; într-o interpretare strictă, chiar rigidă, ar rezulta că, dacă adunarea, din cauza neîntrunirii majorităţii cerute, nu poate lua o hotărâre la prima convocare, administratorii societăţii, constatând această situaţie, urmează să procedeze la o nouă convocare. în realitate, nimic nu îi împiedică pe administratori ca, anticipând o asemenea situaţie, să convoace, prin acelaşi convocator, două adunări generale distincte şi succesive, cea de-a doua adunare urmând a se ţine numai în ipoteza în care prima nu ar putea lua o hotărâre în condiţiile de majoritate cerute de lege.

Pe urmă, această prevedere nu este însă pe deplin lămuritoare cu privire la mecanismul de vot aplicabil în această adunare generală care se întruneşte după a doua convocare; mai mult chiar, examinarea ei relevă o serie de deficienţe ale logicii legislative.

Astfel, din examinarea prevederilor dedicate funcţionării societăţii cu răspundere limitată nu rezultă că, pentru validitatea deliberărilor şi hotărârilor adunării generale s-ar cere un anumit cvorum, deci o anumită prezenţă a asociaţilor la vot. Singurele condiţii impuse pentru adoptarea valabilă a hotărârilor adunării generale se referă la întrunirea unanimităţii şi respectiv a majorităţii absolute a asociaţilor şi a părţilor sociale, dacă actul constitutiv nu prevede altfel.

Cum derogarea prevăzută de art. 193 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale se referă la neîntrunirea „majorităţii cerute", rezultă că ea vizează numai acele hotărâri ale adunării generale care necesită majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale şi nu se aplică modificărilor actului constitutiv, pentru care se cere unanimitatea („votul tuturor asociaţilor"-art. 192 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale]. în consecinţă, examinăm, în continuare, numai situaţiile în care la prima convocare a adunării generale nu se obţine majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale şi când actul constitutiv nu conţine prevederi derogatorii sau nu dispune altfel.

Dar, întrucât pentru adoptarea valabilă a hotărârilor adunării generale la prima convocare se cere votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, rezultă că, indirect, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cere şi un cvorum, la această primă convocare hotărârile luându-se valabil în prezenţa asociaţilor reprezentând cel puţin majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.

în consecinţă, eşecul adunării generale de a adopta hotărâri valabile la prima convocare, respectiv neîntrunirea majorităţii cerute poate avea două cauze: fie lipsa cvorumului necesar (nu s-a prezentat un număr suficient de asociaţi sau asociaţii prezenţi nu au reprezentat majoritatea părţilor sociale, astfel încât votul nu avea nicio şansă să fie eficient), fie neîntrunirea la vot a majorităţii cerute, deşi condiţiile de cvorum au fost îndeplinite.3’

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu face, în enunţul ipotezei reglementate de art. 193 alin. (3), distincţie între aceste două situaţii, mulţumindu-se să spună că la o a doua convocare adunarea „poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi".

Această prevedere este însă incompletă şi confuzivă, pentru că nu răspunde unei chestiuni esenţiale: în ce condiţii de majoritate poate decide adunarea generală la a doua convocare? Cu aceeaşi majoritate absolută a asociaţilor şi părţilor sociale? Cu majoritatea absolută a asociaţilor prezenţi şi a părţilor sociale reprezentate la a doua convocare? Numai cu majoritatea absolută a asociaţilor prezenţi sau numai cu majoritatea absolută a părţilor sociale reprezentate la a doua convocare?

Regula majorităţii absolute a asociaţilor şi părţilor sociale nu mai poate fi menţinută, întrucât Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face trimitere expresă la adoptarea valabilă a hotărârilor „oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social reprezentată de asociaţii prezenţi". Luarea hotărârilor numai cu majoritatea absolută a asociaţilor prezenţi sau numai cu majoritatea absolută a părţilor sociale reprezentate la a doua convocare nu poate nici ea să fie luată în considerare, neexistând elemente legale de opţiune între una sau alta
dintre cele două soluţii.