Art. 1635 Noul cod civil Cauzele restituirii Dispoziţii generale
| Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 1635
Cauzele restituirii
(1) Restituirea prestaţiilor are loc ori de câte ori cineva este ţinut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desfiinţat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligaţii au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora.
(2) Ceea ce a fost prestat în temeiul unei cauze viitoare, care nu s-a înfăptuit, este, de asemenea, supus restituirii, afară numai dacă cel care a prestat a făcut-o ştiind că înfăptuirea cauzei este cu neputinţă sau, după caz, a împiedicat cu ştiinţă realizarea ei.
(3) Obligaţia de restituire beneficiază de garanţiile constituite pentru plata obligaţiei iniţiale.
| ← Art. 1634 Noul cod civil Noţiune. Condiţii Imposibilitatea... | Art. 1636 Noul cod civil Persoana îndreptăţită la restituire... → |
|---|
Obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în temeiul unei obligaţii indivizibile este divizibilă, afară de cazul în care indivizibilitatea obligaţiei de restituire rezultă din chiar natura ei.
1. Rezoluţiunea unui contract determină pentru ambele părţi dreptul de a fi repuse în situaţia anterioară încheierii convenţiei, însă instanţa nu se poate pronunţa asupra acestui aspect din oficiu, în caz contrar încălcând principiul disponibilităţii procesului civil (C.A. Cluj, s. civ., dec. nr. 510/2000, apud L.C. Stoica, Ineficacitatea actului juridic, voi. 2, p. 62).
2. Primul testament, întocmit în favoarea reclamanţilor, a fost revocat tacit, întrucât defuncta a întocmit ulterior un alt testament, cu privire la aceleaşi bunuri, în favoarea pârâţilor. Testamentul îşi produce
Citește mai mult
efectele la momentul decesului testatorului, legatarul universal culegând toate bunurile mobile şi imobile existente la această dată în patrimoniul defunctului. Chiar dacă hotărârea prin care s-a desfiinţat contractul de înstrăinare a bunului imobil către reclamanţi a rămas irevocabilă după decesul autoarei, rezoluţiunea produce efecte retroactive, pârâţii legatari universali având vocaţia să culeagă inclusiv acest bun din succesiunea autoarei lor (C.A. Bucureşti, s. a IV-o civ., dec. nr. 2282/2000, Idem, p. 228).3. în condiţiile în care părţile nu au prevăzut în convenţia încheiată niciun pact comisoriu expres, iar contractul nu a fost desfiinţat prin acordul părţilor contractante sau printr-o hotărâre judecătorească, partea care şi-a executat integral sau parţial prestaţiile asumate prin convenţie nu este îndreptăţită să solicite restituirea acestora (C.A. Timişoara, s. com., dec. nr. 168/2009, a pud C. Cucu, C.G. Bâdoiu, op. cit., p. 137).
4. Vânzarea bunurilor viitoare este permisă sub condiţia ca aceste bunuri să intre în viitor în patrimoniul vânzătorului. Clauza inserată în antecontract, ce prevede obligaţia vânzătoarei-pro-mitente de a vinde reclamantei un bun, după soluţionarea litigiului având ca obiect situaţia juridică a acestuia, nu reprezintă o obligaţie pură şi simplă care este amânată până la împlinirea unui anumit termen, când devine exigibilă. Obligaţia asumată este condiţionată de producerea unui eveniment viitor şi incert, respectiv de îndeplinirea condiţiei ce ţine de clarificarea situaţiei juridice a bunului, condiţie pozitivă, în sensul confirmării dreptului de proprietate al promitentului asupra respectivului bun. Această condiţie nu s-a realizat, deoarece litigiul prin care urma să se clarifice situaţia juridică a bunului s-a finalizat prin tranzacţia consfinţită printr-o hotărâre judecătorească, în urma căreia promitentul nu a rămas proprietarul bunului. încheierea în acest mod a tranzacţiei nu reprezintă împiedicarea îndeplinirii condiţiei de către debitorul obligaţiei, deoarece tranzacţia este un mod legal de stingere a unui litigiu prin concesiile reciproce pe care şi le fac părţile implicate, iar conformitatea tranzacţiei cu legea şi ordinea publică a fost verificată de instanţa care a pronunţat hotărârea de expedient. Neîndeplinirea condiţiei suspensive în acest mod, potrivit principiului autonomiei de voinţă, are drept consecinţă faptul că debitorul trebuie să restituie prestaţiile în măsura în care au avut loc, iar creditorul obligaţiei nu poate să mai ceară executarea (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 900/2010, Idem, p. 140-141).
