Decizia CCR nr. 964 din 20.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție invocată de Felician Laurențiu Veber în Dosarul nr. 4.188/91/2010 al Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 986D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 1.579 din 13 decembrie 2011. De asemenea, în ceea ce privește pretinsa discriminare între parlamentarii României, pe de o parte, și europarlamentarii din cadrul Parlamentului Uniunii Europene, pe de altă parte, în ceea ce privește drepturile la pensia de serviciu, arată că această instituție europeană are competența exclusivă să stabilească statutul și condițiile exercitării funcțiilor membrilor săi.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.188/91/2010, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepție invocată de Felician Laurențiu Veber, într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unei decizii de pensionare emise în baza Legii nr. 119/2010.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dreptul la pensie pentru activitatea desfășurată în calitate de parlamentar este un drept de proprietate câștigat.

Pe de altă parte, se arată că actul normativ criticat instituie o discriminare între mai multe categorii socio-profesionale, și anume între parlamentari, pe de o parte, și magistrați, pe de altă parte, respectiv între parlamentarii României, pe de o parte, și europarlamentarii din cadrul Parlamentului Uniunii Europene, pe de altă parte, în ceea ce privește drepturile la pensia de serviciu. Se susține că, asemenea magistraților, statutul parlamentarilor impune acestora anumite "constrângeri“, fără a arăta în ce constau acestea, iar în ceea ce privește europarlamentarii, se arată că aceștia au dreptul la o "pensie specială viageră“, a cărei sursă de finanțare o reprezintă, în ultimă instanță, bugetele statelor membre ale Uniunii Europene, între care și România, astfel încât, din această perspectivă, apare ca nejustificat tratamentul discriminatoriu aplicat parlamentarilor români, care nu mai beneficiază de pensie de serviciu, în temeiul actului normativ criticat.

Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că actul normativ criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate, arătând că, în realitate, se invocă chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce nu intră în competența Curții Constituționale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

În realitate, potrivit motivării excepției, rezultă că sunt criticate prevederile art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prevedere legală asupra căreia Curtea urmează a se pronunța.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislației anterioare, devin pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare: (_)

f) pensiile de serviciu ale deputaților și senatorilor;“.

În opinia autorului excepției, actele normative criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 - Universalitatea,art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și alin. (2) referitor la preeminența legii, art. 44 - Dreptul de proprietate privată și art. 47 alin. (2) teza întâi privind dreptul la pensie.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, cu motivarea că dreptul la pensie este un drept de proprietate câștigat, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Curtea Constituțională a mai analizat constituționalitatea Legii nr. 119/2010, atât în cadrul controlului exercitat înainte de promulgarea legii, cât și în cadrul controlului a posteriori, asupra legii în vigoare.

Astfel, în ceea ce privește criticile invocate și în prezenta cauză, Curtea a statuat cu privire la natura specială a pensiilor de serviciu, arătând că acestea sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, și anume: pensia contributivă și un supliment din partea statului care este asigurat de la bugetul de stat, și a cărui acordare, neavând ca temei contribuția la sistemul de asigurări sociale, ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Prin urmare, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în noțiunea de "bun“, ea reprezintă, totuși, din această perspectivă, un drept câștigat numai cu privire la prestațiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificația exproprierii.

De asemenea, în legătură cu măsura legislativă de transformare a pensiilor de serviciu, între care se numărau și pensiile deputaților și senatorilor, în pensii contributive, s-a statuat că posibilitatea statului de a acorda pensiile speciale este condiționată de elemente variabile, așa cum sunt resursele financiare de care acesta dispune. Astfel, aceste elemente, precum și faptul că acestor prestații sociale ale statului sub forma pensiilor de serviciu nu li se opunea contribuția asiguratului la fondul din care se acordau aceste drepturi, au determinat, în contextul crizei economice și financiare generalizate, măsuri ce au vizat reechilibrarea sistemului public de pensii, între care s-a numărat și măsura integrării într-un sistem unic de pensii publice a mai multor sisteme distincte existente anterior intrării în vigoare a Legii nr. 263/2010 (în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, nr. 1.481 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, sau nr. 154 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 13 aprilie 2012).

Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, față de susținerile identice privind motivele de neconstituționalitate a actului normativ criticat, relevate în prezenta cauză.

Autorul excepției mai susține neconstituționalitatea prevederilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010, arătând că acestea creează o discriminare între parlamentari, pe de o parte, și magistrați, pe de altă parte, în ceea ce privește drepturile la pensia de serviciu, dat fiind faptul că, deși statutul parlamentarilor impune acestora anumite "constrângeri“, asemenea magistraților, doar aceștia din urmă beneficiază de pensie de serviciu.

Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unor critici de neconstituționalitate identice, prin raportare la dispozițiile art. 16 din Constituție.

Astfel, prin Decizia nr. 1.579 din 13 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 17 ianuarie 2011, ale cărei considerente sunt valabile și în prezenta cauză, Curtea a statuat că cele două categorii comparate de beneficiari ai dreptului la pensie, respectiv parlamentarii, pe de o parte, și magistrații, de cealaltă parte, se află în situații obiectiv diferite. Astfel, existența unor interdicții sau incompatibilități asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea și statutul magistraților în raport cu cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exercițiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiției, este ținut de o serie de obligații care asigură imparțialitatea actului de justiție, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicții care se întind pe întreaga carieră în justiție, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorității legiuitoare, este ținut numai pe perioada exercitării mandatului de anumite interdicții care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influența unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparțialitate absolută, așa cum se cere în justiție, amprenta politică fiind de esența opțiunii votului parlamentar.

De asemenea, invocând încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și alin. (2) referitor la preeminența legii, autorul excepției realizează o comparație între parlamentarii forului legislativ național, pe de o parte, și deputații din Parlamentul European, pe de altă parte, în ceea ce privește drepturile la pensia de serviciu, concluzionând că există o discriminare evidentă între aceștia, dat fiind faptul că europarlamentarii au dreptul la o pensie de serviciu, a cărei sursă de finanțare o reprezintă, în ultimă instanță, bugetele statelor membre ale Uniunii Europene, între care și România.

Și această susținere urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 14 cuprins în Statutul deputaților în Parlamentul European, adoptat prin Decizia Parlamentului European nr. 684 din 28 septembrie 2005, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 262 din 7 octombrie 2005, foștii deputați au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, începând cu vârsta de 63 de ani, drept care există independent de orice altă pensie, și care este plătit din bugetul Parlamentului European.

Pe de altă parte, regimul juridic al indemnizațiilor și pensiilor senatorilor și deputaților din Parlamentul României este reglementat prin Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, precum și Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la regimul juridic discriminatoriu aplicat parlamentarilor români, în privința indemnizațiilor și a pensiilor, subsecvent intrării în vigoare a acestor acte normative reglementând domeniul pensiilor, în raport cu deputații din cadrul Parlamentului European, Curtea constată că aceste două categorii profesionale, deși sunt comparabile, sub aspectul naturii activității desfășurate și a statutului, și anume funcții de demnitate publică alese, totuși nu se poate pune un semn de egalitate între aceștia, având în vedere natura juridică a celor două instituții, precum și cadrul statal sau interstatal din care fac parte acestea.

Astfel, în privința deputaților din Parlamentul European, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 223 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 83 din 30 martie 2010, Parlamentul European este cel care hotărăște, prin regulamente, din proprie inițiativă și în conformitate cu o procedură legislativă specială, asupra statutului și condițiilor generale privind exercitarea funcțiilor membrilor săi, fără a-i fi opozabile normele similare corespunzătoare legislației fiecărui stat membru.

În egală măsură, fiecare stat membru, în virtutea principiului identității constituționale naționale, dispune de deplina libertate în ceea ce privește stabilirea cadrului normativ relativ la statutul parlamentarilor care activează în forul legislativ național, inclusiv la regimul juridic al drepturilor patrimoniale aferente exercitării acestor funcții de demnitate publică.

Ca atare, Curtea constată că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, care a dezvoltat accepțiunea principiului constituțional al egalității în drepturi, în prezenta cauză nu se poate constata o violare a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, dat fiind faptul că cele două categorii comparate de parlamentari se află în situații obiectiv diferite.