Art. 78 Societăţile în nume colectiv

CAPITOLUL II
Societăţile în nume colectiv

Art. 78

(1) Dacă un administrator ia iniţiativa unei operaţiuni ce depăşeşte limitele operaţiunilor obişnuite comerţului pe care îl exercită societatea, acesta trebuie să înştiinţeze pe ceilalţi administratori, înainte de a o încheia, sub sancţiunea suportării pierderilor ce ar rezulta din aceasta.

(2) În caz de opoziţie a vreunuia dintre ei, vor decide asociaţii care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

(3) Operaţiunea încheiată în contra opoziţiei făcute este valabilă fată de terţii cărora nu li se va fi comunicat această opoziţie.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 78 Societăţile în nume colectiv




natalia dogaru 14.05.2014
1. Astfel cum rezultă din interpretarea art. 76 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, administratorii societăţii în nume colectiv vor putea fi obligaţi să lucreze numai împreună - situaţie în care orice decizie sau act se iau sau se încheie numai cu unanimitate de voturi - sau pot să lucreze individual, separat, potrivit puterilor ce le sunt încredinţate prin actul constitutiv sau, în lipsă, de asociaţi, cu votul celor care deţin majoritatea capitalului.

De aceea, ipoteza expusă de art. 78 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale trebuie examinată dintr-o dublă perspectivă:
Citește mai mult dacă un administrator ia iniţiativa unei operaţiuni care depăşeşte limitele obişnuite ale comerţului pe care îl exercită societatea, consecinţele vor diferi după cum administratorul respectiv trebuia să lucreze împreună cu ceilalţi sau putea să lucreze şi separat.

Dacă actul constitutiv dispune ca administratorii să lucreze împreună, acesta nu poate lua o asemenea iniţiativă decât cu acordul unanim al celorlalţi administratori sau, în caz de divergenţă, cu acordul asociaţilor care reprezintă majoritatea capitalului. Orice abatere de la această regulă ar fi permisă numai în caz de urgenţă, pentru a evita o mare pagubă societăţii şi dacă ceilalţi administratori se găsesc în imposibilitate de a participa la administraţie (art. 76 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale).

2. Rămâne ipoteza în care un administrator este împuternicit să lucreze şi singur şi este evident că acestei situaţii i se adresează reglementarea art. 78 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care prevede măsuri de abordare a unei situaţii excepţionale, ieşite din tiparele obişnuite ale comerţului societăţii.

în această situaţie, dat fiind ineditul operaţiunii sau riscurile neobişnuite pe care le implică, administratorul care ia iniţiativa derulării ei va trebui să aducă la cunoştinţa celorlalţi administratori această intenţie, înainte de a o încheia. In realitate, obligaţia legală stabilită acestui administrator nu este numai aceea de a-i înştiinţa pe ceilalţi administratori, ci de a se consulta cu ei şi a ţine seamă de opinia sau opoziţia acestora. Această interpretare rezultă din obligaţia subsecventă ce revine administratorului în cauză, în situaţia înregistrării unei opoziţii a unuia dintre administratori, de a supune spre decizie încheierea operaţiunii asociaţilor, care vor decide cu voturile reprezentând majoritatea absolută a capitalului social.

Nerespectarea obligaţiei de înştiinţare şi de abţinere de la încheierea unei operaţii comerciale neobişnuite, în lipsa acordului acestora sau a asociaţilor reprezentând majoritatea absolută a capitalului social, atrage răspunderea administratorului aflat în culpă, care va trebui să suporte pierderile ce ar rezulta din aceasta.

Operaţiunea astfel încheiată, ignorând opoziţia celorlalţi administratori, este valabilă faţă de terţi, dacă acestora nu li sa va fi comunicat existenţa acestei opoziţii. De altfel, adăugăm noi, ea este valabilă, în aceleaşi condiţii, şi faţă de societate, care potrivit art. 55 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, este valabil angajată, în raporturile cu terţii, prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.
Răspunde