Art. 1052 Noul cod civil Revocarea voluntară tacită Revocarea voluntară a testamentului Testamentul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Testamentul
SECŢIUNEA a 3-a
Revocarea voluntară a testamentului
Testamentul
SECŢIUNEA a 3-a
Revocarea voluntară a testamentului
Art. 1052
Revocarea voluntară tacită
(1) Testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de către testator.
(2) Distrugerea, ruperea sau ştergerea testamentului olograf, cunoscută de testator, atrage de asemenea revocarea, cu condiţia ca acesta să fi fost în măsură să îl refacă.
(3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.
| ← Art. 1051 Noul cod civil Revocarea voluntară expresă Revocarea... | Art. 1053 Noul cod civil Retractarea revocării Revocarea... → |
|---|
1. Deşi o clauză testamentară a fost instituită în favoarea pârâtului în 1978, printr-un anume libret C.E.C., cu privire la un depozit de 10.000 de lei, întrucât ulterior (1981), defunctul a întocmit un testament prin care lăsa reclamanţilor cota-parte indiviză dintr-un imobil proprietatea sa, toate bunurile lui mobile, precum şi orice sume de bani ce se vor găsi în patrimoniul său la data decesului, rezultă că acea clauză testamentară privind depozitul de 10.000 de lei s-a revocat, chiar dacă în testamentul subsecvent defunctul nu s-a referit expres la clauza testamentară şi la
Citește mai mult
numărul şi seria libretului C.E.C., fiind suficientă referirea la sumele de bani ce se vor găsi în patrimoniul celui decedat la data morţii sale (Trib. Hunedoara, dec. civ. nr. 521/1985, în R.R.D. nr. 10/1985, p. 72 şi în M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşanu, op. cit., p. 107).2. în cazul în care, după instituirea ei ca legatar universal, de cuius a încheiat cu aceeaşi persoană un antecontract pentru înstrăinarea către aceasta a unui imobil în schimbul întreţinerii, beneficiarul testamentar va putea valorifica, după decesul lui de cuius, împotriva succesibililor, dreptul izvorât din antecontractul încheiat şi, ca atare, va putea cere ca, în contradictoriu cu aceştia, instanţa să dea o hotărâre care să ţină loc de act autentic de înstrăinare. Aceasta deoarece nu există nicio incompatibilitate între calitatea de moştenitor a întregii averi - pe care legatarul o menţine în virtutea faptului că încheierea antecontractului nu poate avea semnificaţia unei revocări a testamentului, câtă vreme nu a fost vorba despre un legat particular - şi dobândirea asupra unui anumit bun din masa succesorală a unui drept de altă natură. Cât priveşte interesul unei astfel de acţiuni a legatarului, el rezidă în aceea că, prin hotărârea ce se va da, dobândirea imobilului se face în temeiul unui act juridic oneros ce nu poate fi supus reducţiunii (Trib. Timiş, dec. civ. nr. 417/1973, în R.R.D. nr. 11/1973, p. 168 şi în M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşanu, op. cit., p. 82-83).
3. Vânzarea de către testator a imobilului ce făcea parte dintr-un legat universal nu poate atrage revocarea acestuia nici atunci când preţul vânzării ar consta în întreţinerea instituită în favoarea sa, deoarece dispoziţiile legale privitoare la revocare se aplică numai legatelor cu titlu particular, şi nu legatelor universale sau cu titlu universal, care nu au ca obiect un lucru determinat în individualitatea sa, ci universalitatea bunurilor pe care testatorul le va lăsa după decesul său ori o fracţiune din această universalitate. în aceste condiţii, dacă lucrurile înstrăinate nu mai pot fi regăsite în succesiunea testatorului, legatarul nu le va mai putea cere, dar va avea drept la ele imediat după momentul în care vor reintra în patrimoniul testatorului. Faţă de aceste aspecte, se poate reţine că înstrăinarea bunului nu a putut afecta decât emolumentul legatului din data deschiderii succesiunii, şi nu vocaţia universală a legatarului (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 898/2003, în B.J. 2003, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 148 şi în M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşanu, op. cit., p. 84).
