Decizia CCR nr. 826 din 11.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 259 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 - reforma în domeniul sănătăţii şi art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) pct. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Aurel Șerban Anghelescu și Elena Anghelescu în Dosarul nr. 13.028/63/2011 al Tribunalului Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 425D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, face referire la deciziile Curții Constituționale nr. 1.526/2011 și nr. 224/2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 decembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 13.028/63/2011, Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) pct. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Aurel Șerban Anghelescu și Elena Anghelescu într-o cauză privind asigurările sociale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate, prin stabilirea impozitului asupra pensiilor, contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3), art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (2), art. 47 alin. (2) și art. 56 alin. (1). În acest sens, arată, în esență, că, deși sunt beneficiari ai Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, și ai Legii nr. 189/2000 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare, iar veniturile lor, inclusiv acelea provenite din pensii, nu trebuie impozitate, acest lucru nu este respectat, ci, dimpotrivă, potrivit dispozițiilor de lege criticate, se realizează contrariul.

Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Prin Încheierea de sesizare, Curtea a fost sesizată cu art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010. Analizând dispozițiile de lege criticate, Curtea reține că, în realitate, este vorba despre dispozițiile art. I pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010, care se referă la modificarea prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. În aceste condiții, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, și art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006:"Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.“;

- Art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:"Categorii de venituri supuse impozitului pe venit: (_)

e) venituri din pensii, definite conform art. 68.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul român, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) referitor la nivelul de trai și art. 56 alin. (1) referitor la contribuții financiare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorii excepției de neconstituționalitate pun în discuție modul de interpretare și aplicare a textelor de lege criticate. Asemenea aspecte nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte, ci sunt de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. Astfel, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și art. 41 lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este inadmisibilă.

De altfel, prin Decizia nr. 1.526 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2012, Curtea a reținut că stabilirea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat intră în competența exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor și taxelor și de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective.

Totodată, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, a statuat că aceste dispoziții sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentajul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.