Decizia CCR nr. 504 din 5.12.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 19 alin. (3) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Societatea Comercială "Way Media“ - S.R.L. în Dosarul nr. 32.010/211/2011 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 394D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 8 mai 2013, pronunțată în Dosarul nr. 32.010/211/2011, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Way Media“ - S.R.L. într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 14.585/2012 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect plângere contravențională.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (2) și art. 24 alin. (1), precum și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens arată că "posibilitatea prevăzută de dispozițiile art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 de a se întocmi procese-verbale de constatare a contravenției, în situația în care contravenientul nu este de față sau nu poate să semneze, chiar fără ca aceste împrejurări să fie confirmate de către vreun martor asistent“, duce la o gravă încălcare a prevederilor constituționale și convenționale invocate.

De asemenea, având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, contravențiile sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală“ la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autorul excepției consideră că sarcina probei trebuie să revină organului constatator, cu respectarea principiului legalității probelor.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența instanței de contencios constituțional. De asemenea, dispozițiile legale criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 19 alin. (1) din același act normativ potrivit cărora martorul asistent nu este necesar să se fi aflat la locul săvârșirii faptei, ci acesta trebuie să fie de fată în momentul încheierii actului sancționator și să ateste motivele pentru care cel sancționat contravențional nu l-a semnat.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența instanței de contencios constituțional.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii adevărului. De asemenea, dispozițiile de lege criticate stabilesc o regulă de procedură clară, precisă, de natură să ofere suficiente garanții care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal, fără participarea contravenientului, și să protejeze dreptul la un proces echitabil al acestuia.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu următorul conținut: "În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.“

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (2) referitor la dreptul internațional și dreptul intern și art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin numeroase decizii, s-a pronunțat asupra constituționalității acestui text de lege.

În acest sens, prin Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005, Curtea a statuat că prevederile art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 "nu încalcă textul constituțional al art. 24 alin. (1), întrucât, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. În caz contrar, contravenientul poate să se adreseze instanței de judecată competente pentru anularea procesului-verbal respectiv, beneficiind, în continuare, de toate garanțiile impuse de dreptul la apărare.“

Totodată, Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu încalcă dreptul la apărare, deoarece întreg actul normativ prevede suficiente garanții care să împiedice încheierea abuzivă a procesului-verbal fără participarea contravenientului.

Astfel, potrivit art. 31 alin. (1) din ordonanță, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, care se judecă de instanța judecătorească, iar în cadrul procesului contravenientul își poate angaja avocat și își poate face orice apărare pe care o consideră necesară.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.353 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a statuat că, "chiar dacă art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozițiile Codului de procedură civilă, instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.“

Autorului contravenției i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Astfel, în această situație este firesc că el trebuie să dovedească netemeinicia ori nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate. Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general al procedurii civile, potrivit căruia cel ce face o afirmație în cadrul judecății trebuie să o dovedească.

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod, iar contravenientul se poate adresa instanței de judecată competente, beneficiind de toate garanțiile procesului echitabil. De altfel, alin. (3) este subsecvent alin. (1) al aceluiași articol care stabilește regula de bază potrivit căreia, atunci când contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, procesul-verbal este semnat de către un martor. Agentul constatator poate încheia procesul-verbal și în absența acestui martor, potrivit alin. (3), însă în această situație el trebuie să motiveze care sunt împrejurările obiective care l-au determinat să încheie procesul-verbal în acest mod.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluția pronunțată în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.