Decizia CCR nr. 874 din 23.10.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 9 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2005 pt. prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi art. 220 alin. 1 lit. k) din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și ale art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Adrian Mircea Rus în Dosarul nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 560D/2012.

La apelul nominal răspunde autorul excepției de neconstituționalitate personal și asistat de avocatul Vasile Briciu, cu delegație la dosar, lipsă fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, susține că, deși dispozițiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 au fost abrogate, ele își produc efecte în continuare în speță, astfel încât trebuie să se facă aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 766/2011. Arată că în speța de fată, deși a fost săvârșită o singură faptă, au fost luate două măsuri coercitive, o măsură de ordin contravențional, urmată de una de ordin penal. Prin luarea celor două măsuri sunt afectate drepturile și garanțiile constituționale, fiind încălcat principiul non bis in idem. Deducerea paralelismului între conținutul celor două articole criticate nu duce la aplicarea numai a unuia dintre ele, încălcându-se art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Reprezentantul Ministerului Public arată că dispozițiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 au fost aplicate într-un dosar contravențional soluționat definitiv, iar dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale sunt aplicate într-un dosar penal aflat în curs. Pentru început arată că, în condițiile în care se consideră că dispozițiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 reprezintă o măsură penală interdependentă de cealaltă dispoziție criticată, excepția de neconstituționalitate este admisibilă. În continuare, apreciază că autorul excepției de neconstituționalitate solicită în esență pronunțarea unei decizii interpretative. În realitate, este vorba de o situație născută din modul concret în care au fost săvârșite și din modul de aplicare a legii, nefiind vorba despre o problemă de constituționalitate. Instanțele de judecată sunt cele în măsură să facă o apreciere asupra situației de fapt, fără ca aceasta să constituie o problemă de constituționalitate.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției arată că nu este vorba despre o problemă de interpretare și aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 15 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.950/85/2011, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Adrian Mircea Rus într-o cauză penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin aplicarea procedurilor contravenționale în speță s-a produs automat tergiversarea soluționării cauzei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil. În continuare, face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, și anume la Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei.

Judecarea procesului într-un termen rezonabil are ca scop înlăturarea incertitudinii în care se găsesc părțile, prin restabilirea, cât mai curând posibil, a drepturilor încălcate și prin reinstaurarea legalității, care trebuie să guverneze toate raporturile juridice într-un stat de drept, ceea ce constituie o garanție a unui proces echitabil.

Tribunalul Sibiu - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 este neîntemeiată. Această dispoziție reprezintă o normă de drept substanțial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime și de a beneficia de garanțiile care condiționează desfășurarea unui proces echitabil și dreptul la apărare. Reglementarea infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opțiune de politică penală, de competența exclusivă a legiuitorului, care nu aduce atingere prevederilor constituționale invocate de autorul excepției.

În ceea ce privește dispozițiile art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că acestea au fost abrogate prin art. I pct. 90 coroborate cu art. III din Ordonanța Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului 1nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, excepția de neconstituționalitate ce privește aceste dispoziții este, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, inadmisibilă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, și art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispoziții abrogate prin art. I pct. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 2 septembrie 2011.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005:"Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.“

- Art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003:"Constituie contravenții următoarele fapte: (_)

k) transportul de produse accizabile care nu sunt însoțite de documentul administrativ de însoțire a mărfii - DAI - prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum și transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate.“

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenție.

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin Sentința civilă nr. 5.634 din 24 iunie 2010, Judecătoria Sibiu a respins plângerea contravențională formulată de autorul excepției prin care acesta solicita anularea procesului-verbal prin care s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs autorul excepției, recurs respins prin Decizia administrativă nr. 181/CA din 4 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția comercială și de contencios administrativ. Acestea au făcut obiectul Dosarului nr. 3.134/306/2010.

Ulterior, prin rechizitoriul din 5 iulie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, autorul excepției a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Cauza penală face obiectul Dosarului nr. 3.950/85/2011 al Tribunalului Sibiu - Secția penală, în cadrul căruia a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate.

II. În continuare, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei penale în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Pe cale de consecință, ținând seama de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora aceasta decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate care au legătură cu soluționarea cauzei, Curtea urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 220 alin. (1) lit. k) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca inadmisibilă.

III. În ceea ce privește critica referitoare la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Dispozițiile legale criticate constituie o expresie a prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituție, potrivit cărora "Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii“, precum și a celor ale art. 73 alin. (3) lit. h), care reglementează competența legiuitorului de a reglementa infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora. În temeiul dispozițiilor constituționale menționate, legiuitorul este liber să aprecieze atât pericolul social în funcție de care urmează să stabilească natura juridică a faptei incriminate, cât și condițiile răspunderii juridice pentru acea faptă. Nu se aduce atingere prin aceasta principiului egalității în drepturi, care, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, nu are semnificația uniformității, reglementarea unui regim sancționator în funcție de comportamentul făptuitorului fiind expresia acestui principiu constituțional, care impune ca la aceleași situații juridice să se aplice același regim, iar la situații juridice diferite tratamentul juridic să fie diferit.

În ceea ce privește invocarea prevederile art. 21 din Constituție, Curtea constată, astfel cum a statuat Curtea și în Decizia nr. 1.439 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 16 decembrie 2009, că acestea se referă la accesul liber la justiție și la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, fără a se putea extinde aplicarea lor la materii din cadrul dreptului substanțial. Chiar dacă prin aplicarea procedurilor contravenționale ar rezulta o aparentă tergiversare a soluționării cauzei, autorul excepției nu poate invoca acest aspect în scopul evitării sancționării sale.