Art. 1770 Noul cod civil Răspunderea furnizorului principal. Dreptul de regres al acestuia Contractul de furnizare

JURISPRUDENŢĂ

La data de 14 mai 2003, s-a încheiat contractul nr. x/2003 având ca obiect furnizarea de către SC U. SA Ploieşti a 16 bucăţi automacarale 7t. pe autoşasiu Renault Midlum 180.12/C1, achizitorului SC T. SRL Zimnicea, la termenele convenite şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract. în art. 21 alin. (2) din contract se stipulează obligaţia subcontractantului SC A. SA Constanţa de a livra furnizorului 16 bucăţi autoşasiu Renault Midlum 180.12/C1 la termenele stabilite în contract. Părţile contractante - achizitorul (reclamata SC T. SRL Zimnicea), furnizorul (SC U. SA

Citește mai mult

Ploieşti) şi subcontractantul furnizor SC A. SA Constanţa - au stipulat expres în art. 24.1 dreptul achizitorului de a pretinde penalităţi în valoare de 0,15 % din valoarea produsului nelivrat la termen, pentru fiecare zi de întârziere, de la furnizor, iar în cazul în care întârzierea de datorează nerespectării de către subcontractant a obligaţiilor contractuale, achizitorul va pretinde penalizarea de la subcontractant. Astfel fiind, în mod nelegal curtea de apel a apreciat că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de livrare la termen a automacaralelor şi culpa îi revine în exclusivitate, potrivit art. 24.1 teza I din contract şi, în consecinţă, datorează penalităţi de întârziere, deoarece în considerentele deciziei se arată că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., privind chemarea în judecată a subcontractantului şi că tot reclamanta, urmare a cererii reconvenţionale formulate de pârâtă, nu a chemat în garanţie pe subcontractant, pentru a se stabili eventuala culpă a subcontractantului SC A. SA Constanţa în îndeplinirea, cu întârziere a obligaţiilor contractuale şi a fi obligat acesta la plata penalităţilor de întârziere către achizitor, potrivit dispoziţiilor art. 24.1 teza a ll-a din contract. Faţă de dispoziţiile precise ale art. 24.1 din contract privind dreptul achizitorului de a pretinde penalităţi de la furnizor sau de la subcontractant, curtea avea obligaţia ca, după coroborarea probatoriilor administrate (înscrisuri, interogatoriu, expertiză) să stabilească cu certitudine cui revine culpa şi în măsura în care culpa revine furnizorului să-l oblige la plata penalităţilor sau, dimpotrivă, dacă se stabilea că subcontractantului îi revine culpa pentru livrarea cu întârziere a produselor către achizitor, să respingă cererea pârâtei (achizitor) de obligare a reclamantei (furnizor) la plata penalităţilor, urmând ca achizitorul să introducă o acţiune separată împotriva subcontractantului (potrivit art. 24.1, precitat) având ca obiect plata penalităţilor de întârziere, întrucât subcontractantul nu este parte în prezenta cauză. Curtea de apel a constat, în mod legal, că subcontractantul SC A. SA nu a fost introdus în cauză datorită nerespectării dispoziţiilor codului de procedură civilă de către reclamantă, însă, în continuare, în mod greşit a apreciat că în atare situaţie culpa pentru nelivrarea la termen a automacaralelor aparţine în exclusivitate reclamantei furnizor, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 24.1 din contract, trebuia să stabilească (pe baza coroborării probelor) cui aparţine culpa şi ulterior să oblige societatea culpabilă la plata penalităţilor, dacă aceasta era parte în proces, în caz contrar cererea trebuia respinsă, fiind la latitudinea achizitorului formularea unei acţiuni separate (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2521/2007, pe www.scj.ro).