Decizia CCR nr. 309 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 1 alin. 1 pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4,art. 6 alin. 1 lit. e), art. 7 alin. 2, art. 8,art. 10,art. 11,art. 12,art. 20–26 şi ale art. 34 din Legea nr....

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4,art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8,art. 10,art. 11,art. 12,art. 20-26 și ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, excepție ridicată de Gheorghe Ionele în Dosarul nr. 1.934/54/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 888D/2013 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde partea Agenția Națională de Integritate, prin consilierul juridic Mihai-Alexandru Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Agenției Naționale de Integritate, care susține respingerea excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 481 din 21 noiembrie 2013 și nr. 203 din 29 aprilie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.934/54/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4,art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8,art. 10,art. 11,art. 12,art. 20-26 și ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative și ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

6. Excepția a fost ridicată de Gheorghe Ionele, cu prilejul soluționării recursului împotriva Sentinței nr. 127 din 24 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 sunt neconstituționale, deoarece Agenția Națională de Integritate (ANI), organ administrativ subordonat Parlamentului, are atribuții specifice unei instanțe judecătorești, iar inspectorii de integritate, funcționari publici, au atribuții jurisdicționale, fiindu-le atribuită calitatea de magistrat.

8. Modalitatea de repartizare a cauzelor, stabilirea cazurilor de incompatibilitate și conflict de interese, reglementarea formulării unor cereri de recuzare sau a declarațiilor de abținere în cazul inspectorilor de integritate demonstrează natura de organ jurisdicțional a ANI, care decide cu privire la starea de incompatibilitate a unei persoane, activitate permisă doar instanțelor judecătorești. Raportul de evaluare reprezintă un adevărat rechizitoriu și se creează, totodată, o confuzie între funcția de anchetă și cea de judecată.

9. De asemenea, este răsturnată prezumția caracterului licit al dobândirii averii, deoarece persoana cercetată trebuie să aducă probe pentru a dovedi caracterul licit al averii sale.

10. În același timp, dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010 încalcă dreptul la viață privată, deoarece prevăd, în continuare, publicarea declarațiilor de avere și interese pe internet. Averea este un atribut al persoanei, iar publicitatea acestui element, chiar și numai prin indicarea locului situării imobilelor, încalcă dreptul persoanelor la imaginea proprie și la viață privată și instituie criterii de discriminare în baza situației materiale.

11. Totodată, art. 11 din Legea nr. 176/2010 încalcă principiul neretroactivității legii civile, deoarece permite cercetarea unei activități anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010. Autorul arată că art. 34 din lege contravine aceluiași principiu fundamental, deoarece Legea nr. 176/2010 a fost adoptată cu depășirea termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție.

12. Susține că persoanele vizate de legea criticată nu sunt considerate egale în șanse în fața justiției, instituindu-se o discriminare și o falsă clasificare pe criterii profesionale.

13. Pe de altă parte, consideră că prevederile Legii nr. 176/2010 nu sunt previzibile, lasă loc mai multor interpretări cu privire la înțelesul unor termeni și mențin, în esență, conținutul normativ al prevederilor Legii nr. 144/2007, care au fost constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 415/2010.

14. Sunt invocate aspecte din jurisprudența instanței de contencios constituțional privind efectele deciziilor Curții Constituționale, spre exemplu, deciziile nr. 62 din 18 ianuarie 2007, nr. 838 din 27 mai 2009, nr. 109 din 9 februarie 2010.

15. În fine, autorul susține că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 încalcă dispozițiile constituționale privind dreptul de a fi ales într-o funcție sau demnitate publică.

16. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Invocă deciziile Curții Constituționale nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013 și nr. 225 din 15 februarie 2011.

17. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

18. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4,art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8,art. 10,art. 11,art. 12,art. 20-26 și ale art. 34 din Legea nr. 176/2010, precum și ale art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 sunt constituționale, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu deciziile nr. 311 din 13 iunie 2013, nr. 210 din 29 aprilie 2013 și nr. 316 din 18 iunie 2013.

