Decizia CCR nr. 1.015 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 158 alin. 3 din C. pr. civ.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gheorghe Filipescu, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere Deva, în Dosarul nr. 1.870/97/2011 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 812D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoajele:

Prin Încheierea din 29 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.870/97/2011, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Gheorghe Filipescu, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere Deva, într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva deciziei de pensionare prin care i-a fost recalculată pensia conform dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că dispozițiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, așa cum au fost modificate prin prevederile art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, suprimând dreptul de a formula recurs împotriva hotărârii judecătorești prin care o instanță se declară necompetentă, lasă judecătorilor posibilitatea de a se situa deasupra legii, conferindu-le astfel o situație privilegiată și încălcând prevederile constituționale ale art. 16.

Autorul apreciază că se îngrădește dreptul de acces la instanță prevăzut de art. 21 din Constituție, prin permisiunea dată instanței de a se desesiza, fără posibilitatea de a se controla această hotărâre.

Cu referire la art. 1 alin. (3) din Constituție, autorul excepției arată că prin refuzul de a judeca se încalcă principii ale statului de drept, inclusiv principiul disponibilității, îngrădindu-se drepturile și libertățile cetățenilor.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Referitor la pretinsa încălcare prin textele de lege criticate a dispozițiilor art. 16 din Constituție, instanța arată că acestea nu instituie o discriminare, ci un regim legal, impus de existența unor situații procesuale diferite, aspect ce ține de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.

Prin stabilirea caracterului irevocabil al hotărârii judecătorești de declinare a competenței judecării cauzei, nu se încalcă dreptul de acces la instanță și nici principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenței nu vizează fondul cauzei, aceasta urmând a fi judecată potrivit dispozițiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, coroborate cu cele ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și ale Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, ci privește numai soluția de declinare a cauzei, deci de stabilire a instanței competente să judece.

Totodată, instanța subliniază faptul că scopul textelor de lege criticate este acela de creștere a celerității judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării soluționării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Avocatul Poporului își menține punctul de vedere exprimat în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.2820/2011, potrivit căruia dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent“.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor din Constituție ale art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 826 din 21 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 25 iulie 2011, și Decizia nr. 67 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012.

Prin aceste decizii, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, statuând că dreptul la un proces echitabil și dreptul la folosirea căilor de atac sunt asigurate prin art. 1591 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care instituie în sarcina instanței învestite prin hotărârea de declinare a competenței atribuția de a verifica și de a stabili, din oficiu, dacă este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, iar prin art. 304 pct. 3 din codul de procedură civilă se conferă părții interesate posibilitatea de a critica nelegalitatea sentinței pronunțate asupra fondului prin invocarea motivului de recurs, respectiv dacă hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, invocată în condițiile legii.

De altfel, Curtea a statuat că accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Astfel, accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Curtea a mai reținut că în fata instanței considerate competentă prin hotărârea de declinare a competenței se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 159 alin. 4 și 5 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, la prima zi de înfățișare, aceasta este obligată să verifice dacă este competentă general, material și teritorial să judece cauza, precizând în încheierea de ședință temeiurile de drept pentru care se consideră competentă, demers ce nu împiedică formularea de excepții de necompetență în cazurile și în condițiile prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol. Împotriva hotărârii pronunțate în soluționarea litigiului de către instanța astfel învestită, partea interesată, așa cum s-a arătat mai sus, poate formula recurs, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 din Codul de procedură civilă. De asemenea, dacă instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței se declară, la rândul său, necompetentă, conflictul negativ de competență va fi soluționat de instanța ierarhic superioară, conform prevederilor art. 20 și următoarele din Codul de procedură civilă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.