Decizia CCR nr. 128 din 10.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 231 alin. (4) teza întâi din C. pr. civ.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de Tribunalul Neamț - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.083/103/2014 și care formează obiectul Dosarului nr. 766D/2014 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens arată că, în materie, cadrul legal este reglementat de Directiva 95/46/CE, Legea nr. 677/2001, prin care a fost transpusă în legislația națională directiva, și Legea nr. 682/2001, prin care a fost ratificată Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal. În esență, precizează că, prin înregistrarea unor date cu caracter personal în documentele care sunt accesibile publicului, datele devin publice, ies din sfera privată, astfel încât prelucrarea lor de către un terț, altul decât deținătorul sistemului de evidență din care fac parte documentele accesibile publicului, nu mai necesită acordul acestor persoane. Referitor la dispozițiile de lege criticate, susține că trebuie făcută o distincție între atribuțiile jurisdicționale și cele administrative ale instanțelor de judecată și că există garanții reglementate de art. 18 din Legea nr. 677/2001 și sancțiuni prevăzute de dispozițiile art. 304 din Codul penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 1.083/103/2014, Tribunalul Neamț - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată din oficiu de instanța de judecată într-un litigiu de muncă.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că, potrivit dispozițiilor legale criticate, înregistrarea ședințelor presupune stocarea în mediul electronic a unor date de identificare personală, temporală și spațială, iar aceste informații nu pot fi reținute decât după exprimarea consimțământului expres și informat al tuturor persoanelor aflate în sala de judecată: justițiabili, avocați, juriști și martori, participanți la procesul civil și cărora li se preiau datele personale în sistemul de stocare. Consideră că această obligație impusă judecătorului trebuie să îmbrace forma și conținutul legalității sub toate aspectele. Astfel, în aparență, înregistrarea ședințelor de judecată este o simplă măsură administrativă pentru o mai bună administrare a justiției. Însă, în realitate - din perspectiva garantării drepturilor procesuale ale părților și a libertăților persoanei, chestiunea este cel puțin complexă.

6. Arată că, din modul cum este reglementată, înregistrarea ședinței nu este un act procesual pentru că nu se regăsește în niciunul dintre principiile procedurii civile (principiile publicității, oralității, contradictorialității) care sunt asigurate prin prevederile speciale existente în codul de procedură civilă și nu au legătură cu practica înregistrării ședințelor. Astfel, califică această dispoziție procedurală ca fiind o măsură care excedează atribuțiilor instanței de judecată. Potențialul de neconstituționalitate transpare și din imposibilitatea depistării scopului pentru care noul Cod de procedură civilă a introdus acest text. De asemenea, apreciază că "înregistrarea electronică a ședinței de judecată face parte din categoria măsurilor Big Brother" asupra cărora deja s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

7. În final, instanța consideră că o garanție efectivă ar fi dacă s-ar institui și posibilitatea părții căreia i se preiau datele în arhiva instanței, prin prevederi clare, de a fi șterse elementele de identificare spațială și temporală. Or, în regulamentul de ordine interioară se menționează un termen de trei ani de păstrare, iar în regulamentul de înregistrare existent pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii este trecut ca termen durata existenței dosarului fizic în arhivă.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 231 alin. (2) teza întâi sunt constituționale, întrucât norma legală criticată reprezintă o garanție în plus a justițiabililor în vederea consemnării veridice a declarațiilor acestora, a susținerilor participanților la proces, precum și a măsurilor dispuse de către instanța de judecată.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate au fost modificate de art. I pct. 7 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, iar soluția legislativă criticată se regăsește, în prezent, la art. 231 alin. (4) teza întâi din cod, text asupra căruia Curtea, potrivit jurisprudenței sale, urmează a se pronunța prin prezenta decizie. Acest text are următorul cuprins: "(4) Instanța va înregistra ședințele de judecată."

