Decizia CCR nr. 468 din 14.11.2013 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 3201din Codul de procedură penală

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 320¹din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Craiova - Secția penală în Dosarul nr. 19.876/215/2013 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 575D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 320¹alin. 6 din Codul de procedură penală permit instanței de judecată ca, în măsura în care constată că se impune, să schimbe încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu și să aplice procedura accelerată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 19.876/215/2013, Judecătoria Craiova - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320¹din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța arată că pentru a beneficia de reducerea pedepsei, potrivit dispozițiilor art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală, inculpatul trebuie să recunoască în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea în care acestea au fost descrise în rechizitoriu, dar că, în varianta în care acesta recunoaște faptele în modalitatea efectivă în care ele au fost comise, modalitate ce diferă de cea reținută în actul de sesizare a instanței, iar, prin hotărârea de condamnare - ce va fi pronunțată prin aplicarea procedurii de drept comun - se arată că faptele săvârșite au fost reținute în rechizitoriu într-un mod greșit, el nu mai poate beneficia de reducerea pedepsei prevăzută prin norma anterior referită, chiar dacă a avut o atitudine sinceră și deschisă, recunoscând faptele ce i-au fost imputate așa cum ele au fost, în realitate, săvârșite. Se susține, astfel, că reducerea pedepsei, conform art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală, depinde de un criteriu aleatoriu și exterior conduitei inculpatului în fața instanței de judecată, respectiv reținerea corectă sau eronată de către procuror, prin rechizitoriu, a stării de fapt. Se arată că această situație generează discriminare între persoanele care, fiind trimise în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni, până la începerea cercetării judecătorești, recunosc, în fața instanței, faptele săvârșite, dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală, fiind de natură a încălca prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1). Se susține că, potrivit principiului egalității în drepturi, atitudinea sinceră a inculpaților, de recunoaștere a faptelor în modalitățile în care au fost comise, trebuie să se reflecte într-o reducere similară a limitelor pedepselor, reducere ce nu trebuie să depindă de reținerea corectă sau greșită de către procuror a stării de fapt. Se arată că, în practică, există numeroase situații în care, pentru a beneficia de reducerea limitelor pedepselor, inculpații recunosc săvârșirea unor fapte pe care nu le-au comis sau, dimpotrivă, pe care le-au comis în împrejurări ce prezintă un pericol social sporit față de cele reținute în rechizitoriu. Se arată că există și situații în care inculpații recunosc o parte din faptele arătate în rechizitoriu și neagă comiterea altor fapte reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței, iar, ulterior, în urma cercetării judecătorești, instanța dispune condamnarea lor pentru faptele recunoscute și achitarea pentru cele reținute în mod greșit de organele de urmărire penală, situație în care persoanele în cauză nu mai pot beneficia de reducerea limitelor pedepselor, potrivit dispozițiilor art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța apreciază că dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală nu sunt constituționale, în măsura în care se aplică doar inculpaților care recunosc în totalitate faptele pentru care au fost trimiși în judecată, în modalitățile de comitere ce au fost reținute în rechizitoriu, nu și celor care, înaintea începerii cercetării judecătorești, recunosc săvârșirea faptelor, în modalitățile în care acestea au fost în realitate comise, stare de fapt confirmată apoi de instanța de judecată prin hotărârea pronunțată în cauză.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că procedura prevăzută la art. 320¹din Codul de procedură penală oferă beneficiul celerității judecării cauzelor penale, inculpații putând să opteze sau nu pentru aplicarea acesteia, după cum consideră că aspectele reținute în actul de sesizare a instanței sunt corecte sau eronate. Se subliniază faptul că instanța, în măsura în care apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente sau că starea de fapt reținută în rechizitoriu nu conduce la aflarea adevărului, face aplicarea procedurii de drept comun, potrivit căreia inculpatul poate beneficia de o reducere a pedepsei ca efect al circumstanțelor atenuante reținute în cauză, reducere ce este, în unele cazuri, mai mare decât cea care ar rezulta din aplicarea prevederilor art. 320¹alin. 7 din Codul de procedură penală.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 320¹din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

"Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, procedează la audierea acestuia și apoi acordă cuvântul procurorului și celorlalte părți.

Instanța de judecată soluționează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

În caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 și 340-344 se aplică în mod corespunzător.

Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.“

Se susține, în esență, că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că în cuprinsul încheierii de sesizare, pronunțată în data de 10 septembrie 2013, precum și în cel al încheierii din 2 iulie 2013, Judecătoria Craiova - Secția penală a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 320¹alin. 2 din Codul de procedură penală, dar nu sunt îndeplinite condițiile art. 320¹alin. 4 din Codul de procedură penală, motiv pentru care, în temeiul alin. 8 al aceluiași art. 320¹, a dispus continuarea judecării cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Curtea reține că, potrivit art. 320¹alin. 2 din Codul de procedură penală, judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acel termen de judecată. Or, critica de neconstituționalitate formulată de către Judecătoria Craiova - Secția penală, din oficiu, vizează situația în care inculpatul nu recunoaște faptele așa cum ele au fost reținute în rechizitoriu, ci în modalitatea efectivă în care au fost comise, modalitate ce diferă de cea reținută în actul de sesizare a instanței, sau recunoaște doar o parte din faptele descrise în rechizitoriu.

Curtea constată că aceasta este însă o situație ipotetică, ce nu are legătură cu soluționarea cauzei, de vreme ce inculpatul din Dosarul nr. 19.876/215/2013 al Judecătoriei Craiova - Secția penală, în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, a recunoscut faptele așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Curtea reține că aplicarea procedurii de drept comun a fost dispusă de către instanța de judecată pentru că aceasta a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și nicidecum pentru că inculpatul a recunoscut doar o parte din fapte.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, "legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În aceste condiții, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, criticile aduse textului art. 320¹din Codul de procedură penală neavând legătură cu soluționarea cauzei.