Art. 1391 Noul cod civil Repararea prejudiciului nepatrimonial Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale Răspunderea civilă
| Comentarii |
|
Răspunderea civilă
SECŢIUNEA a 6-a
Repararea prejudiciului în cazul răspunderii delictuale
Art. 1391
Repararea prejudiciului nepatrimonial
(1) În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.
(2) Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
(3) Dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul când a fost stabilit printr-o tranzacţie sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
(4) Dreptul la despăgubire, recunoscut potrivit dispoziţiilor prezentului articol, nu trece la moştenitori. Aceştia îl pot însă exercita, dacă acţiunea a fost pornită de defunct.
(5) Dispoziţiile art. 253-256 rămân aplicabile.
| ← Art. 1390 Noul cod civil Persoana îndreptăţită la... | Art. 1392 Noul cod civil Cheltuieli de îngrijire a... → |
|---|
1. în materia prejudiciilor nepatrimoniale, jurisprudenţa s-a pronunţat, aproape constant, în sensul constatării (s.n.) daunelor morale, şi nu al probării lor. întinderea daunelor morale se stabileşte prin apreciere, urmare a aplicării de către instanţă a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării (...) (C.S.J., compl. de9jud., dec. nr. 5437/2003, in Dreptul nr. 2/2005, p. 224).
2. Din probele administrate în cauză rezultă că, pe lângă
Citește mai mult
daunele patrimoniale suferite de partea vătămată în urma unui accident rutier, au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea în spital, traumele fizice şi psihice suferite, sechele post-traumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparativ cu situaţia anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpatului. Ca atare, în mod corect, instanţa de apel a decis că partea civilă, ca urmare a vătămărilor fizice cauzate prin infracţiune, a suferit şi vătămări psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă, ceea ce justifică obligarea inculpatului la plata daunelor morale. De altfel, prin Recomandările Consiliului Europei din anul 1969 de la Londra s-a instituit principiul reparaţiei daunelor morale în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având drept rol, în astfel de cazuri, de a se da o compensaţie victimei (C.S.J., s. pen., dec. nr. 1387/2002, în Dreptul nr. 7/2003, p. 220).3. Lipsirea unei persoane - care în urma unui accident nu se mai poate deplasa - de posibilitatea de a viziona spectacole, de a face vizite, excursii etc. îi cauzează suferinţe ce trebuie considerate ca prejudicii cu semnificaţie patrimonială şi susceptibile de a fi reparate patrimonial (Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 2132/1985, în R.R.D. nr. 9/1986, p. 70; Trib. Constanţa, dec. pen. nr. 791/1985, în R.R.D. nr. 2/1986, p. 77).
4. Datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. Astfel, nu poate fi susţinută ideea unui prejudiciu efectiv şi a beneficiului nerealizat în cazul daunelor morale, unde prejudiciul se localizează la nivelul valorilor personalităţii umane, a suferinţelor fizice şi psihice (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 1481/2008, în Dreptul nr. 2/2009, p. 253).
5. Dacă partea vătămată, care s-a constituit ca parte civilă, a decedat în cursul procesului penal, însă nu ca urmare a săvârşirii infracţiunii, iar în cauză a fost introdus succesorul acesteia, inculpaţii nu pot fi obligaţi să plătească succesorului părţii civile daune morale, întrucât dreptul personal patrimonial este strâns legat de persoană şi nu poate fi exercitat decât de titularul acestuia (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3258/2007, în Dreptul nr. 12/2008, p. 290).
6. La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice ale reclamantului, victimă a faptei prejudiciabile, repercusiunile prejudiciului asupra situaţiei sale sociale, inclusiv pe plan profesional şi familial, precum şi criteriul echităţii (C.A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 1227/2005, în B.J. 2005, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p. 112).
7. Prejudiciul de agrement presupune restrângerea posibilităţilor fiinţei umane de a se bucura de viaţă, de a avea parte din plin de satisfacţiile materiale şi spirituale pe care aceasta i le poate oferi. Acest prejudiciu se concretizează în pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere şi este susceptibil de reparare prin acordarea unor sume de bani cu ajutorul cărora să îşi procure alte mijloace de îmbogăţire spirituală sau divertisment sau a unor mijloace tehnice care să-i permită deplasările. Pentru evaluarea acestui prejudiciu, se impune a se avea în vedere vârsta şi sexul victimei, profesiunea acesteia, împrejurarea că armonia fizică este chiar o cerinţă privind îndeplinirea profesiunii acesteia (C.A. Constanţa, s. civ., dec. nr. 574/2004, în B.J. 2004, nr. 1, p. 186).
Citește mai mult
completarea alin. (2) al art. 1391, îşi găsesc aplicabilitatea şi prevederile cuprinse în alin. (2) al art. 1390.2. Art. 253 alin. (4) prevede, în materia apărării drepturilor nepatrimoniale, cu rang de principiu, dreptul victimei de a solicita şi despăgubiri morale pentru vătămarea oricărui drept având ca obiect ocrotirea valorilor strâns legate de personalitatea umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică etc. însă, în contradicţie cu principiul consfinţit, pe care l-am enunţat mai sus, art. 1391 alin. (1) aduce limitări dreptului de a cere despăgubiri nepatrimoniale. Având în vedere că această din urmă dispoziţie este specială în raport cu cea din art. 253 alin. (4), rezultă că, în cazul prejudiciilor corporale cauzate în condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţele de judecată pot acorda despăgubiri numai atunci când componenta morală a acestora constă în restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. (...) Rezultă că acordarea de compensaţii băneşti este posibilă numai în cazul prejudiciului nepatrimonial de agrement, fiind ignorate celelalte categorii de prejudicii nepatrimoniale cauzate prin vătămările aduse integrităţii corporale sau sănătăţii, cum sunt prejudiciile estetice ori cele constând în dureri fizice (L. Pop, Contribuţii, p. 477-478).
