Art. 1662 Noul cod civil Determinarea preţului de către un terţ Dispoziţii generale Contractul de vânzare
| Comentarii |
|
Contractul de vânzare
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1662
Determinarea preţului de către un terţ
(1) Preţul poate fi determinat şi de către una sau mai multe persoane desemnate potrivit acordului părţilor.
(2) Atunci când persoanele astfel desemnate nu determină preţul în termenul stabilit de părţi sau, în lipsă, în termen de 6 luni de la încheierea contractului, la cererea părţii interesate, preşedintele judecătoriei de la locul încheierii contractului va desemna, de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, un expert pentru determinarea preţului. Remuneraţia expertului se plăteşte în cote egale de către părţi.
(3) Dacă preţul nu a fost determinat în termen de un an de la încheierea contractului, vânzarea este nulă, afară de cazul în care părţile au convenit un alt mod de determinare a preţului.
| ← Art. 1661 Noul cod civil Preţul determinabil Dispoziţii... | Art. 1663 Noul cod civil Determinarea preţului în funcţie de... → |
|---|
Operaţiunile terţului numit pentru determinarea preţului de vânzare pot fi atacate pentru culpă gravă sau dol (C. Torino, 11 iuglio 1922, Riv. dir. comm., 1923, II, 77, în E. Antonescu, op. cit., voi. II, p. 320).
►C. civ. 1864: „Art. 1304. Cu toate acestea, determinarea preţului poate fi lăsată la arbitratul unei a treia persoane";
►C. com.: „Art. 61. (2) Determinarea preţului poate fi încredinţată arbitrului unei a treia persoane desemnate în contract sau rămase a se alege în urmă.
(3) Când persoana desemnată sau aleasă nu voieşte sau nu poate primi, părţile trebuie să procedeze la o nouă numire. (4) Dacă părţile nu se învoiesc, numirea se face de justiţie".
1. Determinarea preţului poate să fie lăsată în puterea contractului la aprecierea (legea zice la arbitrajul) unui terţ.
Citește mai mult
(...) Rolul terţului însărcinat cu determinarea preţului nu e propriu-zis nici de arbitru (căci arbitrajul presupune un litigiu născut dintr-o pretenţie contestată) nici de expert (căci avizul unui expert nu e obligatoriu), el e, mai degrabă, rolul unui mandatar comun al ambelor părţi, cu însărcinarea de a le reprezenta pe amândouă în actul de comunăvoinţă a determinării preţului. De aici urmează pe de o parte că determinarea făcută de un terţ nu poate, în afară de fraudă, să fie criticată de niciuna din părţile contractante, pe de altă parte că în caz de refuz din partea terţului, justiţia nu poate după cererea uneia din părţi să numească un alt mandatar (M.B. Cantocuzino, op. cit., p. 654).
2. Preocuparea legiuitorului pentru reglementarea detaliată a procedurii determinării preţului de către un terţ vine în sprijinul siguranţei active a circuitului juridic civil, înlăturând neajunsurile rezultate din refuzul sau imposibilitatea terţului de a stabili preţul. Sub imperiul reglementării anterioare „justiţia" nu putea să înlocuiască persoana desemnată de părţi pentru stabilirea preţului în situaţia în care aceasta nu dorea sau nu mai putea să îl stabilească.
3. Sintagma „potrivit acordului părţilor" presupune fie desemnarea directă de către părţi a persoanei care urmează să determine preţul, fie stabilirea procedurii de desemnare a persoanei respective. Dispoziţiile art. 2031 alin. (3) sunt aplicabile, astfel încât mandatarul numit de către vânzător şi cumpărător în scopul determinării preţului nu poate fi revocat decât prin consimţământul ambelor părţi (îndrumar notarial, voi. II, p. 19).
4. Determinarea preţului de către una sau mai multe persoane reprezintă o clauză contractuală asupra căreia părţile trebuie să fi convenit la încheierea vânzării. Persoana sau persoanele avute în vedere trebuie să fie identificate în convenţie sau cel puţin să fie uşor identificabile pe baza criteriilor agreate de părţi. în prezenţa unei clauze contractuale prin care părţile arată că vor stabili de comun acord, ulterior încheierii contractului, terţa persoană care va determina preţul, nu există vânzare deoarece determinarea ulterioară a preţului vânzării, fără ca acesta să fie cel puţin determinabil de la început, ar presupune un nou acord de voinţă.
5. Determinarea preţului de către terţ trebuie să aibă loc în termenul convenit de părţi. în lipsa unui astfel de termen, partea interesată, va putea ca, în termen 6 luni de la încheierea vânzării, să solicite preşedintelui judecătoriei de la locul încheierii contractului, desemnarea, de urgenţă, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă, a unui expert pentru determinarea preţului. Remuneraţia expertului se va plăti în cote egale de către părţi.
6. Reglementarea din alineatele (2) şi (3) ale art. 1665 necesită mai multe precizări, şi anume: părţile pot stabili orice termen, până la un an, în cadrul căruia terţul trebuie să determine preţul; termenul de 6 luni, în cadrul căruia se poate sesiza instanţa operează doar dacă părţile nu au prevăzut un termen mai scurt, egal sau mai lung; termenul de 6 luni este de prescripţie şi curge de la data încheierii contractului; persoana interesată să sesizeze preşedintele este, de regulă, vânzătorul, deoarece el este creditor al preţului; deşi textul foloseşte sintagma de „parte", sesizarea poate fi făcută de creditorii vânzătorului deoarece aceştia pot avea interes şi, în acest caz, exercită acţiunea părţii; locul încheierii contractului se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 1186 NCC; desemnarea expertului de către preşedintele judecătoriei se face cu citarea cocontractantului sau a contractanţilor dacă sesizarea este formulată de un creditor; refuzul uneia dintre părţi de a plăti cota parte din remuneraţia expertului are semnificaţia neexecutării culpabile a obligaţiilor contractuale; termenul de 1 an este de decădere, legal şi de ordine privată; la expirarea termenului de 1 an vânzarea este nulă dacă părţile nu conveniseră (la momentul încheierii convenţiei) asupra altui mod de determinare a preţului; dacă părţile convin asupra altui mod de determinare a preţului după încheierea convenţiei (în cadrul termenului de un an sau ulterior), se încheie un nou contract de vânzare (ceea ce, potrivit principiului libertăţii contractuale, este permis).
7. Din conţinutul alineatului ultim al articolului rezultă că legiuitorul a dorit ca, în cazul vânzării pe un preţ ce va fi determinat de un terţ, părţile să nu poată prevedea un termen mai mare de un an, în cadrul căruia terţul să determine preţul. Aceasta cu atât mai mult cu cât sintagma „afară de cazul în care părţile au convenit un alt mod de determinare a preţului" nu se referă la stabilirea altui termen, ci a altui mod de determinarea preţului. Oricare ar fi fost intenţia legiuitorului trebuie avut în vedere că partea în favoarea căreia a fost instituit termenul de decădere de ordine privată poate să renunţe, după împlinirea lui, la beneficiul decăderii.
Pentru securitatea circuitului civil, s-a prevăzut un termen supletiv în intervalul căruia terţul desemnat să-şi execute obligaţia de a
stabili preţul.
În cazul nedeterminării preţului, sancţiunea aplicabilă este nulitatea absolută a contractului pentru lipsa preţului.