Art. 1260 Noul cod civil Conversiunea contractului nul Nulitatea contractului Contractul
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul
SECŢIUNEA a 4-a
Nulitatea contractului
Contractul
SECŢIUNEA a 4-a
Nulitatea contractului
Art. 1260
Conversiunea contractului nul
(1) Un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, dispoziţiile alin. (1) nu se aplică dacă intenţia de a exclude aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip neîndoielnic, din scopurile urmărite de părţi la data încheierii contractului.
| ← Art. 1259 Noul cod civil Refacerea contractului nul Nulitatea... | Art. 1261 Noul cod civil Cauzele de validare Nulitatea... → |
|---|
2. în doctrina recentă s-a arătat că, „deşi art. 1260 alin. (1) NCC se referă la contractul lovit de nulitate absolută, nu excludem aplicarea conversiunii şi în cazul
Citește mai mult
actului juridic afectat de o cauză de nulitate relativă. Spre exemplu, testatorul lasă prin legat documente care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României, după care le vinde fără a respecta dreptul de preempţiune al Arhivelor Naţionale sau, după caz, al direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale. Deşi lovit de nulitate relativă, contractul de vânzare valorează act de revocare a legatului" (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 264).3. Justificarea principiului conversiuni cunoaşte mai multe opinii în literatura de specialitate. Astfel, într-o opinie (Tr. lonaşcu ş.a., op. cit., p. 384), conversiunea este cerută şi impusă de concepţia asupra nulităţii, respectiv, atâta timp cât nulitatea sancţionează efectele ce contravin scopului legii, înseamnă că toate efectele ce nu contravin legii pot fi menţinute. în aceste condiţii, în locul actului nul îşi va produce efectele alt act juridic valabil.
4. într-o altă opinie (D. Cosma, op. cit., p. 339-340), conversiunea nu constituie altceva decât aplicarea principiului general al menţinerii actelor juridice, potrivit căruia manifestării de voinţă cuprinse într-un act juridic, în limitele legii, i se poate atribui eficacitate în măsura realizării scopului practic urmărit de parte sau de părţi.
5. în sistemul Codului civil din 1864, în literatura de specialitate s-a mai arătat că temeiul conversiunii actului juridic îl constituie regula de interpretare instituită de art. 1268 alin. (3) NCC - octus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereot (A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 406; Gh. Beleiu, op. cit., p. 218; Şt. Rouschi, op. cit., p. 120; I. Dogoru, op. cit., p. 240; E. Poenaru, Drept civil. Teoria generală. Persoanele, Ed. Dacia Europa Nova, Lugoj, 2001, p. 185; D. Cosma, op. cit., p. 295). într-o viziune relativ asemănătoare, s-a arătat că principiul conversiunii este urmarea regulii de interpretare prevăzute de art. 1268 alin. (3) NCC, dar şi a regulii potrivit căreia cine poate mai mult poate şi mai puţin (qui potest plus, potest minus), în sensul că, pe tărâmul conversiunii, condiţiile cerute pentru actul valabil sunt mai reduse decât condiţiile cerute pentru actul nul (D.A. Sitaru, Drept civil. Teoria generala. Persoanele, I.D.R.I. „Nicolae Titulescu", Bucureşti, 1994, p. 146).
