ANEXĂ - PROCEDURĂ. - Decizia ANRM nr. 5/2015 - aprobarea Procedurii pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon
Index |
---|
Decizia ANRM nr. 5/2015 - aprobarea Procedurii pentru emiterea autorizaţiei de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon |
ANEXĂ - PROCEDURĂ. |
PROCEDURĂ
pentru emiterea autorizației de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon
CAPITOLUL I
Prevederi generale
Art. 1.
(1) Autorizația de explorare se emite de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013, cu respectarea dispozițiilor aplicabile din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, și din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările și completările ulterioare, ale normelor lor specifice și ale prezentei proceduri pentru emiterea autorizației de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon.
(2) Autorizația de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon este denumită autorizație de explorare în tot cuprinsul procedurii.
(3) Autorizația de explorare se emite câștigătorului selecției de oferte organizate de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale.
Art. 2.
(1) Termenii și expresiile utilizate în cuprinsul prezentei proceduri au înțelesul prevăzut la art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013.
(2) Termenii, abrevierile și expresiile utilizate în cuprinsul prezentei proceduri, alții/altele decât cele reglementate potrivit alin. (1), se definesc după cum urmează:
a) A.N.R.M. - Agenția Națională pentru Resurse Minerale;
b) CO2 - dioxid de carbon;
c) estimarea impactului asupra mediului - o suită de informații privind modul în care explorarea în perimetrul propus poate afecta mediul (apă, aer, sol, biodiversitate etc.), în zona respectivă;
d) F.G.N. - Fondul Geologic Național;
e) ofertant - persoana care, în urma publicării ordinului președintelui A.N.R.M. prevăzut la art. 7 alin. (1), depune oferta în vederea participării la selecția de oferte;
f) O.U.G. nr. 64/2011 - semnifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013;
g) perimetru de explorare - arie corespunzătoare proiecției în plan a conturului suprafeței din scoarța terestră, în interiorul căreia, pe un interval de adâncime determinat, se desfășoară lucrările de explorare în vederea stocării geologice a CO2;
h) procedura de emitere - semnifică prezenta procedura pentru emiterea autorizației de explorare în vederea stocării geologice a CO2;
i) solicitant - persoană care solicită A.N.R.M., printr-o cerere, analiza de oportunitate a explorării unui perimetru, în vederea stocării geologice a CO2;
j) tip de stocare - categoria de depozit (zăcăminte de hidrocarburi epuizate/acvifere saline/straturi de cărbune neexploatabile/zăcăminte de hidrocarburi la care se utilizează injectarea de CO2 pentru creșterea gradului de recuperare/altele) aleasă pentru a fi caracterizată și evaluată conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 64/2011;
k) zona - porțiune de suprafață, delimitată geografic sau administrativ-teritorial pe baza unor caracteristici distinctive sau unor destinații determinate, în cadrul căreia pot fi delimitate unul sau mai multe perimetre de explorare.
Art. 3.
În scopul păstrării evidenței documentelor și informațiilor cu privire la organizarea și desfășurarea selecțiilor de oferte, A.N.R.M. stabilește conținutul registrului, completează și păstrează următoarele:
a) Registrul privind autorizațiile de explorare emise;
b) dosarele cu exemplarele în copie certificată a fiecărei oferte;
c) documentele referitoare la/sau în legătură cu ofertanții/ofertele.
CAPITOLUL II
Cererea de autorizare a explorării
SECȚIUNEA 1
Inițierea analizei de oportunitate a explorării perimetrelor
Art. 4.
Oportunitatea explorării unor perimetre în vederea stocării geologice a CO2 se analizează de către A.N.R.M., conform prezentei proceduri.
Art. 5.
(1) În vederea analizării oportunității explorării, persoanele interesate înaintează către A.N.R.M. o cerere, însoțită de memoriul justificativ și fișa perimetrului, conform modelului-cadru prevăzut în anexele nr. 1A-1C.
(2) Cererea și anexele, redactate în limba română, în format electronic și pe suport hârtie, se depun la A.N.R.M. sau pot fi transmise acesteia prin corespondență poștală cu confirmare de primire.
Art. 6.
(1) A.N.R.M. verifică și stabilește suprafața perimetrului de explorare, coordonatele topogeodezice ale acestuia și decide asupra oportunității explorării perimetrului propus.
(2) Rezultatul analizei de oportunitate se comunică în scris solicitantului/solicitanților, în termen de 60 de zile de la înregistrarea cererii.
(3) Analiza de oportunitate va lua în considerare:
a) existența unor cauze de excludere a perimetrului sau a unor suprafețe din cadrul perimetrului (în situația unor restricții privind monumentele istorice, culturale, religioase, siturile arheologice de interes deosebit, rezervațiile naturale, zonele de protecție meteorologică absolută, zonele de protecție sanitară și perimetrele de protecție hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă existente în perimetrul de explorare propus);
b) tipul de stocare preconizat;
c) riscul de utilizare conflictuală a complexului de stocare;
d) riscul de litigiu transfrontalier;
e) existența zonelor cu regim special legal instituite, aferente lucrărilor inginerești, în perimetrul de explorare propus;
f) distribuția populației în regiunea de deasupra complexului de stocare și în zonele adiacente;
g) topografia complexului de stocare;
h) cantitatea de CO2 estimată a fi stocată;
i) distanța și metodele de transport a CO2;
j) zonele cu grad ridicat de seismicitate;
k) existența și utilizarea rezervelor de ape subterane potabile;
l) apropierea față de resurse naturale importante;
m) existența și utilizarea acviferelor geotermale;
n) siturile Natura 2000 din perimetru și/sau din zonele adiacente și distanța față de acestea;
o) ariile naturale protejate, declarate la nivel național/internațional;
p) existența unor eventuale riscuri semnificative identificate anterior conform O.U.G. nr. 64/2011.
(4) În urma analizei, A.N.R.M. stabilește:
a) explorarea perimetrului solicitat este oportună;
b) explorarea perimetrului solicitat este oportună, cu modificarea limitelor și a suprafeței perimetrului și/sau a limitei în adâncime a acestuia;
c) explorarea perimetrului solicitat nu este oportună, nefiind îndeplinite condițiile pentru autorizarea explorării.
(5) În cazul în care A.N.R.M. stabilește, în urma analizei de oportunitate, modificarea perimetrului, acest lucru se comunică în scris și justificat solicitantului în vederea obținerii acordului său.
SECȚIUNEA a 2-a
Punerea la dispoziția publicului
Art. 7.
(1) Lista cu perimetrele considerate oportune pentru explorare în vederea stocării geologice a CO2, stabilite conform art. 6 alin. (4) lit. a) și b), se aprobă prin ordin al președintelui A.N.R.M. și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina de internet a A.N.R.M.
(2) Ordinul președintelui A.N.R.M. prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele:
a) denumirea și sediul A.N.R.M.;
b) denumirea perimetrelor propuse pentru explorare, cu datele de identificare și de delimitare;
c) cerințele privind modul în care trebuie prezentată și depusă oferta în vederea participării la selecția de oferte;
d) termenul și locul de depunere a ofertelor;
e) data, ora și locul de deschidere a ofertelor;
f) termenul de analiză și evaluare a ofertelor;
g) termenul de comunicare a deciziei privind stabilirea ofertantului câștigător;
h) termenele de depunere și soluționare a contestațiilor;
i) documentele și informațiile solicitate ofertanților;
j) modul în care pot fi obținute datele și informațiile geologice necesare elaborării programului de explorare propus și necesitatea încheierii unui acord de confidențialitate cu privire la acestea;
k) alte date și informații considerate necesare bunei desfășurări a selecției de oferte.
