Decizia CCR nr. 998 din 22.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 4082din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 408²din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eftimie Petcu în Dosarul nr. 6.541/3/2012 (1.915/2012) al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.354D/2012.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.3790/2012, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 408²alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Drăghici în Dosarul nr. 11.591/3/2012 (2.587/2012) al Curții de Apel București - Secția I penală.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepției. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Autorii excepției sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.3790/2012 la Dosarul nr. 1.354D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției Eftimie Petcu, care susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece este lipsit de beneficiul efectelor deciziei de admitere pronunțate de Curtea Constituțională nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

De asemenea, autorul Constantin Drăghici susține admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece a primit un tratament diferențiat față de alți condamnați care au beneficiat de efectele deciziei de admitere a Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece aspectele referitoare la dispozițiile art. 408²din Codul de procedură penală reprezintă expresia prevederilor constituționale ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile penale nr. 197 din 2 iulie 2012 și nr. 242/A din 17 septembrie 2012, pronunțate în dosarele nr. 6.541/3/2012 (1.915/2012) și nr. 11.591/3/2012 (2.587/2012), Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 408²din Codul de procedură penală și, respectiv, art. 408²alin. 1 din Codul de procedură penală.

Excepția a fost ridicată de Eftimie Petcu și Constantin Drăghici în dosarele de mai sus având ca obiect soluționarea unor cereri de revizuire.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă egalitatea în drepturi, deoarece limitează posibilitatea revizuirii hotărârilor definitive pronunțate numai în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate. Totodată, prevederile legale criticate permit aplicarea diferențiată a dispozițiilor legale privitoare la revizuire în cazul deciziilor Curții Constituționale. Astfel, se arată că autorii excepției au primit un tratament juridic diferențiat față de alți numeroși condamnați care au beneficiat de efectele deciziei de admitere a Curții Constituționale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile autorilor excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 408²- Revizuirea în cazul deciziilor Curții Constituționale din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Pot cere revizuirea:

a) oricare parte din proces, în limitele calității sale procesuale;

b) soțul și rudele apropiate ale condamnatului, chiar și după moartea acestuia;

c) procurorul.

Cererea de revizuire se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale.

Dispozițiile art. 408¹alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător.

Hotărârea instanței de revizuire este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea supusă revizuirii.“

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției Eftimie Petcu a fost condamnat prin sentința penală nr. 376 din 21 mai 2010, pronunțată de Tribunalul București (modificată prin decizia penală nr. 242/A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.788/R din 3 mai 2011, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea a 10 infracțiuni de trafic de influență și a 10 infracțiuni de uz de fals.

Ulterior, prin sentința penală nr. 424 din 18 mai 2012, Tribunalul București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 376 din 21 mai 2010. Împotriva acestei sentințe autorul a formulat recurs, etapă procesuală în care a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 408²din Codul de procedură penală referitor la posibilitatea revizuirii în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate.

De asemenea, autorul excepției Constantin Drăghici a fost condamnat prin sentința penală nr. 296/F din 8 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul București (modificată prin decizia penală nr. 272/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3.523/R din 10 octombrie 2011, la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Ulterior, prin sentința penală nr. 576/F din 26 iunie 2012, Tribunalul București a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 296/F din 8 aprilie 2010. Împotriva acestei sentințe autorul a formulat recurs, etapă procesuală în care a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 408²din Codul de procedură penală referitor la posibilitatea revizuirii în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate.

Astfel, se arată că prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320¹din Codul de procedură penală referitor la procedura judecății în cadrul recunoașterii vinovăției, astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a respins însă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale în cauzele care aveau ca obiect contestația la executare. Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de contencios constituțional a statuat că până la încetarea stării de tranziție, în virtutea principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile, dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală se aplică tuturor inculpaților care au fost trimiși în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul procesual al începerii cercetării judecătorești. Alta a fost situația cauzelor în care se pronunțaseră deja hotărâri definitive, sens în care Curtea a respins ca inadmisibilă excepția acelorași dispoziții invocată în cauzele penale aflate în contestație la executare, deoarece, așa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparținând, cu excepția situațiilor tranzitorii, numai fondului și care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivității legii penale mai favorabile.

