Art. 1071 Noul cod civil Caducitatea legatului Legatul Testamentul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Testamentul
SECŢIUNEA a 4-a
Legatul
Testamentul
SECŢIUNEA a 4-a
Legatul
Art. 1071
Caducitatea legatului
Orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul.
| ← Art. 1070 Noul cod civil Termenul de prescripţie Legatul... | Art. 1072 Noul cod civil Destinaţia bunurilor constituind... → |
|---|
1. Legatul va fi caduc dacă bunul legat a pierit total în timpul vieţii testatorului. în speţă, în 1946, printr-un testament autentic, defunctul a recunoscut ce animale a adus reclamanta (concubina sa) la venirea ei în gospodărie şi, totodată, a instituit pentru moştenitorii lui obligaţia de a restitui reclamantei animalele (sau alte vite de aceeaşi calitate şi valoare) ori, la cererea acesteia, contravaloarea lor în bani. Ulterior, bunurile testate (animalele) au fost înstrăinate de defunct, cu acordul reclamantei, pentru a se cumpăra o casă care apoi (în 1971) a fost
Citește mai mult
expropriată, cei doi concubini (defunctul şi reclamanta) încasând integral indemnizaţia cuvenită de la stat. în consecinţă, legatul devenind caduc, moştenitorii defunctului nu mai pot fi obligaţi să predea reclamantei animalele ori să-i plătească echivalentul valoric al acestora (Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 472/1984, în R.R.D. nr. 10/1984, p. 76 şi în M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tdtdruşanu, op. cit., p. 103-104).2. Caducitatea, ca şi cauză de ineficacitate a legatului, diferă de nulitate, deoarece, în timp ce nulitatea intervine pentru
Citește mai mult
cauze existente la momentul întocmirii testamentului (este vorba de nerespectarea cerinţelor de valabilitate de fond sau de formă cerute pentru întocmirea testamentului), caducitatea intervine pentru împrejurări ulterioare întocmirii testamentului. Astfel, în timp ce în cazul nulităţii suntem în prezenţa unui testament nevalabil, în cazul caducităţii suntem în prezenţa unui testament valabil întocmit.3. Caducitatea se deosebeşte şi de revocarea voluntară a legatului, deoarece, în timp ce revocarea voluntară are la bază voinţa testatorului, caducitatea intervine pentru împrejurări independente de voinţa testatorului şi chiar împotriva voinţei acestuia. Totodată, caducitatea diferă şi de revocarea judecătoreasca a legatului, întrucât, în timp ce revocarea se datorează culpei legatarului constând în ingratitudinea lui sau în neîndeplinirea sarcinii, caducitatea operează indiferent de existenţa culpei legatarului.
4. Caducitatea diferă şi de reducţiune, această din urmă operând în caz de încălcare a rezervei succesorale a moştenitorilor rezervatari.
5. Norma prevede expres şi limitativ ipotezele în care legatul devine caduc.
6. Legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii: este vorba de ipoteza în care legatarul a decedat anterior testatorului. întrucât legatul produce efecte numai la momentul morţii testatorului, când deja legatarul nu mai este în viaţă, legatul nu mai poate fi executat, întrucât beneficiarul nu mai are capacitate succesorală, fiind lipsit de capacitate de folosinţă şi de exerciţiu. Legatul este un act cu caracter intuitu personae, făcut în considerarea persoanei legatarului, astfel că, în caz de deces al legatarului anterior deschiderii moştenirii, beneficiul dreptului de a primi legatul nu trece asupra moştenitorilor legatarului, atât timp cât legatul, la momentul morţii legatarului, nu a intrat încă în patrimoniul legatarului. Dimpotrivă, dacă decesul legatarului are loc după deschiderea moştenirii, indiferent de momentul la care survine, legatarul dobândeşte dreptul legat la data morţii testatorului, astfel că de la acest moment bunul obiect al legatului intră în patrimoniul său, putând fi transmis moştenitorilor legatarului decedat ulterior.
