Art. 1 Codul muncii Domeniul de aplicare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare
Domeniul de aplicare
Art. 1
(1) Prezentul cod reglementează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii.
(2) Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
| Art. 2 Codul muncii Domeniul de aplicare → |
|---|
Raporturile juridice de muncă au fost identificate în mod constant de către doctrina de specialitate ca fiind acele relaţii sociale reglementate prin lege, ce iau naştere
Citește mai mult
între o persoană fizică, pe de o parte, şi o persoană fizică sau juridică, pe de altă parte, în cadrul cărora prima persoană se obligă să presteze o anumită muncă în folosul celei de-a doua, care, la rândul ei, se obligă să o remunereze şi să creeze condiţiile necesare prestării acelei munci.Având în vedere această definiţie, au fost considerate drept forme ale raporturilor juridice de muncă raporturile de muncă izvorâte din contractul individual de muncă şi, ca excepţie, din convenţia civilă de prestări de servicii, precum şi raporturile de muncă ale funcţionarilor publici, ale militarilor cadre permanente, ale membrilor cooperativelor meşteşugăreşti de consum şi de credit, ale membrilor societăţilor agricole.
Din economia reglementării noului cod al muncii rezultă regula potrivit căreia raporturile juridice de muncă se nasc din încheierea contractului individual sau colectiv de muncă, iar acestor raporturi juridice de muncă le sunt aplicabile prevederile codului. Totuşi, ca excepţie, raporturi juridice de muncă se pot naşte şi potrivit reglementărilor unor legi speciale, prevederile codului muncii fiind aplicabile şi acestor categorii de raporturi juridice în măsura în care legile speciale aplicabile nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
Prevederile codului muncii nu se aplică persoanelor care practică o profesiune liberală (experţi contabili şi contabili autorizaţi, notari, medici etc.) şi care îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii speciale ce le reglementează profesia şi nu în baza unui contract de muncă, persoanelor care prestează muncă în baza unor obligaţii legale, persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi ca membri ai asociaţiilor familiale, membrilor consiliilor de administraţie, cenzorilor, consilierilor locali şi judeţeni, experţilor, arbitrilor, mediatorilor şi altor persoane care îşi desfăşoară activitatea în baza unor legi speciale şi sunt plătiţi în temeiul acestor legi, persoanelor care execută lucrări pentru care primesc drepturi de autor în temeiul legii speciale, persoanelor care desfăşoară activităţi în temeiul unor raporturi juridice civile sau comerciale.
Referitor însă la activitatea prestată în temeiul anumitor raporturi juridice civile se impun câteva precizări.
Deşi vechiul cod al muncii prevedea că dispoziţiile sale nu se aplică raporturilor în care prestarea unei munci se face pe baza unui contract de drept civil, după 1989, în condiţiile “relaxării” legislaţiei în materia relaţiilor de muncă, prestarea de activităţi în temeiul unor convenţii civile încheiate în temeiul dispoziţiilor Codului civil a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. Frecvenţa încheierii de convenţii civile în locul contractelor de muncă a determinat reglementarea specială, cu caracter de excepţie, a acestor convenţii, a căror încheiere şi executare nu intra sub incidenţa prevederilor Codului muncii. Prin Legea nr. 83/ 1995 şi, ulterior, prin Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, convenţiile civile de prestări de servicii au fost reglementate ca o categorie specială de convenţii (contracte), regimul juridic al acestora fiind asimilat cu cel al contractelor de muncă. Astfel, angajatorii aveau obligaţia să întocmească aceste convenţii civile de prestări de servicii în formă scrisă şi să le înregistreze la inspectoratele teritoriale de muncă, veniturile realizate din încadrarea în muncă prin încheierea unei convenţii civile de prestări de servicii erau asimilate salariilor în vederea impunerii, pentru aceste venituri se datorau, în unele cazuri, contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj, la fondul de asigurări sociale de sănătate.
Regimul juridic cu caracter special al convenţiilor civile de prestări de servicii a fost abrogat prin O.U.G. nr. 23/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si pentru modificarea art. II si III din O.U.G. nr. 9/2003.
în prezent, raporturile juridice născute prin încheierea unor contracte (convenţii) civile de prestări de servicii nu mai sunt supuse unor reglementări speciale, iar regimul juridic al acestora nu mai este asimilat cu cel al contractelor de muncă. Contractele civile de prestări de servicii încheiate în temeiul prevederilor Codului civil nu mai sunt reglementate ca o modalitate de încadrare în muncă şi, prin urmare, aceste contracte nu mai sunt supuse înregistrării la inspectoratele teritoriale de muncă, iar veniturile realizate în baza lor nu mai sunt asimilate salariilor. De asemenea, reglementările referitoare la obligativitatea plăţii contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru şomaj, la fondul de asigurări sociale de sănătate, aplicabile în cazul în care încadrarea în muncă se realiza prin încheierea unei convenţii civile în temeiul Legii nr. 130/1999 nu sunt incidente în cazul încheierii unor contracte (convenţii) potrivit dispoziţiilor Codului civil.
Alin 1 al acestui articol a fost modificat prin Legea nr. 40/2011, sintagma „totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă" fiind înlocuită cu „domeniul raporturilor de muncă".
Raţiunea acestei modificări constă în aceea că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu reglementează „totalitatea" raporturilor individuale de muncă, iar cele colective fac obiectul unui alt act normativ - Legea dialogului social nr. 62/2011.2
în plus, Codul muncii - care poate fi considerat o lege a contractului individual de muncă, reglementează, dar
Citește mai mult
numai la nivelul unor principii generale:- modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă (inspecţia muncii, prevăzută în Titlul X, art. 237-240);
-jurisdicţia muncii, (Titlul XII, art. 266-275);
- formarea profesională (Titlul VI, art. 192-210).
în temeiul art. 1 alin. (2), dispoziţiile Codului muncii sunt aplicabile şi altor categorii de raporturi în măsura în care legile speciale aplicabile nu conţin norme specifice derogatorii. Este cazul, de exemplu, al raporturilor juridice privind personalul didactic, personalul diplomatic şi consular, chiar şi ca excepţie, al raporturilor de serviciu ale funcţionarii publici, cei parlamentari etc.
Aşadar, Codul muncii este un drept comun pentru aceste raporturi.