6. Pentru a opera conversiunea actului juridic, în doctrină (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 277; A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 406-408; Gh. Beleiu, op. cit., p. 218; M. Nicolae, op. cit., p. 92; G. Boroi, C.A. Anghelescu p. 264; G. Râducon, op. cit., p. 364-365) s-a stabilit că trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: 1) existenţa unui element de diferenţă între actul juridic nul (pentru care a fost manifestată voinţa) şi actul juridic ce urmează a fi considerat valabil, element ce poate privi natura celor două acte juridice (de exemplu, primul este un contract, iar cel de-al doilea un act juridic unilateral), conţinutul acestora, efectele (drepturile şi obligaţiile ce se nasc din cele două acte sunt distincte) sau forma celor două acte; 2) actul juridic ce va fi considerat valabil trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar acestea să se verifice în chiar actul juridic desfiinţat; astfel, actul juridic lovit de nulitate trebuie să cuprindă toate elementele constitutive ale actului juridic în care este convertit, potrivit art. 1260 alin. (1) NCC; 3) manifestarea de voinţă a părţii/ părţilor trebuie să fie favorabilă conversiunii, mai exact, din această atitudine să nu rezulte inadmisibilitatea conversiunii, deoarece art. 1260 alin. (2) NCC stabileşte expres că nu este aplicabilă conversiunea dacă, din scopul urmărit de părţi la încheierea actului juridic, rezultă intenţia acestora de a o aplica; 4) deşi dispoziţiile art. 1260 NCC nu disting (or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), apreciem că actul juridic pentru care s-a manifestat voinţa părţii/părţilor trebuie să fie anulat efectiv şi total. în materie de conversiune, nu prezintă relevanţă dacă nulitatea (totală) este relativă sau absolută, întrucât între cele două feluri de nulităţi nu există deosebiri de efecte, nici în ceea ce priveşte situaţiile care înlătură principiul quod nullum est, nullum producit effectum. în concluzie, nu se poate susţine că ar fi posibilă conversiunea exclusiv în cazul nulităţii relative.
7. Acestor condiţii unii autori (D. Cosma, op. cit., p. 341; O. Căpâţîna, op. cit., p. 238; Şt. Râuschi, op. cit., p. 121; I. Dogaru, op. cit., p. 241; O. Ungureanu, op. cit., p. 174) adaugă şi condiţia ca în cele două acte juridice să existe identitate de părţi, atât în actul nul, cât şi în actul în care se converteşte actul nul. Cu toate acestea, nu îmbrăţişăm această opinie, întrucât există şi ipoteze în care această condiţie nu poate fi reţinută, cum ar fi, de pildă, art. 1068 alin. (3) NCC; respectiv, actul juridic lovit de nulitate este bilateral, iar actul juridic în care se converteşte este unilateral, încât problema identităţii părţilor nu se mai poate pune (a se vedea şi G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 277; G. Rdducan, op. cit., p. 365; G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 264).
8. Din analiza acestor condiţii, deducem că nu se poate reţine conversiunea în următoarele situaţii: a) atunci când unele clauze sunt anulate, iar altele pot fi menţinute ca valabile (când vorbim de o nulitate parţială, în sensul art. 1255 NCC); b) atunci când actul juridic apare ca nul datorită denumirii greşite date de părţi; în această ipoteză, trebuie a se face calificarea corectă a actului juridic potrivit voinţei reale a părţilor şi după natura clauzelor actului juridic, „nepunându-se deci problema conversiunii, manifestarea de voinţă nefiind susceptibilă de a fi interpretată în două sensuri, întrucât părţile au dorit un anumit act juridic, pe care l-au încheiat valabil, dar l-au denumit greşit - error in nomine negotii" (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 278); c) atunci când din două acte juridice încheiate de aceleaşi părţi în mod concomitent sau succesiv se desfiinţează doar unul dintre acestea; d) atunci când se reface actul juridic, potrivit dispoziţiilor art. 1259 NCC; e) atunci când intervine validarea ulterioară a actului juridic prin confirmare sau prin îndeplinirea cerinţei legale încălcate la încheierea lui sau prin alte moduri stabilite de lege - art. 1261 NCC; f) novaţia (presupune existenţa unei obligaţii anterioare valabile, fapt exclus în cazul conversiunii; mai mult, novaţia este întotdeauna expresă, în timp ce, în cazul conversiunii, al doilea act juridic se deduce exclusiv din voinţa prezumată a părţii/părţilor).
