Decizia CCR nr. 1.062 din 11.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție invocată de Emilian Nicolae în Dosarul nr. 4.551/243/2011 al Judecătoriei Hunedoara și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.376D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că reglementările juridice pot prezenta diferențe, în raport de condiții obiective, fără ca acestea să fie considerate discriminatorii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.551/243/2011, Judecătoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepție invocată de Emilian Nicolae într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în tăgada paternității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat creează o inegalitate juridică între titularii acțiunii în tăgada paternității, în funcție de data nașterii copilului a cărui prezumție de paternitate se contestă. Astfel, potrivit textului de lege criticat, prevederile legale referitoare la acțiunea în tăgada paternității, cuprinse în art. 430 din Noul Cod Civil, potrivit cărora soțul mamei poate introduce acțiunea în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soțul a cunoscut prezumția de paternitate, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția de paternitate nu corespunde realității, se aplică doar copiilor născuți după intrarea în vigoare a noului Cod civil, iar nu copiilor născuți anterior acestei date, în privința cărora acțiunea în tăgada paternității este reglementată prin dispozițiile art. 55 din Codul familiei, cu modificările și completările ulterioare.

Judecătoria Hunedoara apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că nicio situație juridică nu poate genera alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data nașterii lui, astfel încât respectarea principiilor privind aplicarea în timp a legii civile asigură un climat de ordine, indispensabil exercitării drepturilor constituționale, prevenindu-se efectele perturbatoare asupra stabilității raporturilor juridice, în general, și a raporturilor juridice de familie, în special.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că acestea sunt expresia aplicării legii civile în timp, astfel încât ele dispun numai pentru viitor și se aplică tuturor situațiilor juridice născute sub imperiul legii noi, în speță noul Cod civil. Mai mult, prevederile legale criticate nu creează discriminări față de părinții copiilor care au introdus acțiuni în justiție privitoare la filiație, tratamentul juridic diferit fiind deplin justificat de actele normative diferite aplicabile la data existenței situațiilor juridice reglementate. Prin stabilirea expresă, în chiar cuprinsul normei criticate, a situațiilor cărora se aplică norma legală criticată, legiuitorul a urmărit asigurarea stabilității și securității raporturilor juridice, echitatea și legalitatea aplicării normei juridice în viața socială, prevenirea eventualelor abuzuri și protecția drepturilor celorlalte părți.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Stabilirea filiației, tăgăduirea paternității sau orice altă acțiune privitoare la filiație este supusă dispozițiilor Codului civil și produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuți după intrarea lui în vigoare.“

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi și art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului.

De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 8 - Dreptul la respectarea vieții private și de familie cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește sfera de determinare a principiului constituțional al egalității în drepturi, în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat în mod constant că acest principiu presupune eo ipso că la aceleași situații juridice tratamentul aplicat nu poate fi decât identic, iar situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, bazată pe un criteriu obiectiv și rezonabil (a se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012).

Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepții de neconstituționalitate, Curtea constată că situația diferită în care se află titularii dreptului la acțiunea în tăgada paternității, în funcție de data nașterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum.

Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii civile, ca legea nouă să se aplice și copiilor născuți înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile și unei situații trecute, și anume nașterea copilului.

În legătură cu acest aspect, Curtea a reținut în mod constant că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări. În acest sens sunt deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, și nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, prin care Curtea Constituțională a statuat că respectarea egalității în drepturi, precum și a obligației de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede față de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferențe determinate de condițiile obiective în care ele au fost adoptate.

De altfel, prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei și a constatat că sintagma "Dispozițiile prezentei legi privind acțiunea în tăgăduirea paternității, [_], sunt aplicabile și în cazul copiilor născuți înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată“ este neconstituțională, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 15 din Legea fundamentală, în condițiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

Cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit aspecte noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții Constituționale.