Art. 210 Reducerea sau majorarea capitalului social
| Comentarii |
|
Reducerea sau majorarea capitalului social
Art. 210
(1) Capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar şi/sau în natură.
(2) De asemenea, acţiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum şi a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.
(3) Diferenţele favorabile din reevaluarea patrimoniului vor fi incluse în rezerve, fără a majora capitalul social.
(4) Mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor, în afară de cazul când este realizată prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
| ← Art. 209 Reducerea sau majorarea capitalului social | Art. 211 Reducerea sau majorarea capitalului social → |
|---|
Cu titlu de chestiune prealabilă, consemnăm faptul că textul acestui articol se referă exclusiv la societatea pe acţiuni, întrucât legiuitorul nu utilizează decât noţiunea de
Citește mai mult
„acţiuni", fără a menţiona părţile de interes sau părţile sociale. El se aplică însă şi majorării capitalului societăţii cu răspundere limitată, în temeiul normei de trimitere reglementată de art. 221 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.Având în vedere generalitatea textului art. 210 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale precum şi faptul că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu reglementează alte procedee specifice pentru majorarea capitalului, aplicabile celorlalte forme de societate comercială, credem, alături de alţi autori, că acest articol şi, prin aceasta, procedeele şi sursele de majorare a capitalului social aici prevăzute, se aplică tuturor formelor de societate reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. De lege ferenda, credem că se impune reformularea acestui articol, astfel încât generalitatea aplicării sale, la toate formele de societate, să fie explicită.
2. Din punct de vedere tehnic, majorarea capitalului social poate îmbrăca două forme: fie prin mărirea numărului de părţi sociale sau acţiuni, fie prin mărirea valorii nominale a părţilor sociale sau acţiunilor existente.
Emisiunea de noi părţi sociale sau acţiuni precum şi majorarea valorii nominale a părţilor sociale sau acţiunilor existente se poate realiza din mai multe surse, grupate de legiuitor astfel:
- majorarea capitalului social prin noi aporturi, deci prin aportul propriu al asociaţilor sau prin aportul unor noi asociaţi, cooptaţi pe această cale;
- majorarea capitalului social prin încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune, cu excepţia rezervelor legale;
- majorarea capitalului prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu părţi sociale sau acţiuni ale acesteia.
3. Majorarea capitalului social prin noi aporturi urmăreşte mărirea efectivă a disponibilităţilor financiare sau operaţionale ale societăţii comerciale; de aceea, aceste aporturi pot consta atât în numerar, cât şi în natură. Pentru acestea din urmă, sunt şi rămân valabile toate condiţiile reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale privitor la formarea capitalului la constituirea societăţii, privind evaluarea acestor aporturi şi transmiterea către societate a dreptului de proprietate sau a dezmembrămintelor acestuia privitoare la bunurile constituite ca aport.
Aceste aporturi pot fi aduse atât de asociaţi cât şi, cu acordul acestora, de terţi, în anumite condiţii reglementate de lege, în considerarea formei juridice pe care o îmbracă societatea.
Într-o soluţie jurisprudenţială pe care o considerăm profund eronată, se susţine că societatea îşi va putea majora capitalul social cu bunurile proprietatea sa, pe care le-a dobândit prin utilizarea fondurilor puse la dispoziţie de asociatul/acţionarul unic;în realitate, într-o asemenea situaţie, asociatul unic finanţator dobândeşte doar un drept de creanţă asupra societăţii, pe care îl va putea, eventual, valorifica prin conversia sa în părţi sociale sau acţiuni emise de societate, pe calea majorării capitalului. Chiar dacă rezultatul final este acelaşi, instrumentele juridice prin care acesta se obţine sunt profund
4. încorporarea rezervelor, a beneficiilor sau a primelor de emisiune constituie o modalitate de majorare a capitalului care nu presupune noi aporturi, ci integrarea în capital a unor valori existente deja în patrimoniul societăţii, fie sub forma rezervelor statutare, fie sub forma unor beneficii sau prime de emisiune.
Rezervele reprezintă, în principiu, beneficii capitalizate. Structural, rezervele se împart în rezerve legale, rezerve statuare şi alte rezerve. Dintre acestea, rezervele legale nu pot constitui sursă de majorare a capitalului. Rezervele statutare se constituie anual din beneficiile nete ale societăţii, conform prevederilor din actul constitutiv al acestora şi sunt destinate acoperirii unor necesităţi de funcţionare şi dezvoltare ale societăţii. Alte rezerve prevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ pe seama beneficiilor şi din alte surse, cum sunt primele legate de capital, destinate acoperirii pierderilor, creşterii capitalului social sau acordării de dividende.
Beneficiile sunt profiturile realizate de societate în exerciţiile anterioare şi reportate, fără a fi distribuite, precum şi profitul realizat la închiderea exerciţiului financiar precedent, destinate măririi capitalului şi care pot fi încorporate direct, fără a mai fi trecute prin rezerve8’.
Primele de emisiune sunt un supliment de aport adus pentru a egaliza drepturile asociaţilor, atunci când nu toţi aceştia participă la majorarea capitalului şi societatea are constituite rezerve; în alţi termeni, primele de emisiune reprezintă diferenţa dintre valoarea nominală şi valoarea reală a părţilor sociale sau a acţiunilor unei societăţi9).
5. Compensarea unor creanţe lichide şi exigibile asupra societăţii cu părţi sociale sau acţiuni reprezintă o altă modalitate de majorare a capitalului, cunoscută şi sub denumirea de conversie a datoriilor societăţii în acţiuni,0).