9. în ceea ce priveşte principalele aplicaţii ale conversiunii actului juridic, le enumerăm pe următoarele: a) cazul manifestării de voinţă, care este nulă ca vânzare-cumpărare, dar valorează antecontract de vânzare-cumpărare valabil încheiat (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 278; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 412/1980, în C.D. 1980, p. 22); b) cazul actului de înstrăinare lovit de nulitate, însă valabil ca act de revocare a legatului ce avea ca obiect bunul la care se referea şi actul de înstrăinare anulat, conform art. 1068 alin. (3) NCC (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 278; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 28/1979, în R.R.D. nr. 1/1980, p. 22).
10. S-a mai arătat (G. Boroi, Drept civil, 2010, p. 278) că pot constitui aplicaţii particulare ale principiului conversiunii (întrucât, deşi există un element de diferenţiere, şi anume forma, nu este vorba totuşi de două acte juridice diferite): ipoteza testamentului autentic sau mistic, care este nul pentru vicii de formă, dar care este valabil ca testament olograf, în măsura în care este scris în întregime, semnat şi datat de către testator, potrivit art. 1050 NCC (a se vedea şi Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2259/1977, în C.D. 1977, p. 89), precum şi ipoteza înscrisului autentic, nevalabil ca atare, dar valabil ca înscris sub semnătură privată (art. 1172 C. civ. din 1864) sau al înscrisului sub semnătură privată nevalabil ca atare, dar valabil ca început de dovadă scrisă.
Citește mai mult
după moartea sa, ţine loc de renunţare, atât în privinţa viciilor de formă, cât şi în privinţa oricărei alte excepţii (C. civ. 959 şi urm., 1163,1546, 1713, 1843)".Urmare a faptului că părţile pot, prin convenţia lor, să constate sau să declare nulitatea [art. 1.246 alin. (3) noul cod civil], legiuitorul prevede prin text expres că părţile au, de asemenea, posibilitatea refacerii totale sau parţiale a contractului nul (art. 1.259 noul cod civil).
Contractul prin care se reface actul nul trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege la data încheierii lui şi va produce efecte numai pentru viitor (art. 1.259).
În actele translative ale dreptului de
Citește mai mult
proprietate asupra unui bun imobil atât pentru contractul de declarare/constatare a nulităţii cât şi pentru refacerea actului nul sunt necesare: extrasul de carte funciară, certificatul fiscal şi orice alt înscris cerut de lege pentru încheierea contractului respectiv.Declararea sau constatarea amiabilă a nulităţii unui contract nu este urmată obligatoriu de refacerea contractului, efectul principal fiind restituirea prestaţiilor în condiţiile prevăzute de art. 1.635-1.647 noul cod civil, iar în ceea ce priveşte efectele faţă de terţi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1.648-1.649 noul cod civil.
Contractul de declarare/constatare a nulităţii şi refacerea actului nul se pot realiza şi printr-un contract de tranzacţie (art. 2.267 noul cod civil). Temeiul juridic în acest caz este cel prevăzut de textele art. 1.246 alin. (3) şi, respectiv, art. 1.259, precum şi art. 2.267 [coroborat cu art. 2.274 alin. (1) noul cod civil].
Potrivit ultimului text citat, tranzacţionarea asupra nulităţii trebuie să fie expresă, în caz contrar tranzacţia fiind nulă dacă priveşte executarea unui act juridic lovit de nulitate absolută.
Contractul de declarare sau constatare a nulităţii, ca şi contractul de tranzacţie, poate fi afectat de aceleaşi cauze de nulitate ca orice alt contract.
Părţile pot încheia un contract de declarare/constatare a nulităţii şi în cazul în care ca urmare a dezbaterii procedurii succesorale notariale a fost eliberat un certificat de moştenitor lovit de nulitate.
Certificatul de moştenitor are natură convenţională şi prezintă elementele actului autentic. Prin urmare, părţile pot declara/constata nulitatea lui şi conveni la refacerea actului conform dispoziţiilor cu caracter general din noul cod civil.
Conversiunea contractului nul este prevăzută expres, ca noutate a noul cod civil, cu excepţia cazului în care intenţia de a exclude conversiunea este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese neîndoielnic din scopurile urmărite de părţi la data încheierii contractului (art. 1.260 noul cod civil).