Decizia CCR nr. 943 din 13.11.2012 privind excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 13 alin. 1 şi (3), art. 14 alin. 1, art. 15 alin. 1, art. 17,art. 21 alin. 1, art. 24 alin. 1 şi (3), art. 31 alin. 2 şi art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 -...

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17,art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3), art. 31 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a prevederilor Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Călin Valentin Toma în Dosarul nr. 53/204/2012 al Judecătoriei Câmpina și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.131D/2012.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, Călin Valentin Toma. Se constată lipsa celorlalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care susține că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 reia reglementări mai vechi în materie contravențională, respectiv dispoziții ale Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 și ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ce nu sunt în acord cu dispozițiile constituționale și cu normele europene în vigoare și că natura procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este una administrativă, condiții în care Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea acesteia au fost adoptate, ca legi ordinare, cu încălcarea dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție, potrivit cărora domeniul contenciosului administrativ trebuie reglementat prin legi organice. Se mai susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale invocate, întrucât nu permit persoanelor interesate să se adreseze direct instanțelor de judecată în vederea soluționării litigiilor pe cale jurisdicțională și că termenele de prescripție prevăzute în aceste texte fac imposibil accesul la justiție, întrucât curg de la data săvârșirii faptei, ordonanța supusă analizei neprevăzând cauze specifice de întrerupere a prescripției.

Autorul excepției depune la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele criticate nu încalcă liberul acces la justiție, neîngrădind dreptul persoanei interesate de a se adresa instanței de judecată competente și de a beneficia de garanțiile procesuale prevăzute de normele de procedură civilă. Se mai arată că partea vătămată are calitatea de terț față de raportul de drept administrativ ce se naște între stat și persoana învinuită de săvârșirea unei contravenții și că termenele de prescripție criticate sunt reglementate în scopul prevenirii exercitării abuzive a drepturilor procesuale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.722 din 15 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 53/204/2012, Judecătoria Câmpina a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17,art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3), art. 31 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și a prevederilor Legii nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Călin Valentin Toma într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute la art. 96 alin. (2) pct. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că textele criticate suprimă accesul la justiție al persoanei prejudiciate ca urmare a săvârșirii unei contravenții, aceasta neavând dreptul de a se adresa direct instanței de judecată în cazul în care este nemulțumită de modul de constatare și sancționare a faptelor. Se mai arată că persoana vătămată poate face plângere la instanța competentă împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții doar cu privire la despăgubirile pretinse și că, în realitate, chiar și promovarea unei astfel de acțiuni este îngrădită de termenul de prescripție. Se susține că, în acest fel, sunt sustrase de la controlul judecătoresc numeroase fapte contravenționale, fiind încălcate, prin urmare, dispozițiile art. 21, 57,124 și 126 din Constituție și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Judecătoria Câmpina opinează că dispozițiile art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17,art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3), art. 31 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 sunt constituționale. Se arată că instituirea, exclusiv în favoarea agenților constatatori, a prerogativelor constatării și sancționării contravențiilor nu este contrară normelor constituționale și europene invocate, deoarece textele criticate nu interzic persoanelor nemulțumite de modul de constatare și sancționare a contravențiilor să formuleze plângeri la instanțele competente și să își exercite dreptul la apărare pe tot parcursul procesului civil. Dreptul părții vătămate de a se adresa instanței doar cu privire la despăgubirile cuvenite este determinat de faptul că sancțiunea contravențională nu se aplică acesteia, ea nefiind parte în raportul de drept administrativ și neavând vreun interes direct în reducerea sau înlăturarea sancțiunii. Se arată, totodată, că reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv sau procesual, inclusiv prin stabilirea unor termene, nu reprezintă o îngrădire a acestui drept, ci doar o modalitate de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ce sunt ocrotite în egală măsură.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reținută critica de neconstituționalitate formulată de autorul excepției, că dreptul persoanei vătămate de a ataca procesul-verbal de contravenție doar cu privire la despăgubiri apare ca firesc, decurgând din răspunderea civilă delictuală a contravenientului, și că reglementarea de către legiuitor a unor termene de exercitare a unor drepturi nu constituie o restrângere a acestora.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, susținerile procurorului, notele scrise depuse la dosar, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17,art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3), art. 31 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și dispozițiile Legii nr. 180/2002. Din analiza excepției de neconstituționalitate Curtea reține, însă, că, în realitate, autorul critică prevederile art. 13 alin. (1) și (3), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 17,art. 21 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (3), art. 31 alin. (2) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 13 alin. (1) și (3): "(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.[_];

(3) Când fapta a fost urmărită ca infracțiune și ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în fața instanței de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Prescripția operează totuși dacă sancțiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârșirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel.“;

- Art. 14 alin. (1): "(1) Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.“;

- Art. 15 alin. (1): "(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.“;

- Art. 17:"Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.“;

-Art. 21 alin. (1): "(1) În cazul în care prin actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică și sancțiunea.“;

- Art. 24:"(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal. [_]

(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.“;

-Art. 31 alin. (2): "(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.“;

- Art. 34 alin. (1): "(1) Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării“.

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție, ale art. 57 referitor la exercitarea drepturilor și a libertăților, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 - Instanțele judecătorești, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul excepției solicită, în realitate, modificarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor în sensul reglementării unei proceduri de soluționare a plângerilor contravenționale care să permită persoanei vătămate prin săvârșirea unei contravenții să se adreseze instanței de judecată competente în scopul constatării și sancționării contravenției și al redefinirii termenelor de prescripție extinctivă în materie contravențională. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.