Art. 1653 Noul cod civil Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase Dispoziţii generale Contractul de vânzare
| Comentarii |
|
Contractul de vânzare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1653
Incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase
(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, judecătorii, procurorii, grefierii, executorii, avocaţii, notarii publici, consilierii juridici şi practicienii în insolvenţă nu pot cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
a) cumpărarea drepturilor succesorale ori a cotelor-părţi din dreptul de proprietate de la comoştenitori sau coproprietari, după caz;
b) cumpărarea unui drept litigios în vederea îndestulării unei creanţe care s-a născut înainte ca dreptul să fi devenit litigios;
c) cumpărarea care s-a făcut pentru apărarea drepturilor celui ce stăpâneşte bunul în legătură cu care există dreptul litigios.
(3) Dreptul este litigios dacă există un proces început şi neterminat cu privire la existenţa sau întinderea sa.
| ← Art. 1652 Noul cod civil Principiul capacităţii Dispoziţii... | Art. 1654 Noul cod civil Alte incapacităţi de a cumpăra... → |
|---|
posibilitatea de a cumpara drepturi litigioase a fost o escricherie inputita si ordinara in primul rand.
in cazul un care nu exista proprietari in viata. statul devine proprietar din oficiu.
in cazul in care cineva se judeca.nimic nu se poate face pana acea persoana castiga in instanta definitiv proprietatea sau bunul pentru care se lupta.
mi se pare absurd sa vinzi pielea ursului din padure.
asta nu arata decat complicitatea tuturor institutiilor statului.pentru pacalirea populatiei.
si ca sa se inbogateasca ca niste c_ ce sunt.
se cere decapitarea tuturor institutiilor
Citește mai mult
statului care a fost la conducere in ultimi 20 de ani.preferabil la propriu.
1. Spiritul care a presidat la edictarea acestei dispoziţiuni prohibitive a fost temerea ce a avut legiuitorul ca nu cumva persoanele desemnate în acest articol să uzeze de poziţia şi influenţa lor, ca prin întrebuinţare de diferite manopere să ajungă, într-un scop de speculaţie de a cumpăra procese compromiţând astfel demnitatea oficiului ce prestează justiţiei, înveninând raporturile sociale aducând un prejudiciu intereselor private. Dacă dar prohibiţiunea din art. 1309 C. civ. 1854 este fundată pe aceste consideraţiuni de ordine publică, apoi ea nu se poate aplica numai la
Citește mai mult
cesiunea de creanţe, ci urmează a se întinde la cesiunea oricărui proces sub orice formă cumpărarea lui s-ar ascunde şi oricare ar fi natura dreptului ce ar avea de obiect. Astfel prohibiţiunea fiind absolută şi presupuind speculaţiunea, ea loveşte pe orice advocat sau magistrat care cu ştiinţă devine cesionar de drepturi litigioase, chiar dacă dânsul n-ar fi avut intenţiunea de a specula. Această interpretare a textului legii, în privinţa întinderii ce trebue a se da cuvintelor de drepturi litigioase, este cu atât mai exactă, cu cât nu numai că corespunde cu spiritul legiuitorului, dar încă este conformă uzurilor şi deciziunilor vechei jurisprudenţe din Franţa, pe care legiuitorul francez le-a avut în vedere la redactarea art. 1597 C. Nap., după care e tradus art. 1309. Chiar Codul civil român cuprinde în cesiunea drepturilor litigioase vânzarea fondului sau a proprietăţii asupra căreia există un litigiu, astfel precum rezultă din art. 1404 al. III. Orice distincţiune s-ar face în privinţa cumpărării unui imobil litigios de către un magistrat sau advocat, între cazurile când vânzătorul este sau nu este posesorul acelui imobil, o asemenea distincţiune nu poate fi admisibilă, de oare ceîn ambele cazuri nu există în realitate decât