Decizia CCR nr. 878 din 23.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 120,art. 1201şi art. 142 din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală, ale OG nr. 92/2003 în ansamblu, precum şi ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr....

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum și ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, excepție ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din București în Dosarul nr. 7.035/299/2012 al Judecătoriei Sectorului 1 București. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 854D/2012.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, avocatul Modan Janette Raluca, cu delegație depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Susține că efectele juridice ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 au încetat prin nedepunerea acesteia spre aprobare de către Parlament. Termenul de "lege“ utilizat de dispozițiile constituționale ale art. 139 alin. (1) determină adoptarea taxelor și impozitelor numai prin lege organică, și nu prin alte acte normative, cum ar fi ordonanțele Guvernului. Totodată, dobânzile prevăzute de dispozițiile art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 intră tot în categoria taxelor și impozitelor, trebuind a fi adoptate numai prin lege organică.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Arată că ordonanța criticată a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004, iar termenul de "lege“ se referă la acte normative cu putere de lege, inclusiv ordonanțele Guvernului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 11 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.035/299/2012, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum și ale art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, excepție ridicată de Societatea Comercială Techno Konsult România - S.R.L. din București într-o cauză ce are ca obiect soluționarea unei contestații la executare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține următoarele:

- dispozițiile Codului de procedură fiscală sunt neconstituționale deoarece acesta nu a fost aprobat prin lege;

- dispozițiile art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și ale ordonanței în ansamblu sunt neconstituționale, contravenind prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 115 alin. (1) din Constituție; deși art. 139 alin. (1) din Constituție dispune că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, Codul de procedură fiscală, care este o ordonanță simplă, reglementează în acest domeniu;

- art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe este neconstituțional deoarece abilitează Guvernul să emită ordonanțe într-un domeniu rezervat în exclusivitate legii organice.

Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004. În continuare face referire la noțiunea de "lege“ cuprinsă în art. 139 din Constituție, astfel cum ea a fost definită în jurisprudența Curții Constituționale. În ceea ce privește dispozițiile art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că acestea nu afectează principiul egalității în materie fiscală, fiind măsuri aplicate tuturor persoanelor aflate în situațiile descrise. În final, arată că procedura fiscală nu face parte din categoriile reglementate prin lege organică, astfel cum acestea sunt menționate în Legea fundamentală, astfel că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe încalcă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1).

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susținerile părții prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 120,art. 120¹și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 în ansamblu, precum și ale art. 1 pct. 5 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, iar Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 19 decembrie 2003. Dispozițiile de lege criticate au următorul conținut:

- Art. 120 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:"(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(2) Pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.

(3) În situația în care diferențele rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite inițial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenței și până la data stingerii acesteia inclusiv.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru impozitele, taxele și contribuțiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plății prețului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri și bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidența separată, potrivit prevederilor art. 176.

(5) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferențe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere și impozitul pe profit datorat conform declarației de impunere întocmite pe baza situației financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

(6) Pentru obligațiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plățile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăți anticipate se calculează până la data plății debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăți anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător.

(7) Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale.“;

- Art. 1201 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:"(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse;

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse.

(3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligația de plată a dobânzilor.“;

- Art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:"(1) Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

(1¹) Sunt supuse sechestrării și valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului, prezentate de acesta și/sau identificate de către organul de executare, în următoarea ordine:

a) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit;

b) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit;

c) bunurile mobile și imobile ce se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele;

d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art. 158;

e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit;

f) produse finite.

(1²) Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute la alin. (1¹) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulație pot fi urmărite numai cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitățile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(4) Executarea silită a creanțelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(7) Față de terți, inclusiv față de stat, o garanție reală și celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabilește de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.“;

-Art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003:"În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2003 și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2004, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează: (_)

II. Economia și finanțele publice: (_)

5. Codul de procedură fiscală.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorii excepției invocă prevederile constituționale ale art. 115 alin. (1) referitor la adoptarea de către Parlament a unei legi speciale de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice și ale art. 139 alin. (1) referitor la stabilirea impozitelor, taxelor și a oricăror altor venituri ale bugetului de stat numai prin lege.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în jurisprudența sa constantă cu privire la art. 139 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale se stabilesc numai prin lege, a statuat că termenul de "lege“ folosit în aceste prevederi constituționale desemnează acte normative ce au forța juridică a legii, fiind incluse aici și ordonanțele Guvernului. Astfel, prin Decizia nr. 5/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992, Curtea a reținut că, "Pentru a se înlătura posibilitatea proliferării actelor normative de ordin administrativ în această materie, Constituția a consacrat regula după care impozitele și taxele pentru bugetul de stat (bugetul asigurărilor sociale de stat) se stabilesc numai prin act ce are forța juridică a legii [_]. Cuvântul numai dorește să bareze posibilitatea stabilirii de impozite și taxe pentru bugetul de stat, prin acte inferioare, ca forță juridică, legii, cum sunt hotărârile Guvernului“. Așa fiind, Curtea nu poate reține critica potrivit căreia dispozițiile art. 120,art. 1201 și art. 142 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum și ale ordonanței în ansamblu contravin prevederilor art. 139 alin. (1) și art. 115 alin. (1) din Constituție.

Curtea observă, totodată, că au fost respectate și prevederile art. 115 alin. (3) din Constituție, deoarece Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 174/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 25 mai 2004.

În ceea ce privește dispozițiile art. 1 pct. II.5 din Legea nr. 559/2003, Curtea reține că autorul excepției critică faptul că prin acest text legal se prevede abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în domeniul economiei și finanțelor publice, și anume "Codul de procedură fiscală“. Față de această susținere, Curtea constată că, potrivit sistemului Legii fundamentale, calificarea legilor ca fiind organice se face expres prin textele constituționale, iar nu pe cale de interpretare. Art. 73 alin. (3) din Constituție prevede majoritatea domeniilor care sunt supuse reglementării prin lege organică. Atât în acest text, cât și în celelalte articole ale Constituției, în care se specifică necesitatea adoptării de legi organice, nu se prevede că procedura fiscală este supusă reglementării prin asemenea legi. Așa fiind, este neîntemeiată susținerea potrivit căreia dispozițiile legii de abilitare au încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituție, care exclud posibilitatea Guvernului de a reglementa prin ordonanță, în baza unei legi de abilitare, în domeniul legilor organice.