Decizia CCR nr. 823 din 10.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 118 alin. (31) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Comentarii |
|
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
DECIZIA
Nr. 823
din 10 octombrie 2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea în ședința din data de 4 octombrie 2012 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Dănuț Ungureanu, Carol Iosif Lukâcs și Gheorghe Pleșca în dosarele nr. 1.495/330/2011, nr. 32.860/211/2010 și nr. 2.144/206/2010 ale Tribunalului Ialomița - Secția civilă, Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 727D/2012, nr. 802D/2012 și nr. 975D/2012 și a prevederilor art. 118 alin. (31) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Radu-Alin Dobra, Aurel Mătanie și Marius Ciprian Buda în dosarele nr. 9.669/211/2010, nr. 2.501/302/2010 și nr. 11.826/299/CV/2011 ale Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 759D/2012, nr. 842D/2012 și nr. 1.0870/2012, precum și a prevederilor art. 118 alin. (3) din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Cătălin Constantin Ursărescu în Dosarul nr. 17.732/245/2011 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 849D/2012.
Dezbaterile au avut loc la termenul din 4 octombrie 2012 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus conexarea dosarelor nr. 759D/2012, nr. 802D/2012, nr. 842D/2012, nr. 849D/2012, nr. 975D/2012 și nr. 1.087D/2012 la Dosarul nr. 727D/2012, care este primul înregistrat. Totodată, în temeiul art. 24 din Constituție, Curtea a admis cererea autorului excepției prezent în Dosarul nr. 842D/2012, Aurel Mătanie, de a amâna pronunțarea cu o săptămână, în vederea depunerii de concluzii scrise. Luând act de concluziile scrise depuse de autorul excepției, Curtea s-a pronunțat asupra acesteia la data de 10 octombrie 2012.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin deciziile civile nr. 271/R din 19 martie 2012, nr. 805 din 23 februarie 2012 și nr. 1.355 din 30 aprilie 2012, precum și prin încheierile din 14 decembrie 2011, 15 februarie 2012,11 aprilie 2012, 8 februarie 2012 pronunțate în dosarele nr. 1.495/330/2011, nr. 2.501/302/2010, nr. 11.826/299/CV/2011, nr. 9.669/211/2010, nr. 32.860/211/2010, nr. 17.732/245/2011 și nr. 2.144/206/2010, Tribunalul Ialomița - Secția civilă, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Legea nr. 202/2010, și Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Excepția a fost ridicată de Dănuț Ungureanu, Radu-Alin Dobra, Carol Iosif Lukâcs, Aurel Mătanie, Cătălin Constantin Ursărescu, Gheorghe Pleșca și Marius Ciprian Buda în cauze având ca obiect soluționarea recursurilor declarate împotriva unor sentințe civile prin care s-au respins plângerile formulate împotriva unor procese-verbale de constatare și sancționare a unor contravenții prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia arată că dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 elimină posibilitatea atacării cu recurs a hotărârii judecătorești prin care se soluționează plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției la regimul circulației pe drumurile publice, ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil, accesului liber la justiție și dreptului la apărare.
Totodată, textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece în temeiul său se vor pronunța hotărâri definitive și irevocabile în cauzele care se aflau pe rolul instanțelor de judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010. Se creează, de asemenea, o situație inegală pentru contravenienții sancționați potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și alte categorii de contravenienți ce beneficiază de calea de atac a recursului.
Sunt încălcate și dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la principiul neretroactivității legii, deoarece textul de lege criticat este de aplicare imediată, inclusiv în procesele în curs de soluționare, lipsind autorii de calea de atac a recursului, deși, la momentul săvârșirii faptelor contravenționale, beneficiau de această cale de atac.
Mai mult, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului asimilează contravențiile "acuzațiilor în materie penală“, impunând asigurarea dreptului la apărare și aplicarea prezumției de nevinovăție în conformitate cu rigorile normei penale.
Tribunalul Ialomița - Secția civilă, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, Tribunalul București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului, în dosarele nr. 727D/2012, nr. 759D/2011, nr. 802D/2011, nr. 842D/2012, nr. 849D/2012 și nr. 975D/2012, apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, deoarece eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești prin care a fost soluționată, în primă instanță, plângerea contravențională nu îngrădește accesul liber la justiție, care nu are semnificația, în toate cazurile, a accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De asemenea, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața instanței naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Mai mult, prevederile legale criticate constituie norme de procedură, or, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, stabilirea competenței instanțelor și a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege.
În Dosarul nr. 1.087D/2012, ținând seama de dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, precum și de faptul că excepția a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 500 din 15 mai 2012, constată că excepția a devenit inadmisibilă, ca urmare a constatării neconstituționalității textului de lege criticat.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile autorului prezent Aurel Mătanie și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut în actele de sesizare a Curții, îl constituie prevederile art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010,art. 118 alin. (3) și (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
În Dosarul nr. 849D/2012 Curtea a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, însă, în realitate, astfel cum se observă din motivarea încheierii de sesizare și din concluziile autorului excepției, obiectul acesteia îl constituie dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Având în vedere art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, Curtea constată că obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, introduse prin art. X pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins: "(31) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluționează plângerea este definitivă și irevocabilă.“
Autorii arată că textul de lege criticat aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispozițiilor art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție, precum și art. 8 referitor la dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor juridice naționale din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă următoarele:
1. Solicitarea autorului excepției de neconstituționalitate din Dosarul nr. 842D/2012, referitoare la extinderea obiectului acesteia și la dispozițiile art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în plus față de cele ale art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu care instanța de judecată a fost sesizată și pe care le-a reținut în actul de sesizare a Curții Constituționale, nu poate fi primită. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (_)“, iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (_)“. Cadrul procesual specific al excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin actul de sesizare a Curții Constituționale de către instanța de judecată în față căreia a fost invocată excepția. Prin urmare, în fața Curții Constituționale obiectul excepției nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia, ca urmare a admiterii cererii făcute în fața Curții de către o parte, excedează cadrului stabilit prin Legea nr. 47/1992. În acest sens Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 528 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 iunie 2012.
2. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, Curtea reține că, ulterior sesizării sale prin actele menționate, prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că acestea sunt neconstituționale.
Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,"Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.
Prin urmare, reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit între momentul sesizării Curții Constituționale și momentul pronunțării instanței de contencios constituțional asupra excepției de neconstituționalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 alin. (31) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Dănuț Ungureanu în Dosarul nr. 1.495/330/2011 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă, de Radu-Alin Dobra și Carbl Iosif Lukâcs în dosarele nr. 9.669/211/2010 și nr. 32.860/211/2010 ale Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, de Aurel Mătanie și Marius Ciprian Buda în dosarele nr. 2.501/302/2010 și nr. 11.826/299/CV/2011 ale Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, de Cătălin Constantin Ursărescu în Dosarul nr. 17.732/245/2011 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal și de Gheorghe Pleșca în Dosarul nr. 2.144/206/2010 al Tribunalului Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 octombrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
← Decizia CCR nr. 748 din 20.09.2012 privind excepţia de... | Decizia CCR nr. 826 din 11.10.2012 privind excepţia de... → |
---|