Depunerea ofertelor în vederea selecției
SECȚIUNEA a 3-a
Art. 8.
(1) În vederea formulării ofertelor, A.N.R.M. pune la dispoziția ofertanților date și informații geologice existente în F.G.N.
(2) Accesul la datele și informațiile geologice se face, conform legii, în baza solicitării scrise, cu respectarea condițiilor impuse de legislația privind informațiile clasificate, a acordului de confidențialitate și în condițiile achitării de către ofertant a tarifelor stabilite de către A.N.R.M., conform prevederilor legale.
Art. 9.
Termenul de depunere a ofertei, întocmită conform anexei nr. 2, însoțită de Fișele sintetice privind oferta, întocmite conform anexei nr. 2A, este prevăzut în ordinul președintelui A.N.R.M., potrivit art. 7 alin. (2) lit. d), care intră în vigoare de la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 10.
(1) Pentru fiecare perimetru un ofertant poate depune o singură ofertă.
(2) Ofertele se depun la sediul A.N.R.M., în plic sigilat, însoțite de o adresă de înaintare, și vor fi înregistrate în ordinea primirii acestora.
(3) Ofertele se depun atât pe suport hârtie, semnate și ștampilate, cât și în format electronic.
(4) Ofertele sunt redactate în limba română, în două exemplare, unul original și altul în copie certificată în conformitate cu originalul, pe care se vor menționa "Exemplar original/Copie", "Datele de identificare ale ofertantului - Perimetrul..." și un exemplar în format electronic, anexat exemplarului original, care se vor depune la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, bd. Dacia, nr. 59, sectorul 1, cod 010407, București, România.
(5) Documentele depuse în cadrul ofertelor, numerotate și semnate de către reprezentantul ofertantului, vor fi însoțite de un opis.
(6) Ofertele depuse în vederea participării la selecția de oferte sunt păstrate de către A.N.R.M., sigilate, până în momentul deschiderii acestora de către comisia de selecție a ofertelor, asigurându-se deplina confidențialitate.
SECȚIUNEA a 4-a
Comisia pentru selecția ofertelor și negociere
Art. 11.
(1) Deschiderea, selecția ofertelor și negocierea se realizează de către o comisie pentru selecția ofertelor și negociere, denumită în continuare comisie, aprobată prin ordin al președintelui A.N.R.M. și alcătuită dintr-un număr de 5 membri titulari și 2 membri supleanți, desemnați de către A.N.R.M. pe baza propunerilor din cadrul direcțiilor tehnice.
(2) Conducerea comisiei este asigurată de președintele comisiei, numit de președintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
(3) Consemnarea activității comisiei este asigurată de un secretar numit de președintele A.N.R.M., care nu are calitatea de membru al acesteia.
(4) Secretarul comisiei pentru selecția ofertelor are obligația convocării membrilor titulari/supleanți la ședința pentru selecția ofertelor și confirmării prezenței acestora.
Art. 12.
(1) Membrii comisiei nu pot avea calitatea de soț/soție, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu asociații, cu acționarii care dețin poziții de control în structurile ofertanților ori cu administratorii sau cenzorii acestora.
(2) După împlinirea termenului de depunere, dar nu mai târziu de ședința publică de deschidere a ofertelor, membrii comisiei vor da o declarație pe propria răspundere privind situația lor în raport cu prevederile alin. (1).
(3) Dacă situația de incompatibilitate intervine după data ședinței de deschidere a ofertelor, persoanele în cauză vor înștiința de îndată președintele comisiei, care va lua măsurile necesare înlocuirii acestora.
(4) Situațiile de incompatibilitate pot fi sesizate președintelui comisiei și de către oricare altă persoană interesată, prevederile alin. (3) aplicându-se corespunzător.
Art. 13.
(1) Comisia se consideră legal întrunită numai în prezența a 5 membri.
(2) Lipsa unor membri titulari va fi suplinită, prin decizia președintelui de comisie, prin înlocuirea acestora cu membrii supleanți, astfel încât comisia să fie legal întrunită.
(3) Hotărârile comisiei se adoptă în mod autonom, cu votul majorității membrilor săi, opiniile separate fiind consemnate în procesul-verbal al ședinței.
(4) Comisia are următoarele atribuții principale:
a) verifică îndeplinirea cerințelor privind depunerea și conținutul ofertelor și consemnează într-un proces-verbal, semnat de toți membrii comisei și de către secretar, situația privind conținutul ofertelor;
b) hotărăște descalificarea ofertanților în cazurile prevăzute în prezenta procedură;
c) desemnează ofertantul câștigător, conform prezentei proceduri, printr-un proces-verbal pe care îl prezintă președintelui A.N.R.M.;
d) negociază cu ofertantul declarat câștigător programul de lucrări suplimentare și planul de refacere a mediului;
e) îndeplinește orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfășurări a selecției de oferte.
(5) Procesul-verbal de desemnare a ofertantului câștigător se transmite către ofertanți și către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizației de explorare.
(6) Președintele comisiei are următoarele atribuții principale:
a) decide convocarea comisiei și transmite datele de convocare secretarului comisiei;
b) înlocuiește membrii titulari ai comisiei cu membri supleanți, dacă este cazul, în scopul asigurării legalității întrunirii comisiei;
c) înlocuiește oricare membru al comisiei, care intră în situația de incompatibilitate în perioada de desfășurare a lucrărilor comisiei, cu un membru supleant;
d) îndeplinește orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfășurări a selecției de oferte.
(7) Secretarul comisiei are următoarele atribuții principale:
a) primește ofertele și asigură depozitarea acestora în condiții de securitate și confidențialitate;
b) convoacă membrii comisiei, la solicitarea președintelui acesteia;
c) întocmește, redactează și semnează, alături de ceilalți membri ai comisiei, procesele-verbale ale ședințelor comisiei și documentația specifică activității comisiei;
d) asigură transmiterea documentelor comisiei către ofertanți și către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M.;
e) redactează adresele de informare către ofertanți și către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M.;
f) îndeplinește orice alte sarcini specifice, necesare bunei desfășurări a selecției de oferte și a negocierii.
(8) Membrii comisiei și secretarul acesteia sunt obligați să păstreze confidențialitatea datelor și informațiilor cuprinse în oferte.]
Art. 14.
Termenul pentru analiza și evaluarea ofertelor va fi stabilit prin ordinul președintelui A.N.R.M., prevăzut la art. 7 alin. (2) lit. f).
SECȚIUNEA a 5-a
Selecția ofertelor
Art. 15.
(1) Descalificarea ofertantului, fără a se mai proceda la analiza ofertei, se face în următoarele situații:
a) depășirea termenului de depunere a ofertei;
b) oferta nu este în conformitate cu cerințele art. 7 alin. (2) și ale anexei nr. 2;
c) pentru documentele necesare întocmirii ofertei, ofertantul nu poate face dovada legalității deținerii datelor și informațiilor incluse în F.G.N., a respectării condițiilor impuse de legislația privind informațiile clasificate, a acordului de confidențialitate și a achitării tarifelor stabilite conform legii.
(2) În toate situațiile de mai sus se informează în scris ofertantul.
Art. 16.
(1) Selecția ofertelor se face de către comisie, prin acordarea unui număr de puncte din punctajul maxim prevăzut pentru fiecare criteriu prevăzut în anexa nr. 3 și prin însumarea punctajelor obținute de către fiecare ofertant.