vânzarea unui lucru litigios, iar de altă parte toate cesiunile de procese relative la imobile s-ar valida sub cuvânt că s-a cumpărat un imobil supus la un proces iar nu procesul relativ la un imobil, şi astfel prin întrebuinţarea acestui subterfugiu s-ar eluda dispoziţiunile prohibitive ale legei. Astfel fiind, cumpărătorul care în calitate de advocat a cumpărat un imobil din circumscripţiunea curţii sale, deşi nu l-a cumpărat cu scop de speculă, însă cunoscând existenţa unui proces şi luând asupră-şi şansele lui, a cumpărat un drept litigios, şi astfel dreptul său de proprietar urmează a fi anulat (Apel Buc. 1,126, Apr. 20/74, Dr. 35/75, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. III, p. 424).2. în sistemul art. 1597 francez, care derivă din ordonanţa din 1569 şi care corespunde cu art. 1309 român, se poate susţine că prin drept litigios se înţelege nu numai drepturile deduse în judecată, ci şi acelea cari prin natura lor pot da loc unei contestaţiuni serioase şi viitoare, pentru că acel legiuitor vorbind în acel articol despre drepturile ce nu pot face obiectul unei cesiuni, persoanelor enumerate într-însul, întrebuinţase ca antiteză a cuvântului proces, acela de drepturi sau acţiuni litigioase, iar când vine la art. 1700, corespunzător cu art. 1403 român, unde vorbeşte de cesiunea drepturilor litigioase între particulari, spune clar că prin acest cuvânt înţelege a vorbi de drepturi care au făcut obiectul unei litis-contestaţiuni, prin o acţiune principală sau o contestaţiune asupra fondului afacerei. însă legiuitorul nostru ne mai vorbind în art. 1309 de altceva decât de drepturi litigioase, iar în art. 1403 definind ceea ce el a înţeles prin aceste cuvinte, adică acele drepturi care au făcut obiectul unei acţiuni sau contestaţiuni în justiţie, a voit a tăia scurt cu controversele ce s-au născut în doctrina şi jurisprudenţă franceză la punerea în aplicare a codului Napoleon, precizând în mod indubitabil timpul din care magistratul sau advocatul nu se poate face cesionar al unor drepturi pentru susţinerea sau afirmarea cărora ei erau chemaţi poate a exercita şi interpune oficiul ministeriului lor. Astfel fiind, urmează a se respinge nulitatea invocată contra unei cesiuni când nu se dovedeşte că în momentul în care s-a cedat o creanţă ea făcuse în justiţie, din partea oricui, obiectul unui proces sau contestaţiuni (Apel Croiova. II. Oct. 12/90, Dr. 76/90, în C. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. III, p. 425).
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1309. Judecătorii şi supleanţii, membrii ministerului public şi avocaţii nu se pot face cesionari de drepturi litigioase, care sunt de competinţa tribunalului judeţean în a cărui rază teritorială îşi exercită funcţiunile lor, sub pedeapsa de nulitate, speze şi daune-interese”.
1. Persoanele avute în vedere de text nu pot cumpăra drepturi
Citește mai mult
litigioase, nici direct şi nici prin interpuşi.2. Incapacitatea de a cumpăra se referă la drepturile litigioase care sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea persoanele avute în vedere de text.
3. Dacă în privinţa judecătorilor, procurorilor, grefierilor, executorilor şi notarilor publici este simplu de identificat instanţa judecătorească în raza căreia îşi desfăşoară activitatea, o astfel de identificare este mai dificil de realizat în cazul avocaţilor, consilierilor juridici şi practicienilor în insolvenţă. în toate situaţiile, este necesar să se aibă în vedere legea specială care reglementează profesia respectivă, deoarece unul dintre scopurile instituirii incapacităţii de a cumpăra este acela de protejare a demnităţii profesiei persoanei la care se referă.
