Art. 1196 Noul cod civil Acceptarea ofertei Încheierea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
Art. 1196
Acceptarea ofertei
(1) Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost formulată, şi ajunge în termen la autorul ofertei. Dispoziţiile Art. 1186 rămân aplicabile.
(2) Tăcerea sau inacţiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci când aceasta rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau din alte împrejurări.
| ← Art. 1195 Noul cod civil Caducitatea ofertei Încheierea... | Art. 1197 Noul cod civil Acceptarea necorespunzătoare a ofertei... → |
|---|
1. Actul de acceptare a ofertei de vânzare a unui imobil este un act de dispoziţie care angajează efectiv persoana juridică, situaţie în care, potrivit Decretului nr. 31/1954, art. 35 alin. (1), în conformitate cu care persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, acest act nu poate emana decât de la organul de conducere care are atribuţii în acest sens. Procesul-verbal de negociere întocmit de comisia de achiziţie desemnată de organul de conducere este un act pregătitor, menit să verifice şi să concretizeze, prin discuţii cu
Citește mai mult
ofertantul, toate elementele ofertei de vânzare. Comisia de achiziţie nu poate lua decizia finală, respectiv nu poate accepta oferta în locul organului de conducere colectivă care are atribuţii în acest sens (C.A. Croiova, s. civ., min. şi fam., dec. nr 138/2009, în D. Anghel, L. Harabogiu, op. cit., p. 38).2. Reclamanta, în calitate de vânzător, a oferit pârâtei cumpărător, prin actul numit contract nr. 428598 din 12 iulie 2005, aripi de pui din Brazilia, contract care conţine modalitatea de plată, precum şi caracterizarea acestuia ca fiind „ofertă" de vânzare care poate deveni obligaţie contractuală la momentul semnării şi ştampilării ei de către cumpărătoare. La aceeaşi dată, reclamanta a adresat pârâtei o ofertă similară, termenul de expediere fiind următoarea săptămână faţă de cea menţionată în prima ofertă. S-au succedat alte două oferte similare, dar niciuna dintre oferte nu a fost semnată şi ştampilată de pârâtă pentru a stabili cadrul formal contractual, deşi pârâta, prin întreg comportamentul ulterior primei oferte, şi-a manifestat voinţa încheierii contractelor cu reclamanta. Prin vânzarea cotei de 10% din valoarea mărfurilor din cele patru „contracte" s-a reţinut că pârâta a achiesat la toate clauzele contractuale şi că nu mai era necesară notificarea acesteia faţă de termenele pe care ofertele le conţin. Deşi pârâta şi-a asumat calitatea de cumpărătoare, aceasta a refuzat să plătească facturile emise, necontestând obligaţia de plată, mai puţin sumele rezultate din vânzarea mărfurilor contractate. Plata avansului de 10% de către pârâtă nu semnifică, s-a reţinut în decizie, achiesarea acesteia la clauzele contractului, întrucât acceptarea trebuie să fie totală, fără rezerve sau condiţii, situaţie în care nu s-a realizat un raport contractual în sensul art. 35 C. com. Prin vânzarea mărfurilor altor cumpărători conform opţiunii sale reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu, motiv pentru care cererea în pretenţii a reclamantei a fost respinsă irevocabil de către instanţa de recurs (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2268/2009)
3. Contractul între absenţi e perfect dacă acceptarea a ajuns în termenul stabilit de propunător, chiar dacă, în mod voluntar sau accidental, a luat cunoştinţă de ea mai târziu (C. Roma, 6 nov. 1903, Coss. un. civ., 326, Ciur. it., 1904, 262; Mon. trib., 1904, 206, în E. Antonescu, Codul comercial adnotat cu jurisprudenţo, doctrina română şi străină, voi. I, ed. a 2-a, Tip. Tiparul Românesc, Bucureşti, 1925, p. 559). Notă. în actuala reglementare, este necesar ca ofertantul să nu ia cunoştinţă de acceptare din motive care nu îi sunt imputabile (art. 1186).