13. Instanța judecătorească susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 22 alin. (1) - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 alin. (1) - Libertatea individuală, precum și art. 26 alin. (1)- Viața intimă, familială și privată. De asemenea, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 677/2001 și Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate C-293/12 și C-594/2012.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, sub aspectul actelor normative incidente, Curtea reține că Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum și prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidență sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

15. La nivel european, textul de referință în materie de protecție a datelor cu caracter personal îl reprezintă Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date care instituie un cadru de reglementare menit să stabilească un echilibru între un nivel ridicat de protecție a vieții private a persoanelor și libera circulație a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii Europene.

16. De asemenea, Curtea observă că, prin Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001, România a ratificat Convenția pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, semnată de România la 18 martie 1997, iar potrivit art. 1, scopul acestei convenții este de a garanta pe teritoriul fiecărui stat parte, fiecărei persoane fizice, oricare ar fi cetățenia sa sau reședința sa, respectarea drepturilor și libertăților sale fundamentale și, în special, dreptul la viața privată, față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal care îl privesc (protecția datelor).

17. Curtea reține că dispoziții cu privire la înregistrarea ședinței de judecată se regăsesc în art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, care stipulează că ședințele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată. Grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată. La cerere, părțile pot primi o copie a transcrierii înregistrărilor, stenogramelor sau notelor grefierului.

18. În aplicarea acestor dispoziții legale, au fost adoptate art. 104 alin. (7), potrivit căruia fotografierea, filmarea sau înregistrarea în sala de ședință se fac numai cu aprobarea președintelui completului, și art. 104 alin. (18) care prevede că, în cazul în care desfășurarea ședinței de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice, suportul înregistrării se va păstra în arhiva instanței timp de 3 ani, socotiți de la data efectuării ultimelor înregistrări, ambele prevederi din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

19. Curtea, analizând conținutul normativ al textului de lege criticat, constată că acesta are o redactare imperativă și consacră o regulă esențială, aceea a înregistrării ședințelor de judecată, și reprezintă obiectivarea modului de desfășurare a procesului, întrucât încheierile de ședință se redactează de grefier pe baza notelor de ședință și, dacă este cazul, a înregistrărilor.

20. Cât privește critica referitoare la încălcarea art. 22 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Constituție, care dispun în legătură cu dreptul la viață și integritate fizică și psihică, precum și asupra vieții intime familiale și private, așa cum a statuat instanța constituțională în jurisprudența sa (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010), viața intimă, familială și privată este protejată de lege în condițiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Or, stocarea în mediul electronic a unor date de identificare a persoanei care participă la ședința de judecată desfășurată în fața instanței nu constituie o încălcare a drepturilor fundamentale, întrucât datele cu caracter personal obținute pe această cale sunt protejate de legea specială, respectiv Legea nr. 677/2001 și nu pot fi prelucrate decât în condițiile prevăzute de aceasta, condiții extrem de restrictive.

21. În ceea ce privește critica referitoare la stocarea datelor cu caracter personal în lipsa consimțământului expres al tuturor persoanelor aflate în sala de judecată, Curtea constată că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 677/2001, consimțământul persoanei vizate nu este cerut când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului. Or, instanța de judecată înregistrează ședințele de judecată în vederea îndeplinirii unei obligații legale care are ca scop o mai bună administrare a justiției. Curtea constată că măsura reglementată de dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate are ca finalitate redactarea încheierilor de ședință, iar importanța acesteia rezultă din cuprinsul art. 232 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia grefierul redactează încheierea de ședință pe baza notelor de ședință și, dacă este cazul, a înregistrărilor. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 231 alin. (6) din Codul de procedură civilă, înregistrările ședinței de judecată pot fi solicitate și de către instanța de control judiciar care are posibilitatea de a aprecia asupra desfășurării în condiții legale a procesului civil și de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.

22. Pe de altă parte, accesul la datele stocate se realizează pe baza unei cereri de eliberare a unei copii electronice a înregistrării ședinței, formulate exclusiv de părțile care au acest drept, nu și de alți participanți la proces.

23. Prin urmare, Curtea constată că înregistrarea ședințelor de judecată este obligatorie, vizează toate cauzele, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincție, și reprezintă o operațiune tehnică care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituționale invocate și are drept scop înfăptuirea unui act de justiție transparent și realizarea unei bune administrări a justiției ca serviciu public.