Decizia CCR nr. 1.091 din 18.12.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 161din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, excepție ridicată de Gheorghe Ibriș, Ismail Niazi, Ali Cudret, Mustafa Pembe și Ali Aiseghiul în Dosarul nr. 7.786/118/2012 al Tribunalului Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.433D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că unul dintre autorii excepției, Gheorghe Ibriș, a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea în lipsă și admiterea excepției de neconstituționalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că stabilirea unor condiții sau limitări în ceea ce privește acordarea ajutoarelor sociale nu este contrară prevederilor constituționale. De asemenea, arată că beneficiarii acestor ajutoare sociale pot beneficia de reduceri ori eșalonări ale obligațiilor fiscale, astfel că nu se poate reține încălcarea dreptului la un nivel de trai decent.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 3.722 din 12 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.786/118/2012, Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială.

Excepția a fost ridicată de Gheorghe Ibriș, Ismail Niazi, Aii Cudret, Mustafa Pembe și Ali Aiseghiul cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect suspendarea Dispoziției nr. 610 din 15 martie 2012 prin care primarul municipiului Constanța a dispus suspendarea acordării ajutorului social.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate, care condiționează acordarea ajutorului social de achitarea taxelor și impozitelor față de bugetul local pentru bunurile deținute în proprietate, sunt contrare art. 15 alin. (2) și art. 47 din Constituție. În acest sens, arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 a intrat în vigoare la sfârșitul anului 2011, dar s-a aplicat și cu privire la obligațiile fiscale datorate înainte de intrarea sa în vigoare, fapt ce îi dă caracter retroactiv. De asemenea, susține că măsura prevăzută de dispozițiile de lege criticate aduce atingere dreptului la un nivel de trai decent. Tot în cadrul criticii de neconstituționalitate arată și faptul că prevederile de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 409 alin. 7 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "alocațiile de stat și indemnizațiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum și orice alte asemenea indemnizații cu destinație specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru niciun fel de datorii“.

Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate se aplică de la intrarea în vigoare a legii pentru viitor. Cât privește critica referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, consideră că sunt relevante cele reținute de Curtea Constituțională cu privire la acest drept fundamental în Decizia nr. 1.576/2011.

În conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, arată că aceste dispoziții se aplică numai de la data intrării lor în vigoare pentru viitor, precum și faptul că legiuitorul este liber să stabilească limitele și condițiile acordării drepturilor reglementate de aceste dispoziții de lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Potrivit încheierii de sesizare, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011.

Curtea, având în vedere însă dispozițiile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 16¹din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, dispoziții introduse prin art. II pct. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2011 și modificate ulterior, fără a se schimba soluția legislativă criticată, prin art. I pct. 4 din Legea nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistență socială, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 11 octombrie 2012.

Prevederile de lege criticate au în prezent următoarea redactare:

- Art. 16¹:"(1) Începând cu anul 2012, pentru menținerea dreptului la ajutorul social, familiile și persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel puțin 6 luni, au obligația să își achite impozitele și taxele față de bugetul local pentru bunurile pe care le dețin în proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Verificarea îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1) se realizează anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru obligațiile de plată către bugetul local aferente anului anterior.

(3) Pentru beneficiarii ajutorului social prevăzuți la alin. (1) care nu și-au achitat impozitele și taxele locale în termenul prevăzut la alin. (2), serviciul de specialitate al primarului are obligația să comunice acestora suma de plată, iar în cazul în care prin hotărâre a autorității administrației publice locale s-a stabilit eșalonarea, reducerea sau scutirea obligațiilor legale de plată, se va comunica și termenul scadent pentru acestea.

(4) În situația în care, până la data de 31 martie a fiecărui an, primarul constată că nu a fost îndeplinită obligația prevăzută la alin. (1), acesta suspendă, prin dispoziție, dreptul la ajutorul social pe o perioadă de 5 luni, începând cu drepturile aferente lunii aprilie.

(5) Achitarea obligațiilor legale față de bugetul local în perioada prevăzută la alin. (4) atrage reluarea, prin dispoziția primarului, a dreptului la ajutorul social, începând cu luna următoare celei în care s-a achitat obligația, inclusiv pentru drepturile cuvenite în perioada suspendării.