Operaţiunea juridică nu reprezintă, propriu-zis, o compensare (care presupune existenţa, deopotrivă, a două creanţe certe, lichide şi exigibile şi care le stinge pe amândouă, până la concurenţa lor) ci reprezintă o transformare a creanţelor pe care terţii le au faţă de societate în acţiuni sau părţi sociale, pe baza convenţiei creditorului şi debitorului care, în loc să stingă creanţa, înţeleg, pe calea novaţiei obiective, să transforme obligaţia de plată în obligaţia societăţii de a emite părţi sociale sau acţiuni, de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului.
în practică, s-a considerat că această conversie nu se poate realiza dacă, la data conversiei, sumele transmise societăţii de acţionari şi care stau la baza dreptului lor de creanţă nu se mai regăsesc în patrimoniul societăţii, fiind folosite de aceasta pentru plata unor datorii faţă de terţi; această soluţie se fundamentează pe faptul că „mărirea capitalului prin compensarea creanţelor asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia se realizează printr-o operaţiune contabilă de virare a unor sume de bani între conturile de pasiv ale societăţii pentru că, având rol de limită a gajului general al creditorilor, capitalul social trebuie să fie real, ceea ce impune asigurarea în permanenţă în patrimoniul societăţii a unor bunuri a căror valoare să nu fie mai mică decât capitalul social."u) Soluţia ni se pare greşită, fiind pronunţată cu încălcarea legii. Cerinţa, altfel legitimă, ca în patrimoniul societăţii să se afle în permanenţă bunuri sau drepturi ale căror valoare să nu fie inferioară capitalului trebuie apreciată în raport cu întreg activul patrimonial şi nu numai în raport de sumele avansate de asociaţi. Pe de altă parte, pentru validitatea conversiei creanţelor în acţiuni, dispoziţiile Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cer doar ca acestea să fie lichide (exprimate în bani) şi exigibile (ajunse la scadenţă). Este absurd ca, în condiţiile în care finanţarea societăţii de către asociaţi se face cu scopul bine determinat de a sprijini desfăşurarea activităţii acesteia, să se pretindă - în lipsa oricărei exigenţe legale sau comerciale - ca banii cu care asociaţii au creditat societatea să se afle în patrimoniul acesteia la data conversiei acestor creanţe. Absurdul unei asemenea pretenţii este subliniat şi prin faptul că aceeaşi instanţă, într-o altă cauză, a considerat că „Din cuprinsul textelor (legale - nota mea, I.S.) ce reglementează modificarea actului constitutiv prin majorarea capitalului social nu rezultă că dovada plăţii contravalorii acţiunilor subscrise se face exclusiv prin dovedirea existenţei sumelor în contul bancar de capital social la data formulării cererii către oficiul registrului comerţului, fiind posibilă situaţia virării acestora şi folosirea lor pentru investiţii."
6. S-a spus, în mod îndreptăţit, că singura cale veritabilă şi reală de majorare a capitalului este cea prin noi aporturi, subscrise de asociaţi sau de terţi, reprezentând, aşadar, o finanţare exterioară a societăţii, materializată în emiterea de noi acţiuni sau subscrierea de noi părţi sociale13>.
Toate celelalte căi reprezintă doar o autofinanţare a societăţii; neimplicând aporturi exterioare, ci încorporarea sau transformarea unor resurse financiare aflate deja în patrimoniul societăţii, dar cu alt titlu decât acela de aport la capital, aceste modalităţi au fost tratate sub denumirea generică de „sporire contabilă a patrimoniului", sau de majorare nominală a capitalului, concretizate în mărirea valorii nominale a acţiunii sau a părţii sociale.
7. în condiţiile unei inflaţii puternice şi uneori galopante, caracteristică ultimului deceniu al secolului XX, reevaluarea patrimoniului societăţii comerciale rezulta, inevitabil, în diferenţe favorabile, întrucât rata inflaţiei depăşea rata amortizării mijloacelor fixe. Iniţial, aceste diferenţe din reevaluarea patrimoniului au putut fi folosite pentru majorarea capitalului social, pentru a conferi acestuia, în expresie bănească, o statură reală.
Pe măsura reducerii incidenţei favorabile a acestor reevaluări, legea a eliminat această posibilitate, diferenţele favorabile putând fi incluse în rezervele societăţii, dar fără a constitui sursă de majorare a capitalului. Aceasta înseamnă că restricţia cuprinsă în art. 210 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu privire la utilizarea resurselor legale ca sursă de majorare a capitalului a fost extinsă şi asupra rezervelor care încorporează diferenţe favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului.14)
8. Majorarea capitalului societăţii comerciale, fiind o modificare a actului constitutiv, se aprobă prin hotărâre a adunării generale extraordinare, luată cu cvorumul şi voturile stabilite de art. 115 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Prin excepţie de la aceste prevederi, mărirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a acţiunilor, atunci când mărirea se face prin noi aporturi sau prin conversia creanţelor exigibile asupra societăţii, poate fi hotărâtă numai cu votul tuturor acţionarilor. Această rigoare a legii - este singura situaţie în care adunarea generală a acţionarilor ia hotărâri numai cu unanimitate de voturi - se explică prin faptul că majorarea valorii nominale a acţiunilor este adecvată atunci când majorarea se face prin distribuirea proporţională şi egalitară a unor resurse existente în patrimoniul societăţii - rezerve, beneficii sau prime de emisiune. Atunci când majorarea se face prin aporturi noi sau prin conversia creanţelor, ea beneficiază numai aportorilor sau creditorilor societăţii, deci nu tuturor acţionarilor. De aceea, în aceste condiţii, o astfel de majorare, prin modificarea valorii nominale a acţiunilor, poate crea un dezechilibru în structura acţionariatului, astfel încât legiuitorul a considerat că este necesar ca toţi acţionarii să o aprobe.