Decizia CCR nr. 170 din 19.03.2015 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 8 şi art. 13 din Legea nr. 285/2010 - salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din OUG nr. 80/2010 pt. completarea...

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal- bugetare, precum și ale art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepție ridicată de Sorinei Băiașu în Dosarul nr. 12.056/63/2013 al Tribunalului Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.036D/2014.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate Sorinei Băiașu. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită, în esență, admiterea acesteia, întrucât prin suspendarea plății premiilor anuale se încalcă dispozițiile art. 41 alin. (2) și art. 115 alin. (6) din Constituție, prevederile Codului muncii, precum și ale Codului civil referitoare la prescripția dreptului la acțiune. Invocă și Decizia Curții Constituționale nr. 314 din 5 iunie 2014. Depune concluzii scrise în acest sens, la care sunt anexate o serie de înscrisuri.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 658 din 11 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 16 septembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 12.056/63/2013, Tribunalul Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și art. 13 din Legea nr. 285/2010,art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, precum și ale art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013. Excepția a fost ridicată de Sorinei Băiașu în cadrul soluționării unei cauze având ca obiect pretenții - plata premiului anual pentru anul 2010 (reglementat de art. 8 din Legea nr. 285/2010) și plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, cu privire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, că acest text de lege retroactivează, deoarece dreptul asupra sumelor bănești aferente premiului anual pentru 2010 s-a născut începând cu data de 1 ianuarie 2010. Or, se impune a fi făcută distincție între momentul nașterii dreptului și momentul concretizării dreptului. Mai mult, premiul anual îmbracă forma unui drept patrimonial recunoscut, iar înlăturarea lui - prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 - încalcă art. 53 din Constituție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

7. Referitor la art. 13 din Legea nr. 285/2010 - care suspendă în anul 2011 acordarea unor ajutoare sau indemnizații cu ocazia retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă - și la celelalte texte criticate - care suspendă, în mod corespunzător această acordare pentru anii 2012, 2013 și 2014, autorul excepției susține că textele criticate încalcă atât prevederile constituționale, cât și pe cele ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Aceasta deoarece dreptul la ajutoare sau indemnizații cu ocazia retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă s-a născut odată cu raportul de serviciu, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului. Or, suspendarea prelungită peste 3 ani a acestor ajutoare sau indemnizații aduce atingere înseși existenței acestui drept, care s-a născut odată cu raportul de serviciu. De asemenea, susține că prin dispozițiile de lege criticate se creează discriminări de natură a contraveni Constituției și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului între persoanele care și-au încetat raporturile de serviciu în perioada 2002 (de la data intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002) - 2010 și cei care și-au încetat raporturile de serviciu după 1 ianuarie 2011.

8. Totodată, arată că textele de lege criticate reprezintă o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, fără a exista un just echilibru și fără a exista un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit de măsura privării de proprietate. Invocă în acest sens hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, și Cauza Străin și alții împotriva României. Mai susține că, deși Curtea Constituțională a constatat că măsura legislativă criticată are o durată limitată, aceasta "devine neconstituțională după termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Noul Cod Civil, care intervine și conduce la stingerea dreptului".

9. Tribunalul Dolj - Secția de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.576/2011, nr. 257/2012, nr. 291/2013, nr. 258/2014 și nr. 335/2014.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

12. Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale și nu conțin discriminări, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 326/2013. Cât privește celelalte critici de neconstituționalitate, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece ajutoarele sau indemnizațiile vizate de textele de lege criticate nu constituie drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor prevăzute de art. 53 din Legea fundamentală.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției de neconstituționalitate și concluziile scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie următoarele dispoziții:

- art. 8 și art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, care au următorul conținut:

- Art. 8:"Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor sala riale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.";

- Art. 13:"(1) În anul 2011, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

(2) În anul 2011, prevederile alin. (1) nu se aplică în situația imposibilității menținerii în activitate a persoanelor clasate inapt pentru serviciul militar ori încadrate în grad de invaliditate sau decedate";

- art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, care au următorul conținut: "În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau. după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

- art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 8 aprilie 2014, care au următorul conținut: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.";

- art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, care au următorul conținut: "În anul 2014 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă."

16. Legea nr. 285/2010 reglementează, după cum indică însuși titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, având deci aplicabilitate limitată doar la anul 2011. De asemenea, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 reglementează norme privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, în mod corespunzător, pentru anii 2012, 2013, respectiv 2014. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a statuat că "sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare". Așadar, deși dispozițiile de lege supuse examinării au avut aplicare limitată în timp, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acestora, având în vedere că în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate se solicită atât plata premiului anual ("al 13-lea salariu"), cât și plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010.

17. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 15 privind principiul neretroactivității legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 115 alin. (6) privind limitele de adoptare a ordonanțelor de urgență și ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietății private. De asemenea, invocă prevederile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății, și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, privind interzicerea generală a discriminării.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea reține că s-a pronunțat în numeroase cauze, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a acestora, de exemplu prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau prin Decizia nr. 658 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015. Prin această din urmă decizie, paragraful 18, Curtea a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

19. Curtea a mai reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază al/a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.

20. Prin aceeași decizie, paragraful 20, Curtea a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii. La paragraful 21, Curtea a constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.

21. Referitor la criticile de neconstituționalitate aduse art. 13 din Legea nr. 285/2010,art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, dispoziții potrivit cărora, în anii 2011, 2012 și 2013, nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum este ajutorul egal cu două solde ale funcției de bază, respectiv cu două salarii ale funcției de bază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de pensionare, ajutor prevăzut de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea reține că asupra art. 13 din Legea nr. 285/2010 s-a pronunțat prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013, și prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014. Prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, paragraful 16, Curtea a reținut jurisprudența sa potrivit căreia indemnizațiile acordate cu prilejul ieșirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional.

22. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, prin aceeași decizie, paragraful 15, Curtea a amintit jurisprudența sa potrivit căreia situația diferită în care se găsesc persoanele în funcție de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

23. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate privind încălcarea art. 53 din Constituție, Curtea a constatat că acest text constituțional se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi ori libertăți fundamentale. Or, ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă art. 13 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora, precum și să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală.

24. Cât privește critica referitoare la art. 15 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, paragraful 18, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate nu retroactivează, ci prevăd că în anul 2011 nu se aplică dispozițiile de lege care reglementează acordarea de ajutoare, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

25. Referitor la critica privind art. 41 alin. (2) din Constituție, Curtea a reținut că nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

26. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea atât în privința art. 13 din Legea nr. 285/2010, cât și în privința art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 și art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013. Aceasta deoarece aceste din urmă dispoziții au conținut similar celor ale art. 13 din Legea nr. 285/2010, dar cu aplicabilitate pentru anii 2012, 2013, respectiv 2014.

27. Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății private, Curtea reține că în jurisprudența sa referitoare la interpretare acestei norme din Convenție, de exemplu prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (paragraful 19).

28. Având în vedere acestea, Curtea reține că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din Legea fundamentală, privind statul de drept și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, și nici celor ale art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece, așa cum s-a reținut mai sus, nu afectează drepturi sau libertăți fundamentale.