4. De regulă, tăcerea nu poate fi socotită ca acceptare tacită a unei propuneri de contract şi aceasta mai ales când răspunsul a fost solicitat în mod expres de propuitor (C. Torino, 12 Marzo 1917; Giur. tor. 473; Riv. dir. comm. 1918, II, 47, în E. Antonescu, op. cit., voi. I, p. 571).
5. Consimţământul tacit la încheierea contractului nu se prezumă. în caz de îndoială cu privire la existenţa sa, acest dubiu va fi interpretat în contra formării actului (Curtea Supremă a Canadei, dec. din 05/12/1960, înJ.L. Baudouin, Y. Renaud, op. cit., p. 1664).
6. Clauza penală menţionată în contractul scris nu operează în privinţa livrărilor anterioare realizate în executarea comenzilor emise de beneficiar. în asemenea situaţie, beneficiarul nu datorează penalităţi de întârziere nici dacă a acceptat fără obiecţiuni facturile de livrare ce conţin clauza penală, deoarece nu s-a realizat acordul de voinţă asupra acestei clauze, iar simpla tăcere echivalează cu acceptarea tacită doar a manifestărilor de voinţă neîndoielnice, cum ar fi, de pildă, plata preţului (C.S.J., s. com., dec. nr. 3260/1998)
2. De regulă, nu se cere ca acceptarea să îmbrace o anume formă, obligatoriu fiind ca ea să ajungă la ofertant în termenul stabilit. Pentru actele
Citește mai mult
solemne însă, atât oferta, cât şi acceptarea trebuie să îmbrace forma cerută de lege ad validitatem, după cum reiese din dispoziţiile art. 1187 NCC.3. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, adică manifestarea de voinţă în sensul încheierii contractului să rezulte în mod neîndoielnic din actele sau faptele acceptantului.
4. în ceea ce priveşte problema valorii juridice a tăcerii sau a inacţiunii destinatarului, ea va valora acceptare doar când acest lucru rezultă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea, din uzanţe sau din alte împrejurări.
5. Orice răspuns la ofertă prin care nu este acceptată pur şi simplu, adică nu este în conformitate strictă cu oferta, nu poate fi considerat o acceptare (L Pop, Tratat, voi. II, p. 174).
6. Legea însăşi dă exemple de contracte formate printr-o acceptare tacită. Astfel, executarea mandatului de către mandatar constituie o acceptare tacită (C. Homangiu, I. Rosetti-Bdlânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 496).
7. Nu trebuie să confundăm acceptarea tacită cu simpla tăcere. Acceptarea tacită este o acceptare indirectă, care rezultă din anumite fapte ale acceptantului, fapte ce se pot interpreta în sensul unei acceptări; astfel, executarea contractului oferit constituie o acceptare tacită. în acceptarea tacită există deci o manifestare de voinţă a acceptantului, oricât de indirectă ar fi. Simpla tăcere este altceva: este abţinerea aceluia ce a primit oferta de la orice manifestare, directă sau indirectă; oferta nu este urmată de niciun răspuns, fie expres, fie derivând din faptele destinatarului (C. Homangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Bâicoianu, op. cit., voi. II, p. 496).
8. în regulă generală, trebuie să spunem că tăcerea simplă nu poate echivala cu o acceptare şi că lipsa oricărui răspuns împiedică formarea contractului (Ibidem).
9. Dacă părţile au fost în relaţii prealabile de afaceri sau dacă practica şi uzanţele sugerează că tăcerea poate fi considerată acceptare, atunci va exista contract (P. Perju, Contractul, p. 22).
10. Acceptarea este expresă atunci când ea rezultă dintr-un act sau comportament special îndeplinit de către destinatarul ofertei în vederea aducerii acordului său la cunoştinţa ofertantului (F. Terre, P. Simler, Y. Lequette, op. cit., p. 134).
11. Deşi tăcerea singură nu poate fi considerată ca o acceptare tacită, totuşi împrejurările care o înconjoară pot să-i dee o semnificaţie pe care ea n-o are în realitate (D. Alexandresco, Explicaţiunea, voi. V, p. 44).