5. Datorită forţei majore, şi anume embargoul impus Iugoslaviei, ca urmare a sancţiunilor europene, debitorul nu şi-a putut îndeplini la termen obligaţiile asumate prin contract şi deci nu poate fi obligat la daune-interese (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 821/2003, Idem, p. 222).
Citește mai mult
ce a dat naştere obligaţiei a fost desfiinţat ulterior cu efect retroactiv (ca urmare a nulităţii, rezoluţiunii, revocării sau denunţării unilaterale); ori c) celelalte obligaţii, corelative, ale actului juridic ce a născut îndatorirea executată au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forţă majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora (art. 1634 NCC). Sintetizând, motivele restituirii sunt fie primirea bunurilor fără o cauză, fie în temeiul unei cauze ce a dispărut ulterior (ca sancţiune pentru o culpă sau independent de orice formă de vinovăţie). Legea mai adaugă situaţia în care obligaţia a fost executată în considerarea unei cauze viitoare, care nu s-a mai împlinit (obligaţie sub condiţie rezolutorie, expresă ori implicită). Astfel, art. 1407 alin. (3) stabileşte că, atunci când condiţia rezolutorie produce efecte retroactive, în caz de îndeplinire, fiecare dintre părţi este obligată să restituie celeilalte prestaţiile pe care le-a primit în temeiul obligaţiei, ca şi cum aceasta nu ar fi existat niciodată. în toate aceste cazuri, cel ce a primit bunul (emolumentul obligaţiei) este dator să îl restituie.2. în doctrina juridică, chestiunea restituirii prestaţiilor a fost analizată în contextul prezentării efectelor retroactive ale nulităţii actului juridic civil (6. Boroi, Drept civil, 2010, p. 349-350; T. lonaşcu ş.a., op. cit., p. 356-357). S-a arătat că, prin desfiinţarea retroactivă a actului juridic ca efect al aplicării sancţiunii nulităţii, dispare fundamentul executării prestaţiilor, deci cauza obligaţiilor executate.
3. Problema se pune în situaţia în care una sau mai multe obligaţii de acest tip au fost deja executate, în caz contrar (al desfiinţării unui act neexecutat) urmările concrete lipsind.
Actul juridic anulat nu mai poate fi însă nici temei al restituirii prestaţiilor deja efectuate, pentru că el dispare în mod retroactiv.
4. Faţă de aceste premise, sub imperiul vechiului Cod civil au fost imaginate două temeiuri pentru a justifica restituirea prestaţiilor: a) dacă numai una dintre obligaţiile unui contract sinalagmatic fusese executată sau dacă era vorba despre un contract unilateral, atunci acţiunea prin care se solicita restituirea prestaţiilor trebuia fundamentată pe îmbogăţirea fără justă cauză; b) dacă era vorba despre un contract sinalagmatic, în care ambele părţi şi-au executat obligaţiile înainte de anulare, atunci restituirea prestaţiilor executate se fundamenta pe plata nedatorată.
5. Soluţia de la lit. a) nu se mai aplica întrucât nu mai erau îndeplinite condiţiile acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso), respectiv nu mai exista mărirea unui patrimoniu şi micşorarea corespunzătoare a altuia. în schimb, dispariţia actului juridic înlătura şi corelaţia dintre obligaţiile executate (reciprocitatea este corespunzătoare contractului sinalagmatic, inexistent în cauză), deci fiecare obligaţie trebuia privită separat, astfel că fiecare era lipsită de cauză. Din această perspectivă, justificarea restituirii prin plata nedatorată era aplicabilă şi în cazul arătat la lit. a).
6. Pentru a înlătura astfel de construcţii teoretice incerte, Noul Cod civil oferă temeiul restituirii printr-o dispoziţie expresă. Codul civil anterior nu reglementa restituirea prestaţiilor ca o instituţie de sine stătătoare. Trimiterile erau făcute, la fiecare instituţie în parte, către ideea de restituire a prestaţiilor, noţiunea putând avea de fiecare dată o altă înfăţişare.
