Decizia CCR nr. 405 din 3.07.2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 165/2013 - măsurile pt. finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin...

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Mircea Călin Spulber și Gabriel Viorel Spulber în Dosarul nr. 590/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 38D/2014.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 39D/2014, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieș și S.C. Real Invest Grup din București în Dosarul nr. 2.183/2/2012* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea Dosarului nr. 39D/2014 la Dosarul nr. 38D/2014. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 39D/2014 la Dosarul nr. 38D/2014, care este primul înregistrat.

6. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, având în vedere faptul că aceste din urmă prevederi legale nu sunt incidente în cadrul soluționării fondului cauzei. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, pune concluzii de respingere a acesteia ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate dau expresie principiului constituțional al accesului liber la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 9 decembrie 2013, pronunțate în Dosarul nr. 590/2/2012* și, respectiv, 2.183/2/2012*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuzivdin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Mircea Călin Spulber și Gabriel Viorel Spulber, precum și de Elisabeta Bozdoc, Mariana Andrieș și S.C. Real Invest Grup din București în cauze având ca obiect soluționarea unor acțiuni privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravin dispozițiilor constituționale invocate, deoarece determină aplicarea legii noi în cadrul unui recurs, iar în acest mod justițiabilul este privat de o judecată în fond, având ca temei de drept Legea nr. 165/2013. Se mai arată că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc căile de atac în justiție împotriva deciziilor emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și competența materială și teritorială a instanțelor judecătorești, în condițiile în care art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabilește în continuare competența materială și teritorială a instanței de contencios administrativ în ceea ce privește contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, menținerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, deoarece "în recurs nu se poate formula o cerere de contestare a cuantumului despăgubirilor acordate“. Se mai arată că dreptul de acces la justiție s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel încât condiționarea acestuia de respectarea termenelor instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituțională.

9. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că aceste prevederi legale sunt norme de procedură, care au rolul de a asigura respectarea normelor substanțiale cuprinse în art. 16 din același act normativ. Se mai susține că, având în vedere că prevederile art. 16 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt în prezent abrogate, menținerea căii de atac în justiție, în temeiul art. 20 din același act normativ, este iluzorie, de vreme ce nu mai este recunoscut de legea nouă însuși dreptul substanțial protejat, respectiv dreptul la despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.

10. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul respingerii ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, arătând că, în condițiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001, republicată, nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005, nu se poate susține în mod rezonabil că dispozițiile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv. Singura ipoteză în care ar fi putut fi reținută retroactivitatea Legii nr. 165/2013 ar fi fost aceea în care legea nouă ar fi dispus și cu privire la dreptul la despăgubire deja stabilit și valorificat de actul normativ anterior, respectiv Legea nr. 247/2005, ceea ce nu este cazul în speță. Dispozițiile legale criticate nu contravin principiului constituțional al egalității în fața legii și nici accesului liber la justiție, dat fiind faptul că, pe de o parte, art. 4 din acest act normativ prevede faptul că legea nouă se aplică tuturor cauzelor aflate pe rolul instanțelor, iar, pe de altă parte, aceste cauze judiciare sunt supuse în continuare controlului jurisdicțional. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că acest text legal constituie o aplicare a dispozițiilor art. 21 din Constituție.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituționale, fiind încălcat principiul constituțional al neretroactivității legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acționează asupra fazei inițiale de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispozițiilor legii anterioare, ci doar acțiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activității legii vechi. Se mai arată că, în motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 și ale art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt invocate aspecte ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii. Cu toate acestea, se mai apreciază că o reluare a procedurilor cu caracter administrativ contravine principiului soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 și art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile art. 20 cuprins în cap. VI - Căi de atac în justiție din titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare. În acord cu motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea urmează să rețină ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, precum și ale art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora:

- Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013:"Dispozițiile prezentei legi se aplică (_) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, (_) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

- Art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013:"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.“;

- Art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005:

"(1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

(2) Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.“

16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) și (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiție, alin. (2) privind neîngrădirea prin lege a acestui drept și alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor titlului VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv cuprins în Legea nr. 247/2005, analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit prevederilor acestei legi, era în competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [ale cărei atribuții au fost preluate, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor]. Pentru a se emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, Secretariatul Comisiei Centrale proceda la analizarea dosarelor, în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură [titlul VII, capitolul III, art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005]; în cazul în care aceasta a fost legal respinsă, dosarul era transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare [art. 16 alin. (5) din același act normativ]. După întocmirea raportului de evaluare, Comisia Centrală proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire [titlul VII, capitolul III, art. 16 alin. (7) din lege].

18. Potrivit dispozițiilor art. 19 și art. 20 cuprinse în titlul VII, cap. VI din Legea nr. 247/2005, la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul pot fi atacate, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, atât decizia adoptată de către Comisia Centrală, cât și refuzul acesteia de a emite decizia. Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.

