Art. 1766 Noul cod civil Noţiune Contractul de furnizare
| Comentarii |
|
Contractul de furnizare
Art. 1766
Noţiune
(1) Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor şi să plătească preţul lor.
(2) În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligaţiei principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor.
(3) Dacă prin acelaşi contract se convin atât vânzarea unor bunuri, cât şi furnizarea unor bunuri sau servicii, atunci contractul va fi calificat în funcţie de obligaţia caracteristică şi cea accesorie.
| ← Art. 1765 Noul cod civil Cheltuielile schimbului Contractul de... | Art. 1767 Noul cod civil Transmiterea dreptului de proprietate.... → |
|---|
ลุ้นรางวัลใหญ่ทุกชั่วโมง แค่ปลายนิ้วก็รวยได้!,หมดปัญหาเกมสล็อตทำเงินยาก!
ต้อง PGSLOT เลย! ทำเงินได้ไว ทำกำไรเน้นๆ,รีบเลย!
PGSLOT ให้ไม่อั้น ทุก User,
ทุนน้อยก็รวยได้! PGSLOT เกมสล็อตยอดนิยม โบนัสเยอะ กำไรงาม,เข้าเล่น PGSLOT ตอนนี้!
โกยกำไรมหาศาล ได้เลย,สุดยอดเกมสล็อตและโบนัสจัดเต็ม เล่น PGSLOT เลย!,
PGSLOT: คืนยอดเสียสูงสุด!
คุ้มกว่านี้ไม่มีอีกแล้ว ไม่มีอะไรจะคุ้มไปกว่านี้แล้ว,สมัครวันนี้ รับเลย!
พีจีสล็อต แจกโบนัสแรกเข้า
Citește mai mult
ไม่ต้องรอ!,พลาดไม่ได้!PGSLOT โปรโมชั่นโดนใจ แจกเครดิตฟรีไม่อั้น,ฝากน้อยได้เยอะกับ PGSLOT!
โปรโมชั่นดีๆ ไม่อั้น!,PGSLOT แนะนำเพื่อน รับค่าคอมมิชชั่นสูงที่สุดในไทย!,คุ้มยิ่งกว่าคุ้ม!
เดิมพัน PGSLOT มีแต่ได้กับได้ โปรโมชั่นเยอะ โบนัสแยะ,
สนุกกับ PGSLOT ได้ทุกที่!
เล่นได้บนมือถือและคอมพิวเตอร์ มือถือ คอมพิวเตอร์ ครบจบในที่เดียว,ปลอดภัยหายห่วง!
พีจีสล็อต ไม่ผ่านตัวกลาง ระบบออโต้ ใน 30
วินาที,พร้อมดูแลตลอด 24 ชั่วโมง!
แอดมินใจดี พร้อมดูแลและแก้ไขปัญหาให้คุณ,PGSLOT เว็บสล็อตอันดับ 1
ที่นักเดิมพันไว้วางใจ การันตีความปลอดภัย,เข้าเล่น PGSLOT ได้ทันที ไม่ต้องโหลดแอพให้ยุ่งยาก เล่นผ่านเว็บได้เลย,ระบบลื่นไหล
ไม่มีสะดุด! พีจีสล็อต เล่นมันส์ไม่มีเบื่อ,
ยืนยันจากผู้เล่นจริง!
พีจีสล็อต โบนัสเข้าตลอด
ห้ามพลาด!,บริการ PGSLOT ดีเยี่ยม!
ทำรายการรวดเร็ว ไม่ต้องรอนานเลย,เจอแล้วเกมสล็อตที่ใช่!
PGSLOT ภาพสวย เสียงคมชัด ทำกำไรได้เยอะ!,รีวิวจากผู้เล่นจริง!
PGSLOT ตรงใจทุกความต้องการ คุ้มค่าทุกการลงทุน,ถ้ายังไม่ลอง PGSLOT คุณพลาดแล้ว!
ช่องทางรวยง่ายๆ อยู่ตรงนี้แล้ว,
สุดยอดเว็บสล็อตแห่งปี!
พีจีสล็อต เกมแตกง่าย ให้เลือกเยอะมาก
1. Potrivit dispoziţiilor art. 246 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii „relaţiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări sunt de natură civilă în consecinţă, orice acţiune în pretenţii - izvorând din nerespectarea totală sau parţială a clauzelor contractuale - trebuie raportată obligatoriu la normele de procedură reglementate de dispoziţiile codului de procedură civilă, respectiv la art. 1, art. 2 cu trimitere la art. 10 din acelaşi cod (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2740/2010).
