Art. 53 Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
| Comentarii |
|
Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
Art. 53
(1) Fondatorii, reprezentanţii şi alte persoane, care au lucrat în numele unei societăţi în curs de constituire, răspund solidar şi nelimitat faţă de terţi pentru actele juridice încheiate cu aceştia în contul societăţii, în afară de cazul în care societatea, după ce a dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor.
(2) În cazul în care societatea, datorită obiectului său de activitate, nu îşi poate începe activitatea fără a fi autorizată în acest sens, prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile angajamentelor rezultate din contracte încheiate de societate, sub condiţia primirii acestei autorizaţii. În această situaţie, răspunderea revine societăţii.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 52 Efectele încălcării cerinţelor legale de... | Art. 54 Efectele încălcării cerinţelor legale de... → |
|---|
1. Ca un principiu diriguitor al răspunderii în materie comercială, codul comercial stabileşte, în art. 42 alin. (1), că în obligaţiunile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrară. în aplicarea acestui principiu, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale instituie o răspundere nelimitată şi solidară, în sarcina
Citește mai mult
fondatorilor, reprezentanţilor şi celorlalte persoane care au lucrat pentru o societate în curs de constituire, în afară de cazul când actele încheiate de aceştia cu terţii au fost preluate de societate, după constituirea sa. Această dispoziţie reflectă, de altfel, şi principiile de răspundere consacrate prin art. 7 al Primei Directive a Consiliului Comunităţilor Europene (Directiva 68/151/EEC).Din formularea textului rezultă că, sub raport obiectiv, modul în care persoanele enumerate mai sus au putut lucra în contul societăţii în curs de constituire se restrânge la încheierea de acte juridice cu terţii. Sub raport subiectiv, este de reţinut că această răspundere este aşezată de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale nu numai asupra (a) fondatorilor şi (b) reprezentanţilor societăţii dar şi (c) asupra altor persoane care au lucrat în numele societăţii în curs de constituire. în fine, liantul comun care declanşează mecanismul răspunderii solidare a acestor persoane este participarea lor la încheierea de acte juridice în contul societăţii, premergător dobândirii personalităţii juridice.
2. Fondatorii sunt acele persoane care au semnat actul constitutiv sau care au avut un rol determinant în constituirea societăţii comerciale. Această calitate nu implică însă, în mod automat, puteri de reprezentare a societăţii în raporturile cu terţii; doar unii dintre aceşti fondatori au, de regulă, şi calitatea de reprezentanţi ai societăţii, calitate în care sunt îndreptăţiţi să încheie în numele acesteia o serie de acte juridice necesare constituirii legale.
Celelalte persoane care ar fi putut lucra în numele societăţii nu sunt identificate de Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale dar, având în vedere că textul se referă la răspunderea pentru acte încheiate cu terţii, rezultă că aceste persoane s-au comportat, cel puţin temporar, ca reprezentanţi de fapt ai societăţii în curs de constituire sau au fost împuterniciţi (mandatari) ai fondatorilor sau ai reprezentanţilor societăţii.
3. Răspunderea acestor subiecţi de drept este nelimitată şi solidară pentru că aceasta este forma cea mai gravă de răspundere în materia societăţilor comerciale. Potrivit art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, chiar şi înainte de data înregistrării sau de data actului de recunoaştere, persoana juridică are capacitate juridică chiar de la data actului de înfiinţare cât priveşte drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil. Astfel de acte ar putea fi un contract de închiriere a unui imobil pentru stabilirea sediului social, un contract de cont bancar în care să se efectueze vărsămintele aporturilor asociaţilor la capitalul social sau un contract de prestări servicii cu un expert, pentru evaluarea aporturilor asociaţilor.
Cu toate acestea, atât timp cât societatea nu este constituită legal şi nu are personalitate juridică, orice acte juridice încheiate în numele acesteia, dacă nu sunt preluate de aceasta după constituire, rămân ale celor care le-au încheiat, aceştia urmând a răspunde pentru ele potrivit regulilor răspunderii comerciale de drept comun, întrucât ei se bucură de beneficiul răspunderii limitate numai pentru actele încheiate în numele societăţii, după constituirea acesteia.