(2) Punctarea fiecărui criteriu se face regresiv, prin scăderea din punctajul maxim atribuit.
(3) Fiecare membru al comisiei acordă un punctaj pentru fiecare criteriu de evaluare.
(4) Punctajele pentru fiecare criteriu de evaluare și punctajul total, acordate de către fiecare membru al comisei fiecărui ofertant, vor fi înscrise în fișa de evaluare din anexa nr. 3 (coloana 2).
(5) Media punctajelor totale acordate de către fiecare membru al comisiei fiecărei oferte constituie punctajul obținut de către fiecare ofertant.
(6) Punctarea ofertelor cu mai puțin de 50% din punctajul maxim însumat pentru toate criteriile ori obținerea unui punctaj mai mic de 50% din punctajul maxim al oricărui criteriu conduc la descalificarea acestora.
(7) La punctaje totale egale va fi declarat câștigător ofertantul cu punctaj mai mare la criteriul "Program de explorare propus".
(8) Punctajele acordate pentru fiecare criteriu, fiecărui ofertant, de către fiecare membru al comisiei, precum și media punctajelor totale obținute de către fiecare ofertă se consemnează într-un proces-verbal semnat de către toți membrii comisei și de către secretar.
(9) Ofertantul care obține cea mai mare medie totală este declarat câștigător.
Art. 17.
(1) Procesul-verbal de desemnare a ofertantului câștigător este înaintat președintelui A.N.R.M. și structurii de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizației de explorare.
(2) A.N.R.M. notifică în scris ofertanților rezultatul selecției și îl publică pe pagina proprie de internet.
(3) Notificarea este înmânată reprezentantului fiecărui ofertant sau este transmisă prin corespondență poștală cu confirmare de primire.
SECȚIUNEA a 6-a
Depunerea si soluționarea contestațiilor
Art. 18.
(1) Ofertanții pot formula contestații privind modul de respectare a prevederilor prezentei proceduri și/sau a selecției realizate de către membrii comisiei, în termen de 15 zile de la primirea notificării prevăzute la art. 17 alin. (2).
(2) A.N.R.M. soluționează contestațiile și comunică răspunsul său ofertanților, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.
Art. 19.
(1) Soluționarea contestațiilor se realizează de către o comisie pentru soluționarea contestațiilor formată din reprezentanți ai A.N.R.M., numită prin ordin al președintelui A.N.R.M. și alcătuită dintr-un număr de 3 membri titulari și 2 membri supleanți.
(2) Conducerea lucrărilor comisiei pentru soluționarea contestațiilor este asigurată de către președintele comisiei, numit de către președintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
(3) Activitățile comisiei pentru soluționarea contestațiilor sunt consemnate de către un secretar, în procesele-verbale ale ședințelor, semnate de către toți membrii comisiei.
(4) Secretarul comisiei pentru soluționarea contestațiilor nu are calitatea de membru al acesteia.
Art. 20.
(1) Nu va putea fi membru al comisiei pentru soluționarea contestațiilor niciunul dintre membrii comisiei de selecție a ofertelor.
(2) Membrii comisiei pentru soluționarea contestațiilor nu pot avea calitatea de soț/soție, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv, cu asociații, cu acționarii care dețin poziții de control în structurile ofertanților ori cu administratorii sau cenzorii acestora, și nici cu membrii comisiei de selecție a ofertelor.
(3) Dacă situația de incompatibilitate intervine după numirea în comisia pentru soluționarea contestațiilor, persoanele în cauză vor înștiința de îndată președintele comisiei, care va lua măsurile necesare înlocuirii acestora.
(4) Situațiile de incompatibilitate pot fi sesizate președintelui comisiei pentru soluționarea contestațiilor și de către oricare altă persoană interesată, prevederile alin. (3) aplicându-se corespunzător.
Art. 21.
(1) Comisia pentru soluționarea contestațiilor se consideră legal întrunită numai în prezența a 3 membri.
(2) Lipsa unor membri titulari va fi suplinită, prin decizia președintelui comisiei pentru soluționarea contestațiilor, cu membri supleanți, astfel încât aceasta să fie legal întrunită.
(3) Atribuțiile președintelui și ale secretarului comisiei pentru soluționarea contestațiilor sunt similare cu cele ale președintelui și ale secretarului comisiei pentru selecția ofertelor, așa cum sunt specificate la art. 13 alin. (6) și (7).
(4) Hotărârile comisiei pentru soluționarea contestațiilor se adoptă în mod autonom, cu votul majorității membrilor, opiniile separate fiind consemnate în procesul-verbal al ședinței.
Art. 22.
(1) Comisia pentru soluționarea contestațiilor analizează toate aspectele contestate, toate documentele emise de către comisia pentru selecția ofertelor și verifică respectarea prezentei proceduri, întocmind un raport prin care propune soluționarea contestației.
(2) Raportul comisiei pentru soluționarea contestațiilor, care cuprinde admiterea sau respingerea motivată a contestațiilor, se comunică președintelui A.N.R.M., ofertanților și se publică pe pagina de internet a A.N.R.M.
(3) În cazul în care comisia pentru soluționarea contestațiilor apreciază contestația ca fiind întemeiată, aceasta propune președintelui A.N.R.M. următoarele:
a) revocarea hotărârii de descalificare a ofertanților;
b) revocarea hotărârii de desemnare a ofertantului câștigător;
c) reevaluarea ofertelor de către o altă comisie.
(4) Comisia pentru soluționarea contestațiilor nu face și reevaluarea ofertelor.
(5) În cazul în care comisia pentru soluționarea contestațiilor hotărăște ca fiind necesară revocarea hotărârii de descalificare a ofertanților sau revocarea hotărârii de desemnare a ofertantului câștigător și reevaluarea ofertelor, ca urmare a admiterii contestației, este numită o comisie pentru reevaluarea ofertelor, prin ordin al președintelui A.N.R.M.
(6) În cazul respingerii contestației sau în cazul unei nemulțumiri privind modul în care aceasta a fost soluționată, ofertantul contestatar poate recurge la instanța judecătorească competentă, potrivit legii, după ce primește Raportul comisiei pentru soluționarea contestațiilor.
(7) Contestarea, inclusiv în fața instanței, suspendă procedura de emitere a autorizației de explorare, până la soluționarea definitivă și irevocabilă.
Art. 23.
(1) Termenul pentru reevaluarea ofertelor va fi stabilit prin ordinul președintelui A.N.R.M. prevăzut la art. 22 alin. (5).
(2) Comisia pentru reevaluarea ofertelor, aprobată prin ordin al președintelui A.N.R.M., este alcătuită dintr-un număr de 5 membri titulari și 2 membri supleanți, desemnați de către A.N.R.M. pe baza propunerilor din cadrul direcțiilor tehnice.
(3) Nu pot face parte din comisia pentru reevaluarea ofertelor membrii comisiei pentru evaluarea ofertelor și membrii comisiei pentru soluționarea contestațiilor.
(4) Conducerea comisiei pentru reevaluarea ofertelor este asigurată de președintele comisiei, numit de către președintele A.N.R.M. dintre membrii titulari.
(5) Consemnarea activității comisiei pentru reevaluarea ofertelor este asigurată de către un secretar care nu are calitatea de membru al acesteia.
(6) Organizarea și atribuțiile comisiei pentru reevaluarea ofertelor sunt cele prevăzute la art. 12 și 13 din secțiunea a 4-a, iar reevaluarea și punctarea ofertelor se face în conformitate cu art. 16.
