Decizia CCR nr. 1.031 din 29.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 5 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 221/2009 - condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepție ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012) al Curții de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului nr. 1.191 D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspund părțile Maria Obancea, Niculaie Obancia, Anica Paraschiv și Doinita Marcu, prin avocatul Antoniu Obancia, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului părților, care solicită respingerea criticii de neconstituționalitate. În acest sens, susține că prevederile legale atacate reglementează, în acord cu art. 1 alin. (3) și art. 16 din Constituție, dreptul oricărei persoane care a suferit condamnări cu caracter politic de a obține, în condițiile legii, despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, indiferent dacă este vorba de bunuri mobile sau imobile. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 29.074/3/2010 (1.061/2012), Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Excepția a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, cu prilejul soluționării recursului împotriva Deciziei civile nr. 2.297A din 21 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dreptul la restituire sau la acordarea unor despăgubiri nu este un drept absolut și poate fi supus unor condiții sau limitări. Prin urmare, nu se poate afirma că în materia despăgubirilor pentru daunele materiale suferite de foștii deținuți politici în perioada comunistă ar exista o obligație a statului de a le acorda. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, prin care s-a reținut că nu poate exista decât o obligație "morală“ a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă, precum și aspecte din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune materiale este la libera apreciere a legiuitorului, care, în temeiul art. 61 din Constituție, are competența de a stabili condițiile și criteriile de acordare a acestui drept. Însă Parlamentul este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei soluții legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptățiți pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor și principiilor Constituției.

În continuare, autorul excepției arată că, în materia acordării de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, există norme juridice cu aceeași finalitate: art. 7 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, art. 1 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.

De asemenea, menționează că textul de lege criticat instituie un tratament juridic diferit al beneficiarilor săi în raport cu persoanele îndreptățite care au urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și cea prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, nejustificat în condițiile în care, prin listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori București la data de 25 ianuarie 2011, posibilitatea valorificării acțiunilor acordate în baza Legii nr. 247/2005 a devenit efectivă.

Pe cale de consecință, acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale suferite de foștii deținuți politici, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, contravine regulilor constituționale privind statul de drept, democratic și social, în care dreptatea este o valoare supremă și încalcă normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situații de incoerență și instabilitate. În același timp, se încalcă și regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, deoarece legiuitorul nu a indicat în mod expres natura bunurilor pentru care s-a prevăzut acordarea despăgubirilor.

Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția este neîntemeiată, deoarece Parlamentul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate, având posibilitatea de a institui și limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat de Constituție. De asemenea, textul de lege criticat permite instanțelor judecătorești să acorde celor îndreptățiți despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâri de condamnare cu caracter politic sau ca efect al unor măsuri administrative asimilate acestora, doar dacă persoanele respective nu au beneficiat de măsuri reparatorii instituite printr-o altă lege specială. În plus, textul de lege criticat se aplică în mod egal persoanelor care se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere exprimat anterior în Dosarul Curții Constituționale nr. 846D/2012, formulat în sensul constituționalității prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009. Cu acel prilej, Avocatul Poporului a arătat că prevederile de lege criticate fac parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privința măsurilor reparatorii, cât și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, în funcție de situația concretă a persoanelor îndreptățite de a beneficia de aceste despăgubiri. Referitor la critica privind existența unor reglementări paralele în domeniul măsurilor reparatorii care se acordă persoanelor care au fost supuse condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, precizează că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate, și nu compararea mai multor prevederi legale între ele.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului părților, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, astfel cum au fost modificate prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:

"(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [_]

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;“.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în: art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept, democratic și social și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor și art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea reține că această reglementare a mai fost supusă controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare celor invocate în cauză [a se vedea Decizia nr. 796 din 27 septembrie 2012, nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii].

Cu acel prilej, Curtea, examinând criticile de neconstituționalitate formulate de statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a reținut că acestea se bazează, în esență, pe argumentele ce au fundamentat soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

În același timp, Curtea a constatat că această decizie nu se poate aplica ad similis prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, întrucât obiectul de reglementare al acestor norme este distinct de cel al art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi. Astfel, dispozițiile legale declarate neconstituționale stabileau "acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare“, în timp ce art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 vizează "acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative“. Așadar, natura despăgubirilor reglementate de cele două texte este diferită, în sensul că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 reglementează acordarea despăgubirilor pentru prejudicii morale, în timp ce la art. 5 alin. (1) lit. b) din lege sunt prevăzute despăgubiri pentru prejudicii materiale. Această distincție este esențială sub aspectul regimului juridic specific și determină lipsa de incidență a considerentelor referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție.

De asemenea, examinând prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a reținut că acestea reglementează acordarea de despăgubiri pentru prejudicii materiale reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare cu caracter politic sau ca efect al măsurii administrative asimilate acesteia. Legea nr. 221/2009 este un act normativ cu caracter reparatoriu ce completează cadrul juridic preexistent în momentul adoptării sale în materia reparațiilor pentru suferințele cauzate de regimul comunist. Caracterul complementar al acestui act normativ rezultă din normele de trimitere la celelalte acte normative în vigoare din domeniu, cuprinse în art. 5 alin. (4) din lege.

În privința acordării despăgubirilor pentru prejudicii materiale, Curtea a constatat că, deși textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu prevede expressis verbis natura acestora, respectiv bunuri mobile sau imobile, aceasta nu reprezintă un argument suficient pentru constatarea neconstituționalității normei juridice. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit prevederilor de lege examinate, acordarea acestor despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate acționează în condițiile în care bunurile respective nu au fost restituite ori nu s-au obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Totodată, conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 221/2009, "Acordarea de despăgubiri în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b) atrage încetarea de drept a procedurilor de soluționare a notificărilor depuse potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare.“

În fine, Curtea a reținut că identificarea textelor de lege în vigoare, incidente într-un anumit domeniu la un moment dat, și coroborarea acestora în funcție de aprecierea rangului actului normativ din care norma juridică incidență face parte, urmate de interpretarea și aplicarea acestora în cazuri concrete, caracterizate prin împrejurări de fapt proprii, reprezintă operațiuni ce intră în competența judecătorului a quo.

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față.