Art. 1767 Noul cod civil Transmiterea dreptului de proprietate. Preluarea şi predarea bunurilor Contractul de furnizare
| Comentarii |
|
Contractul de furnizare
Art. 1767
Transmiterea dreptului de proprietate. Preluarea şi predarea bunurilor
(1) Proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Beneficiarul are obligaţia să preia bunurile la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.
(2) Preluarea bunurilor se face prin recepţia de către beneficiar, ocazie cu care se identifică şi se constată cantitatea şi calitatea acestora.
(3) Când expedierea produselor este în seama furnizorului, produsele recepţionate sunt socotite predate beneficiarului pe data predării lor către cărăuş.
| ← Art. 1766 Noul cod civil Noţiune Contractul de furnizare | Art. 1768 Noul cod civil Preţul produselor sau serviciilor... → |
|---|









1. în acţiunea sa, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei pâine în cantităţile contractate, conform contractului de furnizare nr. x/1999 iar aceasta nu şi-a respectat obligaţia de a plăti preţul mărfii livrate, motiv pentru care, în temeiul art. 10 din contract, îi datorează contravaloarea mărfii livrate şi neachitate, precum şi penalităţi de întârziere. Facturile care au fost depuse cu scopul de a justifica executarea contractului de livrare, respectiv livrarea mărfii, nu îndeplinesc prin ele însele condiţiile legale privind livrarea. Ca orice înscris sub semnătură privată,
Citește mai mult
factura comercială face dovada împotriva emitentului şi în favoarea destinatarului ei. Dacă factura este acceptată de destinatar, ea face dovada în favoarea emitentului. Ca urmare, într-o astfel de situaţie, factura acceptată, deşi nu emană de la destinatar, face dovada împotriva destinatarului. în speţă, nicio factură nu a fost acceptată la plată de către pârâtă şi nici măcar nu poartă semnătura pentru primirea mărfii. Nesemnarea facturilor nu poate fi considerată o acceptare tacită a facturilor, mai ales că pârâta, pe tot parcursul derulării litigiului, a negat existenţa vreunei datorii faţă de reclamantă. La dosar au fost depuse în copie avize de însoţire a mărfii. O parte din acestea menţionează calitatea de cumpărător a unor persoane fizice străine de cauză, o altă parte menţionează calitatea de cumpărător a pârâtei, dar acestea nu fac dovada prejudiciului, nefiind anexate facturilor corespunzătoare (a căror contravaloare o solicită) şi neputând fi coroborate cu acestea. Reţinând că pârâta nu a acceptat la plată nicio factură, că a negat existenţa vreunei datorii faţă de reclamantă, că, prin probele existente la dosar, nu poate fi determinată culpa pârâtei în existenţa unei obligaţii de plată a acesteia, faţă de reclamantă. Curtea constată că, sub acest aspect, hotărârea atacată este la adăpost de orice critică (I.C.CJ., s. com., dec. nr. 1892/2004).2. în cazul livrărilor de produse efectuate pe bază de comandă, facturile fiscale care poartă, atât de la furnizor, cât şi de la beneficiar, doar semnături indescifrabile, fără nicio ştampilă, nu pot face dovada livrării efective a mărfii. întrucât factura fiscală nu este un act efectiv de livrare, orice marfă trebuie însoţită de un aviz de expediţie, de un certificat de calitate a mărfii, acte care în mod obligatoriu trebuie să poarte ştampila unităţii furnizoare (C.A. Bucureşti, s. a Vl-a com., dec. nr. 1812/2003, în C.P.J.C. 2003-2004, Ed. Brilliance, Piotra Neamţ, p. 178).
3. Avizele de expediţie însuşite de reclamantă fac dovada livrării şi naşterii obligaţiei de plată a preţului. Totodată, primirea fără obiecţii a mărfii atrage şi acceptarea implicită a preţului facturat, cu atât mai mult cu cât este preţul practicat în baza convenţiei părţilor, iar corecţia valorii mărfii livrate cu indicele de inflaţie aferent perioadei de întârziere constituie, în sensul art. 1082 C. civ. 1864, o modalitate de menţinere a echilibrului contractual, în condiţiile unei economii afectate de procesul inflaţionist (I.C.C.J., dec. nr. 494/2005).
1. Teza I a alin. (1) nu este altceva decât o aplicaţie a art. 1678 NCC, care se referă la vânzarea bunurilor de gen, atunci când furnizorul se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantităţi determinate de bunuri şi nu ne îndreptăţeşte să calificăm contractul de furnizare ca fiind un contract real, şi nu consensual.
2. Referitor la obligaţia de predare şi, corelativ, la aceea de recepţie, sunt aplicabile dispoziţiile de la contractul de vânzare-cumpărare, aşa cum rezultă din art. 1771 NCC.
3. Individualizarea mărfurilor se
Citește mai mult
face la predarea lor pentru transport, de către vânzătorul - expeditor şi cărăuş, în temeiul contractului de transport. Dar, această individualizare produce efecte şi în raporturile dintre vânzător şi cumpărător, în baza contractului de vânzare-cumpărare, operând transferul dreptului de proprietate şi al riscurilor. în consecinţă, dacă în cursul transportului bunurile pier fortuit, riscul îl suportă cumpărătorul (St.D. Cdrpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009, p. 514).