(7) Comisia pentru reevaluarea ofertelor întocmește un proces-verbal privind desemnarea ofertantului câștigător, pe care îl comunică președintelui A.N.R.M. și structurii de specialitate din cadrul A.N.R.M., competentă pentru emiterea autorizației de explorare.
SECȚIUNEA a 7-a
Notificarea rezultatului sesiunii de selecție a ofertelor
Art. 24.
(1) A.N.R.M. notifică ofertanților rezultatul final al selecției și îl publică pe pagina de internet a A.N.R.M.
(2) Notificarea este înmânată reprezentantului fiecărui ofertant sau este transmisă prin corespondență poștală cu confirmare de primire.
SECȚIUNEA a 8-a
Negocierea programului de lucrări suplimentare si a planului de refacere a mediului
Art. 25.
(1) Elementele care se negociază în vederea stabilirii condițiilor cuprinse în autorizația de explorare, precum și termenele pentru finalizarea negocierilor și pentru refacerea documentațiilor sunt stabilite de către comisie și de către structura de specialitate și aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.M.
(2) Comisia prevăzută la art. 11 sau la art. 23, după caz, negociază cu ofertantul declarat câștigător programul de lucrări suplimentare și planul de refacere a mediului.
(3) Condițiile convenite în urma negocierii nu pot fi inferioare celor propuse prin oferta depusă pentru participarea la selecția de oferte, atât din punctul de vedere al volumului de lucrări, cât și al costurilor bugetate.
Art. 26.
(1) Rezultatul negocierii este consemnat într-un proces-verbal de negociere, semnat de membrii comisiei, de secretar și de ofertantul declarat câștigător, în cel puțin două exemplare originale.
(2) Ofertatul declarat câștigător primește un exemplar original al procesului-verbal de negociere.
(3) Procesul-verbal de negociere este înaintat președintelui A.N.R.M. și se transmite către structura de specialitate din cadrul A.N.R.M. competentă pentru emiterea autorizației de explorare.
Art. 27.
(1) Imposibilitatea finalizării negocierii din culpa ofertantului declarat câștigător, în termenul stabilit conform art. 25 alin. (1), atrage descalificarea acestuia.
(2) Descalificarea propusă de comisie și aprobată de președintele A.N.R.M. se comunică de îndată ofertantului.
(3) Decizia de descalificare poate fi contestată în condițiile secțiunii a 6-a, care se aplică corespunzător.
(4) În situația în care ofertantul descalificat a fost singurul participant la selecția de oferte, atunci se organizează o nouă selecție, în baza unui ordin al președintelui A.N.R.M.
(5) În situația în care la selecția de oferte s-au prezentat cel puțin 2 ofertanți, ofertantul clasat pe locul următor este declarat câștigător, dacă acesta a îndeplinit condițiile de calificare, iar procedura de negociere se reia.
Art. 28.
(1) Documentațiile refăcute în urma negocierii se vor depune la sediul A.N.R.M. în plic sigilat, atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, însoțite de o adresă de înaintare.
(2) Documentațiile refăcute în urma negocierii vor fi depuse în două exemplare, unul original și altul în copie certificată în conformitate cu originalul, pe care se vor menționa: "Exemplar original" sau "Exemplar copie", "Datele de identificare ale ofertantului declarat câștigător - Perimetrul... - Documentație refăcută în urma negocierii" și un exemplar în format electronic, inclus în exemplarul original, care se vor depune la Agenția Națională pentru Resurse Minerale, bd. Dacia nr. 59, sectorul 1, cod 010407, București, România.
(3) Documentațiile refăcute în urma negocierii, numerotate și semnate de către reprezentantul ofertantului declarat câștigător, vor fi însoțite de un opis.
CAPITOLUL III
Emiterea autorizației de explorare
Art. 29.
(1) A.N.R.M. întocmește proiectul autorizației de explorare, după conținutul-cadru din anexa nr. 4, prin care se autorizează explorarea și se precizează condițiile în care aceasta se poate desfășura, în termen de 60 zile de la data semnării procesului-verbal de negociere, conform art. 26 alin. (1).
(2) Proiectul autorizației de explorare se pune la dispoziția publicului pe pagina de internet a A.N.R.M., pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea consultării publice.
(3) Propunerile și sugestiile cetățenilor și asociațiilor legal constituite, cu privire la proiectul autorizației de explorare, pot fi adresate în scris atât prin poștă, cât și prin fax sau e-mail, utilizând datele de contact menționate pe pagina de internet a A.N.R.M., cel târziu până în ultima zi a perioadei de consultare publică.
(4) În perioada de consultare publică, propunerile și sugestiile formulate vor fi înscrise într-un registru, menționându-se data primirii, persoana care a făcut propunerea și datele de contact de la care s-a primit propunerea, numai după validarea acestora de către persoana desemnată.
(5) Persoana desemnată să valideze propunerile și sugestiile este salariatul A.N.R.M. numit de către conducătorul structurii de specialitate, care gestionează și asigură selectarea și înscrierea în registrul de propuneri a propunerilor și sugestiilor formulate de către cetățenii și asociațiile legal constituite.
(6) Nu vor fi validate propunerile și sugestiile care nu sunt în legătură directă cu conținutul proiectului de autorizație de explorare, care nu sunt formulate adecvat și clar sau care conțin cuvinte injurioase ori aprecieri privind inițiatorul acestuia.
(7) Validarea sau invalidarea propunerilor și sugestiilor formulate cu privire la proiectul de autorizație de explorare se va transmite, motivat, inclusiv către inițiator.
(8) Propunerile validate și înscrise în registrul de propuneri vor fi discutate și analizate în cadrul structurii de specialitate, competentă pentru emiterea autorizației de explorare, în vederea includerii sau nu a acestora în proiectul de autorizație de explorare, în termen de 15 zile de la data încheierii perioadei de consultare publică.
(9) Proiectul de autorizație de explorare, astfel modificat, va fi publicat pe pagina de internet a A.N.R.M., cu mențiunea "Forma finală".
(10) Autorizația de explorare se emite, după îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2)-(9), sub semnătura președintelui A.N.R.M. și se înregistrează în Registrul privind autorizațiile de explorare emise.
(11) Ofertantul câștigător este invitat la sediul A.N.R.M. în vederea înmânării autorizației de explorare.
(12) Exemplarele originale ale ofertelor se returnează ofertanților, cu excepția ofertantului declarat câștigător, căruia i se returnează exemplarul depus în copie.
Art. 30.
(1) Autorizația de explorare intră în vigoare la data publicării deciziei președintelui A.N.R.M. de aprobare a acesteia, în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Valabilitatea autorizației de explorare nu poate depăși perioada necesară realizării explorării pentru care A.N.R.M. a avizat programul de lucrări propus de ofertantul câștigător.
(3) În situația în care explorarea realizată conform autorizației de explorare nu este suficientă pentru evaluarea capacității formațiunilor geologice din perimetru de a fi utilizate ca sit de stocare și pentru caracterizarea acestuia, titularul autorizației de explorare poate solicita prelungirea valabilității acesteia, printr-o notificare transmisă A.N.R.M., cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea valabilității sale, însoțită de un memoriu justificativ și de un program de lucrări suplimentare.
(4) Valabilitatea autorizației de explorare se poate prelungi cu maximum 2 ani, în condițiile aprobate.
CAPITOLUL V
Dispoziții finale
Art. 31.
Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2, 2A, 3 și 4 fac parte din prezenta procedură.
Art. 32.
Prezenta procedură este aprobată prin decizia președintelui A.N.R.M. și intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CERERE
privind analiza de oportunitate a explorării în vederea stocării geologice a CO2
(model)
Persoana juridică/Persoana fizică: ....................