4. Această regulă a răspunderii nelimitate şi solidare este înlăturată dacă, fie prin actul constitutiv, fie prin hotărârea adunării generale a asociaţilor, se decide ca actele încheiate de aceste persoane în numele societăţii comerciale în curs de constituire să fie preluate, după constituire, de aceasta. în acest sens, dispoziţiile art. 8 lit. o) şi art. 36 alin. (2) lit. e) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale impun asociaţilor să prevadă în actul constitutiv cuantumul total sau cel puţin estimativ al cheltuielilor de constituire iar la înmatricularea societăţii să anexeze actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi aprobate de asociaţi.
Actele încheiate în cursul constituirii şi preluate de societatea comercială sunt considerate a fi fost încheiate de aceasta, societatea devenind, încă de la data încheierii lor, deci cu efect retroactiv, titulara drepturilor şi obligaţiilor asumate în contul său. Această precizare a legii reprezintă, într-o anumită măsură, o deviere de la reglementările de drept comun ale art. 33 din Decretul nr. 31/1954, care recunosc aşa numita „mică" personalitate sau capacitate a persoanei juridice, chiar şi înainte de
constituire, în ceea ce priveşte actele necesare înfiinţării; în cazul societăţii comerciale, potrivit acestui art. 53 al Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, chiar şi actele necesare înfiinţării sunt ale societăţii numai dacă aceasta le-a preluat, în mod expres, după înfiinţare.
II. Autorizarea funcţionării societăţilor comerciale
5. în unele situaţii, datorită specificului obiectului de activitate stabilit prin actul constitutiv, societatea comercială trebuie să obţină, fie pentru înfiinţarea sa valabilă (autorizaţii prealabile constituirii), fie pentru începerea sau desfăşurarea unei anumite activităţi (autorizaţii ulterioare constituirii), diverse autorizaţii administrative. Aceasta este situaţia instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurări, a instituţiilor financiare nebancare sau a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor care au în obiectul de activitate administrarea portofoliilor individuale de investiţii.
în asemenea situaţii, în vederea obţinerii acestor autorizaţii, societatea are obligaţia, în perioada de constituire, să îşi asume anumite angajamente (de exemplu, instituţiile de credit trebuie să aibă un capital minim de 5 milioane euro, vărsat integral la data constituirii, să informeze Banca Naţională a României cu privire la identitatea acţionarilor care urmează să deţină participaţii calificate la capital, să depună un plan de activitate, care să cuprindă tipurile de activităţi bancare ce vor fi desfăşurate şi structura organizatorică, din care să rezulte capacitatea acesteia de a-şi realiza obiectivele propuse în condiţii compatibile cu regulile unei practici bancare prudente şi sănătoase, prin adecvarea cadrului de conducere, a procedurilor, a mecanismelor interne şi a structurii capitalului la tipul, volumul şi complexitatea activităţilor pe care îşi propune să le desfăşoare).12)
Dintre toate aceste autorizaţii, prevederile art. 53 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale vizează, doar autorizaţiile administrative ulterioare constituirii, adică pe cele care ar putea condiţiona începerea activităţii unei societăţi deja constituite. într-o asemenea situaţie, dacă, în cursul constituirii, societatea şi-a asumat anumite angajamente, sub condiţia obţinerii unei autorizaţii administrative care vizează exercitarea unei anumite activităţi, aceste angajamente nu mai atrag răspunderea nelimitată şi solidară a fondatorilor sau reprezentanţilor societăţii, ci direct răspunderea acesteia. Astfel, prin derogare de la dispoziţiile alin. (1) al acestui articol, aceste angajamente sunt considerate a fi asumate direct de societate, pentru că ele privesc obligaţii sau angajamente a căror îndeplinire este situată posterior constituirii societăţii şi răspunderea revine acesteia de la început. Este o răspundere directă legală, fără a mai fi necesară preluarea acestor acte de către societate.