Art. 197 Societăţile cu răspundere limitată
| Comentarii |
|
Societăţile cu răspundere limitată
Art. 197
(1) Societatea este administrată de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau neasociaţi, numiţi prin actul constitutiv sau de adunarea generală.
(2) Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune.
(3) Dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. (1) şi 79 se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată.
(4) Dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, indiferent dacă sunt sau nu supuse obligaţiei de auditare.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 82/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente din 28 iunie 2007, Monitorul Oficial 446/2007;
| ← Art. 196 Societăţile cu răspundere limitată | Art. 198 Societăţile cu răspundere limitată → |
|---|
Societatea cu răspundere limitată va putea să fie administrată de unul sau mai mulţi administratori, numiţi prin actul
Citește mai mult
constitutiv sau desemnaţi de adunarea generală a asociaţilor. în acest context, este de menţionat că art. 1961 alin. (3) cuprinde o remarcabilă şi singulară menţiune care priveşte consiliul de administraţie al societăţii cu răspundere limitată, sugerând, astfel că, dacă societatea are mai mulţi administratori, cărora actul constitutiv le impune să lucreze împreună, atunci ei vor forma un consiliu de administraţie.2. Legea nu fixează o durată maximă a mandatului administratorilor societăţii cu răspundere limitată. în principiu, în lipsa unor dispoziţii contrare ale actului constitutiv, ei vor putea fi numiţi pentru o durată nelimitată.
Fie că sunt numiţi prin actul constitutiv, fie că sunt desemnaţi de adunarea generală, revocarea lor şi numirea altor administratori nu constituie o modificare a actului constitutiv, dar trebuie să beneficieze de publicitatea legală cerută pentru opozabilitate faţă de terţil2). în acest sens, este de remarcat că, reglementând competenţele adunării generale a asociaţilor, art. 194 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, menţionează desemnarea şi revocarea administratorilor [lit. a)] şi modificarea actului constitutiv [lit. d)] ca atribuţii distincte ale adunării.
3. Chiar dacă funcţia de administrator al societăţii comerciale este accesibilă şi celor care nu au calitatea de asociat, ea este, de regulă, încredinţată asociaţilor, pentru motive care ţin de caracterul intuitu personae al societăţii. Ca o expresie a faptului că societatea cu răspundere limitată - deşi desprinsă de statura societăţii de persoane -mai păstrează multe reminiscenţe ale societăţii în nume colectiv, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale impune administratorilor societăţii comerciale anumite obligaţii de loialitate şi restricţii pe durata exercitării mandatului lor.
Astfel, deşi nu există o interdicţie de principiu pentru ca aceştia să deţină calitatea de administrator şi la alte societăţi comerciale, ei nu vor putea deţine această funcţie, fără autorizarea adunării asociaţilor, în alte societăţi concurente sau care au acelaşi obiect de activitate.
De asemenea, administratorii persoane fizice, dacă au şi calitatea de comerciant, nu vor putea, fără autorizarea adunării asociaţilor, să facă acelaşi fel de comerţ cu al societăţii pe care o administrează ori un comerţ concurent, nici pe cont propriu şi nici pe contul altei persoane fizice sau juridice.
Interdicţiile de mai sus nu au caracter absolut, în sensul că adunarea asociaţilor poate aproba derogări de la aceste reguli, atunci când apreciază că asemenea derogări nu aduc atingere intereselor societăţii; Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cere aprobarea adunării asociaţilor, ceea ce înseamnă că aceasta trebuie convocată, în condiţiile statutare, pentru a lua în discuţie posibilitatea autorizării unor asemenea derogări. în lipsa unor dispoziţii statutare contrare, adunarea va decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale.
Nerespectarea interdicţiilor menţionate mai sus poate atrage revocarea administratorului societăţii precum şi răspunderea lui pentru daune. Evident că dacă abaterile administratorului de la aceste reguli constituie şi o fraudă în dauna societăţii, atunci el va putea să fie şi exclus din societate [art. 222 alin. (1) lit. d) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].
4. O interesantă problemă de interpretare priveşte majoritatea cerută pentru alegerea administratorilor; art. 192 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte că „adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale, în afară de cazul când în actul constitutiv se prevede altfel" în timp ce art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, aplicabil şi societăţilor cu răspundere limitată, ca efect al normei de trimitere cuprinsă în art. 197 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, stabileşte că „asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulţi administratori".
Sunt în prezenţă două norme distincte care prevăd cerinţe de majoritate diferite: regula dublei majorităţi cerută de art. 192 şi regula majorităţii absolute a capitalului, cerută de art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale; pentru că ne interesează majoritatea cerută pentru alegerea administratorilor, credem că, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, regula majorităţii absolute prevăzute de art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale are prioritate, fiind cuprinsă într-o normă specială faţă de cerinţa dublei majorităţi, cuprinsă într-o normă juridică de aplicaţie generală pentru validitatea hotărârilor adunării generale.
Chiar dacă art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale aplicabil şi societăţilor cu răspundere limitată, ca efect al normei de trimitere cuprinsă în art. 197 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, prevede că „asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social pot alege unul sau mai mulţi administratori dintre ei", credem că această din urmă menţiune este îndepărtată prin caracterul clar şi neîndoielnic al dispoziţiei art. 197 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale care arată că administratorii societăţii cu răspundere limitată pot fi „asociaţi sau neasociaţi".