7. în cazul în care testatorul şi legatarul au murit deodată, în aceeaşi împrejurare sau în împrejurări diferite, fără a se putea stabili care dintre aceştia a decedat primul (legatarul şi testatorul sunt comorienţi), aceştia nu au capacitatea de a se moşteni unul pe altul, conform art. 957 alin. (2) NCC, prezumându*se că au murit deodată, fiecare fiind moştenit de proprii moştenitori. Ca atare, în această ipoteză legatul devine caduc (Fr; Deak, Tratat de drept succesoral, p. 257-258), deoarece în patrimoniul legatarului nu a intrat dreptul legat, astfel că acesta nu putea fi transmis moştenitorilor săi.
8. S-a decis că atunci când un testator dispune prin testamentul său că lasă o parte din averea sa fratelui sau fiului acestuia, expresia „fiului acestuia" prin care se instituie un legatar eventual nu afectează voinţa testatorului şi nici nu determină caducitatea legatului în cazul în care primul legatar a încetat din viaţă anterior testatorului, deoarece într-o astfel de ipoteză voinţa testatorului a fost aceea de a institui ca legatar în principal pe fratele său şi în al doilea rând, în cazul decesului fratelui înaintea testatorului, pe fiul acestuia, care are vocaţie la legat în virtutea testamentului (C. Hamangiu, Codul civil adnotat, voi. II, 1925, p. 353, nr. 2).
9. Legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii: incapacitatea trebuie să survină după data întocmirii testamentului, deoarece numai în această situaţie poate interveni caducitatea legatului. Dacă incapacitatea exista la momentul întocmirii testamentului atunci sancţiunea care intervine este nulitatea testamentului în întregul său, deci inclusiv a legatului pe care îl conţine.
10. Legatarul este nedemn: nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă care constă în decăderea moştenitorului, vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia, din dreptul de a-l moşteni (St.D. Cârpenoru, Dreptul de moştenire, p. 16). Conform art. 958 şi art. 959 NCC, nedemnitatea este de două feluri: legală şi judiciară.
11. Cazurile de nedemnitate legala, când decăderea din dreptul de a moşteni operează de drept, sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 958 NCC. Conform acestei dispoziţii legale, este de drept nedemnă de a moşteni: 1) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea; pentru ca acest caz de nedemnitate să opereze, se cer îndeplinite o serie de condiţii: a) infracţiunea de omor sau tentativa la infracţiunea de omor să fie comisă de moştenitor cu intenţie directă sau indirectă; b) să existe o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a succesorului vinovat; 2) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului; pentru ca acest caz de nedemnitate să opereze se cer îndeplinite o serie de condiţii: a) infracţiunea de omor sau tentativa la infracţiunea de omor să fie comisă de moştenitor cu intenţie directă sau indirectă; b) infracţiunea să se îndrepte nu împotriva defunctului, ci a unui succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului (poate fi un comoştenitor din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad sau soţ supravieţuitor, în ipoteza moştenirii legale; legatar universal, cu titlu universal, cu titlu particular, în cazul moştenirii testamentare); c) infracţiunea să fie comisă anterior deschiderii moştenirii, deci anterior morţii defunctului; d) să existe o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a succesorului vinovat. în cazul în care condamnarea pentru faptele sus-menţionate este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. Aceste cazuri de nedemnitate vizează atât moştenirea legală, cât şi cea testamentară.
12. Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de instanţa de judecată sau de notarul public, în baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea. Ea se poate invoca şi de nedemn. însă, nedemnitatea se poate constata doar după deschiderea moştenirii, deci după decesul defunctului. Anterior nu există vreun interes în constatarea nedemnităţii, atât timp cât până în momentul morţii defunctului nedemnul nu poate veni la moştenire.
13. Nedemnitatea judiciara este reglementată de art. 959 NCC.
14. Conform acestui text legal, poate fi declarată nedemnă de a moşteni persoana condamnata penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea, o unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei; pentru ca acest caz de nedemnitate să opereze se cer îndeplinite o serie de condiţii: a) faptele grave de violenţă, fizică sau morală (în care putem include infracţiunea de vătămare corporală gravă, şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal) ori faptele care au avut ca urmare moartea victimei (lovituri cauzatoare de moarte, viol care a avut ca urmare moartea victimei; tâlhărie care a avut ca urmare moartea victimei; lipsire de libertate în mod ilegal care avut ca urmare moartea victimei) să fie comise de moştenitor cu intenţie directă sau indirectă (prin urmare, nedemnitatea nu poate opera în cazul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, infracţiune care se comite din culpă, şi nu cu intenţie sau în cazul faptelor, comise cu intenţie, care nu au caracterul de fapte grave, ca: lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, ameninţare); b) infracţiunea să se îndrepte împotriva defunctului; c) să existe o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a succesorului vinovat.