3. Formula marginală privind repararea prejudiciului nepatrimonial ar putea crea iluzia că normele celor cinci alineate reprezintă dreptul comun aplicabil prejudiciilor nepatrimoniale şi că ele vin să dea răspuns unei îndelungate dezbateri doctrinare şi jurisprudenţiale pe o temă fundamentală a dreptului civil. în realitate, reglementarea priveşte doar două dintre prejudiciile nepatrimoniale circumscrise vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii. Prin urmare, nu poate fi vorba decât de repararea unor prejudicii nepatrimoniale, şi nu a prejudiciului nepatrimonial în general. Şi mai corect, ar trebui ca norma să fie denumită reguli speciale privind anumite categorii de prejudicii (S. Neculaescu, loc. cit., p. 203-204).
4. Indemnizarea prejudiciilor personale extrapatrimoniale nu constituie o compensaţie economică a unei valori patrimoniale, ci repararea satisfăcătoare a unui drept fundamental al personalităţii - integritatea persoanei. Nomenclatura prejudiciilor neeconomice în principalele ţări europene este cuprinsă în Clasificarea europeană a prejudiciilor neeconomice: atingeri aduse integrităţii corporale; dureri fizice; atingeri aduse calităţii şi plăcerilor vieţii (prejudiciul de agrement); atingeri aduse activităţilor specifice distracţiei (în special practicarea unor sporturi); prejudiciul estetic; prejudiciul sexual (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 521-522).
5. Deosebirile esenţiale dintre prejudiciile morale şi cele patrimoniale sunt evidenţiate şi în planul probaţiunii. Spre deosebire de prejudiciul economic, element al patrimoniului, supus probaţiunii atât în ce priveşte existenţa, cât şi întinderea lui, prejudiciul moral nu poate fi supus aceluiaşi regim probator. Prejudiciul moral nu se probează, ci se constată, fiind supus prezumţiei simple a judecătorului, dedus din cauzalitate, acesta fiind chemat să evalueze datele personale ale celui care aspiră la remedierea situaţiei sale injuste, componentele personalităţii sale, legătura de rudenie sau orice altă relaţie privilegiată a acestuia cu victima al cărei deces reprezintă cauza traumei morale suferite (S. Neculoescu, loc. cit., p. 208).
6. Prejudiciul moral trebuie să fie dovedit, dar instanţa are obligaţia de a-l aprecia în raport cu gravitatea şi importanţa lui. Această apreciere, de la caz la caz, pe baza probelor administrate, îi revine instanţei. Faptul că persoana prejudiciată are o situaţie materială bună nu îndreptăţeşte instanţa să nu îi acorde despăgubiri (C. Homangiu, N. Georgean, op. cit., 1925, p. 559, nr. 3).
7. Au dreptul de a solicita despăgubiri morale, după caz, persoana care a suferit o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau, în caz de deces al victimei, ascendenţii, descendenţii, fraţii, surorile şi soţul supravieţuitor. Moştenitorii acestor persoane nu pot să se subroge în dreptul de a cere despăgubirile ce li se cuvin autorilor lor, însă aceştia îl pot continua acţiunea, dacă a fost pornită de defunct.
8. Două sunt problemele care se ridică în legătură cu repararea prejudiciului nepatrimonial: „dacă sumele de bani care se acordă pentru daune morale au sau nu valoare de reparaţie, de despăgubiri; care sunt criteriile de stabilire a sumelor care se acordă celor care au suferit asemenea daune. în legătură cu prima problemă, trebuie să pornim de la ideea că daunele morale nu pot fi evaluate în bani, neavând valoare patrimonială. Aceasta înseamnă că sumele acordate, în asemenea situaţii, de instanţele de judecată sunt numite impropriu despăgubiri, ele nefiind destinate să înlocuiască o valoare economică cu altă valoare economică. Ele sunt destinate a atenua sau alina suferinţele fizice sau psihice ale victimelor, având efect compensatoriu. în legătură cu a doua problemă, pentru aprecierea daunei morale, trebuie să distingem, mai întâi, o serie de criterii generale (importanţa valorii lezate, personalitatea victimei), apoi, o serie de criterii orientative speciale (gravitatea şi intensitatea durerilor fizice şi psihice, repercusiunile prejudiciului asupra situaţiei sociale a victimei, existenţa unei strânse legături afective între victimă şi anumite persoane, în special rudele sale) şi, nu în ultimul rând, o serie de criterii orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare (gravitatea prejudiciului moral determinată şi de gravitatea faptei ilicite săvârşite, gradul de culpă a părţii vătămate, criteriul echităţii - exprimat prin cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală dezdăunare) (R.l. Motica, E. Lupan, op. cit., p. 429-431).