Așa fiind, Curtea mai constată că Legea nr. 202/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 26 octombrie 2010 și a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare.

Prin urmare, în ce privește situația ambilor autori, Curtea constată că la data pronunțării pe fond, respectiv 21 mai 2010 și 8 aprilie 2010, nu erau în vigoare dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală, dar la data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, respectiv 3 mai 2011 și 10 octombrie 2011, aceste dispoziții erau active.

Prin urmare, autorii excepției sunt nemulțumiți de împrejurarea că, deși le erau opozabile prevederile art. 320¹din Codul de procedură penală, în sensul constituțional astfel statuat prin Decizia Curții nr. 1.470 din 8 noiembrie 2010, instanța nu a făcut aplicarea lor. Totodată, autorilor nu le este permis să uzeze de calea revizuirii, deoarece nu au invocat excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 320¹din Codul de procedură penală în cauzele deduse judecății, Curtea constată că aceasta excedează unui eventual control de constituționalitate, fiind atributul exclusiv al instanței de judecată.

În ce privește fondul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 408²din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziilesunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor“. Aceasta presupune că d decizie de admitere a Curții Constituționale are efecte erga omnes, și nu limitate la părțile din proces, cu condiția aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilității raporturilor juridice, în absența căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului și, implicit, al statului de drept, este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

Autorii excepției apelează la un sofism încercând să inducă ideea aplicării ex tune a unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională cu consecința directă a afectării prevederilor constituționale ale art. 147 alin. (4). Or, chiar dacă în prezent judecarea fondului unei pricini nu se mai suspendă până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate în acea cauză, efectele unei decizii de admitere pronunțate de instanța de contencios constituțional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, și nu decizia de admitere a Curții Constituționale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătorești care s-au întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională. Prin urmare, decizia de admitere a Curții Constituțională mediază revizuirea, și nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecință a căii de atac extraordinare, și nicidecum a actului emis de instanța de contencios constituțional.

O astfel de problemă a fost dezlegată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Cu acel prilej, Curtea exercitând controlul a priori asupra dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală a României, a statuat că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, precum și de prevederile art. 147 alin. (1) și (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale, deoarece "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe durata acestui termen fiind suspendate de drept. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes), și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția (inter partes) și au putere numai pentru viitor. Efectele juridice produse de dispozițiile legale anterior constatării neconstituționalității lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp“. Totodată, soluția legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii "nu intră în coliziune cu prevederile constituționale privind efectele ex nune ale deciziei Curții Constituționale,revizuirea putând fi exercitată numai după publicareaîn Monitorul Oficial al României a actului Curții [_]. Reglementarea legislativă este firească și echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, părțile, dând dovadă de diligență, au invocat excepția de neconstituționalitate, înțelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor și intereselor lor legitime“.

În sfârșit, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia sunt afectate dispozițiile constituționale ale egalității în fața legii, deoarece, pe de o parte, egalitatea nu înseamnă uniformitate și, pe de altă parte, justițiabilul, care, dând dovadă de diligență pentru apărarea drepturilor sale, a uzat de excepția de neconstituționalitate, nu se află în aceeași situație juridică cu cel care nu a făcut acest lucru. Limitarea prevăzută de textul legal contestat are o justificare obiectivă și rezonabilă și nu presupune un tratament juridic diferit pentru părți aflate în aceeași situație juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiași excepții de neconstituționalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite de art. 408²din Codul de procedură penală). Totodată, această limitare corespunde naturii specifice a revizuirii de cale extraordinară de atac ce permite încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive numai în situații excepționale, care au o strictă legătură cu cauza în care a fost pronunțată hotărârea.