12. Cu toate acestea, sunt unele împrejurări excepţionale în care fie legea, în mod explicit, fie practica acordă tăcerii valoarea unei acceptări: qui tacet consentire videtur. Astfel, legea consacră tacita reconductio, adică reînnoirea contractului de locaţie dedusă din faptul că, la sfârşitul termenului contractual, locatarul continuă să rămână şi e lăsat în posesie, fără nicio împiedicare din partea locatorului; din faptul că locatorul păstrează tăcere faţă de manifestarea de voinţă a locatarului de a prelungi contractul de locaţie, se deduce că el a acceptat oferta de prelungire a contractului astfel exprimată. Tot astfel, când oferta este făcută în interesul exclusiv al destinatarului, simpla tăcere a acestuia este suficientă pentru a se presupune că ea a fost acceptată (de pildă, cu privire la oferta de iertare a unei datorii, debitorul neavând niciun interes să refuze oferta, simpla lui tăcere poate fi prezumată mai degrabă ca o acceptare decât ca un refuz). în sfârşit, se poate acorda tăcerii valoare juridică, dacă în acest sens pledează natura operaţiei sau uzurile (T.R. Popescu, P. Anca, op. cit., p. 74).
13. Dacă acela căruia i-a fost făcută propunerea nu răspunde, propunerea rămâne fără efect, pentru că cine tace nu consimte, şi fără consimţământ nu există contract. Totuşi, dacă tăcerea sa a fost un act de rea credinţă, ar trebui să fie ţinut responsabil, nu prin puterea contractului, care nu poate să existe fără voinţa de a se obliga, dar cu titlu de despăgubire (C. Vivante, Instituţiuni de drept comercial, trad. de W.l. Petrovici, Tipografia I.C. Vacarescu, 1926, p. 221).
14. Legea prevede expres că tăcerea valorează neacceptare la art. 1607 NCC, potrivit căruia, atunci când unul dintre contractanţii dintr-o convenţie privind preluarea de datorie comunică creditorului contractul dintre ei, această operaţiune este considerată refuzată dacă creditorul nu a răspuns în termen.
15. Faţă de cele arătate, se poate formula, în plan teoretic, regula potrivit căreia, în cazul formării contractului, acceptarea ofertei este un act unilateral potestativ cu efect constitutiv, pe când, în cazul actelor unilaterale, acceptarea dreptului astfel creat are doar o valoare declarativă, de consolidare a efectelor unui act valabil.
16. Altfel spus, acceptarea ofertei se situează în interiorul mecanismului de formare a contractului, în timp ce acceptarea dreptului creat printr-un act unilateral se situează în afara mecanismului de formare a actului unilateral, într-o fază ulterioară care ţine de executarea actului unilateral, mai exact de valorificarea dreptului astfel născut (M. Avram, Actul unilateral în dreptul privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 28).
Forma scrisă a acceptării este cerută doar pentru probă. Totuşi, în cazurile în care pentru dovada contractului este permis orice mijloc de probă, acelaşi regim probator îl va avea şi dovada acceptării.
Pentru a produce efecte, acceptarea trebuie să fie comunicată ofertantului [art. 1.200 alin. (1) şi (2) NCC].
Pentru înscrierea acceptării ofertei în cartea funciară
Citește mai mult
trebuie prezentată registratorului de carte funciară şi dovada comunicării acceptării.Ca şi în vechea doctrină, pentru a produce efectul de formare a contractului, acceptarea trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
– să fie concordantă cu oferta (care, potrivit legii, la rândul ei, trebuie să cuprindă suficiente elemente pentru formarea contractului);
– să fie neîndoielnică; şi
– să intervină în termenul stabilit de ofertant sau, dacă oferta a fost făcută fără termen, înainte de a deveni caducă sau înainte de revocare [cu excepţia art. 1.186 alin. (2) coroborat cu art. 1.193 alin. (2) NCC].
Orice contract între absenţi se poate încheia prin mecanismul ofertei urmate de acceptare.