Decizia CCR nr. 333 din 12.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 15 alin. (3) din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Vera Neamțu în Dosarul nr. 13.536/215/2013 al Judecătoriei Craiova - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 63D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 13.536/215/2013, Judecătoria Craiova - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă. Excepția a fost ridicată de reclamanta petentă Vera Neamțu în cadrul soluționării cererii de reexaminare formulate de aceasta împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare. În acest sens, arată că principiul potrivit căruia soluția pronunțată de o instanță poate fi atacată la o instanță superioară, componentă a dreptului la apărare, consacrat de art. 24 din Constituție, rezidă în următoarele considerente: numărul superior de judecători în complet, judecători cu mai multă experiență, apartenența la o instanță diferită înlătură riscul ca judecătorii să îl protejeze pe judecătorul care a pronunțat hotărârea, prin neinfirmarea soluției sale. Or, art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 înfrânge principiul enunțat mai sus, întrucât stabilește competența de soluționare a unei căi de atac în sarcina aceleiași instanțe care a pronunțat-o, iar împrejurarea că totuși se schimbă completul nu este de natură să satisfacă cerințele art. 21 din Constituție.

6. Judecătoria Craiova - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât împrejurarea că judecarea cererii de reexaminare se face de judecătorii care își desfășoară activitatea la aceeași instanță ca și colegii care au soluționat cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu este de natură să aducă atingere dreptului la apărare și dreptului la o instanță imparțială, prezumția de imparțialitate și independență a magistraților neputând fi înlăturată de existența unor raporturi de colegialitate.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, invocând în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 419/2012.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008, cu modificările și completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, instanța pronunțându-se prin încheiere irevocabilă.“

12. Autorul excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 24 privind dreptul la apărare.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că asupra dispozițiilor art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 s-a mai pronunțat în raport cu critici și prevederi constituționale similare cu cele invocate în cauza de față. De exemplu, prin Decizia nr. 385 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Curtea a constatat că, potrivit art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, iar cererea de reexaminare se soluționează în camera de consiliu de un alt complet. Curtea a mai arătat că judecarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri, astfel încât sunt justificate, din considerente de celeritate, judecarea în camera de consiliu, fără citarea părților, și inexistența căii de atac a recursului la o instanță superioară.

14. Faptul că judecarea cererii de reexaminare se face de către magistrații aceleiași instanțe nu este de natură să aducă atingere dreptului la un tribunal imparțial și dreptului la apărare. Prezumția de imparțialitate și independență a judecătorilor nu poate fi înlăturată prin faptul că aceștia lucrează la aceeași instanță ca și colegii lor care au soluționat fondul cererii. Pe de altă parte, Curtea a reținut că soluționarea cererii de reexaminare se face pe baza unor criterii obiective și presupune verificarea anumitor înscrisuri din care să rezulte starea materială a solicitantului și a familiei sale. În același sens s-a pronunțat Curtea și prin Decizia nr. 16 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 18 februarie 2014.

15. Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudența Curții și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței acesteia, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea.

16. Curtea mai reține că, referitor la imparțialitatea magistratului, ca garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că imparțialitatea poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă (paragraful 30). Această definiție este reluată și în Hotărârea din 24 mai 1989, pronunțată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, prin care Curtea de la Strasbourg arată că imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară (paragraful 47). În schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate. Acest demers se bazează pe o abordare funcțională sau organică, ce privește în special ipoteza aceluiași magistrat care a exercitat funcții succesive asupra aceluiași justițiabil (Hotărârea din 5 decembrie 2005, pronunțată în Cauza Kyprianou împotriva Ciprului, paragraful 121).

17. Aplicând aceste principii la speța de față, Curtea constată că, întrucât art. 15 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2008 stabilește expres că cererea de reexaminare a încheierii prin care s-a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar se soluționează de aceeași instanță, dar în alt complet, nu se poate susține existența unei suspiciuni de lipsă de imparțialitate în soluționarea cererii de reexaminare. Pe de altă parte, așa cum a reținut și Curtea Constituțională în jurisprudența sa, judecarea cererii privind acordarea ajutorului public judiciar nu vizează fondul cauzei.