7. însă legea nouă cuprinde în reglementarea restituirii prestaţiilor nu doar cazul anulării cu efecte retroactive a unui act juridic, ci toate situaţiile în care obligaţia executată este lipsită de cauză (aşadar, şi plata nedatorată). Noul Cod civil creează, astfel, un drept comun al restituirii prestaţiilor. La reglementările sale fac trimitere dispoziţiile diferitelor alte instituţii, cum ar fi recunoaşterea calităţii de moştenitor (art. 1131), plata nedatorată (art. 1344), îmbogăţirea fără justă cauză (art. 1347), nulitatea (art. 1254) etc.
8. Faţă de cele arătate la punctele anterioare, putem defini restituirea prestaţiilor ca acea obligaţie ce revine persoanei care a primit o prestaţie fără să existe o cauză ori în temeiul unei cauze ce a dispărut ulterior, de a înapoia emolumentul prestaţiei către persoana de la care a primit-o. Definiţia respectă rigorile construcţiei ştiinţifice, subliniind genul proxim (obligaţia ca instituţie de drept civil) şi diferenţa specifică (stabilită de lege ca urmare a inexistenţei ori dispariţiei cauzei în temeiul căreia s-a executat obligaţia iniţială).
9. Este supus restituirii doar emolumentul pentru că, uneori, părţile nu mai pot fi repuse exact în situaţia anterioară (atunci când bunul individual determinat sau dintr-un gen limitat nu mai există în materialitatea sa).
10. Cauzele principale de restituire sunt: plata nedatorată (art. 1341-1344 NCC); nulitatea actului juridic civil (art. 1246-1265 NCC); rezoluţiunea (art. 1549-1554 NCC); revocarea (art. 1020-1029 NCC); denunţarea unilaterală (art. 1276 NCC); şi imposibilitatea fortuită de executare a unei obligaţii corelative în cadrul actului juridic sinalagmatic (art. 1557 şi 1634 NCC).
11. Alineatul (2) vorbeşte despre obligaţia executată în temeiul unei cauze viitoare care nu s-a înfăptuit, ceea ce este echivalentul unei condiţii rezolutorii. Aici trebuie incluse, alături de contractele cu obligaţii sub condiţie rezolutorie propriu-zisă, şi cele în care o astfel de condiţie este subînţeleasă, precum contractele privitoare la bunuri viitoare care nu s-au mai realizat (de exemplu, vânzarea bunului viitor - art. 1658 alin. (2) teza a ll-a] sau
1028 Aicxandru Buoancă
cele încheiate în vederea unui eveniment care nu a mai avut loc (cum ar fi donaţiile făcute viitorilor soţi sau unuia dintre ei, sub condiţia încheierii căsătoriei, şi care nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie - art. 1030 NCC).
12. Alineatul (2) teza finală stabileşte că nu se restituie prestaţiile întemeiate pe o cauză despre care debitorul ştia că nu se poate înfăptui sau a cărei înfăptuire a împiedicat-o el însuşi, intenţionat. într-un astfel de caz, soluţia legală se bazează pe acea prezumţie potrivit căreia debitorul a urmărit, în realitate, să facă o donaţie. Rezultă că textul este o aplicaţie a principiului irevocabilităţii donaţiilor (art. 1015), principiu ce ar fi nesocotit dacă debitorul-donator ar putea recupera prestaţia ca urmare a unei fapte proprii.
13. Posibilitatea creditorului obligaţiei de restituire de a beneficia, el însuşi, de garanţiile care însoţeau obligaţia iniţială este o dispoziţie de favoare, ce vine să ocrotească aplicarea principiului repunerii în situaţia anterioară (restitutio in integrum). Conform acestui principiu, părţile trebuie să se întoarcă la situaţia în care nicio obligaţie nu a fost executată (nu s-a contractat nimic).
14. Alineatul (3) nu se referă, desigur, la acele garanţii constituite de către fostul debitor (actual creditor al obligaţiei de restituire). în schimb, sunt incluse toate garanţiile conferite de terţi - garanţii reale sau personale - potrivit regulii ubi lex non distinguit, nec nos distin-guere debemus (întrucât legea nu face nicio precizare în acest sens).
15. Potrivit art. 268 NCC, în cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepţia darurilor obişnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putinţă, în măsura îmbogăţirii.
16. Conform art. 534 NCC, dacă, din orice motiv, se dovedeşte că întreţinerea prestată, de bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti, nu era datorată, cel care a executat obligaţia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care avea, în realitate, obligaţia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză.
17. Articolul 1254 stabileşte regulile privind desfiinţarea contractului şi a actelor subsecvente în felul următor: contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat, iar desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui. Reglementarea este similară şi pentru rezoluţiune şi reziliere (art. 1554).