Spre deosebire de cazul de nedemnitate legală prevăzut de art. 958 lit. a) NCC, care presupune condamnarea pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea, în cazul nedemnităţii judiciare este vorba nu de o infracţiune comisă cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea, ci cu intenţia de a-i leza integritatea corporală, sănătatea, onoarea, reputaţia, chiar dacă în final (deşi făptuitorul nu doreşte) se produce moartea (o urmare pe care făptuitorul nu a dorit-o). Acest caz de nedemnitate vizează atât moştenirea legală, cât şi pe cea testamentară.
15. Poate fi declarată nedemnă de a moşteni şi persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului. Este vorba de comiterea uneia dintre următoarele acţiuni: ascundere (dosire a testamentului, astfel încât acesta să nu poată fi găsit de gratificat); alterare (deteriorarea acestuia pentru a nu putea fi folosit ori pentru a face dificilă stabilirea clauzelor testamentare); distrugere (ruperea testamentului); falsificare (alterarea conţinutului real al acestuia cu orice mijloace). Pentru a opera nedemnitatea este suficientă comiterea oricărora dintre aceste acţiuni, fiind suficientă şi săvârşirea numai a uneia dintre ele. Fapta trebuie comisă cu rea-credinţă, care trebuie dovedită de cel care o invocă. Până la dovada relei-credinţe făptuitorul este prezumat a fi de bună-credinţă. Acest caz de nedemnitate vizează numai moştenirea testamentară.
16. De asemenea, poate fi declarată nedemnă de a moşteni persoana care, prin doi sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul. Este vorba de folosirea de manopere dolosive, de mijloace frauduloase utilizate pentru a-l determina pe cel care lasă moştenirea să schimbe sau să revoce testamentul ori de exercitarea violenţei contra celui care lasă moştenirea, care poate fi fizică, în cazul în care ameninţarea se referă la integritatea fizică a persoanei sau la bunurile sale şi psihica, în situaţia în care priveşte onoarea, reputaţia, sentimentele persoanei. Dolul trebuie să fie determinant pentru împiedicarea celui care lasă moştenirea de a întocmi, modifica sau revoca testamentul, în sensul că dacă nu ar fi existat manoperele dolosive folosite, cel care lasă moştenirea ar fi întocmit un testament, l-ar fi schimbat ori revocat pe cel existent. Violenţa trebuie să întrunească cumulativ două condiţii: a) să aibă rol determinant; aceasta se apreciază în funcţie de vârsta, sexul, gradul de cultură al victimei (cel care lasă moştenirea); ameninţarea nu trebuie să privească numai pe cel care lasă moştenirea, ci poate fi exercitată şi asupra soţului, soţiei, descendenţilor, ascendenţilor acestuia; b) ameninţarea să fie injustă, adică nelegitimă. Acest caz de nedemnitate vizează numai moştenirea testamentară.
17. Spre deosebire de nedemnitatea de drept, care operează odată ce condiţiile acesteia sunt îndeplinite, nedemnitatea judiciară trebuie declarată de instanţa de judecata. Declararea nedemnităţii poate avea loc după momentul deschiderii succesiunii.
18. Cererea de declarare a nedemnităţii judiciare poate fi formulată de orice succesibil, deci de orice persoană cu vocaţie la moştenirea defunctului, respectiv de comună, oraş sau municipiu în raza căruia se află bunurile, în caz de moştenire vacantă (când, în afara autorului faptelor ce atrag nedemnitatea, nu mai există alţi moştenitori sau, deşi există, aceştia sunt renunţători).