2. între
Citește mai mult
părţi s-au perfectat raporturi contractuale de prestări servicii, chiar dacă contractul cadru nu a fost semnat de către părţi, în condiţiile în care pârâtul a beneficiat de serviciile furnizate de către reclamantă, fără să facă obiecţiuni, şi a trecut la executarea obligaţiei sale contractuale de plată a contravalorii acestora, chiar şi numai în parte. în acest sens, sunt de amintit şi dispoziţiile art. 36 C. com., potrivit cărora contractul este perfect îndată ce partea cealaltă a întreprins executarea lui (C.A. Bucureşti, s. a V-acom., dec. nr. 201/2004, în C.P.J.Com. 2003-2004, Ed. Brilliance, Piatra Neamţ, p. 92). Notă. Dispoziţiile art. 36 C. com. au fost preluate de art. 1186 alin. (2) NCC.3. Din contractul nr. x/2003 rezultă că pârâta S.C. SSP GP SRL a încheiat contractul cu reclamanta în calitate de prestator al serviciilor de pază şi securitate pentru un obiectiv, din obligaţiile asumate de pârâtă, stipulate în art. 4 din contract, rezultând că serviciile contractate vor fi prestate personal. Din niciuna dintre clauzele contractului nu rezultă că serviciile contractate ar urma să fie prestate de o altă societate. Cum la data încheierii contractului pârâta nu avea autorizaţia
I.G.P. prevăzută în art. 21 din O.U.G. nr. 161/2002, contractul este lovit de nulitate absolută, fiind încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a pârâtei, principiul prevăzut în art. 34 din Decretul nr. 31/1954, nulitate ce nu poate fi acoperită în niciun mod. în consecinţă, chiar dacă în aceeaşi zi pârâta încheie cu intervenienta contractul nr. 529/2003 pentru prestarea serviciilor, intervenienta având avizul I.G.P. pentru prestarea acestor servicii, această împrejurare nu influenţează cu nimic legalitatea şi valabilitatea contractului dintre reclamantă şi pârâtă, faţă de acest contract reclamanta fiind terţ (I.C.C.J., dec. nr. 5363/2005). Notă. Art. 34 din Decretul nr. 31/1954 a fost abrogat odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, dispoziţiile sale fiind preluate parţial de art. 206 NCC.
4. Contractul de furnizare a energiei electrice nu impune necesitatea încheierii sale sub forma înscrisului unic, ad voliditatem, fiind unul consensual, de probă, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 C. com. Intimata-pârâtă nu contestă faptul că a deţinut în proprietate imobilul şi că a fost titulara contractului de furnizare a energiei electrice, încheiat în anul 1987, susţinând însă culpa reclamantei-recurente în a nu solicita rezilierea contractului şi desfiinţarea racordului după 15 zile calendaristice de la data întreruperii, dacă consumatorul nu a achitat integral consumul de energie şi majorările aplicate. Or, faptul că intimata-pârâtă se prevalează de dispoziţiile Contractului nr. x/1987 duce la concluzia că aceasta recunoaşte şi îşi însuşeşte clauzele respectivului contract. Din punct de vedere legal însă, în ceea ce priveşte aplicarea pactului comisoriu al condiţiei rezolutorii, singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea este creditorul care şi-a executat obligaţiile, în speţă reclamanta-recurentă. Pe de altă parte, este obligaţia intimatei-pârâte de a notifica pe reclamanta-recurentă de faptul că nu mai este coproprietara imobilului şi, pe cale de consecinţă, de a denunţa contractul încheiat. Neprocedând în acest mod legal, intimata-pârâtă rămâne în continuare obligată faţă de reclamanta - recurentă, în temeiul contractului de furnizare a energiei electrice pentru spaţiul deţinut în coproprietate cu fostul soţ, anterior partajului bunurilor comune, ca urmare a desfacerii căsătoriei prin divorţ, contractul fiind în vigoare, nefiind reziliat sau denunţat de vreuna din părţi, intimata - pârâtă având însă posibilitatea legală de a chema în garanţie sau de a se regresa împotriva consumatorului sau beneficiarului real (C.A. Bucureşti, s. a V-a com., dec. nr. 853/2003, în C.P.J.C. 2003-2004, Ed. Brilliance, Piatra Neamţ, p. 30).