Sediul/Domiciliul: ....................
Persoana de contact: ....................
Telefon: ....................
Nr. de înregistrare: .................... / ....................
Către,
Agenția Națională pentru Resurse Minerale
Subsemnatul(a) .................... , domiciliat(ă) în județul ...................., orașul/comuna ...................., str. ...................., nr. ...................., în calitate de persoană fizică/reprezentant al S.C. ...................., cu sediul în ...................., str. ...................., nr. ........................................, având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013, și ale Procedurii pentru emiterea autorizației de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon, aprobată prin Decizia președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale nr. 5/2015, prin prezenta, solicit analiza de oportunitate a explorării în vederea stocării geologice a CO2, pentru perimetrul ............................................................ .
Pentru susținerea prezentei cereri anexez următoarele:
a) memoriu justificativ;
b) documente emise de autoritățile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013;
c) fișa de localizare a perimetrului de explorare propus.
Data
............................................................
Semnătura și ștampila
............................................................
CERINȚE
privind anexele Cererii privind analiza de oportunitate a explorării în vederea stocării geologice a CO2
a) Memoriul justificativ va trebui să cuprindă cel puțin următoarele informații:
- prezentarea succintă a solicitantului, a activității sale și a scopului solicitării;
- denumirea/specificarea zonei în care se află perimetrul de explorare propus, denumirea perimetrului propus și criteriile care au condus la această propunere;
- date privind localizarea geografică a perimetrului, descrierea reliefului și a vegetației;
- denumirea și coordonatele punctelor de sprijin din rețeaua geodezică de stat în sistemul de referință "Stereografic 1970", folosite la măsurătorile topografice, precum și coordonatele punctelor care delimitează perimetrul pentru care se solicită analiza de oportunitate a explorării;
- suprafața și limita în adâncime a perimetrului de explorare propus;
- informații referitoare la formațiunea geologică avută în vedere pentru stocarea CO2 (adâncime, vârstă, litologie, alte informații, după caz);
- siturile Natura 2000 din perimetru și/sau din zonele adiacente și distanța față de acestea;
- ariile naturale protejate, declarate la nivel național/internațional;
- date și informații privind existența zonelor cu regim special legal instituite, aferente lucrărilor inginerești, în perimetrul de explorare propus;
- distribuția spațială a populației în regiunea de deasupra complexului de stocare și în zonele adiacente;
- localizarea sursei/surselor de CO2 avută/avute în vedere pentru captare, precum și tipul sau tehnologia de captare preconizată a fi folosită;
- distanța și metodele de transport avute în vedere;
- tipul de stocare prevăzut;
- cantitatea estimată de CO2 care urmează să fie injectat și stocat, precum și caracteristicile acestuia;
- durata maxima estimată a operării sitului de stocare;
- o descriere succintă a lucrărilor de explorare propuse și durata de execuție a acestora.
b) Documente emise de autoritățile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013 privind existența, în cuprinsul perimetrului de explorare propus, a unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, zonele de protecție meteorologică absolută, zonele de protecție sanitară și perimetre de protecție hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.
c) Fișa de localizare a perimetrului de explorare, conform modelului din anexa nr. 1C la procedură, la scara adecvată.
Pe fișa de localizare a perimetrului de explorare propus se vor figura cel puțin:
- caroiajul rectangular corespunzător sistemului de proiecție "Stereo 70";
- conturul perimetrului de explorare propus;
- delimitarea unităților administrativ-teritoriale;
- construcțiile inginerești din perimetru;
- rețeaua hidrografică.
În cazul în care numărul punctelor de delimitare a perimetrului, înscrise în ordinea închiderii poligonului, depășește spațiul rezervat, acestea se vor înscrie pe verso.
Fișa de localizare a perimetrului de exploatare propus (model)
CERINȚE
privind conținutul ofertei pentru obținerea autorizației de explorare în vederea stocării geologice a CO2
Oferta se prezintă în două volume, care sunt etichetate clar cu datele ofertantului și însoțite de suporturi magnetice distincte, cuprinzând:
VOLUMUL I
1. Date și informații privind ofertantul
1.1. Date generale
- denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare sau codul fiscal, dacă astfel de coduri se aplică ofertantului, capitalul social, asociații sau acționarii, precum și orice alte informații relevante privind datele ofertantului;
- obiectul principal de activitate;
- numele, funcția, adresa de e-mail, numărul de telefon și numărul de fax al reprezentantului ofertantului, locul unde se vor face comunicările, precum și orice alte informații relevante privind reprezentantul ofertantului;
- copii certificate pentru conformitate, de pe actul constitutiv și de pe certificatul de înregistrare ale ofertantului, pentru persoana juridică română sau documentele echivalente, traduse în limba română și legalizate, în cazul persoanelor juridice din spațiul Uniunii Europene sau din state terțe;
- certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului, în termenul de valabilitate, pentru persoanele juridice române sau, în cazul ofertanților persoane juridice din spațiul Uniunii Europene ori din state terțe, un document echivalent, tradus în limba română și legalizat.
1.2. Capabilitate financiară
- situația financiară anuală din anul precedent, auditară; ultimul raport financiar semestrial al ofertantului persoană juridică, dacă este cazul;
- scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații la care acesta este înregistrat ori cu care lucrează, inclusiv opinia de la auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, care oferă raport de audit ori expertiză, cuprinzând situația indicatorilor financiari relevanți privind cifra de afaceri, profitul brut sau profitul net, rata profitului net, rata lichidității globale, rata solvabilității generale, indicatorii de risc etc.;
- în cazul în care ofertantul este o persoană juridică nou-înființată, se vor furniza date similare privind acționarul/acționarii sau asociatul/asociații principali al/ai ofertantului, până la nivel de persoană fizică;
- în cazul în care ofertantul este o firmă străină fără activitate anterioară în România, se va prezenta ultimul raport financiar anual auditat al acestuia sau, după caz, al acționarului/acționarilor ori al asociatului/asociaților principali al/ai acestuia;
- certificate de atestare fiscală emise de autoritățile sau instituțiile publice care administrează bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și bugetul local, din care să reiasă situația executării de către ofertant a obligațiilor fiscale.
1.3. Capabilitate tehnică
- memoriu privind capacitatea tehnică a ofertantului sau a executantului/operatorului planului de lucrări, care va cuprinde, după caz:
1. prezentarea operațiunilor de explorare și/sau stocare de CO2 derulate până în prezent, în România sau în alte țări, cu precizarea zonelor pe care și-a desfășurat sau își desfășoară această activitate;
2. prezentarea activităților de explorare/exploatare/ înmagazinare pentru hidrocarburi derulate, dacă ofertantul a desfășurat sau desfășoară astfel de activități;
3. personalul de specialitate, atestat de către A.N.R.M., care va desfășura operațiunile de explorare prevăzute în ofertă, cu precizarea raporturilor contractuale ale acestuia cu ofertantul sau cu executantul/operatorul;
4. dotarea tehnică existentă a ofertantului sau a executantului/operatorului, care să ateste capacitatea de a desfășura operațiunile de explorare din programul de lucrări propus pe baza recomandărilor din cele mai bune tehnici disponibile.
Prezentarea operațiunilor/activităților menționate la pct. 1 și 2 nu reprezintă cerințe obligatorii pentru depunerea ofertelor, ci criterii de evaluare a acestora, conform anexei nr. 3 la procedură.