19. Introducerea unei asemenea acţiuni are şi valoarea unui act de acceptare tacită a moştenirii de către succesibil.
20. în ceea ce priveşte prescripţia acţiunii în declararea nedemnităţii: cererea întemeiată pe motivul de nedemnitate constând în condamnarea penală pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei, trebuie formulată, sub sancţiunea decăderii, în termen de un an de la data deschiderii moştenirii, care este de fapt data morţii defunctului. Fiind un termen de decădere, acesta nu este susceptibil de suspendare, întrerupere sau repunere în termen. Prin derogare de la această regulă, dacă hotărârea de condamnare pentru fapte grave de violenţă, fizică sau morală, care atrag nedemnitatea se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
21. Atunci când condamnarea pentru aceste infracţiuni este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă. în acest caz, termenul de un an curge de la apariţia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după deschiderea moştenirii.
22. în cazurile în care nedemnitatea se solicită a fi declarată pe considerentul ascunderii, alterării, distrugerii sau falsificării cu rea-credinţă a testamentului defunctului; împiedicării, prin doi sau violenţă, a celui care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul, termenul de un an curge de la data când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii. Data descoperirii acestei cauze de nedemnitate poate coincide cu data deschiderii succesiunii sau poate fi anterioară acestei date, fiind în legătură nu cu moartea defunctului, ci cu întocmirea, modificarea sau redactarea testamentului.
23. Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se află bunurile la data deschiderii moştenirii poate introduce acţiunea în declararea nedemnităţii, în cazul în care, cu excepţia autorului uneia dintre faptele care atrag nedemnitatea, nu mai există alţi succesibili.
24. Legatarul renunţa la legat: este vorba de ipoteza în care legatarul cu deplină capacitate de exerciţiu, printr-o manifestare proprie de voinţă, neviciată, înţelege să renunţe la beneficiul legatului. Caducitatea intervine în temeiul dreptului legatarului de a accepta legatul sau de a renunţa la acesta. Nu au relevanţă motivele pentru care legatarul renunţă la legat. Voinţa de a renunţa trebuie să fie neîndoielnică.
25. Legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, daca aceasta avea un caracter pur personal: în cazul legatului afectat de o condiţie suspensivă (spre exemplu, testatorul lasă un bun legatarului cu condiţia desăvârşirii studiilor universitare), dreptul legatarului ia naştere la momentul realizării condiţiei. Dacă la acest moment legatarul nu mai este în viaţă, legatul devine caduc, dat fiind faptul că legatul este stipulat în considerarea persoanei legatarului, persoană care nu mai există, astfel încât este sigur că acea condiţie stipulată nu se mai poate realiza.
26. Bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul: pentru a interveni caducitatea este necesară îndeplinirea anumitor cerinţe: a) să fie vorba de un legat cu titlu particular, care să aibă ca obiect un bun sau bunuri individual determinate sau de gen (de exemplu, 100 kg de cereale aflate într-un anumit hambar); dacă legatul este universal sau cu titlu universal, pieirea unui bun sau unora dintre bunurile obiect al legatului nu atrage caducitatea, ci doar micşorarea emolumentului legatului; ca atare, nu este afectată vocaţia la întreg patrimoniul defunctului sau la o fracţiune din acesta, adică legatul în sine, ci numai emolumentul legatului; dacă legatul este unul cu titlu particular ce are ca obiect bunuri de gen, legatul nu este afectat, dat fiind faptul că bunurile de gen nu pier, putând fi oricând procurate altele;
b) bunul să piară în totalitate; în cazul unei pieiri parţiale, legatul nu devine caduc, ci are loc doar o micşorare a emolumentului legatului; c) pierirea bunului să se producă din motive independente de voinţa testatorului, deoarece altfel suntem în prezenţa unei revocări voluntare a legatului; pieirea obiectului legatului se poate datora faptei unui terţ, cazului fortuit sau forţei majore, însă în niciun caz legatarului; d) pieirea bunului să aibă loc anterior morţii testatorului, dar ulterior întocmirii testamentului; dacă bunul obiect al legatului era deja pierit la momentul întocmirii testamentului nu poate fi vorba de caducitatea legatului, ci de nulitatea acestuia datorită lipsei obiectului.
