Decizia CCR nr. 1.093 din 18.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă în Dosarul nr. 9.853/100/2011 și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.473D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Alexandru Ioan Iuga a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că procedura administrativă prealabilă reglementată de textul de lege criticat nu este contrară dispozițiilor art. 21 din Constituție, acestea interzicând doar procedurile administrative jurisdicționale cu caracter obligatoriu. În plus, arată că partea interesată are posibilitatea de a ataca în justiție actele emise de organele administrative în cadrul acestei proceduri.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.853/100/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Excepția a fost ridicată, din oficiu, de instanța de judecată cu prilejul soluționării recursului formulat de Alexandru Ioan Iuga împotriva Sentinței civile nr. 533 din 26 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. 9.853/100/2011, având ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că procedura administrativă prealabilă reglementată de art. 149 din Legea nr. 263/2010 încalcă dreptul de acces liber la justiție. În acest sens, arată că, în situația în care această procedură nu este urmată, instanța va respinge acțiunea ca inadmisibilă. De asemenea, formularea contestațiilor împotriva deciziilor de pensionare peste termenul stabilit de lege face ca aceste decizii să devină definitive. În plus, aceste contestații sunt soluționate de o comisie de contestații, unică la nivel național, astfel că termenul legal de soluționare nu poate fi respectat. Astfel, se prelungește starea de incertitudine asupra legalității deciziilor de pensie emise pe durata nefinalizării unei prime proceduri prealabile eventual declanșate, așa încât se vor formula noi contestații înainte de a se finaliza prima, parțial suprapuse. Totodată, arată că procedura prealabilă amintită are, în realitate, un caracter jurisdicțional, contravenind, astfel, dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție. În acest sens, invocă prevederile din Regulamentul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale din 2 mai 2011 privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice care reglementează în art. 13 și 14 procedura de soluționare a contestațiilor de către această comisie.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 149:"(1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații.

(2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional.

(3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul CNPP.

(4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive.“

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că textul de lege criticat contravine art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textul de lege criticat face parte din cap. VIII al Legii nr. 263/2010 - "Jurisdicția asigurărilor sociale“. Prevederile acestui capitol stabilesc că persoanele nemulțumite de modul de stabilire a pensiei pot contesta deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. Termenul de soluționare a acestor contestații este de 45 de zile de la data înregistrării acestora. Această procedură are caracterul unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional.

Art. 151 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 prevede posibilitatea atacării în instanță a hotărârilor Comisiei Centrale de Contestații, respectiv ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații într-un termen de 30 de zile de la comunicare.

Autorul excepției de neconstituționalitate, susținând că sunt încălcate dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, are în vedere faptul că, deși art. 149 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 caracterizează aceasta procedură ca fiind una "administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional“, în realitate, din cuprinsul art. 13 și 14 din Regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei centrale de contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale, ministrului apărării naționale, ministrului administrației și internelor și al directorului Serviciului Român de Informații nr. 1.453/M34/18.769/10.161/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 9 mai 2011, reiese că această procedură are caracter jurisdicțional și, prin urmare, caracterul obligatoriu al acesteia este neconstituțional.

Curtea constată însă că această critică nu vizează conținutul prevederilor Legii nr. 263/2010, ci pe cel al Regulamentului aprobat prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale, al ministrului apărării naționale, al ministrului administrației și internelor și al directorului Serviciului Român de Informații nr. 1.453/M34/18.769/10.161/2011. Or, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competentă a se pronunța doar cu privire la "neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare“. Aceste dispoziții se referă la lege stricto sensu, ca act adoptat de Parlament și promulgat de Președintele României, astfel că nu acoperă și sfera actelor administrative emise în aplicarea legilor, ce pot fi contestate însă în fața instanțelor de contencios administrativ.

Pentru cele arătate, Curtea nu poate analiza această critică de neconstituționalitate.

În ceea ce privește susținerea autorului excepției potrivit căreia existența în sine a procedurii administrative prealabile ar reprezenta un obstacol pentru accesul liber la justiție, Curtea reține că instituirea acestei proceduri a urmărit degrevarea instanțelor de judecată de o mare parte a cauzelor privind drepturile de asigurări sociale prin interpunerea comisiilor de contestații în procedura de soluționare a contestațiilor. Astfel, pensionarii pot supune deciziile de pensii reexaminării de către comisia de contestații fără a mai parcurge procedura în fața instanțelor de judecată și numai în situația când nu sunt mulțumiți de hotărârea acestei comisii pot să o supună analizei instanței de judecată. O astfel de procedură nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului de acces liber la justiție, chiar dacă are caracter obligatoriu, atât timp cât, ulterior parcurgerii sale, persoana interesată se poate adresa instanței de judecată. Prevederile art. 21 din Constituție nu interzic existența unei astfel de proceduri administrative prealabile și nici obligativitatea acesteia atât timp cât nu are un caracter jurisdicțional.

Mai mult, pentru a îndepărta orice interpretare a dispozițiilor legale ce ar fi putut aduce atingere dreptului consacrat de art. 21 din Constituție, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, a statuat că nesoluționarea contestațiilor și necomunicarea acestora în termenul legal nu pot reprezenta piedici pentru accesul liber la justiție a celui interesat.

Faptul că, prin neparcurgerea procedurii administrative prealabile ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este nici el de natură să demonstreze neconstituționalitatea dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010. Așa cum Curtea a statuat în mod constant în jurisprudența sa, "liberul acces la justiție semnifică faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări.

De altfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă.“ În acest sens este Decizia nr. 1.033 din 14 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 722 din 29 octombrie 2010.