În cazul în care ofertantul nu are capacitate tehnică proprie, respectiv o dotare tehnică și personal de specialitate, pentru toate lucrările din programul de explorare propus sau numai pentru o parte a acestora, urmând ca lucrările de explorare să fie făcute în parte sau în totalitate de o persoană juridică atestată de către A.N.R.M., se vor specifica detaliat sarcinile și obligațiile care revin acesteia în calitate de executant/operator și se va depune contractul prin care s-a convenit în mod ferm executarea lucrărilor de explorare, în cazul în care ofertantul va câștiga selecția de oferte.
Pentru certificarea competenței tehnice și a experienței ofertantului sau a executantului/operatorului în explorarea petrolieră, stocarea geologică a dioxidului de carbon, înmagazinarea gazelor și/sau în domeniile conexe, vor fi anexate copii ale actelor doveditoare (atestate, licențe, diplome etc.).
2. Oferta
Oferta va cuprinde, în principal, programul de lucrări necesare pentru conturarea, caracterizarea și evaluarea potențialului complex de stocare.
În ofertă se vor prezenta:
- lista cu datele și informațiile geologice disponibile în F.G.N. și utilizate la elaborarea programului de explorare propus, iar în cazul utilizării de date și informații geologice publice se va indica sursa din care provin acestea;
- dovada privind deținerea legală a datelor și informațiilor geologice disponibile în F.G.N., respectiv factura emisă de către A.N.R.M. și ordinul de plată sau chitanța corespunzătoare.
Rezumatul ofertei se va prezenta în fișele sintetice privind oferta, conform anexei nr. 2A la procedură, în scopul evaluării comparative a ofertelor.
Programul de lucrări propus se va prezenta defalcat pe etape și pe tipuri de activități, cu precizarea perioadelor de timp în care se vor desfășura acestea și va cuprinde cel puțin:
2.1. Colectarea datelor pentru caracterizarea și evaluarea complexului de stocare și a zonelor înconjurătoare
Datele colectate trebuie să fie suficiente pentru a construi un model structural geologic static 3D și se referă cel puțin la:
- geologie și geofizică;
- hidrogeologie, în special existența apelor subterane potabile;
- ingineria de rezervor și petrofizică, inclusiv calcule volumetrice ale volumului poros permeabil în care se va face injectarea de CO2 și capacitatea finală de stocare;
- geochimie, inclusiv viteza de dizolvare și viteza de mineralizare;
- geomecanică, inclusiv permeabilitatea și presiunea de fracturare;
- seismicitate;
- prezența și starea căilor de scurgere naturale și a celor create de om, inclusiv puțuri și foraje care ar putea constitui căi de scurgere;
- studii topografice și căile de acces la complexul de stocare;
- distribuția spațială a populației în regiunea de deasupra complexului de stocare și în zonele adiacente;
- apropierea față de resursele naturale importante, inclusiv ariile naturale protejate, siturile Natura 2000, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, apele subterane potabile și hidrocarburi;
- interacțiunea posibilă cu alte activități din jurul perimetrului în care se face explorarea, de exemplu explorarea, exploatarea și stocarea de hidrocarburi, utilizarea geotermală a acviferelor și utilizarea rezervelor de apă subterană;
- distanța față de sursa potențială sau sursele potențiale de CO2 și față de rețelele de transport adecvate;
- estimări ale cantității totale de CO2 care ar fi disponibilă din punct de vedere economic pentru stocare;
- analiza procesului din care provine CO2 capturat;
- influența procesului industrial asupra compoziției fluxului de CO2 (capturare precombustie sau postcombustie, procese industriale etc.).
2.2. Crearea modelului structural geologic static 3D
Cu ajutorul datelor colectate în etapa anterioară, se construiește un model structural geologic static tridimensional sau un set de astfel de modele ale complexului de stocare propus, incluzând roca protectoare din acoperiș, zonele care comunică din punct de vedere hidrodinamic și fluidele.
Modelul structural geologic static sau setul de modele va caracteriza complexul de stocare din punctul de vedere al:
- structurii geologice a capcanei fizice;
- caracteristicilor geomorfologice și structurale ale rezervorului;
- proprietăților geomecanice, geochimice și de curgere ale rezervorului, ale secvențelor sedimentare ce acoperă rezervorul (roca protectoare din acoperiș) și ale formațiunilor înconjurătoare;
- caracterizării sistemului de fracturi, precum și privind prezența unor căi de scurgere potențială create de om;
- extinderii în suprafață și în plan vertical a complexului de stocare;
- datelor sedimentologice, petrografice și mineralogice;
- datelor privind porozitatea și distribuția porozității, a permeabilității, precum și a volumului poros-permeabil;
- caracteristicilor privind heterogenitatea de rezervor/omogenitatea/continuitatea și caracteristicile fluxului de fluid;
- distribuției de fluide de formațiune din faza inițială;
- siguranței închiderii rezervorului, precum și din punctul de vedere al extinderii și capacității acestuia;
- căilor de migrare identificate;
- oricăror alte caracteristici relevante.
Incertitudinea asociată fiecărui parametru utilizat pentru construirea modelului este evaluată prin elaborarea unei serii de scenarii pentru fiecare parametru și prin calcularea limitelor corespunzătoare de încredere.
2.3. Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, caracterizarea sensibilității, evaluarea riscurilor
2.3.1. Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării
Sunt luați în considerare cel puțin următorii factori:
- debitele posibile de injectare și proprietățile fluxului de CO2;
- producțiile istorice realizate ale fluxurilor de fluide (în zonele cu petrol și gaze);
- eficiența modelării cuplate a procesului, și anume modul în care interacționează diversele efecte individuale din simulator/simulatoare;
- procesele reactive (și anume modul în care se integrează în model reacțiile CO2 injectat cu mineralele in situ);
- simulatorul de rezervor utilizat (pot fi necesare mai multe simulări, cu aplicații de simulare diferite, pentru validarea anumitor observații);
- simulări pe termen scurt și pe termen lung (pentru a stabili evoluția și comportamentul CO2 de-a lungul deceniilor și mileniilor, inclusiv rata dizolvării CO2 în apă);
- recalibrarea modelării bazată pe date operaționale și din monitorizare.
Modelarea dinamică furnizează informații referitoare la:
- presiunea și temperatura formațiunii de stocare în funcție de debitul de injectare și de volumul de injectare stocat de-a lungul timpului;
- extinderea în suprafață și pe verticală a CO2 injectat, de-a lungul timpului;
- natura fluxului de CO2 în rezervor, inclusiv comportamentul și starea de fază;
- mecanismele de captare și debitele CO2, inclusiv punctele de revărsare/pierdere și formațiunile de etanșare laterale și verticale;
- sisteme secundare de reținere în ansamblul complexului de stocare;
- capacitatea de depozitare/stocare și gradienții de presiune în situl de stocare;
- caracterizarea riscurilor:
- riscul de fracturare a formațiunii sau formațiunilor geologice în care se face stocarea și a rocii protectoare din acoperiș;
- riscul pătrunderii CO2 în roca protectoare din acoperiș;
- riscul de scurgere din situl de stocare pe diferite căi;
- rata de migrare (în rezervoare deschise, care nu au toate limitele determinate);
- vitezele de colmatare a fracturilor;
- modificări ale chimiei fluidelor și reacțiile ulterioare intervenite la nivelul formațiunii/formațiunilor (de exemplu: schimbarea pH-ului sau a compoziției mineralogice) și includerea modelării reactive pentru evaluarea efectelor;
- dislocarea fluidelor din formațiune;
- seismicitatea crescută și ridicarea la nivelul suprafeței.