5. Este adevărat că, potrivit art. 46 C. com., obligaţiile comerciale se probează cu facturi acceptate la plată, dar tot potrivit aceluiaşi text de lege, în materie comercială, obligaţiile
se probează şi cu acte sub semnătură privată, corespondenţă, registrele părţilor şi chiar cu martori, atunci când instanţa apreciază utilă, pertinentă şi concludentă această probă, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 1191 C. civ. 1864. Apelanta-reclamantă a depus la dosar, în dovedirea serviciilor prestate şi a căror contravaloare a fost solicitată prin emiterea facturilor sus-menţionate, devizele de lucrări nr. x/2005 şi nr. y/2005 şi în baza cărora s-au emis facturile. Coroborând aceste înscrisuri sub semnătură privată cu refuzul pârâtei de a răspunde la interogatoriul propus de către reclamantă, potrivit art. 225 C. proc. civ., se deduce că apelanta-reclamantă a probat efectuarea lucrărilor de prestări servicii, a căror contravaloare o solicită (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 462/A/2008, în Jurindex).
6. Contractul de vizionare pentru intermedierea cumpărării unui imobil, prin care beneficiarul se obligă ca, în cazul cumpărării oricăruia dintre imobilele vizitate, să plătească prestatorului un comision de 3% din preţul final stabilit cu proprietarul imobilului este un contract tip, căruia i se aplică dispoziţiile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori. Potrivit art. 1 alin. (1) din această lege, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii (...) va cuprinde clauze clare, fără echivoc, pentru neînţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii".CIauza abuzivă este definită de art. 4 din Legea nr. 193/2000 ca fiind clauza care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Potrivit alin. (2) al art. 4, o clauză este considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Potrivit contractului sus menţionat, lit. c), în cazul în care „beneficiarul cumpără, personal sau printr-o rudă, prieten, colaborator sau orice alt intermediar, oricare din imobilele prezentate în oferta prestatorului, fără a-şi achita obligaţia prevăzută mai sus, se obligă să plătească prestatorului de 3 ori comisionul stabilit", pretenţiile reclamantei fiind întemeiate pe această clauză contractuală. Potrivit art. d) din contract, în cazul în care beneficiarul nu cumpără niciunul din imobilele prezentate de către prestator, nu are nicio obligaţie faţă de acesta. Este evident şi de notorietate că respectivul contract nu reprezintă acordul de voinţă al cocontractanţilor, ci este un contract de adeziune, beneficiarul neavând posibilitatea să negocieze clauzele contractuale, semnarea unui astfel de contract prevăzând şi condiţionând vizionarea imobilelor. Faptul că intimatul a acceptat să semneze un astfel de contract nu conduce la concluzia că a acceptat clauzele contractuale, fiind de acord cu conţinutul acestora, şi nu înlătură caracterul contractului şi definirea acestuia ca şi contract de adeziune. Corect a făcut instanţa de fond aplicarea art. 1 din Legea nr. 193/2000 şi a considerat unele din clauzele menţionatului contract ca abuzive (respectiv alin. (2) din art. 1). De altfel instanţa a constatat că definirea clauzei abuzive se face în art. 4 din contract şi a constatat că prin clauza prin care se stabileşte în sarcina beneficiarului obligaţia de a plăti prestatorului de 3 ori comisionul în cazul în care nu se respectă obligaţia de plată a comisionului se creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor. Deşi în sarcina beneficiarului se stipulează o astfel de clauză penală, nu se stabileşte o clauză similară şi în sarcina prestatorului în ipoteza neexecutării obligaţiilor stipulate în contract. Corect a reţinut instanţa că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 6 raportat la lit. i) şi r) din Legea nr. 193/2000 întrucât, aşa cum am arătat, prin contract sunt stipulate obligaţii disproporţionate faţă de părţile contractante, tribunalul neputând reţine argumentele recurentei legate de faptul că dacă nu ar fi găsit un imobil conform cerinţelor beneficiarului, acesta nu datorează nicio sumă de bani, indiferent de câte imobile ar fi fost vizionate [aceasta nereprezentând o compensaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 6 lit. r) din contract). De asemenea, nestipularea în contractul dintre părţi a unui termen în care beneficiarul se obligă să nu cumpere imobilul este contrară cerinţelor bunei credinţe din partea prestatorului, faptul că acesta susţine că beneficiarul ştia de la început că mama sa va cumpăra apartamentul fiind o simplă supoziţie, fără susţinere faptică şi probatorie. De asemenea, modalitatea în care poate fi interpretată clauza penală menţionată a fost corect stabilită de instanţă, prestatorul având obligaţia să dovedească simulaţia prin interpunere de persoane la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu se poate pune în sarcina acestuia necesitatea răspunderii pentru fapta unei terţe persoane, ci doar răspunderea pentru fapte proprii (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 1089/R/2006, în C.P.J. în materie comercială, 2005-2006, p. 134).