19. În continuare, Curtea reține că, în condițiile inexistenței unui termen impus Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire și în ipoteza lipsei oricărui răspuns cu privire la emiterea unei astfel de decizii, persoanele îndreptățite la restituire au promovat acțiuni în instanță pentru obligarea Comisiei Centrale de a emite decizia menționată, acțiuni nesoluționate la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ care a instituit o nouă procedură de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legislației reparatorii anterioare.

20. Soluționarea acestei situații tranzitorii a fost realizată de către instanțele judecătorești prin recurgerea la aplicarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se stabilește un termen de 60 de luni, respectiv de 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. Însă, în legătură cu acest text de lege, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, și a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Așadar, pronunțând această decizie, Curtea a admis implicit că instanțele de judecată învestite cu soluționarea acțiunii în contencios administrativ ce are ca obiect soluționarea cererii privind obligarea autorității administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, vor soluționa pe fond aceste acțiuni, procedând, dacă este cazul, la obligarea Comisiei Naționale la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013.

21. În consecință, cauzele aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, vor fi soluționate în temeiul art. 19 și 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005.

22. O altă concluzie ce decurge implicit din cele de mai sus este aceea că prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 nu sunt aplicabile în cadrul soluționării acestor tipuri de cauze, respectiv cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității cu atribuții în procesul de restituire sau de stabilire a măsurilor reparatorii, poate fi atacată fie decizia emisă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 33 și 34 din lege, fie lipsa răspunsului entității învestite de lege, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. Așadar, prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile numai după parcurgerea procedurii administrative în fața entităților învestite de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor sau de stabilire a măsurilor reparatorii, acestea reprezentând temeiul legal în care pot fi atacate în justiție fie decizia emisă cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 și art. 34, în termen de 30 de zile de la data comunicării, fie lipsa unei decizii, în cazul în care termenul legal pentru soluționarea cererilor a expirat.

23. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, autorii excepției de neconstituționalitate susțin că, în temeiul art. 4 din Legea nr. 165/2013, în cadrul soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ, având ca obiect acțiunea privind contestarea refuzului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de a emite titlul de despăgubire, aflată în faza de recurs, devin aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora decizia entității cu atribuții în procesul de restituire sau de stabilire a măsurilor reparatorii, emisă cu respectarea termenelor prevăzute la art. 33 și 34 din lege, poate fi atacată în termen de 30 zile de la data comunicării, iar lipsa răspunsului entității învestite de lege, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că, în condițiile în care prevederile art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005 nu sunt abrogate, menținerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, cu atât mai mult cu cât dreptul la acces la justiție s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi. Prin urmare, în opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, condiționarea accesului liber la justiție de respectarea termenelor instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituțională.

24. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței civile nr. 2.110 din 23 martie 2012, prin care pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Așadar, în cursul soluționării recursului formulat împotriva hotărârii primei instanțe, prin care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată, în temeiul art. 19 și 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, la emiterea unei decizii reprezentând titlu de despăgubire, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013, care instituie o altă procedură de despăgubire în cazul în care cererile nu pot fi soluționate prin restituirea în natură, respectiv acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte. Potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor [ale cărei atribuții au fost preluate, în virtutea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor], vor fi soluționate în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii.

25. Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, precitată, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, și a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii, Curtea reține că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluționării instanței de judecată, prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluționării fondului cauzei. Astfel, instanța de contencios administrativ învestită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 247/2005, cu soluționarea cererii privind obligarea autorității administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005, va soluționa pe fond această acțiune și va obliga, după caz, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013.

26. Prin urmare, având în vedere că prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 se referă la căi de atac în justiție împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 și 34, precum și împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege, Curtea reține că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

27. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, Curtea reține că aceste prevederi legale reprezintă, și ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, temeiul soluționării, în fond sau în recurs, a acțiunilor formulate împotriva refuzului Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a emite un titlu de despăgubire, acțiuni cărora, în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, nu le sunt aplicabile termenele prevăzute în art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, instanța de contencios administrativ urmând a proceda, după caz, la obligarea Comisiei Naționale la emiterea unei decizii de compensare în puncte, fixându-i în acest sens și un termen.

28. Prin urmare, Curtea reține că, prin prisma celor statuate mai sus, susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate referitoare la ineficiența normativă a dispozițiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, în contextul existenței, în opinia acestora, a unei căi de atac cu aceeași finalitate juridică, reprezentată de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, sunt neîntemeiate.

29. Nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, având în vedere că prevederile legale criticate reprezintă temeiul legal al soluționării pe fond a acțiunii persoanei îndreptățite împotriva refuzului entității învestite de lege de a emite decizia de despăgubire, fiind, așadar, o concretizare a principiilor constituționale invocate.