5. Potrivit prevederilor acestui articol, dispoziţiile art. 75, 76, 77 alin. (1) şi 79 (care reglementează materia societăţilor în nume colectiv) se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată. Această normă de trimitere reprezintă nu numai expresia unei tehnici legislative pragmatice, de natură a simplifica textul şi a evita repetiţiile inutile, ci şi un semn că societatea cu răspundere limitată prezintă, încă, multe asemănări cu forma de societate din care a evoluat.
Din nefericire, textul articolelor la care se face trimitere nu este de perfectă aplicabilitate, pentru că ele îşi păstrează culoarea unor dispoziţii reglementate cu altă destinaţie decât aceea a societăţilor cu răspundere limitată. în esenţă, aceste articole ale Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabilesc următoarele reguli:
- în principiu, fiecare administrator are dreptul de a reprezenta societatea, în lipsa unei stipulaţii contrare în societate (art. 75 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale);
- administratorii care, potrivit actului constitutiv, trebuie să lucreze împreună, vor decide cu unanimitate de voturi iar în caz de divergenţă între ei vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social [art. 76 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale];
- un administrator poate decide şi singur în chestiunile urgente, pentru evitarea unei pagube mari, atunci când ceilalţi administratori nu pot lua parte la administraţie [art. 76 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale];
- administratorii sunt aleşi de asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social [art. 77 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale];
- asociatul care, într-o operaţiune determinată, are interese contrare societăţii, nu poate lua parte la nici o deliberare privind această operaţiune, sub sancţiunea răspunderii pentru daune, dacă fără votul său nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută (art. 79 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
Pe lângă aceste principii completatoare, articolele menţionate mai sus cuprind şi o serie de prevederi de natură a crea discuţii şi dificultăţi de interpretare: (a) aceste articole prevăd cerinţa unei majorităţi absolute nespecifice societăţii cu răspundere limitată, care se fundamentează pe regula dublei majorităţi (a asociaţilor şi a părţilor sociale); (b) aceste articole se referă la decizia asociaţilor şi nu la adunarea generală a asociaţilor, forma legal consacrată pentru formarea voinţei sociale în cadrul societăţii cu răspundere limitată; (c) aceste articole, integrate reglementării societăţii cu răspundere limitată sunt un izvor de contradicţii privind majoritatea cu care sunt numiţi administratorii sau posibilitatea ca ei să fie neasociaţi.
6. Alineatul ultim al acestui articol, introdus prin prevederile articolului unic, pct. 7 al Legii nr. 88/2009 reia integral textul art. 197 alin. (4), text abrogat prin aceeaşi lege.
El urmăreşte să accentueze o clară distincţie între administrarea societăţii cu răspundere limitată şi cea a societăţii pe acţiuni. Astfel, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale precizează că dispoziţiile privitoare la administrarea societăţilor pe acţiuni nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată, indiferent dacă acestea sunt sau nu supuse obligaţiei legale de auditare.
Administrarea societăţii cu răspundere limitată nu se bucură de o reglementare proprie exhaustivă. Dispoziţiile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale expres alocate acestei chestiuni se completează cu cele indicate precis în acest articol, care vizează societatea în nume colectiv. Chiar dacă societatea cu răspundere limitată se aproprie, sub aspectul complexităţii organizatorice, mai mult de societatea pe acţiuni decât de cea în nume colectiv, totuşi, legiuitorul a decis să distingă clar între regimul administrării societăţii cu răspundere limitată şi cel al societăţii pe acţiuni. De aceea, chiar dacă o asemenea precizare pare inutilă - în lipsa unor prevederi speciale care să configureze un regim similar al administrării celor două forme de societăţi comerciale - ea are meritul de a înlătura orice discuţii cu privire la posibilitatea aplicării, în cazul societăţilor cu răspundere limitată supuse auditării, a dispoziţiilor privind obligativitatea delegării competenţelor de conducere a societăţii de la administratori la directori sau administrarea societăţilor pe acţiuni în sistem dualist.
Această soluţie se fundamentează, probabil, pe mai multe considerente. în primul rând, acţionarii societăţii pe acţiuni beneficiază nu numai de posibilitatea de a opta între două sisteme de administrare (unitar şi dualist), dar şi între două alternative în cadrul aceluiaşi sistem unitar: conducerea activităţii de către consiliul de administraţie sau delegarea competenţelor de conducere către directorii societăţii. O asemenea diversitate de soluţii, care antrenează şi o serie de restricţii şi rigori, este nepotrivită pentru societatea cu răspundere limitată, în care, în mod frecvent, administratorii sunt desemnaţi dintre asociaţi, fără a fi manageri profesionişti.
O altă raţiune care l-a determinat pe legiuitor să facă o asemenea delimitare, este faptul că societatea cu răspundere limitată, în măsura în care îndeplineşte cerinţele Ordinului Ministerului Finanţelor nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, poate şi ea să fie supusă obligaţiei legale de auditare a situaţiilor financiare.14* De aceea, pentru evitarea oricăror confuzii, s-a menţionat că regulile de administrare ale societăţii pe acţiuni nu se aplică societăţii cu răspundere limitată, chiar dacă aceasta este supusă obligaţiei de auditare.
în consecinţă, pe lângă exemplul dat mai sus privind delegarea competenţelor administratorilor către directori, nu este necesar ca administratorii societăţii cu răspundere limitată să fie în număr impar sau ca societăţile supuse obligaţiei de auditare să aibă cel puţin 3 administratori; tot astfel, nu este aplicabilă interdicţia ca administratorii, pe durata mandatului lor, să încheie, cu societatea cu răspundere limitată pe care o administrează, un contract de muncă.