27. Pieirea bunului poate fi materială, adică fizică, cum ar fi dispariţia, distrugerea totală în timpul unui cutremur, al unui incendiu, sau juridică, cum ar fi stingerea creanţei prin compensare, confuziune. în literatura juridică s-a apreciat că şi exproprierea sau vânzarea silită a obiectului legatului constituie o pieire a bunului din motive independente de voinţa testatorului (/. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoionu, Drept civil român, voi. III, p. 642; Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 262).
28. Dacă bunul obiect al legatului piere după moartea testatorului, la momentul morţii legatarul devine beneficiar al legatului, astfel că pieirea ulterioară a bunului nu atrage caducitatea, ci legatarul suportă riscul pieirii bunului în calitate de proprietar la acestuia. Prin excepţie, în cazul legatului afectat de o condiţie suspensivă, când dreptul legatarului se naşte la momentul realizării condiţiei, dacă bunul obiect al legatului piere după deschiderea moştenirii, însă anterior realizării condiţiei suspensive, legatul devine caduc, atât timp cât legatarul nu a devenit proprietarul bunului şi cât legatul este făcut în considerarea persoanei legatarului.
► „Art. 924. Orice dispoziţie testamentară devine caducă, când acela în favoarea căruia a fost făcută a murit înaintea testatorului";
► „Art. 925. Orice dispoziţie testamentară, făcută sub condiţie suspensivă, cade când eredele sau legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiţiei (C. civ. 1004 şi urm., 1019)";
► „Art. 927. Legatul va fi caduc, dacă lucrul legat a pierit de tot în viaţa testatorului (C. civ. 1091,1156)";
► „Art. 928. Orice dispoziţie testamentară cade când eredele numit sau legatarul nu va primi-o sau va fi necapabil a o primi (C. civ. 686, 808 şi urm.)".
Art. 1.106 NCC – Revizuirea condiţiilor şi sarcinilor. Domeniul de aplicare
Se aplică şi prevederile art. 1.111 NCC cu privire la prezumţia de renunţare.
Art. 1.105 NCC – Retransmiterea dreptului de opţiune
a) în cazul în care testatorul şi legatarul decedează în acelaşi timp, legatul este caduc, conform prevederilor art. 957 alin. (2) NCC;
b) când legatarul devine incapabil, capacitatea de a primi legatul urmând să fie apreciată la data deschiderii moştenirii [vezi art.
208 şi 957 alin. (1) NCC];
c) în caz de nedemnitate declarată în condiţiile art. 958 şi 959 NCC şi
Citește mai mult
defunctul să nu îl fi iertat pe nedemn;d) dacă legatarul renunţă la legat, situaţie în care renunţarea trebuie făcută după decesul testatorului sub sancţiunea nulităţii absolute;
e) în situaţia prevăzută la lit. e), pentru a deveni caduc legatul sub condiţie suspensivă, trebuie ca legatarul să înceteze din viaţă înainte de realizarea condiţiei. Dreptul legatarului este condiţionat şi de realizarea condiţiei pusă de testator, dar şi de supravieţuirea sa;
f) condiţiile pentru ca un legat să fie caduc, în cazul prevăzut la lit. f), sunt: legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri
corporale certe, individual determinate; pieirea bunului să fie totală; pieirea bunului să se producă în timpul vieţii testatorului.
Cât priveşte pieirea bunului înaintea împlinirii condiţiei sus pen sive ce afectează legatul, dacă bunul piere înaintea realizării condiţiei, legatarul nu mai poate deveni proprietarul bunului, deoarece în lipsa obiectului legatului nu se mai poate îndeplini condiţia.
Alte cazuri de caducitate reglementate de noul Cod civil:
- art. 333 alin. (4) C.civ., conform căruia „clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vieţii soţilor, când soţul beneficiar a decedat înaintea soţului dispunător ori când aceştia au decedat în acelaşi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la
Citește mai mult
cererea creditorilor comuni”;- art. 1195 C.civ., care prevede că oferta devine caducă: dacă acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, într-un termen rezonabil; dacă destinatarul o refuză; în cazul decesului sau incapacităţii ofertantului, dacă natura afacerii sau împrejurările impun caducitatea etc.