4. Relaţia dintre dreptul litigios şi instanţa competentă poate fi stabilită în două moduri, pe de o parte prin raportare la dispoziţiile art. 1653 alin. (3) iar, pe de altă parte, prin raportare la dispoziţiile codului de procedură civilă relative la competenţă şi dispoziţiile legale care reglementează organizarea pe verticală şi orizontală a instanţelor judecătoreşti. Conţinutul incapacităţii este substanţial diferit în funcţie de modalitatea de abordare aleasă. în prima modalitate, sfera de aplicare a incapacităţii de a cumpăra este restrânsă şi are în vedere dreptul litigios, respectiv instanţa judecătorească pe rolul căreia se află procesul început şi neterminat. în acest caz, trebuie avută/e în vedere inclusiv instanţa/ele corelativă/e de control judiciar. în a doua modalitate, sfera incapacităţii este sensibil mai mare, deoarece competenţa instanţelor judecătoreşti nu este unică. Astfel, în funcţie de natura dreptului sau a bunului, de felul acţiunii introductive, de domiciliul ori sediul părţilor, competenţa teritorială este de cele mai multe ori alternativă şi diferă de la un caz la altul. în funcţie de solicitările părţii şi de valoarea pretenţiilor, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă (şi evident în căile de atac) a cauzei este la, rândul ei, diferită.
5. Având în vedere principiul potrivit căruia incapacitatea este excepţia, iar excepţia este de strictă interpretare, şi ţinând seama de faptul că incapacitatea are în vedere situaţii concrete, se poate conchide că singurul mod în care poate fi înţeleasă semnificaţia noţiunii de drept litigios, respectiv a noţiunii de instanţă competentă, este cel rezultat din redactarea art. 1653 alin. (3). Prin urmare, instanţa competentă este cea sesizată cu acţiunea privitoare la dreptul litigios la momentul la care se încheie vânzarea, iar interdicţia priveşte inclusiv instanţele de control judiciar în circumscripţia cărora persoanele vizate îşi desfăşoară activitatea.
6. Din raţiuni ce au la bază interpretarea teleologică, incapacitatea subzistă chiar dacă instanţa sesizată iniţial s-a declarat necompetentă.
7. Incapacitatea nu există dacă dreptul a devenit litigios după momentul încheierii vânzării.
8. întrucât procesul civil are două faze, dreptul este socotit litigios şi după finalizarea judecăţii, dacă s-a trecut la faza executării silite.
9. Dată fiind procedura sesizării înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevăzută în viitorul cod de procedură civilă, incapacitatea persoanelor care îşi desfăşoară activitate în circumscripţia acestei instanţe se va referi la cumpărarea drepturilor litigioase aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau în faza de executare silită, pe întreg teritoriul României.
10. Deşi enumerarea din art. 1653 alin. (1) NCC se vrea şi ar trebui să fie limitativă, până la amendarea textului ori modificarea dispoziţiilor legale privind organizarea şi funcţionarea înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practica va interpreta norma în sensul că se referă şi la magistraţii asistenţi din cadrul instanţei supreme.
11. Sancţiunea încălcării incapacităţii de a cumpăra este nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios.
12. Dispoziţiile art. 1263 NCC privitoare la condiţiile confirmării actului anulabil nu sunt aplicabile, dar, potrivit art. 1656 NCC, cei cărora le este interzis să cumpere nu pot să ceară anularea vânzării nici în nume propriu, nici în numele persoanei ocrotite.
13. Excepţiile de la incapacitatea de a cumpăra drepturi litigioase sunt în număr de trei şi sunt instituite în baza unor raţiuni diferite. Aspectul comun excepţiilor este acela că, prin înlăturarea incapacităţii, nu se dă posibilitatea speculării drepturilor litigioase, ci se urmăreşte protejarea patrimoniului incapabilului, prin asigurarea mijloacelor necesare realizării unor drepturi sau executării unor obligaţii anterioare.
14. Prima excepţie, prevăzută la art. 1653 lit. a) se referă la cumpărarea drepturilor litigioase de la comoştenitori sau coproprietari şi este justificată de faptul că, de regulă, cumpărătorul, care nu poate fi decât comoştenitor sau coproprietar, este la rândul său parte în procesul ce poartă asupra dreptului litigios.