19. De asemenea, arată că, prin stabilirea unor incompatibilități între funcția de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu local, legiuitorul nu a încălcat dreptul de vot al cetățenilor și nici dreptul de a fi ales. Persoanele care ocupă aceste funcții publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Totodată, incompatibilitatea reglementată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu are ca efect îngrădirea alegerii profesiei sau a locului de muncă, de vreme ce activitatea primarilor și viceprimarilor, precum și a președinților și vicepreședinților consiliilor județene trebuie să se circumscrie regulilor pe care legiuitorul le-a edictat în vederea creării cadrului legal de funcționare a acestora.

20. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente și notele scrise depuse la dosar de partea Agenția Națională de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

21. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

22. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 1 alin. (3), art. 4,art. 6 alin. (1) lit. e), art. 7 alin. (2), art. 8,art. 10,art. 11,art. 12,art. 20-26 și ale art. 34 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, precum și prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003.

23. Prevederile art. 1 pct. 30 din Legea nr. 176/2010 stabilesc aplicarea dispozițiilor legii în cazul aleșilor locali, art. 1 alin. (3) instituie competența Agenției Naționale de Integritate de a desfășura activitatea de evaluare a declarațiilor de avere, a datelor, a informațiilor și a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor și a incompatibilităților pentru persoanele prevăzute de lege; art. 4 reglementează termenele pentru depunerea declarațiilor de avere și de interese; art. 6 alin. (1) lit. e) instituie una dintre atribuțiile persoanelor responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declarațiile de avere și declarațiile de interese constând în afișarea și menținerea declarațiilor de avere și ale declarațiilor de interese, pe pagina de internet a instituției, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu; art. 7 alin. (2) stabilește obligația de a trimite Agenției Naționale de Integritate declarația de avere și de interese și documentele justificative, în copie certificată, art. 8 instituie scopul Agenției și principiile pe baza cărora se desfășoară activitatea de evaluare, art. 10 enumera activitățile desfășurate de inspectorii de integritate; art. 11 reglementează perioada de efectuare a activității de evaluare, art. 12 se referă la îndeplinirea, de către Agenție, a activității de evaluare din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice; art. 20-26 privesc evaluarea conflictelor de interese și a incompatibilităților, iar art. 34 instituie norme tranzitorii privind activitatea de evaluare.

24. Prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins:

"Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

(_)

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;“.

25. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) și (4) referitoare la statul de drept și la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, art. 4 privind unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 referitor la libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 privind dreptul la viață intimă, familială și privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 alin. (8) și (9) privind caracterul licit al dobândirii averii și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 115 alin. (6) privind limitele adoptării ordonanțelor de urgență, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, art. 126 privind instanțele judecătorești și art. 147 alin. (1) și (4) privind deciziile Curții Constituționale, precum și art. 7 referitor la legalitatea pedepsei și art. 8 privind dreptul la respectarea vieții private și de familie din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare (a se vedea Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, Decizia nr. 789 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 810 din 3 decembrie 2012, Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013, Decizia nr. 203 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 31 iulie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 483 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 31 ianuarie 2014, și Decizia nr. 39 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 14 februarie 2014).

27. Astfel, Curtea a reținut că Agenția Națională de Integritate desfășoară o activitate administrativă și că în competența sa nu intră soluționarea unor cazuri litigioase și nici sancționarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenția Națională de Integritate nu pronunță hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmește rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situații cu semnificație juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanțelor de judecată sau, după caz, a altor autorități și instituții competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Totodată, raportul inspectorului de integritate poate fi contestat la instanța de contencios administrativ (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012).

28. În continuare, referitor la critica de neconstituționalitate formulată prin prisma încălcării principiului egalității în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu conțin dispoziții discriminatorii în sensul art. 16 din Constituție, ci se aplică în egală măsură tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de normelor legale. Obligația declarării averilor și intereselor de către aleșii locali reprezintă opțiunea legiuitorului, justificată de necesitatea prevenirii faptelor de corupție de către aceste categorii de persoane, individualizate de legiuitor, în considerarea funcțiilor publice pe care le îndeplinesc și nu poate fi caracterizată ca o restrângere a exercițiului drepturilor sau al unor libertăți consacrate în Constituție (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.458 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

29. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate vizând încălcarea dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată prin publicarea declarațiilor de avere și de interese, Curtea a subliniat că dreptul la viață intimă, familială și privată nu este absolut, ci, în anumite condiții, acesta poate fi supus anumitor limitări ori restricții sau ingerințe din partea autorităților (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 485 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 4 mai 2009).

