Art. 1658 Noul cod civil Vânzarea unui bun viitor Dispoziţii generale Contractul de vânzare
| Comentarii |
|
Contractul de vânzare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1658
Vânzarea unui bun viitor
(1) Dacă obiectul vânzării îl constituie un bun viitor, cumpărătorul dobândeşte proprietatea în momentul în care bunul s-a realizat. În privinţa construcţiilor, sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare în materie de carte funciară.
(2) În cazul vânzării unor bunuri dintr-un gen limitat care nu există la data încheierii contractului, cumpărătorul dobândeşte proprietatea la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute. Atunci când bunul sau, după caz, genul limitat nu se realizează, contractul nu produce niciun efect. Cu toate acestea, dacă nerealizarea este determinată de culpa vânzătorului, el este ţinut să plătească daune-interese.
(3) Când bunul se realizează numai parţial, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Aceeaşi soluţie se aplică şi în cazul prevăzut la alin. (2) atunci când genul limitat s-a realizat numai parţial şi, din acest motiv, vânzătorul nu poate individualiza întreaga cantitate de bunuri prevăzută în contract. Dacă nerealizarea parţială a bunului sau, după caz, a genului limitat a fost determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească daune-interese.
(4) Atunci când cumpărătorul şi-a asumat riscul nerealizării bunului sau genului limitat, după caz, el rămâne obligat la plata preţului.
(5) În sensul prezentului articol, bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost încheiat contractul.
| ← Art. 1657 Noul cod civil Bunurile ce pot fi vândute Dispoziţii... | Art. 1659 Noul cod civil Vânzarea bunului pierit în întregime... → |
|---|
1. Conform cu principiul art. 965 alin. (1) C. civ. 1864, vânzarea este valabilă, deşi lucrul vândut nu ar exista în momentul acordului de voinţe. Dintre bunurile viitoare, legiuitorul nu interzice vânzarea decât succesiunilor ce nu sunt încă deschise [art. 702 şi 965 al. (2) C. civ. 1864]; se poate uşor concepe ca lucrul vândut să fie o recoltă viitoare sau un obiect care va fi fabricat. Va trebui întotdeauna să se ţină seama de intenţia părţilor, adică dacă au vrut ca validitatea vânzării
Citește mai mult
să fie subordonată condiţiei că lucrul va lua fiinţă, sau dacă au vrut să facă o vânzare aleatorie; în această ultimă ipoteză, caracterul aleatoriu al operaţiunii obligă pe cumpărător să plătească preţul stipulat chiar dacă lucrul nu ar lua fiinţă (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bolânescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. II, Ed. AII Beck, Bucureşti 2002, p. 555).2. Art. 1228 NCC dispune cu titlu general că, în lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta şi asupra bunurilor viitoare. Alin. (1) al art. 1658 are în vedere bunurile viitoare individual determinate.
3. Dacă obiectul vânzăriiîl constituie un bun viitor, proprietatea se strămută la cumpărător în momentul realizării bunului. Bunul este considerat realizat la data la care devine apt de a fi folosit potrivit destinaţiei în vederea căreia a fost contractat. Transferul proprietăţii la momentul realizării bunului nu are loc în cazul construcţiilor, cărora li se aplică dispoziţiile de carte funciară. în cazul terenurilor (care de asemenea sunt supuse dispoziţiilor de carte funciară) nu se pune, cel puţin la ora actuală în România, problema realizării lor viitoare.
4. Deşi de la momentul realizării cumpărătorul este proprietarul bunului, în lipsă de stipulaţie contrară, riscul contractului rămâne în sarcina vânzătorului cât timp bunul nu este predat. Vânzătorul, în calitate de debitor al obligaţiei de predare, suportă riscul pieirii fortuite a bunului şi pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o este obligat să o restituie. Cu toate acestea, se arată în art. 1274 alin. (2) NCC, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.
5. Dacă părţile convin ca grâul să aibă provenienţa Bărăgan sau Botoşani sau să fie numai un anumit soi - de pildă „Cenad" - iar vinul de Cotnari, ori o cantitate de aţă fabricată de o anumită fabrică, adică în toate cazurile în care bunurile sunt specificate astfel încât ele se deosebesc de genul la care aparţin, în acest caz suntem în faţa unui obiect care se apropie de bunurile certe şi determinate - fără însă a se confunda cu acestea - care ocupă un loc intermediar şi împrumută efecte juridice şi de la bunurile genus şi de la cele certe şi determinate. întocmai ca la vânzările genus, proprietatea şi riscurile se transmit cumpărătorului în momentul individualizării, posterior acordului de voinţă. Dacă bunurile făcând parte din categoria genus simplu sau nelimitat, pe care vânzătorul le poseda la momentul acordului de voinţă sau posterior, pier din orice cauză, pierderea nu exonerează pe vânzător (...). Dar dacă bunul era un genus limitat şi dacă el piere, vânzătorul este în poziţia juridică a vânzătorului de bunuri certe şi determinate, el este exonerat de predare, întrucât nu mai poate să-şi procure în condiţiile vânzătorului de genus nelimitat bunurile şi să le predea cumpărătorului. în practică, distincţia între cele două categorii de genus nu este întotdeauna uşor de făcut. Judecătorii vor avea de aceea o putere suverană de apreciere a naturii vânzării, potrivit elementelor de fapt. Fără a fi decisiv, poate fi folositor naturii vânzării activitatea obişnuită a vânzătorului. Dacă el este un producător şi nu un comerciant, este probabil că ne aflăm în faţa unei vânzări de genus limitatum (...) întrucât cumpărătorul a avut în vedere producţia proprie a vânzătorului, de unde rezultă o determinare, o limitare a bunului (I.L Georgescu, Drept comercial român, voi. III, p. a 2-a, ediţie revizuita, completata şi adusă la zi de I. Băcanu, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 161).