2.3.2. Caracterizarea sensibilității
- se folosesc metode iterative de modelare a procesului, cu scenarii multiple și analize de sensibilitate, actualizate cu datele noi achiziționate și cu modul de interacționare al diverselor efecte individuale din simulatoare;
- simulările se bazează pe modificarea parametrilor din modelul structural geologic static sau din seturile de modele, pe schimbarea funcțiilor debitului și a ipotezelor aferente exercițiului de modelare dinamică;
- la evaluarea riscurilor se ține seama de orice sensibilitate semnificativă.
2.3.3. Evaluarea riscurilor
Evaluarea riscurilor cuprinde:
a) Caracterizarea pericolelor
Caracterizarea pericolelor se realizează prin caracterizarea potențialului de scurgere din complexul de stocare, după cum s-a stabilit prin modelarea dinamică și prin caracterizarea securității prezentate mai sus, luându-se în considerare, cel puțin:
- căile potențiale de scurgere;
- gravitatea potențială a scurgerilor pentru căile de scurgere identificate (viteza și debitul fluxului);
- parametrii critici care influențează scurgerea potențială (cum ar fi: presiunea maximă din rezervor, debitul maxim de injectare, temperatura, sensibilitatea la diferite ipoteze din modelul structural geologic static sau din seturile de modele);
- efectele secundare ale stocării de CO2, inclusiv fluidele de formațiune dislocate și substanțele nou-create prin stocarea CO2;
- abordări privind traseele posibile ale conductelor și privind reducerea riscurilor potențiale asociate, provocate de scurgeri pe traseul acestora;
- orice alți factori care ar putea pune în pericol sănătatea umană sau mediul, cum ar fi structurile fizice asociate proiectului.
b) Evaluarea expunerii
- se face pe baza caracteristicilor mediului și a distribuției și activităților populației umane pe suprafața de deasupra complexului de stocare și pe baza comportamentului potențial și a evoluției potențiale a CO2 care se scurge prin căile potențiale identificate la etapa "caracterizarea pericolelor".
c) Evaluarea efectelor
- se face pe baza sensibilității unor anumite specii, comunități sau habitate legate de scurgerile potențiale identificate la etapa 2.3.3. a);
- acolo unde este relevant, evaluarea cuprinde efecte ale expunerii la concentrații ridicate de CO2 din biosferă, inclusiv în soluri, sedimente marine și ape bentonice (efecte privind asfixierea, hipercapnia și pH-ul redus din aceste medii ca urmare a scurgerilor de CO2);
- se include și o evaluare a efectelor altor substanțe care pot fi prezente în fluxurile de CO2 scurs, fie impurități prezente în fluxul injectat, fie substanțe nou-formate prin stocarea de CO2;
- aceste efecte se examinează la scara temporală și la scară spațială, în legătură cu o serie de evenimente de scurgeri de gravități diferite.
d) Caracterizarea riscurilor
- aceasta cuprinde o evaluare a siguranței și integrității sitului pe termen scurt și pe termen lung, inclusiv o evaluare a riscului de scurgere în condițiile de utilizare propuse și cu efecte asupra mediului și sănătății de proporțiile celui mai pesimist scenariu;
- caracterizarea riscurilor se va face pe baza evaluării pericolelor, a expunerii și a efectelor;
- aceasta include o evaluare a surselor de incertitudine identificate în timpul etapelor caracterizării și evaluării sitului de stocare și, dacă acest lucru este posibil, o descriere a posibilităților de reducere a riscurilor.
2.3.4. Monitorizarea injectării, a efectelor acesteia și măsurile corective
- se face în cazul efectuării unor teste de injectare, pentru integrarea în obligațiile instituite prin art. 6 alin. (4), coroborat cu art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013;
- planul de monitorizare și testare cuprinde, pentru etapa inițială, etapa de operare și pentru cea de post-închidere, cel puțin următoarele elemente:
- parametrii monitorizați;
- locațiile de monitorizare, frecvența monitorizării și justificarea alegerii acestora;
- metodele de monitorizare, tehnologiile și limitările lor și justificarea alegerii acestora;
- parametrii monitorizați, continuu sau discontinuu, sunt cel puțin pentru:
- emisiile fugitive de CO2 la instalațiile de injectare;
- fluxul volumetric, presiunea și temperatura CO2 la gura puțului de injectare;
- analiza chimică a materialului injectat, inclusiv privitor la respectarea prevederilor art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013;
- temperatura și presiunea în rezervor, pentru determinarea comportamentului și a stării de fază;
- calitatea apelor subterane potabile;
- coroziunea instalațiilor și a materialelor care intră în contact permanent cu fluxul de CO2;
- integritatea forajului de injecție, a forajelor de monitorizare și a forajelor abandonate;
- scăpările la suprafață, pe căi structurale sau create de om, distribuția CO2 în sol și dispersia sa în atmosferă;
- microseismicitatea și transferul la suprafață;
- imaginea zonei invadate, distribuția în suprafață și pe verticală a penei de CO2;
- datele colectate din monitorizare sunt aplicate modelării dinamice 3D, utilizând modelul structural geologic tridimensional static actualizat, pentru a se putea compara comportamentul preconizat al sitului de testare cu cel observat prin monitorizare;
- atunci când există devieri semnificative între comportamentul observat și cel preconizat al modelului dinamic 3D, modelul 3D va fi recalibrat pentru a reflecta comportamentul observat;
- atunci când modelarea dinamică, în urma aplicării datelor reale din monitorizare, generează noi scenarii privind unele sensibilități semnificative ale evaluărilor anterioare, se va face o nouă revizuire a evaluării riscurilor și o actualizare a planului de măsuri corective;
- atunci când modelarea dinamică, în urma aplicării datelor reale din monitorizare, sugerează existența a noi surse de CO2, căi de scurgere, rate de flux anormale sau alte abateri semnificative, se va reface planul de monitorizare și testare, urmărind să se obțină date suplimentare privind aceste comportamente;
- se precizează scopul și formatul planului de măsuri corective, cu exemple de măsuri corective;
- se precizează metodologia măsurilor corective, respectiv sumarul metodelor, situațiile și limitările tehnologice, considerații asupra duratei măsurilor corective;
- plan de implementare, activitatea de management și raportări.
VOLUMUL II
Volumul II va cuprinde:
1. prezentarea sistemului de management pentru sănătate și securitate ocupațională;
2. o estimare a impactului asupra mediului și programul de lucrări propus pentru evitarea riscului asupra mediului;
3. planul de refacere a mediului, care cuprinde măsurile de refacere și reabilitare a mediului afectat de lucrările propuse, în perimetrul de explorare;
4. documentele emise de autoritățile competente în domeniile stabilite prin art. 28 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 114/2013 privind existența, în cuprinsul perimetrului de explorare, a unor monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervații naturale, zone de protecție meteorologică absolută, zone de protecție sanitară și perimetre de protecție hidrogeologică ale surselor de alimentare cu apă.
NOTĂ:
Ofertantul își asumă răspunderea pentru corectitudinea și completitudinea datelor și informațiilor furnizate la A.N.R.M., autoritatea responsabilă pentru emiterea autorizației de explorare.