30. În același sens, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilește prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieții private poate face obiectul unor restricții dacă sunt prevăzute de lege și dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora.

31. Aplicând aceste principii în cauză, Curtea a constatat, pe de o parte, că soluția legislativă a publicării declarațiilor de avere și de interese este justificată prin prisma scopului legal al Agenției Naționale de Integritate de asigurare a integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenire a corupției instituționale, iar pe de altă parte, că publicarea acestor declarații se realizează, potrivit art. 6 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 176/2010, prin anonimizarea datelor cu caracter personal, fiind astfel asigurate garanții împotriva unor ingerințe arbitrare. În aceste condiții, Curtea a constatat ca fiind neîntemeiată critica privind încălcarea dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

32. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 34 din Legea nr. 176/2010, Curtea a observat că dispozițiile constatate ca neconstituționale prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010 ar fi trebuit să fie puse de acord cu Legea fundamentală până la data de 20 iunie 2010. În condițiile în care Parlamentul nu a respectat acest termen, Legea nr. 176/2010 fiind publicată la data de 2 septembrie 2010 și intrând în vigoare la data de 5 septembrie 2010, Curtea a constatat incidența prevederilor constituționale ale art. 147 alin. (1), potrivit cărora "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare [_] constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul [_] nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.“

33. Prin urmare, ia data de 20 iunie 2010, dispozițiile neconstituționale din Legea nr. 144/2007 și-au încetat efectele juridice, nemaiputându-se aplica, iar prevederile criticate din Legea nr. 176/2010 nu retroactivează, ele aplicându-se doar începând cu 5 septembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010.

34. Curtea a mai reținut că prevederile de lege criticate nu fac decât să reglementeze - pe cale legală - efectele Deciziei nr. 415/2010 referitoare la actele efectuate în cadrul Agenției, rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 în Monitorul Oficial al României, acte care rămân valabile, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) teza finală din Constituție, "De la data publicării, deciziile [_] au putere numai pentru viitor.“

35. Distinct de acestea, Curtea a constatat că normele cu caracter tranzitoriu cuprinse în art. 34 din Legea nr. 176/2010 clarifică situația verificărilor aflate în curs de desfășurare la Agenție, a actelor și lucrărilor efectuate în cadrul Agenției, a probelor administrate și actelor procesuale efectuate la instanțe și organe de urmărire penală, precum și a declarațiilor de avere și de interese depuse, fără a putea fi considerate contrare, sub niciun aspect, principiului neretroactivității legii.

36. Referitor la critica privind lipsa de previzibilitate și claritate a prevederilor cuprinse în Legea nr. 176/2010, Curtea a constatat că normele în discuție au un obiect de reglementare distinct și bine definit, astfel încât nu poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

37. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, Curtea observă că aceste prevederi de lege au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate (a se vedea Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011).

38. Cu acel prilej, Curtea nu a constatat încălcarea art. 36 din Constituție, deoarece prin stabilirea unor incompatibilități între funcția de primar, viceprimar, președinte sau vicepreședinte de consiliu local, legiuitorul nu a încălcat dreptul de vot al cetățenilor și nici dreptul de a fi ales. Persoanele care ocupă aceste funcții publice au fost alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale. Curtea a constatat că incompatibilitatea stabilită prin prevederile legale criticate reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice și în mediul de afaceri, precum și pentru prevenirea și combaterea corupției, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparțialitate a funcțiilor publice.

39. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

40. Distinct de acestea, Curtea observă că invocarea dispozițiilor din Constituție privind prezumția caracterului licit al dobândirii averii și a celorlalte norme din legea fundamentală nu are relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate în prezenta cauză.