Decizia CCR nr. 877 din 23.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală şi ale Legii nr. 174/2004 pt. aprobarea OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ștefan Solomon în Dosarul nr. 9.357/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 844D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 2 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.357/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Ștefan Solomon într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, potrivit prevederilor art. 115 alin. (1) din Constituție, se interzice emiterea de ordonanțe simple în domeniul legilor organice. Or, Codul de procedură fiscală reglementează, prin titlul IX, procedura de contencios fiscal, un caz particular al procedurii contenciosului administrativ. Astfel, prin dispozițiile Codului de procedură fiscală s-au adus modificări în materia contenciosului administrativ, ceea ce contravine Legii fundamentale.

În continuare, arată că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, lege adoptată cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituție, referitor la adoptarea legilor organice. Or, astfel cum a statuat și instanța de contencios constituțional,

aprobarea unei ordonanțe de guvern prin lege nu este de natură a înlătura viciul de neconstituționalitate, ci, dimpotrivă, acesta se strămută și asupra legii de aprobare.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Titlul IX al Codului de procedură fiscală se referă la "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale“. Or, contestația este o cale de atac necontencioasă, care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Procedura contestației, reglementată de titlul IX al Codului de procedură fiscală, nu este o procedură contencioasă, întrucât nu este soluționată de instanțele judecătorești. Așa fiind, se apreciază că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în integralitatea sa, precum și dispozițiile Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea acesteia sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, și ale Legii nr. 174/2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, și Decizia nr. 927 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, a statuat că dispozițiile cuprinse în titlul IX "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale“ al Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate. Asemenea proceduri, în care soluționarea plângerilor și a contestațiilor este atribuită însuși organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia, nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție - caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective -, ele fiind specifice funcției administrative.

În continuare, Curtea reține că sfera de cuprindere a noțiunii de "contencios administrativ“ este cea reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Astfel, contenciosul administrativ reprezintă "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim“. Curtea constată că un element esențial al contenciosului administrativ este reprezentat de implicarea instanței de contencios administrativ competente potrivit legii organice în activitatea de soluționare a conflictului existent.

În cazul dispozițiilor cuprinse în titlul IX al Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, legiuitorul a instituit o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional, menită să realizeze tocmai degrevarea instanțelor judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă, dispoziții care nu pot fi incluse în sfera noțiunii de "contencios administrativ“.

Așa fiind, Curtea constată că nu poate fi primită critica autorului excepției referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 115 alin. (1), dispozițiile criticate nereglementând în sfera contenciosului administrativ.