7. Pasivitatea pretinsului beneficiar, care nu a contestat facturile transmise de reclamantă, nu poate fi considerată ca o recunoaştere a pretenţiilor recurentei reclamante, deoarece, în lipsa unor prevederi sau clauze contrare, tăcerea nu valorează manifestare de voinţă. Posibilitatea consumatorului de a contesta facturile şi de a comunica acest lucru furnizorului în termen de 15 zile de la primirea facturii are ca premisă tocmai existenţa între părţi a unor raporturi contractuale, raporturi care în cauză nu au fost dovedite. Plata contravalorii serviciilor furnizate pe o perioadă anterioară nu este de natură a conduce la concluzia existenţei unui contract valabil care să dea naştere unei obligaţii în sarcina intimatului pârât. Recurenta reclamantă a solicitat prin acţiunea formulată plata contravalorii serviciilor prestate într-o anumită perioadă, fiind necesară probarea existenţei obligaţiei intimatului pârât de a achita contravaloarea serviciilor pentru perioada în discuţie, iar nu pentru alte momente, anterioare. în sfârşit, lipsa oricărei apărări a pârâtului în faţa instanţei de fond nu poate fi interpretată în defavoarea acestuia şi în favoarea reclamantei, reclamanta fiind, în lipsa unei prevederi legale exprese în sens contrar, cea asupra căreia cădea sarcina probei (art. 1169 C. civ. 1864). Deşi a solicitat proba cu interogatoriu, reclamanta nu a prezentat niciun element probatoriu cu care aceasta să poate fi coroborată, nedepunând nici măcar dovezi ale achitărilor anterioare provenind de la pârât (Trib. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 1210/2010, în C.6. Badoiu, C. Cucu, Obligaţii comerciale. Practică judiciară, ed a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 3).
8. Obligaţia asumată în cadrul unui contract de consultanţă este o obligaţie de mijloace şi nu de rezultat, însă aceasta nu înseamnă că îndeplinirea ei nu trebuia să aibă o anumită finalitate, întrucât ar face fără eficienţă îndatoririle asumate contractual de ambele părţi. Distincţia dintre cele două obligaţii - de mijloace sau de rezultat - se situează mai ales sub aspect probatoriu; în cazul obligaţiei de mijloace, neatingerea rezultatului nu este prin ea însăşi o dovadă a culpei debitorului, revenindu-i creditorului sarcina de a dovedi împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru atingerea rezultatului preconizat, prudenţa şi diligenţa care erau obligatorii (Trib. Dolj, sent. nr. 3863/2007, www.portal.just.ro).
9. Părţile au convenit un termen de executare a contractului de prestări-servicii, renunţând la simultaneitatea de executare, astfel că excepţia de neexecutare nu poate fi invocată de către pârâtă, aceasta fiind tocmai partea care nu şi-a executat obligaţia asumată (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2112/2006).
10. Calificarea obligaţiilor asumate decătre părţiîn cuprinsul contractului se realizează exclusiv prin raportare la obiectul şi clauzele contractului, astfel cum acestea au fost determinate de către părţi. Obligaţiile enumerate prin contractul de prestări servicii pentru prestator nu pot fi calificate altfel decât obligaţii de mijloace, neexistând o clauză din cuprinsul căreia să reiasă că acestea sunt obligaţii de rezultat, informarea şi consilierea, facilitarea ori intermedierea unui acord sau monitorizarea neputând fi privite ca obligaţii de rezultat (I.C.C.J., dec. nr. 833/2008).