(6) În situația în care, după termenul prevăzut la alin. (4), nu a fost îndeplinită obligația prevăzută la alin. (1), dreptul la ajutorul social încetează prin dispoziția primarului.

(7) Pentru persoanele singure care se ocupă de creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii, menținerea drepturilor reglementate de prezenta lege nu este condiționată de obligația prevăzută la alin. (1).“

Autorul excepției consideră că aceste prevederi de lege contravin următoarelor texte constituționale: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile și art. 47 privind dreptul la un nivel de trai decent. De asemenea, invocă art. 11 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate condiționează acordarea ajutorului social de plata taxelor și impozitelor locale. Așa cum prevede în mod expres art. 16¹alin. (1) din Legea nr. 416/2001, această condiție își produce efectele "începând cu anul 2012“. Alin. (2) al aceluiași articol, referitor la verificarea îndeplinirii obligației de plată a sarcinilor fiscale, nu se poate aplica nici el decât după această dată. Astfel, sintagma "obligațiile de plată către bugetul local aferente anului anterior“ nu se poate referi decât la obligațiile fiscale datorate începând cu anul 2012, întrucât numai după această dată legea instituie această condiție de acordare a ajutorului social.

Faptul că, în speță, autoritățile administrative locale au aplicat în mod retroactiv aceste dispoziții nu reprezintă un temei pentru declararea ca neconstituționale a acestor prevederi de lege, ci constituie o problemă de aplicare a legii, de competența instanței de judecată.

Referitor la critica vizând încălcarea dreptului la un nivel de trai decent, Curtea reține că, potrivit art. 47 alin. (1) din Constituție, "statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent“. De asemenea, art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală consacră caracterul de stat social al României.

În cuprinsul Constituției sunt nominalizate mai multe drepturi fundamentale prin care se dă expresie obligațiilor statului consacrate în articolele amintite. Cu titlu de exemplu pot fi amintite prevederile referitoare la instituirea unui salariu minim brut pe țară, la concediul de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat ori la ajutorul de șomaj. În plus față de aceste drepturi, art. 47 alin. (2) ultima teză din Constituție prevede posibilitatea statului de a institui și alte măsuri de asistență socială.

Aceste din urmă măsuri, nefiind expres prevăzute de textele Legii fundamentale, rămân la aprecierea legiuitorului, care, în funcție de nevoile sociale vizate, dar și de resursele financiare disponibile, este liber să stabilească natura acestora, precum și condițiile și limitele în care pot fi acordate.

Un astfel de drept este și cel prevăzut de prevederile de lege criticate.

Cu toate acestea, având în vedere obiectivul urmărit de legiuitor, respectiv cel de a asigura un minim de venit destinat asigurării subzistenței persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici, condiționarea acestuia de plata impozitelor și a taxelor ar putea ridica întrebarea dacă statul, în acest caz, nu instituie în realitate un drept lipsit de substanță, departe de a îndeplini obiectivul amintit.

Curtea constată însă că, în realitate, dispozițiile art. 16¹din Legea nr. 416/2001 nu au un caracter rigid, care ar putea determina lipsirea de efect a acestora. Astfel, prin completarea adusă acestui articol de Legea nr. 166/2012, s-a prevăzut în alin. (7) că, pentru persoanele singure care se ocupă de creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii, menținerea dreptului la ajutorul social nu este condiționată de obligația plății obligațiilor fiscale față de bugetul local. De asemenea, art. 16¹alin. (1) din Legea nr. 416/2001 prevede posibilitatea acordării de scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări la obligațiile de plată față de bugetele locale. Această dispoziție nu face decât să redea substanța reglementării art. 286 din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, tocmai pentru a preveni o interpretare inflexibilă a prevederilor art. 16¹din Legea nr. 416/2001.

Având în vedere cele arătate, Curtea constată că sunt lipsite de temei susținerile referitoare la încălcarea dreptului la un nivel de trai decent.

În sfârșit, cât privește critica referitoare la contrarietatea dintre prevederile art. 16¹din Legea nr. 416/2001 și dispozițiile art. 409 alin. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, instanța de contencios constituțional este competentă să se pronunțe asupra conformității textelor de lege deduse controlului de constituționalitate cu prevederile și principiile Legii fundamentale, iar nu asupra conformității dintre diferite texte de lege. Așa fiind, această critică nu poate fi supusă analizei Curții Constituționale.