15. A doua excepţie, prevăzută la litera b) a aceluiaşi articol, se referă la situaţia în care persoana afectată de incapacitate are împotriva vânzătorului o creanţă născută înainte ca dreptul să fi devenit litigios. Creanţa anterioară trebuie să fie cel puţin în legătură cu dreptul litigios deoarece altfel, prin instituirea excepţiei de la excepţie, s-ar da posibilitatea eludării incapacităţii speciale de a cumpăra. De exemplu, incapabilul are o creanţă rezultată dintr-un antecontract cu privire la un bun care ulterior devine litigios. Pentru a-şi putea realiza sau îndestula creanţa izvorâtă din antecontract, legiuitorul dă posibilitatea incapabilului să cumpere dreptul litigios de la persoana care se judecă cu debitorul din antecontract.
16. A treia excepţie, prevăzută la litera c), are în vedere cumpărarea bunului în legătură cu care există dreptul litigios în scopul apărării drepturilor celui ce stăpâneşte bunul. Conţinutul acestui text permite două aserţiuni, menite a-i circumscrie domeniul de aplicare. Prima este aceea că nu se referă la cumpărarea dreptului litigios de la persoana care stăpâneşte bunul şi ale cărei drepturi se urmăreşte a fi protejate. A doua este aceea că intenţia de apărare a drepturilor celui ce stăpâneşte bunul nu se confundă cu intenţia de a gratifica specifică liberalităţilor, ci presupune existenţa unei obligaţii legale sau convenţionale în acest sens. De exemplu, incapabilul a vândut bunul persoanei care îl stăpâneşte iar aceasta din urmă suferă la un moment dat o tulburare în dreptul său. în vederea realizării obligaţiei vânzătorului de garanţie contra evicţiunii, legiuitorul permite incapabilului să cumpere dreptul litigios de la terţa persoană care emite pretenţii cu privire la bun.
17. Prin analogie, incapacitatea este aplicabilă în materie de locaţiune (art. 1784), inclusiv atunci când există litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce urmează a face obiectul locaţiunii (îndrumar notarial, voi. II, p. 14).
18. Dovada dreptului litigios se face, după caz, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la instanţă şi extras de pe portalul instanţelor de judecată (portal.just.ro) sau prin certificatul de grefă din care să rezulte obiectul cauzei (îndrumar notarial, voi. II, p. 14).
19. Cererea de ieşire din indiviziune/de evacuare, contestaţia la executare după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi orice alte cereri care nu privesc existenţa şi întinderea dreptului nu califică dreptul ca fiind litigios (îndrumar notarial, voi. II, p. 14).
20. în toate cazurile, în contractele de vânzare de drepturi litigioase părţile vor declara pe proprie răspundere că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de cod care să determine incapacitatea de a vinde/cumpăra (îndrumar notarial, voi. II, p. 14).
După ce, în cuprinsul alin. (1), sunt enumerate persoanele incapabile să cumpere drepturi litigioase, în favoarea acestora se inst tuie, totuşi, o excepţie, reglementându-se trei situaţii [lit. a)-c)] în care pot cumpăra.
În privinţa excepţiei prevăzute la lit. c), în practică s-ar putea ivi situaţia ca
Citește mai mult
un notar public să cumpere un drept litigios în scopul apărării drepturilor celui care stăpâneşte bunul (dobândit prin act notarial), ca să evite o eventuală răspundere civilă sau pentru a se diminua paguba suferită.Prin analogie, incapacitatea este aplicabilă în materie de locaţiune (art. 1.784), inclusiv atunci când există litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra bunului ce urmează a face obiectul locaţiunii.
Dovada dreptului litigios se face după caz, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la instanţă şi extras de pe portalul instanţelor de judecată (www.just.ro) sau prin certificatul de grefă din care să rezulte obiectul cauzei.
Cererea de ieşire din indiviziune/de evacuare, contestaţia la executare după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi orice alte cereri care nu privesc existenţa şi întinderea dreptului nu califică dreptul ca fiind litigios.
În toate cazurile, în contractele de vânzare de drepturi litigioase părţile vor declara pe proprie răspundere că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute de cod care să determine incapacitatea de a vinde/cumpăra.
Dacă scopul prohibiţiei a fost apărarea prestigiului profesiei şi evitarea suspiciunilor de fraudă, de lege ferenda ar fi bine sa se determine in mod special limitele incapacităţii acestora, distinct de cele ale judecătorilor, procurorilor, executorilor şi notarilor.