11. în opinia ambelor instanţe (de fond - n.n.), actul în discuţie constituie un contract de închiriere simplu, prin care intimata pune la dispoziţie folosinţa temporară a unor bunuri, în schimbul unor sume de bani, contract căruia îi sunt aplicabile reglementările speciale specifice acestui tip de contract. Cum însă, potrivit art. 5.1. şi art. 5.3. din contract, intimata s-a obligat să asigure personalul de deservire şi calitatea lucrărilor, iar persoana umană nu poate fi obiect al închirierii, suntem în prezenţa unui contract mixt (închiriere în privinţa utilajelor şi prestări de servicii în privinţa oamenilor), în cadrul căruia elementul dominant este prestarea de servicii (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 329/2011).
Legislaţie conexă: Legea energiei electrice nr. 13/2007 (M. Of. nr. 51/2007); H.G. nr. 1007/2004 pentru aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori
Citește mai mult
(M. Of. nr. 673/2004); Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice (M. Of. nr. 623/1999), cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 351/2004 a gazelor (M. Of. nr. 679/2004); Ordinul A.N.R.E. nr. 77/2009 privind aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale (M. Of. nr. 632/2009); Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare (M. Of. nr. 563/2006).1. Contractul de furnizare este un contract sinalagmatic (bilateral), cu titlu oneros, comutativ, consensual şi cu executare în timp. împrejurarea că între momentul încheierii contractului şi momentele executării succesive a obligaţiilor caracteristice există un interval de timp stabilit prin contract este de esenţa acestui contract, fiind unul dintre reperele care îl deosebesc de alte contracte.
2. Contractul de furnizare se distinge faţă de contractul de vânzare şi de cel de antrepriză prin durata şi periodicitatea prestaţiilor, care, la contractul de vânzare sunt întâmplătoare, în timp ce „la contractul de furnitură sunt regulate (repetitive) şi esenţiale. De altă parte, în timp ce contractul de vânzare are totdeauna drept obiect o prestaţie de a da, prestaţia din contractul de furnitură poate fi de a da sau de a face, ori de a da şi de a face în acelaşi timp. Obligaţia de a da este de esenţa vânzării şi numai de natura furniturii (/.L. Georgescu, Drept comercial român, ediţie revizuită, completată şi adusă la zi de I. Băcanu, voi. III, partea a 2-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 131).
2. Pentru diferenţierile faţă de contractul de antrepriză, a se vedea şi infra nota de doctrină nr. 9 de la art. 1855 NCC, iar pentru diferenţierea faţă de contractul de subantrepriză, infra nota de doctrină nr. 5 de la art. 1852.
3. Contractul de furnizare este unul consensual, şi nu real (în sens contrar - A. Dobre, Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare în noul Cod civil, www.juridice.ro). El poate fi deci valabil încheiat şi verbal, în baza unei comenzi telefonice, de exemplu. Este recomandat însă ca acesta să fie încheiat în scris pentru a se putea dovedi mai uşor, în caz de litigiu, anumite elemente, precum: natura serviciului prestat, data limită de livrare, preţul, posibilitatea de subcontractare etc.
4. Unele mărfuri sau servicii pot fi procurate doar de la comercianţi care, dat fiind numărul foarte mare de clienţi, impun clienţilor contracte pre-formulate, contracte - tip (denumite „contracte de adeziune" în reglementarea noului Cod civil), care nu pot fi negociate de consumatori, voinţa acestora fiind redusă la a accepta sau nu să cumpere marfa sau serviciul respectiv. (...) Exemple de astfel de contracte sunt la tot pasul: contractele de furnizare de utilităţi publice (în care, de regulă, partenerul contractual al furnizorului este considerat „consumator captiv" întrucât acesta nu poate primi serviciul respectiv decât de la acest furnizor, care exercită un monopol de fapt sau chiar legal asupra serviciului respectiv), de telefon fix sau mobil, de servicii de internet sau servicii de televiziune prin cablu (...) (G. Piperea, Introducere în dreptul contractelor profesionale, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 75).
5. Uneori, legea prevede care sunt termenii generali în care pot fi încheiate astfel de contracte (de exemplu, conţinutul contractului având ca obiect prestarea serviciului de furnizare a gazelor naturale în regim reglementat este stabilit prin Ordinul preşedintelui A.N.R.D.E. nr. 77/2009 privind aprobarea contractelor-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale (M. Of. nr. 532/2009), cu modificările şi completările ulterioare).