4. Un nou testament constituie o cauză de revocare a unui testament anterior numai dacă acest fapt este expres prevăzut în cuprinsul său sau dacă cele două acte juridice conţin dispoziţii incompatibile, care nu se pot concilia, sau contrarii. în acest context, însăşi doctrina în această materie a apreciat că, în dreptul civil român, de vreme ce legea nu conferă, în toate cazurile, chemare la întreaga succesiune, ci poate conferi vocaţie numai la o fracţiune din aceasta sau la bunuri succesorale distincte, singulare, se admite că un testament posterior nu îl revocă, în principiu, pe cel anterior, ci amândouă se execută cumulativ. Astfel, dacă printr-un testament se instituie un legat universal, iar printr-un alt act de ultimă voinţă se fac legate cu titlu universal sau particular, indiferent de ordinea lor, nu va exista contrarietate, emolumentul legatului universal, care dă chemare la întreaga moştenire, fiind micşorat prin efectul celorlalte dispoziţii de ultimă voinţă (C.A. Bucureşti, s. civ., dec. nr. 131/2010, în V. Terzea, Noul Cod civil, p. 961).
5. Simpla distrugere materială a unui testament încheiat în formă autentică nu este în măsură să îl lipsească de efecte, căci aceasta nu s-ar putea obţine decât cu respectarea condiţiilor de formă impuse de art. 920 C. civ. 1864 (Trib. Cluj, dec. civ. nr. 3/1999)
2. Poate fi revocat tacit atât testamentul olograf, cât şi cel autentic.
3. Astfel, conform normei, un testament olograf poate fi revocat prin: a) întocmirea unui testament ulterior ce conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu testamentul anterior, care îndeplineşte toate condiţiile de valabilitate de fond şi de formă prevăzute de lege;
b) înstrăinarea obiectului legatului, aşa cum
Citește mai mult
rezultă din dispoziţiile art. 1068 alin. (2) NCC;c) distrugerea voluntară a obiectului legatului de către testator, conform prevederilor art. 1068 alin. (4) NCC; d) distrugerea testamentului; e) ruperea testamentului; f) ştergerea testamentului personal de către testator; în cazul în care testatorul nu şterge toate dispoziţiile testamentare, ci numai pe unele dintre acestea, această manifestare de voinţă înseamnă dorinţa testatorului de a revoca numai anumite dispoziţii (cele şterse), nu testamentul în întregul său; în caz de ştergere a unor dispoziţii testamentare, modificările făcute de testator trebuie să fie semnate de acesta.
4. Distrugerea, ruperea, ştergerea testamentului constituie act de revocare a testamentului numai în cazul testamentului olograf.
5. întocmirea unui testament ulterior cu dispoziţii contrare sau incompatibile,înstrăinarea sau distrugerea obiectului legatului constituie act de revocare atât a testamentului olograf, cât şi a celui autentic.
6. Operaţiunile de distrugere, rupere, ştergere a testamentului olograf pot fi realizate şi de alte persoane decât testatorul, însă într-o asemenea situaţie aceste operaţiuni valorează revocare a testamentului numai dacă au fost cunoscute de testator şi numai dacă acesta a fost în măsură să refacă testamentul. O distrugere involuntară a testamentului ori provenită de la terţe persoane, fără ştirea testatorului, atrage caducitatea legatului, şi nu revocarea acestuia.
7. Până la proba contrară, se prezumă că distrugerea este opera testatorului (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 246).
8. Ruperea, distrugerea, ştergerea testamentului olograf cunoscută de testatorul care însă nu mai este în măsură să refacă testamentul (spre exemplu, este în stare de inconştienţă) nu constituie revocare.
9. Revocarea tacită a testamentului prin distrugere, rupere, ştergere este specifică doar testamentului olograf. în cazul distrugerii, ruperii, ştergerii unui testament autentic de către testator nu intervine revocarea, atât timp cât un exemplar al acelui testament se află în posesia notarului care a procedat la autentificarea actului.
