Art. 1657 Noul cod civil Bunurile ce pot fi vândute Dispoziţii generale Contractul de vânzare
| Comentarii |
|
CAPITOLUL I
Contractul de vânzare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Contractul de vânzare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1657
Bunurile ce pot fi vândute
Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenţie ori testament.
| ← Art. 1656 Noul cod civil Inadmisibilitatea acţiunii în anulare... | Art. 1658 Noul cod civil Vânzarea unui bun viitor Dispoziţii... → |
|---|
1. Bunurile care fac parte din domeniul public al statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt inalienabile, ele putând fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice. Inalienabilitatea bunurilor care constituie obiect al dreptului de proprietate publică impune nu numai soluţia interdicţiei înstrăinării lor, ci şi imposibilitatea dobândirii acestora de către terţi prin orice alt mod de dobândire reglementat de lege, actele juridice încheiate cu încălcarea acestui principiu fiind lovite de nulitate absolută (I.C.C.J., s. corn., dec. nr.
Citește mai mult
1273/2011).2. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia sunt lovite de nulitate absolută (C.A. laşi, dec. civ. nr. 113/2009, portal.just.ro).
3. Sub sancţiunea nulităţii absolute, chiriaşii, titularii de contracte ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, nu pot „înstrăina" bunul cumpărat, timp de 10 ani, conform art. 9 din Legea nr. 112/1995. Dispoziţia fiind prohibitivă, este de strictă interpretare atât cu privire la persoanele cărora li se aplică, cât şi cu privire la operaţiunile juridice la care se referă. Ca urmare, interdicţiile operează numai pentru înstrăinarea locuinţei, iar nu şi pentru constituirea, în favoarea unui terţ, a unui dezmembrământ al dreptului de proprietate, cu caracter temporar, cum este uzufructul. De asemenea, interdicţia operează numai pentru înstrăinarea intenţionată de chiriaşul cumpărător, prin acte între vii, iar nu şi pentru dobândirea bunului de către moştenitorii săi şi pentru actele de înstrăinare ale acestora, după decesul chiriaşului cumpărător (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 5499/2004).
4. Locuinţa socială, închiriată cu această destinaţie, expres prevăzută în contract, nu poate fi vândută chiriaşului - care invocă dispoziţiile Legii nr. 61/1990 şi ale Legii nr. 85/1992 - chiar dacă a fost construită anterior Legii nr. 114/1996 - care, prin art. 47, interzicea vânzarea acestor locuinţe - deoarece acest act normativ a definitivat regimul locuinţelor care deja aveau acest statut, exceptate de la vânzare (I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 4165/2005).
1. Norma instituie principiul liberei circulaţii a bunurilor. Excepţiile de la acest principiu, fie în sensul interzicerii vânzării, fie în sensul limitării acesteia, trebuie expres prevăzute prin lege, convenţie ori testament.
2. Art. 1229 NCC stabileşte că numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei prestaţii contractuale. Produsele bunurilor, adică fructele şi productele pot face, la rândul
Citește mai mult
lor, obiectul vânzării.3. în sensul propriu al cuvântului, sunt scoase din circuitul civil şi nu pot face obiectul actelor juridice numai lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate. Este vorba de aşa-numitele lucruri comune (res communis), cum sunt aerul sau razele soarelui care, fiind inepuizabile, nu aparţin nimănui şi sunt destinare uzului comun al tuturor (a se vedea Fr. Deak, St.D. Cărpenaru, op. cit., p. 38).
4. Bunurile proprietate publică nu pot face obiectul vânzării, indiferent dacă acestea constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice sau au dobândit această afectaţiune în baza şi cu respectarea condiţiilor legale.
5. Bunurile care se află în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale sunt supuse dispoziţiilor dreptului comun.
6. Art. 553 alin. (4) NCC dispune că bunurile obiect al proprietăţii private, indiferent de titular, sunt şi rămân în circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul unei urmăriri silite şi pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.
7. Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte juridice, dacă nu încalcă ordinea publică şi bunele moravuri (art. 626 NCC). Prin convenţie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani şi dacă există un interes serios şi legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului. Dobânditorul poate fi autorizat de către instanţă să dispună de bun dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un interes superior o impune. Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. în contractele cu titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba contrară. Clauza de inalienabilitate este subînţeleasă în convenţiile din care se naşte obligaţia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau determinabilă. Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea inalienabilităţii (art. 627 NCC).
8. Nerespectarea clauzei de inalienabilitate stabilită prin contract dă dreptul înstrăină-torului să ceară rezoluţiunea. înstrăinătorul sau terţul, dacă inalienabilitatea a fost stabilită în favoarea acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei.
9. în măsura îndeplinirii condiţiilor de opozabilitate, clauza de inalienabilitate convenţională împiedică urmărirea bunului pentru care a fost stipulată, atât timp cât clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
10. Lipsa interesului sau a caracterului temporar atrag nevalabilitatea clauzei de inalienabilitate.
11. Bunul afectat de o clauză de inalienabilitate temporară nu este scos din circuitul civil şi poate face obiectul unor acte juridice care nu presupun înstrăinarea sa.
12. în cazul anumitor bunuri legea impune condiţii speciale de vânzare, ceea ce are semnificaţia unei derogări relative de la principiul liberei circulaţii a acestora (armele, muniţiile, bunurile rezervate exclusiv monopolului de stat, produsele şi substanţele stupefiante ori toxice etc. (Fr. Deak, St.D. Cârpenaru, op. cit., p. 38).
13. Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege (art. 66 NCC). Prin urmare, corpul uman, elementele sau produsele sale nu pot face, în principiu, obiect al vânzării.
14. Prin aplicaţia principiilor generale art. 1310 şi 1311 C. civ. 1864, prescriu că pentru ca vânzarea să fie valabilă ea trebuie să aibă de obiect un lucru care să fie în comerţ, adică să fie susceptibil de proprietate, şi a cărui transmitere să nu fie prohibită de lege (M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Ed. AII Educaţional, Bucureşti, 1998, p. 621).