6. Forma scrisă este obligatorie, însă nu ad validitatem, dacă contractul de furnizare este încheiat în condiţiile prevăzute la art. 3-5 din O.G. nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale (rep. în M. Of. nr. 168/2008). Neîncheierea contractului în formă scrisă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 200 lei la 500 lei, potrivit art. 19 din aceeaşi lege.
7. De altfel, contractul de furnizare poate fi un contract la distanţă, în înţelesul pe care legea îl dă acestui termen (potrivit art. 2 lit. a) din O.G. nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă (rep. în M. Of. nr. 177/2008) -contractul la distanţă este contractul de furnizare de produse sau servicii încheiat între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă). în acest caz, dacă părţile nu au convenit altfel, momentul încheierii contractului îl constituie momentul primirii mesajului de confirmare de către consumator, referitor la comanda sa (art. 5 din aceeaşi lege).
8. Furnizorul poate fi un profesionist în înţelesul art. 3 NCC iar beneficiarul poate avea calitatea de consumator, având astfel toate drepturile pe care le reglementează Codul consumului (Legea nr. 296/2004, republicată în M. Of. nr. 224/2008) şi O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (M. Of. nr. 208/2007), dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legile speciale privind protecţia consumatorului.
9. Potrivit Anexei nr. 1 pct. 13 din Codul consumului, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale.
10. Calificarea raportului juridic ca fiind unul care intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor atrage în sarcina profesionistului - furnizorului - (atât în faza pre-contractuală, cât şi în executarea contractului încheiat cu consumatorul) o serie de obligaţii, printre care un loc aparte îl ocupă obligaţia de a se abţine de la a insera în contractele cu consumatorii clauze abuzive. Una dintre obligaţiile (expres prevăzute în lege sau implicite, deduse de doctrină şi jurisprudenţă din ansamblul reglementărilor) esenţiale ale profesionistului, care impune co-contractanţilor lui contracte preformulate, este obligaţia de informare (sau chiar de consiliere a clientului). Profesionistul trebuie să explice clientului, într-un limbaj inteligibil, conţinutul contractului şi obligaţiile pe care şi le asumă atunci când încheie un contract de adeziune. încălcarea obligaţiei de informare dă dreptul clientului la despăgubiri, dar şi la o acţiune în anularea clauzelor opace. Legislaţia de protecţie a drepturilor comsumatorului impune, de asemenea, reguli speciale de protecţie a drepturilor consumatorilor, cum ar fi: obligaţia profesionistului de informare a consumatorului (identitatea profesionistului, preţul, calitatea etc.); momentul încheierii contractului este acela al primirii comenzii de la cumpărător; consumatorul poate denunţa contractul în mod unilateral şi fără motivare în termen de 10 zile de la primirea produsului sau de la prestarea serviciului (dar denunţarea nu poate fi discreţionară, pentru că s-ar transforma dreptul de denunţare în condiţie potestativă); dacă produsul este deteriorat, comerciantul poate cere despăgubiri, cu condiţia ca deteriorarea să nu fi fost făcută posibilă de către comerciant; acelaşi drept la despăgubire îl are consumatorul dacă produsul sau serviciul i-a cauzat pagube materiale sau morale ori daune sănătăţii şi integrităţii fizice
11. Beneficiarul contractului de furnizare poate fi, la rândul său un profesionist. Potrivit art. 1, pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007, contractul încheiat între profesionişti reprezintă contractul încheiat fie între profesionişti, fie între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani.
12. Dacă profesionistul insolvent este consumator captiv, în înţelesul art. 3 pct. 32 din Legea nr. 85/2006, al produselor sau serviciilor furnizate de cocontractantul său, sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 din aceeaşi lege, potrivit cărora: „Orice furnizor de servicii -electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii".
13. Referitor la obiectul contractului, trebuie precizat că anumite produse pot fi furnizate numai dacă furnizorul are o licenţă; de exemplu, în domeniul furnizării de gaze naturale, licenţa are înţelesul de act administrativ individual emis de autoritatea competentă, care conferă titularului, persoană juridică, dreptul de a desfăşura activităţi comerciale şi/sau de prestări de servicii în legătură cu activitatea de furnizare a gazelor naturale.