Fișe sintetice privind oferta
Anexa nr. 2A, Partea 1 | Fișa cu datele de contact | |
1.1. Date cu privire la ofertant | ||
A | Numele societății | |
B | Reprezentant autorizat | |
C | Adresa de contact | |
D | Telefon fix | |
E | Telefon mobil | |
F | Număr de fax | |
G | ||
H | Alte informații relevante | |
1.2. Date cu privire la persoana desemnată de către ofertant ca persoană de contact | ||
A | Persoana de contact | |
B | Funcția | |
C | Adresa de contact | |
D | Telefon fix | |
E | Telefon mobil | |
F | Număr de fax | |
G | ||
H | Alte informații relevante |
Anexa nr. 2A, Partea a 2-a | Fișa perimetrului de explorare |
Se va prezenta fișa de localizare a perimetrului de explorare, conform anexei nr. 1C la procedură. | |
Se vor prezenta, cel puțin: - harta geologică a zonei în care se încadrează perimetrul de explorare; - harta geologică a perimetrului de explorare, cu amplasarea lucrărilor propuse; - profile geologice. |
Anexa nr. 2A, Partea a 3-a | Fișa programului de lucrări propuse în ofertă (rezumat) |
Lucrări propuse | Cantitatea |
Număr de foraje Pentru fiecare foraj se vor specifica localizarea și adâncimea minimă. | |
Teste de injectare Se vor specifica forajul în care se vor efectua testele, cantitățile de CO2 ce se vor injecta și durata testelor. | |
Achiziție profile seismice 2D (km) | |
Achiziție profile seismice 3D (km2) | |
Profile seismice 2D existente (km) Obținere, din care pentru reprelucrare: | |
Profile seismice 3D existente (km2) Obținere, din care pentru reprelucrare: | |
Alte lucrări și studii propuse în următoarele domenii: a) geologie și geofizică; b) hidrogeologie, în special existența apelor subterane potabile; c) inginerie de rezervor și petrofizică, inclusiv calcule volumetrice ale volumului poros permeabil în care se va face injectarea de CO2 și capacitatea finală de stocare; d) geochimie, inclusiv viteze de dizolvare, viteze de mineralizare; e) geomecanică, inclusiv permeabilitatea și presiunea de fracturare; f) seismicitate; g) identificarea și evaluarea riscului prezenței și stării căilor de scurgere naturale și a celor create de om, inclusiv puțuri și foraje; h) studii topografice; i) alte lucrări care să ofere informații esențiale privind capacitatea rezervorului de a reține CO2 stocat în mod complet și permanent. | |
Lucrări de refacere și reabilitare a mediului afectat de lucrările propuse (m2) Se va specifica suprafața care va fi refăcută și reabilitată. | |
notă: Elementele înscrise trebuie să constituie angajamente ferme. Dacă depind unele de altele, trebuie explicat/reformulat. |
Anexa nr. 2A, Partea a 4-a | Grafic de execuție pentru programul de lucrări propus și pentru activitățile prevăzute pentru caracterizarea și evaluarea potențialului complex de stocare |
Activități | Durata activității |
Etapa 1: Colectarea datelor pentru caracterizarea complexului de stocare și a zonelor înconjurătoare Enumerarea activităților | |
Etapa 2: Crearea modelului structural geologic static tridimensional Enumerarea activităților | |
Etapa 3: Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării, caracterizarea sensibilității, evaluarea riscurilor | |
Etapa 3.1: Caracterizarea comportamentului dinamic al stocării Enumerarea activităților | |
Etapa 3.2: Caracterizarea sensibilității Enumerarea activităților | |
Etapa 3.3: Evaluarea riscurilor Enumerarea activităților | |
Etapa 4: Monitorizarea injectării, a efectelor acesteia și măsurile corective Enumerarea activităților | |
Etapa 5: Refacerea și reabilitarea mediului Enumerarea activităților | |
Etapa 6: Întocmirea și prezentarea raportului final Enumerarea activităților | |
NOTĂ: Durata prevăzută a activităților va include și durata obținerii acordurilor/avizelor necesare, după caz. |
Data
.................
Semnătura și ștampila
......................
CRITERIILE DE EVALUARE
privind selecția ofertelor și punctajele corespunzătoare
Ofertant ................................................................................
Criteriu | Punctaj maxim | Punctaj primit |
0 | 1 | 2 |
A. Capabilitatea financiară și tehnică a ofertantului | ||
a) Capabilitatea financiară: 1. Situație financiară anuală din anul precedent, auditată; ultimul raport financiar semestrial al ofertantului persoană juridică, dacă este cazul; 2. Scrisoare de bonitate din partea băncii ofertantului sau a altor instituții și organizații la care acesta este înregistrat sau cu care lucrează, inclusiv de la auditorii sau contabilii autorizați independenți ai acestuia, care oferă raport de audit sau expertiză, cuprinzând situația indicatorilor privind cifra de afaceri, profitul brut/net, rata profitului net, rata lichidității globale, rata solvabilității generale, indicatori de risc; 3. Certificate de atestare fiscală emise de autoritățile/instituțiile publice care administrează bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale, precum și bugetul local, din care să reiasă situația executării de către ofertant a obligațiilor fiscale; 4. Este depunctat ofertantul român care are datorii la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale sau la bugetele locale și ofertantul străin care nu probează, printr-un document emis de o autoritate competentă din țara de origine, că nu are datorii la bugetele acestei țări; 5. Obține punctaj suplimentar ofertantul care demonstrează că dispune de surse de finanțare proprii (profit reinvestit, conturi bancare etc.) față de ofertantul care își fundamentează viitoarele investiții pe împrumuturi bancare. | 15 | |
b) Capabilitatea tehnică: 1. Operațiuni de explorare și/sau stocare de CO2, derulate până în prezent; 2. Operațiuni de explorare/exploatare/înmagazinare pentru hidrocarburi, derulate până în prezent; 3. Personal de specialitate, atestat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, care va desfășura operațiunile de explorare prevăzute în ofertă; 4. Dotarea tehnică existentă a ofertantului sau a executantului/operatorului, care atestă capacitatea de a desfășura operațiunile din programul de lucrări propus; 5. Competența tehnică/Experiența ofertantului sau a executantului/operatorului în explorarea petrolieră, stocarea geologică a CO2, înmagazinarea gazelor și/sau în domeniile conexe (atestate, licențe, diplome etc.); 6. Tehnologia utilizată aparține celor mai bune tehnici disponibile în domeniu. | 15 | |
Total lit. A | 30 | |
B. Programul de lucrări propus | ||
a) Calitatea programului de lucrări propus: 1. Strategia de explorare propusă și condiționarea execuției lucrărilor, dacă este cazul; 2. Studiul preliminar/Studiile preliminare realizat/realizate pentru stabilirea programului de lucrări, cu justificarea necesarului de execuție a unor noi lucrări sau reprelucrări ale datelor și informațiilor existente; 3. Lucrările și activitățile propuse (scopul, necesarul de date și informații, metodologia, livrabilele). | 30 | |
b) Durata/Graficul de execuție al programului de lucrări propus | 20 | |
Total lit. B | 50 | |
C. Estimarea impactului și planul de refacere a mediului: 1. Estimarea impactului asupra mediului și programul de lucrări propus pentru evitarea riscului asupra mediului; 2. Planul de refacere a mediului și măsurile de refacere și reabilitare a mediului afectat de lucrările propuse, în perimetrul de explorare. | 15 | |
D. Sistemul de management pentru sănătate și securitate ocupațională | 5 | |
TOTAL GENERAL | 100 |
Data
...............
Membrii comisiei
Numele și semnătura
....................
CONTINUTUL-CADRU
al autorizației de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon
CONTINUTUL-CADRU al autorizației de explorare în vederea stocării geologice a dioxidului de carbon
Decizia CCR nr. 134 din 10.03.2015 privind excepţia de... → |
---|