Decizia CCR nr. 311 din 5.06.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 864alin. 1 raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 în interpretarea dată prin Decizia ÎCCJ nr. 1/2011

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 86⁴alin. 1 raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 în interpretarea dată prin Decizia nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, respectiv la posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei stabilite pentru o infracțiune intenționată (săvârșită în cursul termenului de încercare al unei suspendări condiționate a executării pedepsei dispuse anterior), pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal cu privire la infracțiunea săvârșită ulterior, excepție ridicată de Siminel Gheorghe Haica în Dosarul nr. 20.250/280/2012 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 910 D/2013.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că autorul excepției de neconstituționalitate face trimitere la soluțiile care ar fi fost posibil de aplicat de către instanța de judecată în situația inexistenței Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 20 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 20.250/280/2012, Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86⁴alin. 1, raportate la dispozițiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, excepție ridicată de Siminel Gheorghe Haica într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei sentințe penale prin care a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării unei pedepse cu închisoarea și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa cu închisoarea stabilită pentru o nouă infracțiune săvârșită în cursul termenului de încercare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că interpretarea dată prevederilor art. 83 alin. 1 și art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1/2011 creează discriminare între persoanele condamnate la pedepse cu închisoarea în privința cărora a fost pronunțată măsura suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere și care au săvârșit o nouă infracțiune intenționată sau praeterintenționată, în cursul termenului de încercare, înaintea datei publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au beneficiat de măsura suspendării condiționate sau a suspendării condiționate sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea stabilită pentru noua infracțiune, și cele care au săvârșit o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare după această dată, când, potrivit interpretării criticate de autorul excepției, instanțele competente sunt obligate să dispună executarea ambelor pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracțiunile săvârșite, fără a putea individualiza modalitatea de executare a acestora. Prin decizia anterior referită, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969, și că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969. Se arată că din interpretarea logico-gramaticală a dispozițiilor art. 83 alin. 1 și art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 nu poate fi dedusă o astfel de intenție a legiuitorului, motiv pentru care textele criticate sunt lipsite de claritate, de precizie și de predictibilitate, fapt ce contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție. Se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, din 5 ianuarie 2000 și 8 iulie 2008, pronunțate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, și Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70, prin care instanța europeană a subliniat faptul că principiul legalității presupune existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile. Se susține, totodată, că o astfel de interpretare constituie o veritabilă completare a textelor criticate, excedând rolului Înaltei Curți de Casație și Justiție de unică autoritate competentă să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, reglementat prin norma constituțională de la art. 126 alin. (3), și transformând instanța supremă în legiuitor pozitiv, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

6. Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, interpretarea dată textelor criticate prin Decizia nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind contrară prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât creează discriminare între persoanele condamnate care săvârșesc noi infracțiuni în cursul termenului de încercare, în condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei sau ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, după data publicării Deciziei nr. 1/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și persoanele condamnate care au săvârșit noi infracțiuni, în aceleași condiții, înaintea acestei date, care au putut beneficia, pentru pedeapsa pronunțată pentru noua infracțiune, de măsura suspendării condiționate a executării pedepsei sau de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Se arată că această încălcare a principiului egalității în drepturi contravine, totodată, prevederilor art. 53 din Constituție. Se susține că din interpretarea prevederilor art. 83 alin. 1 și art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 nu reiese intenția legiuitorului de a limita posibilitatea instanțelor de individualizare a executării pedepselor dispuse pentru infracțiunile noi săvârșite în cursul termenului de încercare și că, astfel, interpretarea dată prin decizia criticată constituie o completare a textelor analizate, aspect ce contravine dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Constituție, modificarea și completarea actelor normative constituind atribuția exclusivă a legiuitorului.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare a fost reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituționale, prevăzute la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Se susține că această măsură poate fi dispusă, potrivit normelor procesual penale, numai de către instanțele de judecată, motiv pentru care nu poate fi reținută pretinsa încălcare prin dispozițiile art. 83 alin. 1 și art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituție. Se arată că textele criticate nu încalcă principiul egalității în drepturi, întrucât art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea între cetățeni în privința asigurării drepturilor și libertăților fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic în privința aplicării unor astfel de măsuri.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 86⁴alin. 1, raportat la art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, care au următorul cuprins:

- Art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969: "Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.“;

- Art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969: "Dispozițiile art. 83 și 84 se aplică în mod corespunzător și în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.“

12. Prevederile art. 83 alin. 1 și art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 au fost abrogate prin art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Dispozițiile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969 nu au fost preluate în Codul penal în vigoare, iar prevederile art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969 au fost preluate într-o formă asemănătoare la art. 96 alin. (4) din Codul penal în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 86⁴alin. 1, raportate la prevederile art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969.

13. Autorul excepției susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) cu privire la statul român, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969, și că suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969. Această decizie a fost pronunțată ca urmare a unei practici neunitare la nivelul instanțelor, prin care unele instanțe au apreciat că, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969 pedeapsa la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse poate fi suspendată condiționat, recunoscând astfel posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante, obținute prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969; alte instanțe au apreciat că pentru cea de a doua pedeapsă stabilită pentru fapta săvârșită în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate dispuse anterior se poate face aplicarea art. 81 din Codul penal din 1969, urmând a se dispune executarea într-un loc de deținere doar a pedepsei a cărei suspendare este revocată; în timp ce jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - majoritară și la nivelul instanțelor inferioare - apreciază că, în accepțiunea dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal, nu este posibilă suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilite pentru o infracțiune intenționată, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1969.

15. Curtea constată că suspendarea condiționată a executării pedepsei reprezintă o instituție menită să întregească posibilitățile de realizare a individualizării pedepsei, sub aspectul executării ei. Ea reflectă convingerea instanței, formată în urma aprecierii tuturor împrejurărilor cauzei și a persoanei infractorului, că acesta este apt de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei. Astfel, termenul de încercare este rezultatul unui act de individualizare realizat de instanță, având ca scop verificarea conduitei condamnatului, suspendarea executării pedepsei fiind menținută dacă persoana condamnată respectă condițiile și îndeplinește obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească pronunțată în acest sens, principala condiție fiind aceea de a nu săvârși din nou o infracțiune. Prin urmare, pe toată durata termenului de încercare, condamnatul poate pierde beneficiul suspendării și să execute cumulativ două pedepse, în cazul în care săvârșește o altă infracțiune.

16. Curtea deduce că sancțiunea săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare constă în revocarea acestei măsuri și în dispunerea executării pedepsei într-un loc de detenție. Aceasta a fost și intenția legiuitorului, care a prevăzut la art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969 o excepție, respectiv că, dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, arătând că în acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.

17. Interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 83 alin. 3 din Codul penal din 1969 relevă varianta legală de aplicare a prevederilor alin. 1 al aceluiași art. 83, ce constă în imposibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, precum și a celei rezultante, obținute prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969.

18. Așa fiind, în privința categoriei persoanelor condamnate în raport cu care autorul excepției pretinde că este discriminat a avut loc o greșită aplicare a dispozițiilor legale criticate, neputând fi reținută pretinsa încălcare prin acestea a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

19. Pentru aceleași considerente, Curtea nu poate reține lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a dispozițiilor art. 83 alin. 1 din Codul penal din 1969, cu consecința încălcării art. 21 alin. (3) din Constituție, și nici critica potrivit căreia, prin pronunțarea Deciziei nr. 1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție și-ar fi depășit rolul constituțional prevăzut la art. 126 alin. (3) din Constituție, transformându-se în legiuitor pozitiv, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală.

20. Curtea constată că observațiile anterioare sunt valabile mutatis mutandis și în cazul prevederilor art. 86⁴alin. 1 din Codul penal din 1969.