Art. 1525 Noul cod civil Efectele întârzierii debitorului Punerea în întârziere a debitorului Executarea silită a obligaţiilor
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 2-a
Punerea în întârziere a debitorului
Executarea silită a obligaţiilor
SECŢIUNEA a 2-a
Punerea în întârziere a debitorului
Art. 1525
Efectele întârzierii debitorului
Debitorul răspunde, de la data la care se află în întârziere, pentru orice pierdere cauzată de un caz fortuit, cu excepţia situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea obligaţiei.
| ← Art. 1524 Noul cod civil Oferta de executare Punerea în... | Art. 1526 Noul cod civil Cazul obligaţiilor solidare Punerea... → |
|---|
1. Dată fiind obligaţia sa de asigurare până la nivelul redevenţei datorate, împrejurarea că prin H.G. nr. 440/2003 s-a declarat stare de calamitate naturală pentru zonele în care culturile agricole au fost afectate de fenomenele naturale este lipsită de relevanţă. Riscul contractului (soarta obligaţiei arendaşului de a plăti arenda stabilită în bani) este suportat de arendaş, prin neîndeplinirea obligaţiei de asigurare cel puţin până la nivelul cuvenit arendatorului (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 5329/2008).
2. Lipsa valutei disponibile a determinat banca să
Citește mai mult
cumpere valută în numele debitorului ei, care era ţinut să ramburseze contravaloarea tratelor achitate la extern. Este adevărat că lipsa disponibilităţilor valutare, la un moment dat, a determinat ca banca garantă să plătească tratele scadente din resurse proprii, pentru a fi, însă, dezdăunată de clientul său, potrivit acordului de voinţă al părţilor. De altfel, riscul contractual - privind diferenţa de curs valutar - nu putea aparţine băncii garante, care trebuia să primească contravaloarea tratelor achitate în calitate de garant. în privinţa schimbării esenţiale a împrejurărilor avute în vedere de părţi la momentul încheierii convenţiilor, se impun precizări. Teoria impreviziunii (rebus sic stantibus) trebuie recunoscută, în măsura în care obligaţia contractuală nu mai este susceptibilă de executare, când împrejurări în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată în contract. Se apreciază astfel dacă obligaţia a pierdut identitatea, verificând dacă modificarea circumstanţelor nu a fost integrată în riscul contractual. Variaţia circumstanţelor şi de aici noile sarcini ce afectează executarea fac parte, mai degrabă, din riscul contractului, pe care-l suportă debitorul obligaţiei de executat, în lipsa unei dispoziţii contrare. Chiar dacă relaţia între risc şi impreviziune este imprecisă, considerându-se modificarea circumstanţelor ca exclusă din sfera riscului, reparaţia este determinată prin interpretarea convenţiei, în funcţie de natura contractului (C.S.J., s. com., dec. nr. 1122/2003). Notă. în noua reglementare, art. 1271 NCC stabileşte expres condiţiile în care instanţa poate dispune revizuirea efectelor contractului în caz de impreviziune.3. Nedeterminarea momentului când a intervenit imposibilitatea executării contractului, care trebuia să fie independentă de orice culpă imputabilă vreuneia dintre părţi, consecinţele riscului contractului nu au fost aplicate corect, ceea ce a dus la concluzia că toate obligaţiile au devenit imposibil de executat. Acest mod de abordare nesocoteşte faptul că temeiul juridic al regulii riscului contractului se găseşte în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor, cu distincţiile specifice contractului de privatizare prin vânzare de acţiuni. Neimplicarea pârâtului în conducerea societăţii şi faptul că nu i s-a atras răspunderea în procedura falimentului nu sunt de natură să înlăture răspunderea acestuia în temeiul contractului, în condiţiile dispoziţiilor normelor speciale şi principiilor generale ale răspunderii, în măsura în care acestea din urmă sunt aplicabile (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 175/2008).
4. Având în vedere că a fost afectat întreg terenul concesionat, contestatoarea a comunicat intimatei, în conformitate cu clauzele contractuale, cazul de forţă majoră intervenit, solicitând exonerarea de răspundere şi, în consecinţă, înlăturarea obligaţiei de plată a redevenţei până la încetarea evenimentului de forţă majoră (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 1841/2007).
2. De la momentul punerii în întârziere, debitorul suportă riscul pieririi fortuite a bunului, după regula generală potrivit căreia riscul este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de executat, cu excepţia situaţiei în care cazul fortuit îl liberează pe debitor de însăşi executarea obligaţiei, de exemplu, în situaţia în care acesta probează că lucrul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat în paza
Citește mai mult
dobânditorului, potrivit art. 1634 alin. (2) NCC. Debitorul va răspunde totuşi dacă a luat asupra sa riscul producerii cazului fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestuia.3. De la data la care se află de drept în întârziere sau de la data la care a fost pus în întârziere, debitorul îşi vede impusă prin textul art. 1525 răspunderea pentru soarta prestaţiei sale, precum şi pentru orice altă pierdere cauzată creditorului, în ideea că, dacă şi-ar fi executat obligaţia la timp, această pierdere nu ar fi fost pricinuită în patrimoniul creditorului. Dimpotrivă, dacă în împrejurările date, cazul fortuit care a intervenit după punerea în întârziere sau după întârzierea de drept este de natură să îl libereze pe debitor nu numai de răspunderea pentru prejudiciul pricinuit de întârziere, ci şi pentru executarea obligaţiei sale principale faţă de creditor, debitorul este liberat atât de executarea obligaţiei, cât şi de răspunderea pentru prejudiciul suferit de creditor prin neexecutarea la timp a obligaţiei debitorului (/. Turcu, Noul Cod civil, p. 623).
4. Cel de-al treilea alineat al art. 1351 NCC, care defineşte cazul fortuit, operează o distincţie importantă între acest caz şi forţa majoră. La cazul fortuit lipseşte condiţia caracterului extern al evenimentului, prezentă la forţa majoră, şi, totodată, la cazul fortuit evenimentul nu trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi absolut invincibil şi inevitabil, fiind suficient ca el să fie în mod relativ invincibil şi inevitabil, adică pentru cel chemat să răspundă, dacă nu s-ar fi produs evenimentul imprevizibil. în situaţia în care o normă legală exonerează pe debitor de răspunderea contractuală pentru caz fortuit, acelaşi debitor va fi exonerat şi în caz de forţă majoră, pentru acelaşi eveniment [alin. (4) al art. 1351] (Idem, p. 423).
5. Dacă partea care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată dovedeşte existenţa unei cauze de forţă majoră sau a unui caz fortuit, nu vor fi incidente prevederile din materia rezoluţiunii, ci se vor aplica dispoziţiile referitoare la suportarea riscului contractului sinalagmatic (G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii, p. 182-183).
6. Potrivit art. 2540 NCC, prescripţia este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripţia, numai dacă aceasta este urmată de chemarea lui în judecată în termen de 6 luni de la data punerii în întârziere.