10. înstrăinarea obiectului legatului de către testator constituie act de revocare, dacă este un act voluntar, ce are ca obiect bunuri individual determinate. O asemenea modalitate de revocare poate interveni numai în cazul legatului cu titlu particular ce are ca obiect bunuri individual determinate, pentru că numai acesta are obiectul determinat în individualitatea lui, nu şi al legatului universal sau cu titlu universal, care nu au ca obiect un lucru determinat în individualitatea sa, ci universalitatea bunurilor pe care testatorul le va lăsa după decesul său ori o fracţiune din această universalitate. în aceste condiţii, dacă lucrurile înstrăinate nu mai pot fi regăsite în succesiunea testatorului, legatarul nu le va mai putea cere, dar va avea drept la ele imediat după momentul în care vor reintra în patrimoniul testatorului, înstrăinarea unui bun obiect al unui legat universal sau cu titlu universal nu poate afecta decât emolumentul legatului la momentul deschiderii moştenirii, nu şi vocaţia succesorală a legatarului universal sau cu titlu universal, după caz. De asemenea, înstrăinarea de către testator a unor bunuri similare celor de gen care constituie obiectul unui legat cu titlu particular nu constituie revocare, atât timp cât, fiind vorba de bunuri de gen, oricând pot fi procurate bunuri de acelaşi gen cu cele înstrăinate (M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiuneo ei, p. 277).
11. în materie de revocare a legatului se are în vedere intenţia testatorului de a revoca, şi nu faptul că prin înstrăinare bunul legat a ieşit din patrimoniul testatorului, deoarece, dacă s-ar ţine seama numai de acest fapt, ar însemna că, în situaţia în care bunul înstrăinat ar reintra în patrimoniul testatorului, legatul să nu fie revocat, ceea ce este inadmisibil (C. Hamangiu, Codul civil adnotat, voi. II, 1925, p. 352, nr. 7).
12. Aşa cum s-a arătat în doctrină, revocarea tacită a legatelor în caz de înstrăinare a obiectului legatului operează şi atunci când beneficiarul înstrăinării este legatarul, nu numai o terţă persoană (D. Chirica, Succesiuni, 1996, p. 130), indiferent dacă actul de dispoziţie este cu titlu gratuit (donaţie) sau cu titlu oneros, singura condiţie fiind aceea ca actul de dispoziţie să fie valabil, deoarece în această situaţie legatul este incompatibil cu calitatea de proprietar al bunului pe care o dobândeşte legatarul de la data încheierii actului de dispoziţie (D. Chirica, Succesiuni, 1996, p. 130). Excepţie face situaţia în care actul de donaţie ar fi lovit de nulitate absolută, când legatul îşi produce în continuare efectele (M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei, p. 277).
13. în caz de înstrăinare a obiectului legat revocarea operează doar în limita înstrăinării. Ca atare, dacă legatul cu titlu particular cuprinde mai multe bunuri individual determinate, din care au fost înstrăinate numai unele dintre ele sau numai o anumită cotă-parte din ele, legatul se consideră revocat numai în privinţa bunurilor înstrăinate sau a cotei-părţi înstrăinate, rămânând valabil pentru bunurile neînstrăinate ori pentru cota-parte care nu a constituit obiect al actului de dispoziţie al testatorului.
14. Testamentul olograf sau autentic poate fi revocat tacit prin întocmirea unui testament ulterior, în oricare din formele prevăzute de lege, care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu cele cuprinse în testamentul anterior.
15. Incompatibilitatea presupune o imposibilitate obiectivă absoluta de executare în acelaşi timp, cumulativ, a două sau mai multe legate. Spre exemplu, dacă printr-un testament testatorul lasă unei persoane o creanţă pe care testatorul o are faţă de un terţ, iar printr-un testament ulterior dispune iertarea de datorie în favoarea debitorului (terţa persoană) din creanţa respectivă. în această situaţie va produce efecte doar ultimul testament.