6. în cazul vânzării bunurilor viitoare dintr-un gen limitat, proprietatea se transmite cumpărătorului la momentul individualizării de către vânzător a bunurilor vândute, moment care de regulă coincide cu predarea. Dacă momentul individualizării nu coincide cu momentul predării, riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei de predare până la executarea acesteia.
7. Sintagma „contractul nu produce niciun efect" din alin. (2) al art. 1658 înseamnă că respectivul contract nu dă naştere la drepturi şi obligaţii între părţi. Dacă, până la data la care se constată că bunurile sau genul limitat nu se realizează, cumpărătorul a plătit preţul sau o parte din acesta, vânzătorul îl va restitui în condiţiile art. 1635 alin. (2) NCC. Dacă cumpărătorul şi-a asumat prin contract riscul nerealizării bunurilor sau genului limitat, el rămâne obligat la plata preţului. Culpa vânzătorului în nerealizarea bunurilor sau genului limitat dă dreptul cumpărătorului de a obţine daune interese.
8. în caz de realizare parţială a bunurilor sau, după caz, genului limitat, cumpărătorul are alegerea fie de a cere desfiinţarea vânzării, fie de a pretinde reducerea corespunzătoare a preţului. Dacă nerealizarea parţială este determinată de culpa vânzătorului, acesta este ţinut să plătească daune interese.
9. Diferenţa dintre vânzarea lucrului viitor, în special a imobilelor ce se vor construi şi antrepriză, este uneori greu de realizat deoarece ambele operaţiuni presupun existenţa unui preţ şi a unui bun ce va fi realizat. Pentru calificarea corectă a contractului, trebuie avută în vedere intenţia părţilor. Practica şi doctrina au stabilit, de-a lungul timpului mai multe criterii de diferenţiere între cele două contracte. Antrepriza este caracterizată prin specificul muncii ce trebuie îndeplinită de către antreprenor. La vânzare se contractează un bun, iar la antrepriză un serviciu. Preţul bunului trebuie să fie determinat sau determinabil de la încheierea contractului doar în cazul vânzării. Procurarea materialelor de către beneficiarul bunului are semnificaţia încheierii unui contract de antrepriză. Dacă se ridică o construcţie pe terenul constructorului, cu materialele sale, contractul este o vânzare. Dacă se ridică o construcţie pe terenul beneficiarului şi, eventual, cu materiale procurate de către acesta, contractul este o antrepriză. Raportul existent între valoarea lucrurilor şi valoarea serviciilor ce fac obiectul contractului poate fi luat în calcul pentru a califica respectivul contract ca fiind vânzare (dacă valoarea lucrurilor este mai mare) sau antrepriză (dacă valoarea serviciilor este mai mare). în cazul bunurilor de serie, fabricate în mod obişnuit, cu caracteristici dinainte cunoscute, părţile încheie o vânzare (a se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Băicoianu, op. cit., p, 605; M.B. Cantacuzino, op. cit., p. 649; Fr. Deok, St.D. Cârpenaru, op. cit., p. 122; P. Malaurie, L. Aynes, P.Y. Gautier, Contractele speciale, Ed. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009, p. 46).
10. Potrivit art. 3 din Convenţia de la Viena (parte a dreptului intern conform Legii nr. 24/1991 pentru aderarea României la Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri, încheiată la Viena la 11 aprilie 1980, publ. în M. Of. nr. 54 din 19 martie 1991) sunt considerate vânzări contractele de furnizare de mărfuri ce urmează a fi fabricate sau produse, în afară de cazul în care partea care le comandă furnizează o parte esenţială din elementele materiale necesare acestei fabricări sau produceri. Convenţia nu se aplică contractelor la care partea preponderentă a obligaţiei părţii care furnizează mărfurile constă în furnizarea manoperei sau a altor servicii.
11. Reglementarea expresă a vânzării bunurilor dintr-un gen limitat viitor, adoptarea unor soluţii adecvate pentru cazul pieirii ori nerealizării totale a bunului viitor sau a genului limitat şi definiţia noţiunii de realizare a bunului viitor sunt necesare pentru aplicarea particularităţilor de regim juridic ale vânzării bunului viitor. în activitatea notarială, în lipsa unei asemenea reglementări, se califica uneori ca fiind bun viitor dreptul de creanţă cesionat de persoana care notificase entitatea deţinătoare a unui imobil naţionalizat, dar nu primise niciun răspuns de la aceasta. în materie imobiliară, constituie bun viitor construcţia pe care proprietarul terenului se obligă să o edifice şi să o predea, după recepţionare, cumpărătorului. într-o asemenea situaţie, în cartea funciară a terenului se va proceda la înscrierea provizorie a construcţiei viitoare potrivit dispoziţiilor art. 898 pct. 1 (îndrumar notarial, voi. II, p. 18).
aplicarea particularităţilor de regim juridic ale vânzării bunului viitor. În activitatea notarială, în lipsa unei asemenea reglementări, se califica uneori ca fiind bun viitor dreptul de creanţă cesionat de persoana care notificase entitatea deţinătoare a unui imobil naţionalizat, dar nu primise niciun răspuns de la aceasta. În materie
Citește mai mult
imobiliară, constituie bun viitor construcţia pe care proprietarul terenului se obligă să o edifice şi să o predea, după recepţionare, cumpărătorului. Într-o ase - menea situaţie, în cartea funciară a terenului se va proceda la înscrierea provizorie a construcţiei viitoare potrivit dispoziţiilor art. 898 pct. 1.