Art. 1799 Noul cod civil Obligaţiile privind folosirea bunului Dispoziţii generale Contractul de locaţiune

Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 1429. Locatarul are două îndatoriri principale: 1. trebuie să întrebuinţeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar şi numai la destinaţia determinată prin contract; iar în lipsă de stipulaţie specială, la destinaţia prezumată după circumstanţe".

1. Locatarul este dator să folosească bunul cu prudenţă şi diligenţă ca un bun proprietar, adică ca şi când bunul ar fi al său propriu, aprecierea făcându-se după tipul omului prudent şi diligent.

2. Obligaţia de a întrebuinţa lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar este deosebită de

Citește mai mult

aceea a folosirii acestui bun potrivit destinaţiei sale. Locatarul poate folosi bunul ca un bun proprietar, fără a-l întrebuinţa potrivit destinaţiei sale (D. Alexandresco, op. cit., p. 138).

3. Destinaţia lucrului se determină prin convenţia părţilor sau, în lipsă, potrivit celei prezumate după natura sau destinaţia sa anterioară, ori cea potrivit căreia locatarul îl foloseşte (art. 1799 NCC).

4. Locatarul trebuie să întrebuinţeze lucrul potrivit destinaţiei prezumate după circumstanţe, dacă această destinaţie nu este stabilită în mod expres sau tacit, deoarece destinaţia lucrului închiriat este de esenţa contractului de închiriere (C. Hamangiu, op. cit., p. 592). în lipsă de stipulaţie contractuală, destinaţia se determină în funcţie de natura lucrului închiriat, de profesia chiriaşului, destinaţia sa anterioară sau alte fapte ori împrejurări care au precedat închirierea.

5. între circumstanţele care fac să se prezume destinaţia pentru care a fost închiriat imobilul este şi profesiunea chiriaşului, atunci când locatarul a cunoscut-o, indiferent de modalitatea sau împrejurarea în care locatorul a luat cunoştinţă.

6. Dreptul acordat locatarului de a subînchiria imobilul nu implică şi posibilitatea unei schimbări de destinaţie a imobilului de către subchiriaşi, deoarece acesta nu poate avea mai multe drepturi decât locatarul principal de la care deţine dreptul său, în condiţiile contractului făcut cu proprietarul.

7. Obligaţia chiriaşului de folosire a bunului închiriat potrivit destinaţiei stabilite prin contract se transpune în raport de natura acesteia "spaţiu locativ", în sensul art. 2 din Legea nr. 114/1996 care şi determină conţinutul acestei obligaţii. Caracterul abuziv al comportamentului chiriaşului sub acest aspect trebuie apreciat restrictiv (P. Malaurie, L. Aynes, PY. Gautier, op. cit., p. 368). în această viziune, practica judiciară a concluzionat că putem vorbi de schimbarea destinaţiei spaţiului locativ numai când locuinţa închiriată în condiţiile legislaţiei locative este folosită în scopuri comerciale, nu şi atunci când aceasta reprezintă şi sediul unei societăţi comerciale, deoarece sediul, ca atribut de identificare a societăţii, este menit să o situeze în spaţiu, în cadrul raporturilor juridice la care participă, fiind diferit de locul unde îşi desfăşoară activitatea comercială (CA. Bucureşti, dec. civ. nr. 1149/1997, în Culegere de practicâ judiciară civilă 1993-1998, Ed. AII Beck, p. 25-26).