16. Contrarietatea presupune şi ea o imposibilitate de executare în acelaşi timp a două sau mai mult legate din voinţa testatorului, însă, spre deosebire de incompatibilitate, imposibilitatea de executare nu este absolută, ci are caracter relativ, care se deduce din intenţia testatorului. Spre exemplu, dacă printr-un testament este instituită o persoană ca legatar universal, iar printr-un testament ulterior este instituită ca legatar universal o altă persoană, fără a se revoca expres primul testament, se prezumă că voinţa testatorului a fost aceea de a revoca prin testamentul ulterior testamentul iniţial, aceasta fiind o problemă de fapt. Tot astfel, dacă printr-un testament testatorul lasă un bun al său unei persoane, iar printr-un al doilea testament lasă acelaşi bun altei persoane, se prezumă că testatorul a dorit să revoce primul testament.
17. Desigur, în ipoteza în care printr-un testament iniţial se instituie o persoană ca legatar universal, iar ulterior, printr-un nou testament, un bun individual determinat este testat în favoarea altuia, nu operează revocarea testamentului iniţial, ci are loc doar o diminuare a obiectului legatului universal prin scoaterea bunului individual determinat testat în favoarea altuia.
18. Revocarea testamentului anterior nu operează decât în măsura în care acesta e contrar sau incompatibil cu testamentul posterior. Ca atare, dispoziţiile cuprinse în testamentul iniţial, care nu sunt contrare sau incompatibile îşi menţin valabilitatea, atât timp cât testatorul nu a dispus altfel.
19. Antecontractul de vânzare-cumpărare şi promisiunea unilaterală de vânzare atrag revocarea legatului cu titlu particular, chiar dacă respectivele acte nu sunt translative de proprietate [O. Râdulescu, P. Rosenberg, A. Tudor, Nota critica la dec. nr. 2704/2003 a C.A. Bucureşti, s. a IV-a civ., în Dreptul nr. 9/2007, p. 268-271; prin această decizie s-a statuat în sensul că prin promisiunea bilaterală de vânzare a bunului nu s-a revocat implicit testamentul, deoarece nu a operat transferul dreptului de proprietate). Aceasta întrucât esenţială este intenţia exteriorizată a testatorului de a dispune altfel decât prin testamentul iniţial, şi nu înstrăinarea în sine a obiectului legatului cuprins în testament (D. Chirică, Succesiuni, 1996, p. 128-129).
20. Revocarea unui testament, care nu a fost retractată, face ca acesta să fie lipsit de orice efecte. Ca urmare, caducitatea sau revocarea testamentului ulterior, expres sau tacit, nu înlătură efectele revocării testamentului anterior, deoarece voinţa testatorului de revocare a fost manifestată valabil şi indubitabil, încât ea nu poate fi afectată de elemente exterioare ei.
21. în schimb, ineficacitatea testamentului posterior ce a intervenit datorită unor cauze intrinseci manifestării de voinţă, cum ar fi incapacitatea testatorului de a dispune, vicierea consimţământului testatorului, face ca revocarea să fie ineficace indiferent de natura revocării - expresă sau tacită (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. III, p. a 2-a, p. 410-411).
22. Cazurile de revocare voluntară au caracter enunţiativ, şi nu limitativ, astfel că prin acte sau fapte săvârşite de testator se poate dovedi intenţia de revocare, situaţie în care legatul nu mai produce vreun efect (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 593).
► „Art. 921. Testamentul posterior care nu revocă anume pe cel anterior, nu desfiinţează din acesta, decât numai acele dispoziţii care sunt necompatibile sau contrarii cu acelea ale testamentului posterior";
► „Art. 922. Revocarea făcută prin testamentul posterior va avea toată validitatea ei, cu toate că acest act a rămas fără efect din cauza necapacităţii eredelui, sau a legatarului, sau din cauză că aceştia nu au voit a primi ereditatea".