Art. 55 Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
| Comentarii |
|
Efectele încălcării cerinţelor legale de constituire a societăţii
Art. 55
(1) În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii.
(2) Clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 54 Efectele încălcării cerinţelor legale de... | Art. 56 Efectele încălcării cerinţelor legale de... → |
|---|
De data aceasta, Legea nr. 31/1990
Citește mai mult
privind societățile comerciale nu mai face distincţia între diverşii membri ai organelor de conducere, pentru a se opri numai asupra reprezentanţilor societăţii. Pe de altă parte, la o primă examinare, se pare că sunt deopotrivă vizate aici toate actele organelor societăţii, atât cele de natură internă - cum ar fi hotărârile asociaţilor sau ale consiliului de administraţie - cât şi cele încheiate cu terţii. în realitate, textul, făcând trimitere la „raporturile cu terţii" este, fără îndoială, aplicabil numai acelor acte ale organelor societăţii comerciale care au vocaţia de a angaja răspunderea societăţii în raport cu terţii, deci care sunt opozabile terţilor; în această categorie de acte intră doar acelea la care terţii au calitate de parte sau de având cauză.2. Potrivit prevederilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut. Orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop este nul.
Articolul 55 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale particularizează această teză, privind actele societăţii dintr-o
perspectivă diferită şi afirmând că societatea comercială este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă acestea depăşesc obiectul său de activitate. De la această regulă există două excepţii: (a) când societatea dovedeşte că terţii fie cunoşteau, fie trebuiau să cunoască, în împrejurările date, depăşirea obiectului de activitate şi (b) când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale face astfel o distincţie pe care art. 34 din Decretul nr. 31/1954 nu o face, între încălcarea obiectului de activitate stabilit prin actul de înfiinţare sau statut şi încălcarea limitelor puterilor stabilite acestor organe prin lege. Depăşirea obiectului de activitate, ca neregularitate a actelor încheiate de societate, primeşte un tratament deosebit în raport de aceste două ipoteze, distincte.
Atunci când depăşirea obiectului de activitate se face cu încălcarea limitelor puterilor pe care legea le conferă organelor societăţii, societatea nu va fi valabil
angajată, faţă de terţi, pentru actele astfel încheiate prin organele sale. Făcând aplicarea prevederilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, actul este nul. Este cazul, de exemplu, al înstrăinării de către administratorii unei societăţi pe acţiuni, a unui activ a cărui valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii, la data încheierii actului juridic, fără a obţine aprobarea adunării generale a acţionarilor (art. 1 5322 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).
Atunci când actul este încheiat doar prin depăşirea obiectului de activitate stabilit prin actul constitutiv, societatea este angajată, faţă de terţi, pentru acest act, cu excepţia situaţiei în care dovedeşte cunoaşterea de către terţi a acestei depăşiri, situaţie în care poate invoca inopozabilitatea actului. Este cazul încheierii unei operaţiuni legale, dar care nu intră în obiectul de activitate al societăţii: de exemplu, societatea intermediază un export de deşeuri feroase, fără să aibă o asemenea activitate în obiect.
3. Această răspundere a societăţii comerciale pentru actele încheiate de reprezentanţii săi, cu depăşirea sau încălcarea obiectului de activitate este o derogare de la principiile care guvernează mandatul comercial. Potrivit art. 72 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, răspunderea administratorilor şi, implicit, a reprezentanţilor societăţii comerciale este guvernată de regulile mandatului. Depăşirea mandatului încredinţat atrage răspunderea mandatarului pentru daune şi nu este opozabilă mandantului decât dacă acesta o ratifică; cu alte cuvinte, actele încheiate cu depăşirea mandatului sunt şi rămân, în lipsă de convenţie contrară, ale mandatarului şi nu ale mandantului. Cu toate acestea, acest articol enunţă responsabilitatea societăţii mandant pentru actele încheiate de administratorul mandatar cu depăşirea mandatului - reprezentat prin obiectul de activitate al societăţii.
Societatea va putea însă să invoce inopozabilitatea acestor acte faţă de ea în raport cu terţii dacă face dovada că depăşirea obiectului de activitate era cunoscută terţilor interesaţi. Această cunoaştere nu poate rezulta doar din publicarea actului constitutiv al societăţii, ci trebuie să fie dovedită prin mijloace de probă care să înlăture orice îndoială - cum ar fi corespondenţa dintre părţi sau faptul că societatea a pus la dispoziţie terţilor extrase din actul constitutiv cuprinzând obiectul de activitate. De asemenea, publicarea actului constitutiv poate fi coroborată cu alte probe circumstanţiale pentru a dovedi această cunoaştere.
4. Tot pentru protecţia terţilor, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale stabileşte că societatea nu poate opune terţilor actele societăţii prin care sunt limitate puterile legale ale organelor societăţii. Legiuitorul prezumă, aici, că terţii de bună credinţă au doar obligaţia de a cunoaşte prevederile legii şi, deci, puterile pe care organele societăţii le au în temeiul legii. Multitudinea de înregistrări în registrul comerţului sau de acte publicate în Monitorul Oficial lipseşte clauzele actului constitutiv sau hotărârile organelor statutare ale societăţii de eficienţa publicităţii oricăror modificări, amplificări sau limitări ale puterilor conferite legal acestor organe.
De aceea, actele societăţii prin care se limitează puterile legale ale organelor societăţii nu pot fi opuse terţilor, chiar dacă s-au îndeplinit obligaţiile de publicitate legală.16) Această regulă constituie o derogare importantă de la prevederile art. 50 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit cărora actele pentru care societatea comercială a efectuat publicitatea legală sunt opozabile terţilor.
5. în fine, ele remarcat în alineatul (2) al acestui articol o trimitere lipsită de obiect la societăţile „prevăzute în alineatul precedent"; este o deficienţă de armonizare a acestui alineat cu modificarea adusă alineatului (1) (alineatul precedent) din care a fost eliminată trimiterea iniţială la societatea pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu răspundere limitată.