Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 648/2015 - autorizarea punerii în funcţiune a subsistemelor structurale şi vehiculelor componente ale sistemului feroviar din România

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

ORDINNr. 648/2015

privind autorizarea punerii în funcțiune a subsistemelor structurale și vehiculelor componente ale sistemului feroviar din România

Monitorul Oficial nr. 354 din 22.05.2015

În temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. b) și lit. k) pct. (ii) din anexa nr. 1 "Regulament de organizare și funcționare al Autorității de Siguranță Feroviară Română -ASFR" la anexa nr. 1 "Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Feroviare Române -AFER" la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea și funcționarea Autorității Feroviare Române -AFER, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 20-26 din Hotărârea Guvernului nr. 877/2010 privind interoperabilitatea sistemului feroviar, cu modificările ulterioare, si ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea si funcționarea Ministerului Transporturilor,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1.

Toți operatorii economici din România, care au calitatea de entitate contractantă, parte contractantă sau reprezentant autorizat al acestora, care comandă proiectarea și/sau construirea, modernizarea ori reînnoirea unui subsistem structural sau vehicul care este amplasat sau exploatat pe teritoriul României, trebuie să obțină autorizarea punerii în funcțiune a acestora, conform procedurilor afișate pe pagina Autorității de Siguranță Feroviară Română -ASFR de pe site-ul Autorității Feroviare Române -AFER.

Art. 2.

(1) Se interzice exploatarea unui subsistem structural sau a unui vehicul, nou-construit, fără ca acestea să fie autorizate de punere în funcțiune.

(2) În cazul reînnoirii sau modernizării acestora, când nivelul general de siguranță este afectat de lucrări, este necesară o nouă autorizare de punere în funcțiune.

Art. 3.

Prezentul ordin nu se aplică subsistemelor structurale și vehiculelor componente ale sistemului de transport feroviar convențional din România aflate în exploatare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, până la prima reînnoire sau modernizare a acestora, care modifică nivelul general de siguranță al acestora.

Art. 4.

(1) Autoritatea responsabilă cu autorizarea de punere în funcțiune a subsistemelor structurale și a vehiculelor este Autoritatea de Siguranță Feroviară Română -ASFR.

(2) Organismul responsabil cu verificarea și evaluarea conformității cu specificațiile tehnice de interoperabilitate - STI și cu normele naționale tehnice notificate pentru subsistemele structurale și funcționale este Organismul Notificat Feroviar Român - ONFR.

Art. 5.

(1) Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR va elabora și va publica pe pagina ASFR de pe site-ul AFER proceduri proprii privind autorizarea punerii în funcțiune a subsistemelor structurale și vehiculelor componente ale sistemului feroviar din România. Aceste proceduri respectă procedurile specificate în legislația europeană aplicabilă, fiind în concordanță inclusiv cu recomandările Comisiei Europene privind autorizația de punere în funcțiune a subsistemelor structurale și a vehiculelor.

(2) Organismul Notificat Feroviar Român - ONFR va elabora și publica pe pagina ONFR de pe site-ul AFER procedurile proprii privind aplicarea procedurilor de verificare și evaluare a conformității cu specificațiile tehnice de interoperabilitate - STI și cu normele naționale tehnice notificate pentru subsistemele structurale și funcționale.

Art. 6.

Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR, Organismul Notificat Feroviar Român - ONFR și operatorii economici prevăzuți la art. 1 vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 7.

Activitățile specifice efectuate de Autoritatea de Siguranță Feroviară Română - ASFR privind autorizarea de punere în funcțiune și de Organismul Notificat Feroviar Român - ONFR pentru aplicarea procedurilor de verificare și evaluare a conformității se prestează pe bază de tarife aprobate prin ordin al ministrului transporturilor.

Art. 8.

La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.545/2008 pentru aprobarea Normelor privind autorizarea punerii în funcțiune a subsistemelor structurale componente ale sistemului de transport feroviar convențional din România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 5 ianuarie 2009, se abrogă.

Art. 9.

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării.

Ministrul transporturilor,

Ioan Rus

Publicate în același Monitor Oficial:

Comentarii despre Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 648/2015 - autorizarea punerii în funcţiune a subsistemelor structurale şi vehiculelor componente ale sistemului feroviar din România