Art. 1194 Noul cod civil Oferta fără termen adresată unei persoane prezente Încheierea contractului Contractul
Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1194
Oferta fără termen adresată unei persoane prezente
(1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane prezente rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de îndată.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul ofertei transmise prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanţă.
← Art. 1193 Noul cod civil Oferta fără termen adresată unei... | Art. 1195 Noul cod civil Caducitatea ofertei Încheierea... → |
---|
2. Destinatarul ofertei care este prezent în momentul primirii acesteia trebuie să accepte imediat, sub sancţiunea pierderii efectelor ofertei. Este prezentă persoana aflată în acelaşi loc cu ofertantul sau persoana care comunică cu acesta prin telefon sau alte
Citește mai mult
asemenea tehnici de comunicare la distanţă. Dimpotrivă, nu este „prezentă" persoana aflată faţă în faţă cu ofertantul, dacă între cele două persoane comunicarea nu se realizează direct, ci numai printr-un interpret (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 168-169).3. Simplificată raţional şi didactic, schema acordului de voinţă presupune existenţa unei oferte sau policitaţiuni, reprezentând declaraţia de voinţă a părţii care a luat iniţiativa contractului şi răspunsul afirmativ concomitent al celeilalte părţi, care consimte la propunerea celei dintâi. (...). Acordul de voinţă între prezenţi este opera unui schimb succesiv de voinţe. Reducerea mecanismului contractării la aspectul schematic expus mai sus nu se întâlneşte în viaţa afacerilor decât în cazuri rare. Cel mai adesea, părţile dezbat condiţiile viitorului contract. Elaborarea acestuia se descompune într-o succesiune de oferte şi de acceptări asupra elementelor de ansamblu - apoi de amănunt, privind predarea, modalităţile de plată etc., până în momentul în care acordul de voinţă îmbrăţişează totalitatea problemelor legate de contract. Momentul în care acordul trebuie socotit perfect - interesant juridiceşte din mai multe puncte de vedere, de exemplu, în ce priveşte capacitatea părţilor - este o chestiune de interpretare a voinţelor părţilor (Georgescu, Drept comercial român, voi. III, p. I, ediţie revizuită, completată şi adusă la zi de I. Bâconu, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 23).
4. Adoptând criteriul „timp" pentru aplicarea art. 35 C. corn., convenţiile încheiate prin telefon, deşi intervin între persoane depărtate ca loc de aşezare în spaţiu, vor fi socotite între persoane prezente, datorită faptului că mecanismul tehnic al telefonului transmite înseşi sunetele emise de persoanele respective şi cel mai adesea chiar tonalitatea vocii părţii, care poate fi identificată cu toată precizia necesară (Idem, p. 25). Precizăm că autorul respectiv conchidea la momentul respectiv că, totuşi, contractele prin telefon vor fi considerate „contracte între absenţi, contracte prin corespondenţă, socotindu-se telefonul doar ca un mijloc de transmisie diferită a voinţei părţilor" (Ibidem).